ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5242/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5242/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de

6 septembrie 2010, sub nr. 7745/2/2010, reclamanta S.S. a contestat, în

contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului

București, Decizia nr. 8 din 26 februarie 2010 emisă de Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Municipiului București, în urma plângerii prealabile

înregistrate sub nr. 54968/2009, formulată împotriva Deciziei de rambursare a

taxei pe valoare adăugată pentru persoanele impozabile neînregistrate și care

nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilite în

alt stat membru al Uniunii Europene nr. 28956D/2009, solicitând instanței ca

prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: anularea Deciziei nr. 8 din 26

februarie 2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului

București, Serviciul Reprezentanțe străine, ambasade și administrare

contribuabili nerezidenți prin care a fost respinsă plângerea prealabilă

formulată de către S.S.; modificarea Deciziei de rambursare a taxei pe valoare

adăugată pentru persoanele impozabile neînregistrate și care nu sunt obligate

să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilite în alt stat membru

al Uniunii Europene, nr. 28956 D/2009 prin care s-a respins la rambursare

TVA-ul în sumă de 1.074.585 RON, și dispunerea rambursării sumei de 1.074.595

RON către societatea S.S.; obligarea Direcției Generale a Finanțelor Publice a

Municipiului București, prin Serviciul Reprezentanțe Străine, ambasade și

administrare contribuabili nerezidenți la plata dobânzii legale, în sumă de

159.857,81 RON, calculată pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 31 august 2010, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că reclamanta este o societate cu sediul în Italia, înregistrată

fiscal în Italia și în perioada de referință (1 octombrie 2007 - 31 decembrie

2007) neînregistrată fiscal în România, unde a avut ca și activități achiziții

de bunuri (skiduri) de la o persoană juridică română înregistrată în scopuri de

TVA în România, bunuri care nu părăsesc teritoriul țării; vânzarea acelorași

bunuri către un client final, de asemenea persoană juridică română înregistrată

în scopuri de TVA în România, respectivele bunuri fiind livrate direct către

clientul final de societatea română menționată anterior.

A apreciat reclamanta

că, potrivit art. 153 alin. (4) din C. fisc., nu avea obligația de a se

înregistra în scopuri de TVA în România, aceasta înregistrând în propria

contabilitate TVA în valoare totală de 1.074.595 RON, sumă pentru care a

solicitat rambursarea, cererea fiind înregistrată la Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Municipiului București sub nr. 28.956/2008

Cererea de rambursare

a fost respinsă cu motivarea că societatea S.S. era înregistrată în scopuri de

TVA, potrivit Certificatului de înregistrare în scopuri de TVA nr. x, fiindu-i

atribuit codul de înregistrare fiscală în scopuri de TVA din data de 18

ianuarie 2008.

Reclamanta a formulat

plângere prealabilă, care a fost înregistrată sub nr. 54968/2009 și respinsă

prin Decizia nr. 8 din 26 februarie 2010, ca neîntemeiată.

Având în vedere

faptul că societatea contestatoare nu era înregistrată în scopuri de TVA în

perioada pentru care a solicitat rambursarea taxei și nici nu avea obligația

legală de a se înregistra în scopuri de taxă în România în aceeași perioadă,

reclamanta a apreciat că în cazul de față dedus judecății au fost îndeplinite

toate exigențele impuse de legislația în domeniu, invocând dispozițiile pct. 49

alin. (3) din Normele metodologice și art. 153 din C. fisc.

S-a mai arătat prin

acțiune că, deși facturile au fost emise în anul 2008, din documentele atașate

cererii de rambursare rezultă faptul că exigibilitatea taxei pe valoare

adăugată a luat naștere în anul 2007, apreciindu-se că exigibilitatea TVA

intervine nu la data livrării, ci la data de 31 decembrie 2007, conform art. 11

din Contractul cadru de prestări servicii din 20 septembrie 2007, coroborate cu

prevederile articolelor art. 134

1

alin. (1) și (2) și 134

2

alin. (1) din C. fisc.

A considerat

reclamanta că și în absența prevederilor contractuale, momentul livrării de

bunuri poate fi dovedit prin avizele de însoțire a mărfii, care pentru primele

două facturi au date de noiembrie, respectiv decembrie 2007, iar pentru a treia

s-a considerat ca dată a livrării data de 31 decembrie 2007.

Totodată, reclamanta

a mai arătat că îndeplinește condițiile prevăzute de Directiva a 8-a

(79/1072/CEE), neavând pe teritoriul țării nici sediul activității sale

economice, nici o unitate fixă de unde să fi efectuat tranzacții și nici

domiciliul stabil sau locul obișnuit de reședință, iar cererea de rambursare se

referea la o perioadă în care societatea contestatoare nu era înregistrată în

România în scopuri de TVA.

