ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1753/2019

HOTĂRÂRE

15.10.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1753/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 15 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență se constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu, la 10 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. Administrația Domeniului Public și Privat Giurgiu S.A. prin administrator judiciar A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 702,13 RON, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate pentru serviciile de salubrizare aferente perioadei februarie 2011-mai 2012, în baza contractului de prestări servicii de salubrizare pentru utilizatori persoane fizice.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1350 din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 322 din 31 ianuarie 2017, pronunțată de Judecătoria Giurgiu, secția Civilă, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă acțiunea reclamantei ca prescrisă.

Împotriva sentinței civile nr. 322 din 31 ianuarie 2017, pronunțată de Judecătoria Giurgiu, a declarat apel reclamanta S.C. Administrația Domeniului Public și Privat Giurgiu S.A. prin administrator judiciar A., care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția Civilă.

Prin decizia civilă nr. 1196 din 2 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția Civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanta S.C. Administrația Domeniului Public și Privat Giurgiu S.A. prin administrator judiciar A., a fost anulată în parte sentința apelată, doar în ceea ce privește cererea de obligare la plata contravalorii facturilor emise începând cu luna septembrie 2011 și rejudecând fondul a fost admisă cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata contravalorii facturilor emise începând cu luna septembrie 2011, fiind dispusă obligarea pârâtului la plata sumei de 324,06 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare prestate, conform facturilor emise în perioada septembrie 2011- februarie 2012.

Totodată, a fost menținută sentința apelată cu privire la soluționarea cererii reclamantei referitoare la facturile emise pe perioada anterioară lunii septembrie 2011.

Împotriva deciziei civile nr. 1196 din 2 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția Civilă, a declarat recurs reclamanta S.C. Administrația Domeniului Public și Privat Giurgiu S.A. prin administrator judiciar A., cauza fiind repartizată aleatoriu secției a III-a Civile și pentru Cauze cu Minori și de Familie din cadrul Curții de Apel București, sub nr. x/2016.

Prin decizia civilă nr. 273 din 6 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, a fost declinată competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza fiind înregistrată sub nr. x/2016.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II a civilă a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel București, prin decizia civilă nr. 3976 din 3 octombrie 2018.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie sub nr. x/2016 la 12 martie 2018.

Prin încheierea nr. 1R din 13 februarie 2019, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul secției a III-a Civile și pentru Cauze cu Minori și de Familie și înaintarea recursului în vederea repartizării acestuia la una dintre secțiile Curții de Apel București care soluționează litigii cu profesioniștii, respectiv secția a V-a Civilă și secția a VI-a Civilă.

În argumentarea acestei soluții, instanța a reținut în esență incidența prevederilor art. 3 alin. (2) și (3) din C. civ. și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 și că litigiul de față intră în categoria celor cu profesioniști, deoarece pretențiile solicitate prin cererea de chemare în judecată reprezintă contravaloarea serviciilor de salubrizare prestate de reclamantă, potrivit obiectul său de activitate, în temeiul unui contract de prestări servicii de salubrizare pentru utilizatori, reclamanta acționând, așadar, în calitatea sa de profesionist.

Astfel că, în temeiul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, și art. 223 și 225 din Legea nr. 71/2011, coroborat cu Hotărârea nr. 29/2011 adoptată de Colegiul de Conducere al Curții de Apel București, prin care s-au înființat complete specializate în litigiile cu profesioniști în cadrul Secțiilor a V-a Civilă și a VI-a Civilă, s-a apreciat că una dintre aceste două secții este competentă să soluționeze litigiul de față.

10.

Recursul a fost înregistrat pe rolul secției a V-a Civile a Curții de Apel București la 28 martie 2019 sub nr. x/2019.

11.

Prin încheierea nr. 28 din 16 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a Curții de Apel București, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, fiind dispusă suspendarea judecării recursului și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În argumentarea acestei soluții, instanța a reținut în esență că la primul termen de judecată a cauzei în recurs, respectiv la 6 iunie 2018, nu s-a invocat excepția necompetenței materiale procesuale de soluționare a acestuia, ci a fost declinată competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind avută în vedere doar excepția necompetenței materiale a Curții de Apel ca instanță de recurs.

