ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2982/2018

Ședința publică din data de 20 iunie 2018

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 104 din 23.01.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Specializat Cluj, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. și a fost obligată pârâta B. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 1.024.167,32 RON, reprezentând rest de plată aferentă facturii seria nr. PGI nr. 0047/5.11.2015, și 27.468,35 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Prin contractul de proiectare si execuție lucrări civile pentru amenajare Parc Eolian Curcubăta nr. 946/20.10.2014, asocierea formată din reclamanta A. S.R.L. și C. S.R.L., în calitate de antreprenor, s-a obligat că execute și să finalizeze lucrările de proiectare si execuție pentru lucrări civile pentru amenajare Parc Eolian Curcubăta, cu materialele antreprenorului, inclusiv toate accesoriile si structurile de susținere, pe riscul sau, in conformitate cu specificațiile tehnice, cerințele furnizorului de turbine si a prescripțiilor si regulamentelor tehnice în vigoare. Beneficiar al lucrărilor este pârâta B. S.R.L..

Ca efect al executării obligațiilor contractuale, a fost întocmită situația de lucrări finală nr. 3/2015, care a fost acceptată de beneficiar și confirmată fără obiecțiuni de dirigintele de șantier, conform mențiunilor și semnăturilor din cuprinsul actului. După semnarea de către pârâta B. S.R.L. a situației de lucrări nr. x, reclamanta a emis factura nr. x/5.11.2015 în valoare de 2.222.127,34 RON. Conform ordinelor de plată nr. x/12.11.2015, nr. y/11.11.2015 și nr. 140/11.11.2015 și extraselor de cont aflate la filele x verso și 63 verso, pârâta a achitat suma totală de 878.098,71 RON în contul lucrărilor efectuate conform situației de lucrări nr. x, stingând parțial obligația de plată.

În ceea ce privește caracterul cert și exigibil al creanței pretinse de către reclamantă, instanța a reținut că obligația de plată a pârâtei trebuia executată în termen de 30 de zile de la emiterea facturii pe baza situațiilor de lucrări acceptate fără obiecțiuni de către beneficiar, sub acest aspect fiind lipsit de relevanță faptul că în procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/11.11.2015 au fost constate unele deficiențe ale lucrărilor executate care trebuiau remediate în termenele prevăzute în anexa nr. 2 a procesului-verbal. Înțelegerea părților a avut în vedere că plata se va efectua pe baza situațiilor de lucrări acceptate de beneficiar și confirmate fără obiecțiuni de dirigintele de șantier, condiții pe care le îndeplinește situația de lucrări nr. x, fără a se condiționa plata lucrărilor de recepția lucrărilor sau de remedierea lucrărilor constate a fi necorespunzătoare în cuprinsul procesului-verbal de recepție.

Prin ordinul de plată nr. x/16.12.2015 pârâta a mai făcut o plată în cuantum de 1.254.426,72 RON în contul special x deschis la D. ROMÂNIA S.A. în temeiul contractului pentru deschiderea și administrarea contului de garanție de bună garanție nr. 1/17.09.2015. În documentul de plată s-a menționat că suma reprezintă contravaloarea facturii nr. x/5.11.2015, iar raportat la acest document, pârâta B. S.R.L. a susținut că a plătit integral lucrările executate conform situației de lucrări nr. x Reclamanta a contestat stingerea obligației de plată, invocând că plata s-a realizat într-un cont special asupra căruia nu avea drept de dispoziție.

Instanța a reținut că susținerile reclamantei sunt reale, dar și că plata realizată în contul special x nu a avut ca efect stingerea obligației pârâtei de plată a lucrărilor executate conform situației de lucrări nr. 3.

