Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.06.2014

ÎCCJ, Secția I civilă

HOTĂRÂRE
24.06.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Competența materială funcțională a fostelor secții comerciale ale instanțelor judecătorești era reglementată prin dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile C. com. din 1887. Dispozițiile legale menționate au fost abrogate prin prevederile art. 219 pct. 1 și ale art. 230 lit. c) din Legea nr. 71/2011. În atare condiții, în lipsa unor norme tranzitorii, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2011, 1 octombrie 2011, toate litigiile aflate pe rolul fostelor secții comerciale ale instanțelor judecătorești, calificate a fi litigii comerciale în aplicarea fostului C. com., au fost recalificate ca fiind litigii civile.

Din punctul de vedere al normelor de organizare judecătorească, prevederile art. 225 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 au impus, începând cu aceeași dată, 1 octombrie 2011, reorganizarea fostelor secții comerciale ale tuturor instanțelor judecătorești „ca secții civile ori, după caz, unificarea acestora cu secțiile civile”. Reorganizarea a vizat și secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile art. 224 alin. (1) din lege statuând în sensul că „secția civilă și de proprietate intelectuală și secția comercială ale Înaltei Curți de Casație și Justiție se reorganizează ca secția I civilă și secția a II-a civilă”. Normele de organizare judecătorească au prevăzut că secțiile civile judecă litigiile civile indiferent de obiectul lor sau de calitatea părților [art. 35 alin. (2), art. 36 alin. (3) și art. 37 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, astfel cum au fost modificate prin dispozițiile Legii nr. 71/2011 și ale Legii nr. 76/2012].

În aplicarea dispozițiilor legale menționate, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin hotărârea din 22 septembrie 2011, a statuat cu privire la reorganizarea celor două secții civile ale instanței, în competența cărora intră, ca regulă, judecata tuturor litigiilor civile înregistrate cu data de 1 octombrie 2011, indiferent de stadiul procesual, fond sau recurs. Prin aceeași hotărâre, în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție a hotărât înființarea în cadrul celor două secții civile a unor complete specializate cu privire la anumite categorii de litigii, în considerarea obiectului acestora, înregistrate începând cu data de 1 octombrie 2011, respectiv, procentul de repartizare aleatorie a litigiilor de competența comună a ambelor secții (de 50%-50%).

În același scop a fost emisă și hotărârea din 5 aprilie 2012, prin care s-au modificat parțial competențele completelor specializate ale ambelor secții și, respectiv, procentul de repartizare aleatorie, anume, la 60% pentru secția I civilă și 40% pentru secția a II-a civilă, începând cu data de 13 aprilie 2012, în continuare. Potrivit anexei nr. I a hotărârii menționate, în cadrul secției I civile funcționează complete specializate pentru soluționarea dosarelor având ca obiect cererile formulate în materia Legii nr, 10/2001, în materia revendicării și în materia exproprierii, dintre care două complete specializate și în soluționarea dosarelor având ca obiect cererile în materia proprietății intelectuale.

Din verificările efectuate, se reține că litigiul dedus judecății are ca obiect cererea formulată de reclamantul L.I., în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Arad și Primăria municipiului Arad, prin care solicită obligarea acestora la plata despăgubirilor rezultate din lipsa de folosință asupra terenului în suprafață de 15300 mp, pentru perioada 18 iunie 2003-26 februarie 2010. Or, potrivit mențiunilor anexei nr. 1 a hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, litigiile având ca obiect recurs, „răspundere civilă delictuală”, nu se circumscriu competențelor specializate alocate completelor de judecată ale secției I civile și nici competențelor specializate alocate completelor de judecată ce funcționează la nivelul secției a II-a civile, ci se circumscrie în sfera competențelor comune, alocate completelor de judecată de la nivelul ambelor secții civile.

Prin urmare, competența soluționării prezentului dosar aparține completului învestit inițial cu judecata sa. În raport de data înregistrării dosarului pe rolul secției a II-a civilă, respectiv 12 decembrie 2013, dosarul cauzei urmează a fi scos de pe rolul secției I civile și trimis, spre competentă soluționare, secției a Il-a civile.

D I S P U N E Scoate cauza de pe rol și înaintează dosarul secției a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre soluționare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-04-01
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Competența materială funcțională a fostelor secții comerciale ale instanțelor judecătorești era reglementată prin dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile
ÎCCJ 2013-03-28
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Competența materială funcțională a fostelor secții comerciale ale instanțelor judecătorești era reglementată prin dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile
ÎCCJ 2013-05-31
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Competența materială funcțională a fostelor secții comerciale ale instanțelor judecătorești era reglementată prin dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile
ÎCCJ 2014-02-14
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Competența materială funcțională a fostelor secții comerciale ale instanțelor judecătorești era reglementată prin dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile
ÎCCJ 2014-05-07
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Competența materială funcțională a fostelor secții comerciale ale instanțelor judecătorești era reglementată prin dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă