ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1964/2019

HOTĂRÂRE

05.11.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1964/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată și reține următoarele.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Giurgiu, secția Civilă la 17 martie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta S.C. Administrația Domeniului Public și Privat Giurgiu S.A. - prin administrator judiciar A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 56 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare de care a beneficiat în perioada noiembrie 2011 - februarie 2012.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a prestat pentru pârâtă servicii de salubrizare, în baza contractului nr. x/2011, servicii pentru care a emis facturi fiscale în cuantum de 56 RON, învederând instanței că aceasta reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă. Totodată, aceasta a precizat că pârâta nu și-a executat obligația născută din acest contract, respectiv aceea de a achita contravaloarea acestor servicii.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1350 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 2934 din 9 iunie 2017, Judecătoria Giurgiu, secția Civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu și, în consecință, a respins ca prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. Administrația Domeniului Public și Privat Giurgiu S.A. - prin administrator judiciar A., care a fost respins prin decizia civilă nr. 63 din 29 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția Civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. Administrația Domeniului Public și Privat Giurgiu S.A. - prin administrator judiciar A..

Prin decizia civilă nr. 264 din 5 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu Minori și Familie a fost declinată competența materială de soluționare a cererii de recurs în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia nr. 3434 din 19 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost reînregistrată sub același nr. unic la 11 ianuarie 2019, iar prin încheierea nr. 11 R din 12 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu Minori și Familie a declinat competența funcțională de soluționare a recursului în favoarea secției a V-a sau a VI-a Civile a Curții de Apel București.

În motivarea acestei încheieri, instanța a reținut că, raportat la obiectul litigiului, respectiv obligarea pârâtei la plata contravalorii serviciilor de salubrizare aferente perioadei noiembrie 2011 - februarie 2012, acesta se află în legătură indisolubilă cu activitatea comercială desfășurată de reclamantă, pretențiile deduse judecății derivând din pretinsa neexecutare a unui contract de prestări de servicii de către cocontractant. Prin urmare, s-a constatat că obiectul dosarului este susceptibil de încadrare în categoria cererilor reglementate de prevederile art. 226 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 71/2011, astfel încât, din punct de vedere funcțional, s-a apreciat că în speță competența aparține secției a V-a sau a VI-a Civile a Curții de Apel București - complet specializat în materia litigiilor cu profesioniștii.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, instanță care, prin încheierea nr. 32 din 18 iulie 2019, a admis excepția necompetenței material procesuale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a III-a. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În considerentele acestei încheieri, instanța a reținut că, în raport cu dispozițiile art. 494, art. 130 alin. (2) C. proc. civ. și decizia nr. 17/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, necompetența materială procesuală a secției/completului specializat trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

În acest sens, s-a reținut că, în cauză, prin neinvocarea excepției de necompetență materială procesuală la primul termen de judecată în recurs, respectiv 5 iunie 2018, secția a III-a a Curții de Apel București a devenit exclusiv competentă să judece recursul cu care a fost învestită. Totodată, s-a apreciat că în acel moment oricare altă secție, chiar competentă potrivit regulilor generale, a pierdut această prerogativă, iar faptul că la primul termen de judecată în recurs Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a declinat competența materială de soluționare a cauzei către Înalta Curte nu contrazice această concluzie.

Prin urmare, s-a constatat că secția a III-a Civilă a Curții de Apel București, din punct de vedere al competenței material procesuale, nu s-a considerat necompetentă, din moment ce s-a pronunțat asupra unui incident.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție _ secția a II-a Civilă la 26 iulie 2019.

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constată că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 135 C. proc. civ., întrucât două secții ale aceleiași curți de apel s-au declarat deopotrivă și reciproc necompetente să judece litigiul și va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 136 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că dispozițiile prezentei secțiuni privitoare la excepția de necompetență și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, care se pronunță prin încheiere.

Sintetizând, se constată că prin acțiunea formulată reclamanta S.C. Administrația Domeniului Public și Privat Giurgiu S.A. - prin administrator judiciar A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 56 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare de care a beneficiat în perioada noiembrie 2011 - februarie 2012, servicii prestate în temeiul contractului nr. x/2011.

Cu titlu preliminar, instanța supremă constată că hotărârile pronunțate în primă instanță și în apel au fost date de către secțiile civile ale Judecătoriei Giurgiu și Tribunalului Giurgiu.

Pentru a fi respectat principiul specializării instanțelor, în recurs competentă să soluționeze calea extraordinară de atac este instanța superioară celei care a pronunțat hotărârea recurată, respectiv secția a VI-a Civilă a Curții de Apel București, iar nu secția a III-a Civilă și pentru cauze cu Minori și Familie.

Înalta Curte apreciază că, din perspectiva competenței funcționale speciale, prezentul litigiu nu implică aspecte care să atragă competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a III-a Civile și pentru cauze cu Minori și Familie a Curții de Apel București, întrucât el are la bază pretenții rezultate din pretinsa neexecutare a unui contract de prestări-servicii de către cocontractant, astfel încât litigiul poate fi circumscris tipurilor de cauze prevăzute exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, astfel cum s-a statuat prin decizia nr. 18/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii.

Din punctul de vedere al momentului la care excepția s-a invocat, nu poate fi primită abordarea Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, instanța supremă constatând că secția a III-a Civilă a aceleiași curți de apel a invocat excepția cu respectarea dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Așa cum s-a statuat în decizia nr. 18/2016 și în decizia nr. 17/2018, ambele pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, în cadrul competenței materiale trebuie distins între competența materială funcțională, care vizează atribuțiile jurisdicționale ce revin fiecărei categorii de instanțe și competența materială procesuală, care se stabilește în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecății, reținându-se că i se subsumează competenței materiale procesuale și competența specializată.

Potrivit dezlegării date prin decizia nr. 17/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică. A fortiori, se poate conchide că necompetența materială procesuală este în întregul ei de ordine publică, caz în care, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., ea trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Revenind la speța dedusă judecății, se constată că excepția a fost invocată la primul termen de judecată la care s-a stabilit competența materială funcțională în soluționarea recursului în favoarea curții de apel, moment prealabil căruia nu se putea invoca excepția necompetenței materiale procesuale.

Instanța supremă apreciază că, în concursul dintre regulile privind competența materială funcțională și cele privind competența materială procesuală, prevalează analiza competenței materiale funcționale, care are rolul de a determina pe verticală care dintre instanțele de judecată este competentă în soluționarea cauzei, pentru ca abia apoi să se ia în analiză care dintre secțiile/completele de la nivelul respectivei instanțe este competentă pe orizontală în soluționarea respectivei cauze.

Urmând acest raționament, față de dinamica litigiului de față se constată că secția a III-a Civilă a Curții de Apel București a invocat excepția de necompetență materială procesuală cu respectarea dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. și, cum specializarea secției a VI-a Civile a aceleiași curți de apel nu formează motiv de dispută referitor la obiectul sau natura cauzei potrivit art. 226 din Legea nr. 71/2011, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.