Compensația legală invocată ca și apărare de pârâta B. S.R.L. și care are ca obiect creanța reclamantei și daunele moratorii pretinse în temeiul clauzei penale inserate în art. 6.2 din contract pentru executarea cu întârziere a lucrărilor de către reclamantă nu a fost reținută de către instanță. Conform art. 1.617 C. civ., compensația operează de plin drept de îndată de există două datorii certe, lichide și exigibile, oricare ar fi izvorul lor, și care au ca obiect o sumă de bani. Creanța invocată de către pârâtă, nu are caracter cert deoarece existența ei este discutabilă din punct de vedere juridic. Deși pretențiile își au izvorul într-o clauză penală, existența acestei clauze scutește creditorul doar de obligația de a proba cuantumul prejudiciului, însă nu și existența creanței. Invocarea compensației ca și apărare este permisă numai în situația în care creditorul deține un titlu pentru creanța pretinsă, împrejurare care nu se regăsește în prezenta cauză. Anterior invocării compensației, pârâta trebuia să-și realizeze dreptul de creanță pretins prin intermediul unei cereri reconvenționale sau al unei cereri separate, după cum a arătat, de altfel, în cuprinsul întâmpinării că intenționează să procedeze. Reținând lipsa la acest moment a două creanțe certe reciproce, instanța nu a dat eficiență compensării legale invocate de către pârâtă.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termenul legal, pârâta B. S.R.L., care a solicitat schimbarea ei, în sensul respingerii acțiunii. Prin decizia nr. 422 din 6 iulie 2017, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul, pentru următoarele considerente:

Cu privire la starea de fapt ce face obiectul cauzei, s-a constatat că pârâta a beneficiat de finanțare, în cadrul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice -POS CCE, Axa 4.2., în vederea executării lucrărilor civile aferente Obiectului Parc Eolian Curcubăta, com. Avram Iancu, jud. Alba.

În acest sens, la data de 20.10.2014 s-a încheiat Contractul nr. x/20.10.2014 de Proiectare și execuție lucrări civile pentru Amenajare Parc Eolian Curcubăta având ca anexă Specificațiile tehnice, parte integrantă a contractului. Antreprenorul s-a obligat "să execute și să finalizeze lucrări de proiectare și execuție (design and build) pentru lucrări civile pentru Amenajare Parc Eolian Curcubata, cu materialele Antreprenorului, inclusiv toate accesoriile și structurile de susținere, as turn key, pe riscul său, în conformitate cu Specificațiile tehnice (parte integranta a contractului), cerințele furnizorului de turbine și a prescripțiilor și regulamentelor tehnice în vigoare, la obiectivul Proiectare și execuție lucrări civile pentru Amenajare Parc Eolian Curcubata.

Valoarea contractului a fost de 11.527.625,4l RON+TVA, cuprinzând 11.000 RON+TVA - proiectarea și 11.516.625,41 RON+TVA, execuția. Conform art. 3.5 din contract, antreprenorul se consideră a fi satisfăcut în legătură cu corectitudinea și suficiența Prețului Contractului, așa cum a fost acesta ofertat, și luând în considerare toate cerințele Contractului și ale caietului de sarcini. Prețul Contractului acoperă toate obligațiile Antreprenorului din cadrul Contractului și toate lucrările necesare pentru executarea corespunzătoare și finalizarea lucrărilor precum și remedierea oricăror defecțiuni. Art. 4.2 stipulează că: Lucrările executate se consideră finalizate în momentul în care sunt predate beneficiarului, în conformitate cu prevederile proiectului.

Alte prevederi contractuale relevante au fost considerate următoarele:

Conform art. 4.1, termenul de execuție a lucrărilor a fost de 4 luni calculat de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Cu privire la plata lucrărilor, prin art. 3.9 din contract părțile au stipulat că aceasta se va face numai pe bază de situații de lucrări, susținute de măsurători însușite și acceptate de beneficiar, confirmate fără obiecțiuni de dirigintele de șantier. Factura eferentă lucrărilor executate se va emite numai după semnarea de către beneficiar a situațiilor de lucrări, iar semnarea de primire a facturilor nu reprezintă o acceptare în sine a situațiilor de lucrări(art. 3.11). Plata facturilor conform situațiilor de lucrări acceptate fără obiecțiuni de către beneficiar se va face în termen de 30 de zile, conform art. 3.12 din contractul încheiat între părți.

Prin contractul încheiat părțile au înțeles să evalueze convențional prejudiciul cauzat prin neexecutarea la timp a obligațiilor, conform art. 6.2, antreprenorul obligându-se să plătească penalități și despăgubiri în valoare de 0,5% din valoarea contractului pentru fiecare zi de întârziere față de termenele prevăzute prin contract.