Pentru operațiunile

realizate pe teritoriul României, reclamanta a apreciat că se regăsește în

situația excepției prevăzute de art. 153 alin. (4) din C. fisc., respectiv

persoana obligată la plata taxei era societatea beneficiară, în speță

societatea P. SA.

S-a mai arătat că

prin emiterea Deciziei de rambursare nr. 28.956D la data de 14 septembrie 2009,

a fost depășit termenul legal de 6 luni de soluționare a cererilor de

rambursare, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (4) din Directiva a

8-a, transpuse în dreptul intern la pct. 49 alin. (10) din Normele

metodologice.

Referitor la

condițiile și obligațiile impuse de legislația în domeniu în vederea

rambursării taxei, reclamanta a precizat că a respectat în totalitate prevederile

art. 3 și 4 din Directiva a 8-a, precum și pct. 49 alin. (5) din Normele

metodologice de aplicare a C. fisc. pentru a putea beneficia de restituire.

În drept, acțiunea

fost întemeiată pe prevederile Directivei a 8-a (79/1072/CEE) din 6 decembrie

1979, O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.; Legii nr. 571/2003 privind C.

fisc., cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data

desfășurării operațiunii; H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările

și completările ulterioare, în vigoare la data desfășurării operațiunii;

O.M.F.P. nr. 523/2007; Legii nr. 554/2004.

Pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București a depus întâmpinare,

prin care a invocat excepția inadmisibilității capetelor 3 și 4 din cererea

introductivă, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii, ca neîntemeiată, și

menținerea actelor atacate ca fiind legale și temeinice, în considerarea

următoarelor argumente:

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității capătului 3 din cererea introductivă, pârâta a

arătat că solicitarea reclamantei încalcă prevederile art. 117 din C. proc.

fisc. care reglementează o anumită procedură administrativă în ceea ce privește

restituirea sumelor de la bugetul de stat.

A susținut că

formularea unei cereri de restituire a sumelor de rambursat de la bugetul de

stat, direct la instanța de judecată este inadmisibilă întrucât legea specială,

respectiv O.G. nr. 92/2003, stabilește o procedură derogatorie de la normele de

drept comun pentru restituirea sumelor de la bugetul de stat.

Referitor la capătul

4 de cerere, l-a apreciat ca fiind inadmisibil, inclusiv prematur, solicitarea

reclamantei de obligare la plata de dobânzi legale, atât timp cât dobânzile pot

fi acordate doar la sumele admise la rambursare.

Pe fondul cauzei a

arătat că autoritățile fiscale din România au refuzat reclamantei rambursarea

TVA în sumă de 1.074.595 RON, întrucât, din documentele existente la dosarul

cauzei, a rezultat că taxa pe valoarea adăugată determinată și înscrisă în

facturile emise de furnizor, devenea exigibilă în perioada în care societatea

S.S. era înregistrată în scopuri de TVA în România conform certificatului emis

de autoritățile din România.

Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința nr.

3057 din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, s-a respins excepția inadmisibilității capătului 3 de

cerere, ca neîntemeiată; s-a respins acțiunea formulată de către reclamanta S.S.,

în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Municipiului București, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta a invocat existența

unor raporturi juridice contractuale complexe cu cele două societăți comerciale

din România, respectiv un contract de cumpărare a bunurilor (skiduri de tipul

1, 2 și 3) de la filiala SC S.S. SRL, persoană juridică română, în scopul

revânzării acestora către clientul SC P. SA, societate juridică română, cu

lăsarea bunurilor în custodia vânzătoarei, un contract de prestări servicii

încheiat cu filiala SC S.S. SRL, persoană juridică română, din 7 din 20

septembrie 2007, având ca obiect „montajul, testarea, livrarea de către filială

a skidurilor de tipul 1, 2, 3, pentru clientul P. SA”, precum și un contract de

vânzare către SC P. SA, societate juridică română, a bunurilor cumpărate de la

filiala SC S.S. SRL.

A apreciat instanța

de fond că, fiind vorba despre contracte comerciale, chiar în lipsa unor contracte

scrise (instrumentum), existența acestora și realitatea operațiunilor

comerciale derulate între cele trei societăți comerciale poate fi reținută și

numai pe baza Contractului cadru de prestări servicii încheiat cu filiala SC

S.S. SRL din 7 din 20 septembrie 2007, facturilor fiscale, avizelor de însoțire

a mărfurilor și ordinelor de plată.

