ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.02.2018

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4170/2018

HOTĂRÂRE
07.02.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4170/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 46/10.02.2017, Tribunalul Giurgiu a respins acțiunea formulată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Giurgiu, acțiunea având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 394.276,85 RON, reprezentând contravaloare lucrări conform factura nr. x/30.10.2013, emisă în baza Contractului de lucrări nr. x/2008 și a Actului adițional nr. x/2010, scadentă la data de 30.11.2013 și plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data scadenței, respectiv 30.11.2013 și până la achitarea integrala a debitului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 29 septembrie 2017 reclamanta A. SRL, solicitând casarea sentinței și în rejudecare să fie admisă în totalitate acțiunea formulata, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 677 din 7 februarie 2018 pronunțată Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016 s-a admis excepția tardivității și s-a respins recursul formulat de recurenta-reclamantă A. SRL, împotriva Sentinței civile nr. 46/10.02.2017, pronunțate de Tribunalul Giurgiu, în contradictoriu cu intimatul-pârât Consiliul Județean Giurgiu, ca tardiv formulat.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 4 aprilie 2018 sub nr. x/2018, revizuenta-reclamantă A. SRL a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei civile nr. 677/07.02.2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul-pârât Consiliul Județean Giurgiu, solicitând anularea acesteia deoarece este potrivnică Deciziei civile nr. 4443/29.09.2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2014.

În drept, revizuenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 3186 din data de 30 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de judecare a revizuirii în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Examinând cererea de revizuire, în raport de excepția de tardivitate, invocată de instanță din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în considerarea prevederilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din același cod, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, revizuenta invocă pretinsa contrarietate între Decizia civilă nr. 667 din 7 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016 și Decizia civilă nr. 4443 din 29 septembrie 2016 pronunțată tot de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2014.

Reiese că ultima hotărâre rămasă definitivă este Decizia nr. 667 din 7 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri formulată de revizuentă a fost înregistrată la instanță la data de 4 aprilie 2018 (conform datei menționate pe plicul cu care a fost expediată cererea la Curtea de Apel București - dosarul Curții de Apel București).

Calcul termenelor procedurale se realizează în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) C. proc. civ. - când termenul se socotește pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. De asemenea, alin. (2) al aceluiași text de lege dispune: când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.

Făcând aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate la speța dedusă judecății, reiese că data la care a rămas definitivă ultima hotărâre este data pronunțării; Decizia civilă nr. 677 a fost pronunțată la 7 februarie 2018 de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, astfel încât termenul de o lună prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-ar fi împlinit la data de 7 martie 2018.

În conformitate cu raționamentul anterior prezentat, termenul de declarare a căii extraordinare de atac s-a împlinit la data de 7 martie 2018, ceea ce face ca formularea la data de 4 aprilie 2018 a cererii de revizuire, să fie realizată cu încălcarea termenului legal stipulat în acest sens.

Având în vedere cele constatate, Înalta Curte urmează să respingă, ca tardivă, cererea de revizuire.

Respinge cererea de revizuire formulată de A. SRL împotriva Deciziei nr. 677 din 7 februarie 2018 pronunțată Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016, ca tardiv formulată.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4315/2018
Ședința publică din data de 16 octombrie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar s-au constat următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu, la data de 17 martie 2017, reclamanta S.C. Administrația Domeniului Publ
ÎCCJ 2018-12-06
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5222/2018
Ședința publică din data de 6 decembrie 2018 Asupra recursului de față; A. Obiectul cererii introductive. 1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Judecătoriei Giurgiu, la data de 19.10.2016, reclamanta S.C. "ADMINISTRAȚIA DOMEN
ÎCCJ 2018-11-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4915/2018
Ședința publică din data de 15 noiembrie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în consid
ÎCCJ 2018-11-22
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5117/2018
sumei de 135,05 RON reprezentând contravaloarea facturilor aferente perioadei oct. 2011- febr. 2012 și a menținut sentința apelată în ceea ce privește soluția asupra cererii reclamantei vizând plata contravalorii facturilor anterioare lunii
ÎCCJ 2019-11-05
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1964/2019
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată și reține următoarele. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Giurgiu, secția Civilă la 17 martie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta S.C. Administrația Domeni
Sursă