Constituirea garanției de bună execuție a fost reglementată prin art. 6.7 din contract, modificat prin actul adițional nr. x/23.10.2014, aceasta fiind asigurată prin rețineri succesive de 5% din facturile emise în baza situațiilor de lucrări acceptate de beneficiar, exceptând factura de avans. Părțile au convenit că restituirea garanției de bună execuție se va face în proporție de 70% la finalizarea lucrărilor, iar restul de 30%, la expirarea perioadei de garanție. În cazul despăgubirii beneficiarului din garanția de bună execuție, antreprenorul s-a obligat să completeze cuantumul garanției până la cuantumul fixat în termen de 2 zile de la primirea notificării din partea beneficiarului. După expirarea termenelor de garanție și înlăturarea deficiențelor, dacă nu au existat reclamații sau dacă reclamațiile au fost soluționate în termen și pe cheltuiala sa de către antreprenor, garanția îi va fi returnată.

Între părți a fost încheiat și contractul pentru deschiderea și administrarea contului de garanție de bună garanție nr. 1/17.09.2015 în temeiul căruia reclamanta A. S.R.L. a deschis un cont special la banca D. ROMÂNIA S.A., având nr. x și asupra căruia a fost instituit un drept de ipotecă mobiliară în favoarea creditorului ipotecar B. S.R.L. până la concurența sumei maxime de 576.381,27 RON, reprezentând valoarea sumelor preconizate a se vira în contul special, pentru garantarea îndeplinirii obligațiilor prevăzute în contractul de prestări servicii x/20.10.2014. Conform art. 3.5 din acest contract, banca nu putea să efectueze alte plăți din contul special, cu excepția celor efectuate în conformitate cu prevederile contractului de administrare a contului special.

Pârâta avea obligația de a depune în acest cont un procent de 5% din valoarea fiecărei facturi emisă fără TVA emisă de către prestator. Conform art. 6 din contract, banca avea dreptul să efectueze plăți din contul special în contul curent al beneficiarului în conformitate cu instrucțiunile de plată ale acestuia, însoțite de notificarea înregistrată la prestator în care sunt înscrise obligațiile care nu au fost respectate, situație în care banca nu are obligația să solicite consimțământul prealabil al titularului de cont pentru efectuarea acestor plăți. De asemenea, banca era autorizată să efectueze plăți în contul curent al prestatorului în conformitate cu instrucțiunile de plată ale acestuia și numai în baza unei adrese scrise din partea beneficiarului prin care acesta își exprimă acordul pentru efectuarea plății, certificând terminarea lucrărilor, recepția finală și eliberarea garanției către prestator.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat la data de 20.04.2015, lucrările urmând a fi finalizate până la data de 20.08.2015. Lucrările au fost suspendate de două ori, o dată datorită întârzierilor în livrarea inelelor de fundație de către producătorul turbinelor și o dată datorită condițiilor meteorologice nefavorabile. După fiecare suspendare, apelanta a emis câte un ordin de reluare a lucrărilor, menționând noua dată de finalizare. Conform susținerilor pârâtei, reclamanta și-a însușit aceste ordine de reluare a lucrărilor prin semnătură. Astfel, în Ordinul de reluare a lucrărilor nr. 2/07.09.2015, este menționat în mod expres: "terminarea lucrărilor va trebui realizată până la data de 21.09.2015".

Apelanta a arătat că finalizarea proiectului până la data de 31.12.2015 era o condiție esențială pentru a nu se pierde întreaga finanțare europeană. Proiectul fiind situat în zona montană, la o altitudine de 1600-1800m, o dată cu venirea iernii (care durează din noiembrie până în mai), condițiile meteorologice devin extreme, atât din punct de vedere al temperaturilor, cât și al precipitațiilor. Din acest motiv, transportul și instalarea componentelor turbinelor agabaritice (o nacelă cântărind peste 80 tone și o pală peste 45m) cu echipamente de transport speciale a fost realizat în condiții inimaginabile, atrăgând timp și costuri suplimentare. Toate acestea datorită faptului că reclamanta a întârziat în mod nejustificat finalizarea lucrărilor (fundațiile și accesele tehnologice), cele 43 de zile (o depășire de mai bine de 1/3 din termenul de execuție inițial) punând finalizarea proiectului în mare pericol.

Reclamanta a notificat-o pe pârâtă cu privire la finalizarea lucrărilor la data de 03.11.2015, iar recepția a avut loc la data de 11.11.2015, obiecțiunile beneficiarului fiind menționate în Anexa 2 a Procesului-verbal la terminarea lucrărilor.

