ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
După deliberare,
Înalta Curte,
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Competența materială
funcțională a fostelor secții comerciale ale instanțelor judecătorești era
reglementată prin dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., prin
raportare la dispozițiile Codicelui de comerț din
1887
.
Dispozițiile legale menționate
au fost abrogate prin prevederile art.
219 pct. 1
și ale art. 230 lit.
c) din Legea nr. 71/2011.
În atare condiții, în
lipsa unor norme tranzitorii, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2011,
01 octombrie 2011, toate litigiile aflate pe rolul fostelor secții comerciale ale
instanțelor judecătorești, calificate a fi litigii comerciale în aplicarea fostului
Codice de comerț, au fost recalificate ca fiind litigii civile.
Din punctul de vedere
al normelor de organizare judecătorească, prevederile art. 225 alin. (1) din Legea
nr. 71/2011 au impus, începând cu aceeași dată, 01 octombrie 2011, reorganizarea
fostelor secții comerciale ale tuturor instanțelor judecătorești „ca secții civile
ori, după caz, unificarea acestora cu secțiile civile”.
Reorganizarea a vizat
și secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile art. 224 alin.
(1) din lege statuând în sensul că „s
ecția civilă și de proprietate intelectuală și
secția comercială ale Înaltei Curți de Casație și Justiție se reorganizează ca secția
I civilă și secția a II-a civilă”.
Normele de organizare
judecătorească au prevăzut că secțiile civile judecă litigiile civile indiferent
de obiectul lor sau de calitatea părților [
art.
35 alin. (2), art. 36 alin. (3) și art. 37
alin. (1) din Legea nr. 304/2004, astfel cum au fost modificate prin dispozițiile
Legii nr. 71/2011 și ale Legii nr. 76/2012].
Aceleași norme de drept
au statuat, totodată, cu privire la posibilitatea înființării în cadrul secțiilor
civile, în raport de numărul și natura cauzelor civile înregistrate, de complete
specializate
pentru soluționarea anumitor categorii de litigii în considerarea doar a obiectului
sau naturii acestora, nu și în considerarea calității părților litigante.
În aplicarea dispozițiilor
legale menționate, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție,
prin hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 2011, a statuat cu privire la reorganizarea
celor două secții civile ale instanței, în competența cărora intră, ca regulă, judecata
tuturor litigiilor civile înregistrate cu data de 01 octombrie 2011, indiferent
de stadiul procesual, fond sau recurs.
Prin aceeași hotărâre,
în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, Colegiul
de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție a hotărât înființarea în cadrul
celor două secții civile a unor complete specializate cu privire la anumite categorii
de litigii, în considerarea obiectului acestora, înregistrate începând cu data de
01 octombrie 2011, respectiv procentul de repartizare aleatorie a litigiilor de
competența comună a ambelor secții (de 50% - 50%).
În același scop a fost
emisă și hotărârea nr. 8 din 05 aprilie 2012, prin care s-au modificat parțial competențele
completelor specializate ale ambelor secții și, respectiv procentul de repartizare
aleatorie, anume, la 60% pentru secția I civilă și 40% pentru secția a II-a civilă,
începând cu data de 13 aprilie 2012, în continuare.
Or, potrivit mențiunilor
anexei nr. 1 a hotărârii/hotărârilor colegiului mai sus menționate, cauzele având
ca obiect litigii între profesioniști – hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare
asupra unui imobil cu privire la care încă din motivele cererii de chemare în judecată
s-a precizat că acesta face parte din fondul de comerț al reclamantei (fiind folosit
ca depozit comercial), sunt în competența completelor specializate de la nivelul
secției a II-a civilă.
Așa fiind, dosarul urmează
a fi scos de pe rolul secției I civilă și trimis, spre competentă soluționare, secției
a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Scoate cauza de pe rol,
având ca obiect recursul declarat de pârâta SC S.M.G. SRL împotriva deciziei
nr. 149 din 02 noiembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal și o trimite, spre competentă soluționare, secției a II-a
civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 14 iunie 2013.