A mai reținut

instanța fondului că organele fiscale au recunoscut realitatea tranzacțiilor

invocate de către reclamantă, singurul element asupra cărora părțile au opinii

divergente fiind cel legat de determinarea momentului de referință pentru a

stabili dreptul reclamantei la deducerea taxei pe valoarea adăugată potrivit

dispozițiilor art. 147

2

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003

privind C. fisc., moment care în accepțiunea reclamantei este data de 31

decembrie 2007, când părțile din contractul de vânzare-cumpărare de bunuri s-ar

fi înțeles să opereze transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor,

acesta fiind și momentul exigibilității TVA, în timp ce autoritatea fiscală a

apreciat că momentul de referință îl reprezintă data formulării cererii de

rambursare, 17 iunie 2008, când reclamanta era deja înregistrată în scopuri de

TVA, astfel încât nu putea beneficia de rambursarea TVA în temeiul

dispozițiilor art. 147

2

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003

privind C. fisc.

Cu privire la această

împrejurare, Curtea a reținut, pe de o parte, că sub aspect probator,

reclamanta nu a produs suficiente dovezi cu privire la existența unei

înțelegeri ferme și neechivoce referitoare la data transferului dreptului de

proprietate, referirile din contractul de prestări servicii încheiat cu filiala

SC S.S. SRL fiind condiționate de neînregistrarea sau rezolvarea unor eventuale

reclamații din partea beneficiarului, iar pe de altă parte, că din punct de

vedere fiscal, dreptul de rambursare a TVA este supus procedurii specifice

stabilite de Directiva a 8-a, 77/388/CEE, transpusă în Legea nr. 571/2003

privind C. fisc., care leagă nașterea dreptului de momentul exigibilității taxei

[

art. 145 alin. (1)

]

, reprezentat de

„data la care autoritatea fiscală devine îndreptățită, în baza legii, să

solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei”

[

art. 134 alin. (2)

]

.

A mai reținut Curtea

de apel că și organele fiscale sunt în eroare, deopotrivă, cu privire la

momentul de referința ce trebuie avut în vedere, apreciind că este cel al

formulării cererii de rambursare, făcând o confuzie între momentul nașterii

dreptului la rambursare, care este determinant pentru stabilirea procedurii

aplicabile situației reclamantei, pentru care legea face trimitere la cel al

nașterii obligației de plată, identic cu cel al efectuării operațiunii

taxabile, și condițiile necesare pentru exercitarea dreptului la rambursare,

care presupun ca taxa să fie individualizată într-un document justificativ și

plătită de către contribuabil, care prin natura operațiunilor financiar

contabile sunt ulterioare nașterii dreptului.

S-a apreciat că

exigibilitatea taxei este indisolubil legată de faptul generator al livrării

bunurilor, noțiune autonomă din punct de vedere fiscal, definită de

dispozițiile art. 128 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., iar în

lipsa înscrisurilor care să ateste transferul dreptului de a dispune de bunuri

de la filiala SC S.S. SRL către reclamanta S. SPA anterior datei facturării

acestora, care prezumă și acceptarea de către beneficiarul SC P. SA a bunurilor

montate, testate și livrate, Curtea a reținut că faptul generator s-a produs

cel mai devreme în momentul emiterii facturilor, când a fost individualizat și

prețul produselor, cel puțin pentru bunurile predate efectiv beneficiarului SC

P. SA potrivit devizelor de însoțire a mărfii, pentru care au fost emise

facturile fiscale nr. x și y la data de 16 ianuarie 2008, deși nu există dovezi

cu privire la acceptarea la plată a acestor facturi la aceeași dată.

Întrucât pentru luna

ianuarie 2008 reclamanta a desfășurat operațiuni pentru care era obligată să se

înregistreze în scopuri de TVA în România, aspect necontestat, formulând cerere

în acest sens și fiind înregistrată, nu mai putea beneficia de rambursarea TVA

în baza dispozițiilor art. 147

2

, ci pe bază de decont de TVA,

potrivit dispozițiilor art. 156

2

din C. fisc., ceea ce reclamanta a

și făcut.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității capătului 3 de cerere, invocată pe motiv că

reclamanta ar fi avut deschisă procedura restituirii reglementată de

dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc.

fisc., Curtea a apreciat că nu poate fi primită, în condițiile în care obiectul

cererii generatoare a litigiului administrativ-fiscal l-a constituit cererea

reclamantei de rambursare a TVA, a cărei finalitate era tocmai rambursarea

sumei achitate cu acest titlu.