Conform susținerilor apelantei, necontestate, aceste deficiențe nu au fost remediate integral nici până în prezent, poziția reclamantei fiind însă aceea că sunt menționate lucrări extracontractuale, care nu cădeau în sarcina sa. Pârâta a apelat la procedura asigurării de dovezi pentru a afla stadiul fizic al lucrărilor și valoarea celor neexecutate corespunzător. Drept urmare, în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Câmpeni, a fost efectuat un raport de expertiză tehnică care atestă că valoarea lucrărilor neexecutate de către reclamantă este de 186.297,88 RON, probă câștigată cauzei cu ocazia dezbaterii probatoriului în primă instanță.

În combatere, pârâta a arătat că antreprenorul și-a asumat executarea tuturor lucrărilor menționate în specificațiile tehnice, sens în care avea obligația executării oricăror lucrări necesare pentru realizarea obiectului contractului, la gradul de calitate solicitat prin aceste specificații. Cu alte cuvinte, era răspunderea antreprenorului individualizarea și cotarea categoriilor de lucrări necesare, în condițiile în care acesta și-a asumat și proiectarea lucrărilor. Numai în situația în care se constata remedierea deficiențelor sesizate la data de 11.11.2015 se poate vorbi despre finalizarea obiectului contractului și se activează obligația sa de plată integrală a lucrărilor. Conform Anexei 2 a Procesului-verbal la terminarea lucrărilor, reclamanta-intimată, în calitate de antreprenor, și-a asumat executarea lucrărilor menționate în cuprinsul anexei, până cel târziu la data de 31.12.2015, dar cele mai importante dintre acestea nu au fost realizate nici până în prezent.

De asemenea, s-a reținut că a fost întocmită de către reclamantă situația de lucrări finală nr. 3/2015, care a fost acceptată de beneficiar și confirmată fără obiecțiuni de dirigintele de șantier, conform mențiunilor și semnăturilor din cuprinsul actului. După semnarea de către pârâta B. S.R.L. a situației de lucrări nr. x, reclamanta a emis factura nr. x/5.11.2015 în valoare de 2.222.127,34 RON. Conform ordinelor de plată nr. x/12.11.2015, nr. y/11.11.2015 și nr. 140/11.11.2015 și extraselor de cont aflate la filele x verso și 63 verso din dosar, pârâta a achitat suma totală de 878.098,71 RON în contul lucrărilor efectuate conform situației de lucrări nr. x, stingând parțial obligația de plată.

Acesta a fost contextul în care reclamanta s-a adresat inițial Tribunalului Cluj (competența materială fiind declinată ulterior în favoarea Tribunalului Specializat Cluj), solicitând obligarea pârâtei la plata restului neachitat din această factură, de 1.024.167,32 RON (urmare a precizării acțiunii, acesta fiind singurul petit cu care instanța de fond a rămas învestită).

Pârâta s-a opus admiterii acțiunii, relevând în apărare, pe de o parte, că a făcut plata, iar, pe de altă parte, că este în drept să-i opună reclamantei excepția de neexecutare a contractului, în contextul în care lucrările au fost executate cu mare întârziere, iar obiectul contractului nu a fost finalizat integral nici până în prezent.

Astfel, prin ordinul de plată nr. x/16.12.2015 pârâta a mai făcut o plată în cuantum de 1.254.426,72 RON în contul special x deschis la D. ROMÂNIA S.A. în temeiul contractului pentru deschiderea și administrarea contului de garanție de bună garanție nr. 1/17.09.2015. În documentul de plată s-a menționat că suma reprezintă contravaloarea facturii nr. x/5.11.2015, iar raportat la acest document, pârâta B. S.R.L. a susținut că a plătit integral lucrările executate conform situației de lucrări nr. x Reclamanta a contestat stingerea obligației de plată, invocând că plata s-a realizat într-un cont special asupra căruia nu avea drept de dispoziție.

