ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3503/2018

Ședința publică din data de 20 septembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, la data de 09 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A.- prin A. SUCURSALA TIMIȘOARA a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. CRAIOVA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.700 Euro reprezentând debit principal, și cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat.

Pârâta S.C. B. S.R.L. CRAIOVA a formulat întâmpinare prin care, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara, potrivit disp. art. 113 alin. (1) pct. 6 Noul C. proc. civ., excepție care a fost pusă în discuție la termenul de judecată din data de 31 ianuarie 2018.

Prin hotărârea civilă nr. 891/2018, pronunțată la data de 31 ianuarie 2018, în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Timișoara, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara, invocată de către pârâtă, și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta A. prin A. - SUCURSALA TIMIȘOARA, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. Craiova, în favoarea Judecătoriei Craiova.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Art. 1203 C. civ. stabilește că "(2) Sunt clauze standard stipulațiile stabilite în prealabil de una dintre părți pentru a fi utilizate în mod general și repetat și care sunt incluse în contract fără să fi fost negociate cu cealaltă parte. (3) Clauzele negociate prevalează asupra clauzelor standard.".

S-a apreciat ca fiind o clauză standard clauza privind competența prevăzută în Comanda de transport nr. 743/18.11.2015, care nu a fost însușită prin semnătură de către reclamantă, nerezultând că respectiva clauză a fost inclusă în contract urmare a negocierii sale cu societatea reclamantă. Aceasta a fost stabilită în prealabil de către societatea pârâtă, care a transmis oferta de transport societății reclamante.

Conform art. 1203 C. civ. "Clauzele standard (…) prin care se derogă de la normele privitoare la competența instanțelor judecătorești nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte."

Cum clauza nu a fost acceptată în mod expres, instanța a considerat că nu se poate aprecia că aceasta produce efecte între părți.

Cu toate acestea, s-a reținut, sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 107 C. proc. civ. conform cărora "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Societatea pârâtă, B. S.R.L., are sediul în Craiova.

Reclamanta a invocat prevederile art. 113 conform cărora "(1) În afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente: (…) 9. instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă".

Cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă este întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, fiind invocate prevederile art. 1270 C. civ.

Instanța a constatat că pct. 9 al art. 113 alin. (1) C. proc. civ. nu este aplicabil în cazul cererilor bazate pe răspunderea civilă contractuală. Astfel, noțiunea de faptă ilicită se raportează numai la acțiunile formulate în temeiul răspunderii civile delictuale.

C. civ. face o distincție clară între răspunderea delictuală și răspunderea contractuală.

Răspunderea delictuală este definită în cuprinsul art. 1349 C. civ. în timp ce răspunderea contractuală este definită de art. 1350 C. civ., dispoziții invocate de altfel în cuprinsul cererii de chemare în judecată de față.

În consecință, a reținut instanța, pentru soluționarea cauzei trebuie avute în vedere numai acele prevederi aplicabile în cazul răspunderii contractuale, fiind avute în acest sens și prevederile C. civ. care stabilesc că "(3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile" (art. 1350 alin. (3) C. civ.).

În materie contractuală sunt aplicabile dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 și pct. 6 C. proc. civ., fiind competentă atât instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract cât și instanța locului de plecare sau de sosire a transportului.

Astfel, a apreciat instanța, Judecătoria Timișoara nu este competentă raportat la niciunul dintre criteriile enumerate mai sus.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 14 februarie 2018, sub nr. x/2017.

În ședința publică din 21 martie 2018, a fost invocată, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Craiova în soluționarea cauzei.

Judecătoria Craiova, secția Civilă, prin sentința civilă nr. 2972/2018, pronunțată la data de 21 martie 2018, în dosarul nr. x/2017, a admis excepția necompetenței teritoriale; a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. PRIN SUCURSALA TIMIȘOARA, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. Craiova, în favoarea Judecătoriei Timișoara și a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență; a suspendat din oficiu judecata cauzei și a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru regulator de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a evocat prevederile art. 129 C. proc. civ., art. 131 alin. (1) C. proc. civ. și art. 130 C. proc. civ. și a reținut, în esență, următoarele motive:

Judecătoria Timișoara nu este competentă raportat la nici unul dintre criteriile prevăzute de art. 113 alin. (1) pct. 3 și 6 din C. proc. civ., dispoziții legale aplicabile în cauză, însă, instanța a reținut că pârâta nu a invocat necompetența teritorială întemeiată pe dispozițiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., ci a invocat necompetența teritorială întemeiată pe faptul că în comanda de transport nr. 743/18.11.2015 a fost indicată drept instanță competentă pentru soluționarea litigiilor, Judecătoria Craiova (art. 126 C. proc. civ.) și pe articolul 113 alin. (1) pct. 6 locul de sosire fiind în Craiova.

Conform art. 129 din C. proc. civ. "Necompetența este de ordine publică sau privată.