În acest context, secția a III-a civilă nu mai putea invoca necompetența materială procesuală de soluționare a cauzei cu depășirea momentului procesual prevăzut de lege, contrar dispozițiilor art. 130 alin. (2) și art. 131 C. proc. civ.

Totodată, instanța a mai avut în vedere considerentele deciziei nr. 18 din 17 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, context în care nu se poate considera că o hotărâre a Colegiului de Conducere a Curții de Apel București, la care se face referire în motivarea încheierii pronunțate de secția a III-a Civilă, ar putea crea reguli de competență în afara normelor legale.

Prin urmare, s-a constatat că în speță nu au fost identificate elemente comune cu cele patru categorii de litigii prevăzute de art. 226 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 71/2011, care să atragă eventual competența de soluționare a recursului în favoarea unei secții specializate în soluționarea litigiilor cu profesioniștii, nefiind necesară nici aplicarea unor dispoziții legale speciale din materia societăților, astfel că în baza art. 136 alin. (1), art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a fost admisă excepția necompetenței materiale a secției a V-a Civile și declinată competența de soluționare a recursului în favoarea secției a III-a Civile, completul învestit de altfel prin repartizarea aleatorie a cauzei.

11.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub nr. x/2019, la 5 iulie 2019.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a V-a civilă pentru următoarele considerente:

Divergența care a generat prezentul conflict negativ de competență între cele două secții ale Curții de Apel București a pornit de la stabilirea eronată a obiectului litigiului de către secția a V-a Civilă, reținându-se că nu decurge din exploatarea întreprinderii profesionistului.

Din lucrările aflate la dosar reiese că reclamanta a învestit instanța de judecată cu soluționarea unei acțiuni în pretenții, întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, potrivit art. 1350 din C. civ., solicitând să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 702,13 RON, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate pentru serviciile de salubrizare aferente perioadei cuprinse între februarie 2011 și mai 2012, prestate în temeiul unui contract.

Potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, "în cadrul curților de apel funcționează, în raport cu complexitatea și numărul cauzelor, secții sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesioniști, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și completuri specializate pentru cauze maritime și fluviale".

Prin decizia nr. 18/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, "competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare".

În considerentele acestei decizii, s-a stabilit că revine judecătorului, ca prim interpret al legii, rolul "de a decela elementele comune, cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii exemplificate" în vederea determinării la speță a competenței materiale procesuale proprii (paragraful 176).

Prin raportare la aceste texte de lege și la cele statuate prin decizia pronunțată în interesul legii, instanța supremă constată că raportul juridic dedus judecății este reprezentat de contractul de prestări servicii de salubrizare pentru utilizatori persoane fizice, încheiat între reclamanta Administrația Domeniului Public și Privat Giurgiu S.A., în calitate de operator și pârâtul B., în calitate de utilizator.

Astfel, pretențiile deduse judecății reprezintă contravaloarea serviciilor prestate în temeiul unui contract încheiat de reclamantă în realizarea activității sale profesionale, rezultând că reclamanta acționează în raportul juridic cu pârâta în caliltatea sa de profesionist, iar cererea de chemare în judecată având ca temei răspunderea civilă contractuală.

În aceste condiții, se reține că litigiul dedus judecății prezintă elemente comune cu cele avute în vedere de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011. Aceasta, întrucât cele patru categorii de litigii prevăzute de acest text de lege sunt grefate pe una și aceeași activitate, respectiv pe activitatea profesională/economică și izvorăsc din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ de către un profesionist.

Cum litigiul de față derivă dintr-o astfel de activitate, de prestare servicii de salubrizare, pentru desfășurarea căreia reclamanta a fost autorizată în cadrul obiectului ei de activitate, competența materială procesuală aparține secției specializate, chemate să se pronunțe nu doar în litigiile enumerate exemplificativ în art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, ci și în cele care privesc activitatea curentă a profesioniștilor și interacțiunea lor cu celelalte subiecte de drept.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4), raportat la 136 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a V-a civilă.