Astfel, după virarea de către pârâta-apelantă a sumei de 1.254.426,72 RON, soldul final al contului special a fost de 1.597.979,77 RON. Conform susținerilor pârâtei, la data de 26.02.2016, a fost încasată garanția de bună execuție în valoare de 576.381,27 RON, relevându-se că astfel a fost acoperit parțial prejudiciul suferit urmare a întârzierii semnificative în finalizarea lucrărilor, în temeiul clauzei penale de la art. 6.2 din contract. Apoi, la data de 11.03.2016 s-a transferat în contul reclamantei suma de 445.211,23 RON, în contul special rămânând suma de 576.381,27 RON adică valoarea maximă a garanției de bună execuție. Conform documentelor de plată, suma de 445.211,23 RON a fost restituită reclamantei cu titlu de garanție de bună execuție, plățile din acest cont putând fi efectuate de către bancă numai cu acest titlu, conform art. 6.1 din contractul de deschidere a contului special.

Continuându-se raționamentul, se indică că apelanta avea dreptul, iar nu și obligația, de a uza, la momentul ultimei plăți, de invocarea excepției de neexecutare a contractului. Aceasta ar fi atras însă o eventuală pierdere a fondurilor publice aferente plății suspendate, întrucât aceasta excepție amâna plata pana la momentul îndeplinirii obligațiilor de către contractant, or rambursarea fondurilor era limitată calendaristic. Acesta este motivul pentru care ar fi ales să facă inițial plata, iar apoi a uzat de toate mijloacele legale, respectiv de executarea garanției de bună execuție, pentru recuperarea prejudiciului pe care l-a încercat din culpa reclamantei. Compensarea sumei rezultate din activarea clauzei penale cu restul de plată din factura în litigiu nu putea fi invocată anterior, din cauza restricțiilor mecanismului de decontare cu finanțatorul, ea fiind ținută să facă dovada plății efective a lucrărilor către antreprenor. Cu toate acestea, apelantei, în calitate de creditor al obligației de executare integrala și conformă a lucrărilor, îi rămâne dreptul de a obține în mod direct executarea obligațiilor părții contractante, dar și de acoperire a prejudiciului rezultat în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii neconforme. O îndeplinire conformă a obligațiilor înseamnă executarea cantitativă, calitativă și în termenele asumate a tuturor obligațiilor contractuale.

Justificându-și conduita, apelanta a relevat că, abia când negocierile dintre părți au eșuat și, totodată, după ce a văzut proiectul funcțional, a decis recuperarea parțială a prejudiciului prin executarea garanției de bună execuție. Totodată, a acționat de o manieră care este în deplin acord cu prev. art. 6.7 din contractul pentru deschiderea și administrarea unui cont de garanție de bună execuție nr. 1/17.09.2015, garanția de bună execuție trebuind a fi complinită, pe toată durata termenului de garanție, până la limita ei maximă.

În acest cadru, Curtea de Apel a apreciat că atitudinea pârâtei se impune a fi amendată, aceasta fiind ținută să-și execute obligația de plată integrală a facturii, emise în baza unei situații de lucrări semnate/acceptate fără obiecțiuni, în contextul în care nu a înțeles să apeleze la mijloacele procesuale în temeiul cărora avea posibilitatea de a declanșa o judecată în cadrul căreia să fie tranșate aspectele imputate reclamantei și, în primul rând, necesitatea activării clauzei penale referitoare la penalități pentru întârzierea în finalizarea lucrărilor.

Probațiunea administrată este de natură să ateste că, în baza contractului, pârâta a executat toate lucrările specificate în situațiile de lucrări 1, 2 și 3, ulterior confirmării acestora de către beneficiar și de către dirigintele de șantier, facturându-le; acest modus operandi a fost respectat pentru toate situațiile de lucrări, cu mențiunea că facturile emise în baza situației de lucrări nr. x și nr. 2, au fost plătite integral, iar factura emisă în baza situației de lucrări nr. x a fost plătită doar parțial; toate situațiile de lucrări au fost confirmate ulterior măsurătorilor efectuate atât de către beneficiar cât și de către dirigintele de șantier, la acel moment constatându-se că ele sunt conforme realității de pe teren. Nici cu acel prilej și nici măcar la semnarea procesului-verbal de recepție nu s-a menționat faptul că ar exista întârzieri în execuție.