Necompetența este de ordine publică: 1.în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2.în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; 3.în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. 3. În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

Potrivit art. 107 din noul C. proc. civ. în cazul acțiunilor personale competența aparține instanței în circumscripția căreia domiciliază pârâtul, astfel că în cauză suntem în prezența unei competențe teritoriale de ordine privată, iar nu de ordine publică.

Art. 130 alin. (3) din noul C. proc. civ. prevede că "Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", situație în care această excepție nu putea să fie invocată de instanță.

Întrucât pârâta nu și-a întemeiat excepția necompetenței teritoriale pe dispozițiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a considerat că în mod greșit a reținut Judecătoria Timișoara că pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale întemeiate pe art. 107 alin. (1) din C. proc. civ. și a admis excepția necompetenței teritoriale în baza articolului 107 alin. (1) din C. proc. civ.

S-a reținut că, în speță, dispozițiile art. 131 din noul C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul că, dacă pârâtul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale întemeiate pe dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., iar celelalte motive invocate de pârâtă în susținerea excepției necompetenței teritoriale au fost considerate neîntemeiate de instanță, Judecătoria Timișoara trebuia să constate că este competentă tocmai pentru acest motiv, întrucât prin lege s-a urmărit ca excepția necompetenței teritoriale relative să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu și la aprecierea instanței.

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe- Judecătoria Timișoara și Judecătoria Craiova - s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Competența materială, privită sub aspectul ei funcțional, stabilește ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanțe - judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție - care desfășoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competența materială determină, în funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluționate numai de anumite categorii de instanțe.

În ceea ce privește competența teritorială, respectiv delimitarea competenței între instanțe de același grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv și norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Înalta Curte observă că, în speță, instanțele au reținut corect obiectul cererii de chemare în judecată, ca fiind un litigiu de drept comercial ce are drept obiect obligarea pârâtei la plata unei sume de bani ce derivă din comanda- contract de transport nr. 743 din 18.11.2015 încheiat.

În esență, conflictul negativ de competență s-a ivit între Judecătoria Craiova și Judecătoria Timișoara, ambele instanțe declarându-se necompetente teritorial să soluționeze cauza, având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 1.700 Euro debit principal, reprezentând contravaloare servicii de transport marfă, ce nu a fost onorată, în procedura cererilor cu valoare redusă [conform formularului de cerere prevăzut de art. 1028 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Noul C. proc. civ..].

Prin urmare, competența de soluționare a cauzei se face în considerarea faptului că reclamanta a înțeles să uzeze de procedura specială de soluționare a cererilor de valoare redusă, așa cum rezultă în formularul întocmit pentru cererile de valoare redusă.

Procedura de soluționare a cererilor de valoare redusă este o facultate pentru părți, ea neavând caracter obligatoriu, însă în cauză reclamanta a înțeles să utilizeze acest demers judiciar.

Potrivit dispozițiilor art. 1027 alin. (1) și alin. (2) din Noul C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze cererea în primă instanță este judecătoria, iar competența teritorială se determină potrivit normelor de drept comun.

Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 din Noul C. proc. civ., care prevede că: "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

În cauză, dat obiectul cauzei dedus judecății, competența teritorială se determină potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 din Noul C. proc. civ.

Art. 113 pct. 6 din Noul C. proc. civ. - care instituie o competență teritorială alternativă - prevede la alin. (1) că: "în afară de instanțele prevăzute de art. 107 - 112, mai sunt competente: Instanța locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport".

Se constată, astfel, faptul că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, acesteia nu-i sunt incidente numai dispozițiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competență teritorială, ci și prevederile art. 113 alin. (1) pct. 6 din Noul C. proc. civ.

În cauză, prin întâmpinarea înregistrată la data de 14.12.2017, pârâta S.C. B. S.R.L. CRAIOVA, în temeiul art. 130 alin. (2) C. proc. civ. și cu respectarea termenului procedural prevăzut de alin. (3) al acestui text, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara, având în vedere Comanda- contract de transport nr. x/18.11.2015, prin care părțile au ales ca instanță competentă instanțele din Craiova, precum și dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 6 Noul C. proc. civ., destinația mărfurilor fiind C..

Ca atare, în considerarea dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 din Noul C. proc. civ., instanța locului de sosire, din Contractul de transport încheiat de părți (pct. 7 din Comandă- contract de transport nr. x/18.11.2015, dosar Judecătoria Timișoara) este Judecătoria Craiova, căreia i se va trimite dosarul, pentru continuarea judecății.

Așa fiind, față de dispozițiile legale mai sus- arătate și în raport de obiectul cauzei- pretenții izvorând dintr-un contract de transport-, având în vedere faptul că instanța în circumscripția căreia se află locul de sosire este Judecătoria Craiova, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine acestei judecătorii și, în considerarea prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 6 Noul C. proc. civ., urmează a stabili competența materială și teritorială de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Văzând și dispozițiile art. 135 Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2018.