În fine Curtea de

Apel a respins ca neîntemeiate și capetele de cerere referitoare la rambursarea

sumei și obligarea la plata dobânzii legale în baza dispozițiilor legale

invocate.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamanta S.S., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, în esență reclamanta S.S. a arătat în esență următoarele:

- Prima instanță deși

a reținut corect că trebuie făcută distincția între „perioada pentru care se

cere rambursarea de TVA” și „perioada în care se cere rambursarea de TVA”, în

mod greșit a respins acțiunea pe motiv că nu există suficiente documente care

să ateste faptul că TVA solicitat la rambursare era într-adevăr aferent

perioadei de 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, respectiv că transferul

dreptului de proprietate de la S.S. SRL la recurentă a operat în perioada 1

octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, anterior înregistrării recurentei în

scopuri de TVA (17 iunie 2008).

Arată recurenta că

din coroborarea dispozițiilor art. 145 slin. (1), art. 134

1

alin.

(1) și art. 134

2

alin. (1) C. fisc., rezultă că dreptul de deducere

ia naștere la momentul exigibilității taxei, respectiv la momentul la care are

loc livrarea bunurilor.

- Instanța de fond,

în mod eronat a apreciat momentul transferului dreptului de proprietate ca fiind

acela al înregistrărilor contabile și nu înțelegerea părților conform art. 1674

C. civ.

Conform înțelegerii

părților instanța de fond ar fi trebuit să rețină că transferul dreptului de

proprietate asupra skidurilor a operat cel mai târziu la plata de 31 decembrie

2007.

Consideră recurenta

că momentul transferului dreptului de proprietate nu poate fi influențat de

momentul emiterii facturilor fiscale (16 ianuarie 2008) sau de corectitudinea

înregistrărilor contabile.

Concluzionând,

recurenta a arătat că momentul transferului dreptului de proprietate, asupra

skidurilor de la S.S. SRL la recurentă a operat în decembrie 2007, îndeplinind

astfel condițiile pentru a obține rambursarea de TVA conform procedurii

specifice reglementate de art. 147

2

din C. fisc. și de Directiva a

8-a.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Analizând cererea de

recurs, motivele invocate, normele legale incidente în speță și în conformitate

cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

-

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cauză

care trebuie să dezlege dacă o persoană impozabilă nerezidentă, care nu este

înregistrată în scopuri de TVA în România poate beneficia de rambursarea taxei

eferentă achizițiilor de bunuri și servicii, pentru perioada octombrie -

decembrie 2007 în condițiile în care societatea (S.S.) este înregistrată în

scopuri de TVA la data de 21 ianuarie 2008.

În fapt,

Reclamanta S. SPA,

persoană juridică italiană, cu sediul social în Italia, înregistrată în

Registrul Societăților din Rieti, Italia și din punct de vedere fiscal în

Italia, neînregistrată din punct de vedere fiscal în scop de TVA în România

până la data de 18 ianuarie 2008, a solicitat Direcției Generale a Finanțelor

Publice a Municipiului București la data de 17 iunie 2008, cu cererea

înregistrată sub nr. 28.956, rambursarea sumei de 1.074.595 RON, reprezentând

contravaloarea taxei pe valoarea adăugată aferentă operațiunii de achiziție de

bunuri (skiduri) de la filiala sa din România, SC S.S. SRL, persoană juridică

română cu sediul social în România, înregistrată fiscal în scop de TVA în

România, în perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, fără dobândirea

posesiei bunurilor, bunuri revândute ulterior către SC P. SA, societate

juridică română înregistrată fiscal în scop de TVA în România.

Prin decizia de

rambursare a TVA pentru persoanele impozabile neînregistrate și care nu sunt

obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilite în alt stat

membru al Uniunii Europene nr. 28.956/2008, organele fiscale au respins la

rambursare TVA în sumă de 1.074.595 RON, solicitata de firma S.S. din Italia

prin cererea din 17 iunie 2008, aferentă perioadei octombrie - decembrie 2007.

Motivul menționat în

decizie pentru suma respinsă la rambursare este următorul: la data

înregistrării cererii de rambursare societatea S.S. este înregistrată în

scopuri de TVA, potrivit certificatului de înregistrare.

În drept,

- C. fisc.:

"Art. 147

2

- (1) În condițiile stabilite prin norme:

a) persoana

impozabilă neînregistrată și care nu este obligată să se înregistreze în

scopuri de TVA în România, stabilită în alt stat membru, poate solicita

rambursarea taxei achitate; [..]”.