Din procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/11.11.2015, se reține constatarea comisiei de recepție că: "lucrările și documentele aferente execuției (inclusiv referat proiectanți și procese-verbale privind calitatea lucrărilor), au fost verificate și confirmă execuția conform cerințelor contractuale și proiectelor de execuție", propunându-se admiterea recepției, cu mențiunile din anexa 2. Altfel spus, odată cu semnarea acestui proces-verbal, comisia de recepție a constatat și a confirmat că toate lucrările executate de intimat, inclusiv cele aferente situației de lucrări nr. x, au fost executate corespunzător atât din punct de vedere calitativ cât și cantitativ.

Pe fiecare dintre facturile emise, erau menționate două conturi curente ale societății reclamante și de fiecare dată apelanta pârâtă a înțeles să facă plata facturilor într-unul dintre aceste conturi, cu o singură excepție, respectiv presupusa plată efectuată prin ordinul nr. 165/16.12.2015 când, asumat, apelanta a aprovizionat contul special deschis pentru reținerea garanției de bună execuție. Această "plată" nu s-a făcut din eroare, ci reprezentanții apelantei au afirmat că, prin această operațiune, s-a realizat plata integrală a facturii nr. x/05.11.2015.

Astfel, chiar dacă titular al contului special apare intimata, ea nu putea dispune în nici un fel de sumele consemnate, decât cu acordul prealabil al apelantei. Toate operațiunile care apar ca fiind făcute în acest cont, aprovizionări peste limita prevăzută în contract, restituiri de garanție, încasare garanție, reconstituire garanție, sunt efectuate numai și numai din dispoziția administratorului societății apelante pârâte care putea efectua toate aceste operațiuni fără acordul intimatei.

S-a apreciat, prin urmare, că dezlegarea dată de către prima instanță este corectă, reținându-se că plata oricărei facturi emise de către intimat, în calitate de antreprenor, era condiționată, așa cum rezultă din art. 3.9 din contractul nr. x/20.10.2014, doar de existența unei situații de lucrări care să fie confirmată fără obiecțiuni de către beneficiar și de către dirigintele de șantier, condiții îndeplinite în speță. Apelanta nu a contestat în nici un fel factura seria x nr. x/05.11.2015, aceasta fiind înregistrată în contabilitatea acesteia și confirmată prin efectuarea de plăți parțiale, iar în întregul context legal și probator specific al speței, trimiterile la valoarea probatorie a înscrierilor din contabilitatea proprie a reclamantei nu pot primi valențele pe care le dorește apelanta.

Prin dispoziția de restituire în contul propriu a unei părți din suma pretins achitată, care nu a fost efectiv încasată de către intimată și prin indisponibilizarea, în continuare, a garanției de bună execuție, până la cuantumul său maxim, deși s-a încheiat procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, dezideratul stingerii datoriei nu putea fi respectat.

Reținând dispozițiile art. 1469 și 1488 noul C. civ., Curtea a considerat că debitorul obligației de plată este liberat doar și numai în condițiile în care suma de bani pe care o datorează este remisă creditorului. O astfel de "remitere" implică transmiterea sumei de bani din patrimoniul debitorului în patrimoniul creditorului, în deplinătatea atributelor dreptului de proprietate, inclusiv a dreptului de a dispune de ea după bunul plac.

În cazul de față, însă, drepturile de care se bucură creditorul ipotecar, consolidate de dispozițiile contractului pentru deschiderea și administrarea unui cont de garanție de bună execuție nr. 1/17.09.2015, semnat între reclamantă, pârâtă și S.C. D. România S.A., sunt de natură să anihileze orice posibilitate a reclamantei de a se bucura în mod liber și de a dispune de suma virată la 16.12.2015, iar succesiunea ulterioară a evenimentelor este de natură să confirme această susținere.

Chiar dacă, până la un punct, apelanta a fost constrânsă să procedeze de maniera în care a făcut-o, datorită pericolului real al pierderii investiției, pretinsa plată nu a fost făcută în spiritul loialității și al solidarismului contractual și nici în acela al exercitării drepturilor cu bună credință, ci pentru a-și constitui premisele îndestulării sale ulterioare, pentru un presupus prejudiciu, invocat unilateral și care nu a făcut obiectul unei judecăți imparțiale, derulate în contradictoriu cu antreprenorul.

