ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2858/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2858/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 14 iunie 2018
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 31 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017 s-a respins ca nefondată cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de petentul A..
Împotriva acestei încheieri, contestatorul A. a formulat contestație în anulare.
Prin decizia nr. 14/2018 din 14 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă s-a anulat ca netimbrată contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii de ședință din data de 31 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. x/2017.
Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a formulat cerere de revizuire înregistrată pe rolul Înalte Curți la data de 22 februarie 2018.
La termenul de dezbateri în fond, Înalta Curte a invocat excepția netimbrării cererii de revizuire, rămânând în pronunțare asupra acesteia.
Revizuentul a fost legal citată pentru termenul din 14 iunie 2018, cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 10 RON și 0,3 RON timbru judiciar, astfel cum s-a precizat prin adresa comunicată petentului aflată la dosar, obligație căreia nu s-a conformat.
Ori, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice care se plătesc anticipat, sau în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit prevederilor art. 9 din Ordonanța nr. 32/1995 a Guvernului României, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Constatând că, cererea de revizuire nu a fost timbrată anticipat, că revizuentul nu s-a conformat obligației de timbrare, potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată din 14 iunie 2018, când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și să dispună anularea ca netimbrată a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 14/2018 din 14 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 14/2018 din 14 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2018.