Norme metodologice:

"49. (1) În condițiile

prezentate și în conformitate cu procedurile de la alin. (4) - (14), persoana

impozabila prevăzută la alin. (3) poate solicita rambursarea taxei facturată de

alte persoane impozabile și achitată de aceasta pentru bunuri mobile ce i-au

fost livrate sau serviciile care i-au fost prestate în beneficiul său în

România, precum și a taxei achitate pentru importul bunurilor în România pe o

perioadă de minimum trei luni sau maxim un an calendaristic sau pe o perioadă

mai mică de trei luni rămasă din anul calendaristic. Prezentele norme transpun

Directiva a 8-a - 79/1072/CEE din data de 6 decembrie 1979.

(2) Prin exceptare de

la prevederile alin. (1) nu se acordă rambursarea taxei datorate sau achitate

de persoana impozabilă prevăzută la alin. (3) pentru:

a) achiziții de

bunuri/servicii pentru a căror livrare/prestare nu se acordă deducerea taxei în

România în condițiile art. 145 alin. (2) sau (5) din C. fisc.

b) de asemenea,

conform art. 5 din Directiva a 8-a - 79/1072/CEE din data de 6 decembrie 1979:

"În sensul

prezentei directive, bunurile și serviciile pentru care taxa poate fi

restituită trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute la art. 17 din

Directiva 77/388/CEE, așa cum se aplică în statul membru care face restituirea.

Art. 17 din Directiva

a 8-a - 77/388/CEE, intitulat "Originea și sfera de aplicare a dreptului

de deducere" este transpus la art. 145 din Legea nr. 571/2003 privind C.

fisc., cu modificările și completările ulterioare, care prevede următoarele:

"Art. 145 - (1)

Dreptul de deducere ia naștere la momentul exigibilității taxei.

(2) Orice persoană

impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt

destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni:

"Art. 146 - (1)

Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabila trebuie

să îndeplinească următoarele condiții:

a) pentru taxa

datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie

livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în

beneficiul său, să dețină o factură care să cuprindă informațiile prevăzute la

art. 155 alin. (5)".

- În mod corect a

reținut prima instanță că reclamanta nu a depus documente din care să rezulte

că TVA-ul era aferent perioadei 18 octombrie - 31 decembrie 2007.

Din dispozițiile

coroborate mai sus rezultă că dreptul de deducere a TVA ia naștere la momentul

exigibilității taxei, respectiv momentul la care are loc livrarea bunurilor.

Acest moment al

exigibilității taxei se concretizează atunci când contribuabilul întocmește și

depune decontul de TVA conform art. 156

2

C. fisc. iar acesta

cuprinde suma taxei deductibile pentru care ia naștere dreptul de deducere în

perioada fiscală de raportare.

Se reține că la data

la care reclamanta-recurentă a solicitat rambursarea TVA, s-a constatat că era

aceasta înregistrată în România în scopuri de TVA din 21 ianuarie 2008.

Așa cum a reținut și

instanța de fond, facturile prezentate de reclamanta-recurentă sunt emise pe

data de 16 ianuarie 2008, iar societatea recurentă a depus decontul de TVA

aferent la data de 25 februarie 2008, când deja era înregistrată în România în

scopuri de TVA și prin urmare nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art.

147

2

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

- În ceea ce privește

momentul transferului dreptului de proprietate.

Înalta Curte constată

că în mod corect a apreciat instanța de fond că acest moment nu poate fi cel

susținut de reclamanta-recurentă, respectiv decembrie 2007, întrucât nu există

bază probatorie pentru aceste aprecieri.

În cadrul sistemului

comun de TVA, persoanele impozabile stabilite într-un stat membru al U.E., pot

solicita rambursarea TVA achitată pentru livrările de bunuri potrivit unei

proceduri comunitare însă cu îndeplinirea cerințelor de deductibilitate aplicabile

în statul membru care efectuează rambursarea

[

art. 153 alin. (4), alin. 5, art. 156 din

Legea nr. 571/2003

]

.

Cum recurenta a depus

documente justificative, facturi, avize de însoțire a mărfurilor din ianuarie

2008, nefiind coroborate cu niciun fel de înregistrare contabilă în decembrie

2007 a operațiunilor derulate, rezultă că data exigibilității taxei a avut loc

la data determinată și înscrisă în facturile emise de furnizor, adică ianuarie

- februarie 2008 când era înregistrată din punct de vedere al TVA - solicitat a

fi rambursat.

Temeiul legal al

soluției instanței de recurs

Având în vedere cele

arătate mai sus, constatând că nu există motive care să conducă la modificarea

sau casarea hotărârii recurate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.S. împotriva Sentinței nr. 3057 din 18 aprilie 2011 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 mai 2013.

Procesat de GGC - AS