Apelanta-pârâtă știa, fiind semnatara contractului încheiat cu D., că în contul special era îndreptățită să rețină 5% din valoarea facturată fără TVA, până la limita superioară a sumei de 576.381,27 RON, sumă prevăzută expres în acest contract, însă așa cum rezultă din extrasele de cont depuse alăturat acțiunii introductive, cu nerespectarea acestui contract, a aprovizionat acest cont special, aflat exclusiv la dispoziția sa, cu mai mult de un milion de RON, peste limita maximă. Orice fel de plată din acest cont special în contul curent al intimatei, se putea face "numai în baza unei adrese scrise din partea beneficiarului, prin care acesta își exprimă acordul pentru efectuarea plății", în condițiile în care orice plată în contul pârâtei se putea face fără "consimțământul prealabil al titularului de cont". Altfel spus, prin virarea unei sume în acest cont special, nu se putea face plata unei facturi, în condițiile în care destinația sumelor reținute în acest cont era cu totul alta și în contextul în care, prin aprovizionarea acestui cont special, nu se realiza remiterea acestor sume către intimat, ci doar o suplimentare a fondului de garanție, peste limita contractuală.

Obligația de plată a pârâtei trebuia executată în termen de 30 de zile de la emiterea facturii pe baza situațiilor de lucrări acceptate fără obiecțiuni de către beneficiar, sub acest aspect fiind lipsit de relevanță faptul că în procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/11.11.2015 au fost constate unele deficiențe ale lucrărilor executate care trebuiau remediate în termenele prevăzute în anexa nr. 2 a procesului-verbal. Plata nu este condiționată contractual de recepția lucrărilor sau de remedierea lucrărilor constatate a fi necorespunzătoare în cuprinsul procesului-verbal de recepție.

Drept urmare, plata pretinsă a fi efectuată de către pârâtă nu a fost făcută cu intenția de a stinge obligația de plată a sumelor datorate conform facturii nr. x/5.11.2015, ci cu scopul de a alimenta contul special cu o sumă suficientă care să-i permită pârâtei să-și execute garanția de bună execuție pentru executarea cu întârziere de către reclamantă a obligațiilor contractuale și să asigure, în același timp, completarea garanției de bună execuție la valoarea convenită de părți prin contractul de execuție lucrări.

În contextul specific al cauzei, trimiterea la prev. art. 1469, 1497 și art. 1504 noul C. civ. rămâne fără relevanță, nefiind făcută o plată valabilă, așa încât, prin pronunțarea soluției de la fond, nu se creează premisele pentru îmbogățirea fără justă cauză a intimatei.

În același context, pentru a circumstanția atitudinea apelantei și motivele care au determinat-o să acționeze de maniera în care a făcut-o, Curtea a subliniat că executarea garanției de bună execuție, până la limita sa maximă, în temeiul clauzei penale de la art. 6.2 din contractul de execuție, s-a făcut și ea cu nesocotirea cerințelor impuse de buna credință și de solidarismul contractual.

Aceasta întrucât, în primul rând, nu s-a oferit instanței o explicație pertinentă cu privire la motivul pentru care alegata întârziere nu a fost invocată anterior datei de 11.11.2015, și nici măcar cu ocazia semnării procesului-verbal de recepție, cu toate că la acest moment, aceasta pare să fie principala obiecție a apelantei în ceea ce privește derularea contractului, insistându-se obsesiv asupra faptului că, raportat la valoarea proiectului și la durata lui, întârzierea de 43 de zile a pus în grav pericol investiția și a adus-o în pragul insolvenței.

În al doilea rând, reclamanta a contestat vehement o astfel de acuzație și a afirmat că decalarea este datorată, cel puțin parțial, și beneficiarului, așa încât, chiar dacă este adevărat că părțile au inserat în contract o clauză penală pentru această situație, alegațiile referitoare la fapta creditorului, cauză care înlătură răspunderea contractuală, se impuneau a fi verificate de către instanță, în cadrul unui proces derulat în contradictoriu și în urma administrării unei probațiuni specifice, ceea ce nu s-a întâmplat, în contextul în care pârâta nu a formulat la fond o cerere reconvențională.

Pe de altă parte, Curtea și-a manifestat rezervele cu privire la posibilitatea utilizării garanției de bună execuție într-un astfel de scop. Rolul garanției de buna execuție, în mod uzual, nu este pentru recuperarea penalităților de întârziere, ci ea este un instrument financiar managerial in vederea asigurării beneficiarului de îndeplinirea cantitativă și calitativă a obligațiilor contractuale. Executarea garanției de bună execuție trebuie privită ca un ultim pas al beneficiarului pentru aducerea la îndeplinire a obiectului contractului de executare lucrări.

Rezula că și chestiunea compensării legale a creanțelor reciproce ale părților a fost tranșată în mod corect de către prima instanță, care a indicat că creanța apelantei nu este certă în condițiile în care însăși existența acesteia este sub semnul întrebării. Existența acestei clauze penale nu duce la nașterea unei creanțe certe lichide și exigibile, doar prin simpla afirmare a unei nerespectări a obligațiilor asumate contractual, instanța de judecată fiind cea care, în cazul divergențelor dintre părți, urmează a stabili dacă există faptă ilicită, dacă există sau nu vinovăție și finalmente dacă există raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu, singurul aspect asupra căruia nu trebuie a se pronunța fiind prejudiciul, care a fost stabilit anticipat de către părți.

În aceste condiții, în mod corect prima instanță a constatat că intimata nu se află în situația prevăzută de art. 1617 C. civ., deoarece nu există două datorii certe, lichide și exigibile, în condițiile în care creanța invocată de către apelanta pârâtă nu are o existență certă, raportat la cele arătate mai sus și nu este constatată printr-un titlu.

Chiar și în absența un petit în acest sens, care să investească instanța în mod direct cu analiza legalității executării garanției de bună execuție, din moment ce se invocă, în esență, o plată prin compensare sau o plată urmată de o compensare, s-a apreciat că aceste alegații ale primei instanței își păstrează pertinența.

Apoi, nici modul în care apelanta a procedat la reconstituirea garanției de bună execuție nu respectă clauzele convenite de părți, din moment ce acestea au stipulat extrem de clar că 70% din aceasta se restituire antreprenorului la semnarea procesului-verbal de recepție, or, clauzele contractuale trebuie interpretate în ansamblul lor, iar nu trunchiat și vădit subiectiv. Procentul de 70% din garanția de bună execuție a fost restituit la data de 11.03.2016, astfel că în contul special actualmente ar trebui să existe doar 30% din totalul acesteia, iar nu 100%, așa cum este în prezent, din dispoziția apelantei.

Cea de-a doua critică principală dezvoltată în motivele de apel era legată de posibilitatea invocării excepției de neexecutare a contractului, reglementată de art. 1556 C. civ., față de neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către intimată.

Cu privire la aceasta, Curtea de Apel a constatat că apelanta impută intimatei, pe de o parte, nefinalizarea lucrărilor în termenul contractual convenit, iar, pe de altă parte, neexecutarea celor menționate în anexa 2 a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor. Cu referire la primul aspect, Curtea s-a pronunțat în cele ce preced, iar o astfel de apărare, chiar dacă putea fi invocată și numai pe calea întâmpinării, pentru a obține efectul specific al suspendării executării propriilor obligații, trebuia să fie însoțită de cereri în probațiune care să ateste că decalarea termenului de finalizare al lucrărilor se datorează exclusiv antreprenorului, necesare, dată fiind poziția procesuală susținută de acesta din urmă.

În ceea ce privește lucrările din anexa 2 a procesului-verbal de recepție, chiar dacă s-ar porni în analiză de la premisa cea mai puțin favorabilă intimatei, cum că aceste lucrări trebuia să fie efectuate de antreprenor, Curtea a constatat că nu este îndeplinită cerința proporționalității efectului urmărit cu cauza invocată, neexecutarea nefiind suficient de însemnată, pentru a putea atrage suspendarea executării obligației de plată a sumei de 1.024.167,32 RON, valoarea lor fiind de mai puțin de 20% din acest cuantum, respectiv de doar 186.297,88 RON.

Totodată, pe lângă executarea scrupuloasă a propriilor sale obligații, creditorul este ținut nu numai să nu facă nimic de natură a-l pune pe debitor în situația de a nu executa contractul, ci este dator să întreprindă tot ceea ce este posibil și necesar pentru a facilita această executare. De aceea, în cazul în care creditorul înțelege să invoce o clauză sau o excepție de neexecutare în alt scop decât cel pentru care a fost convenită de părți, are loc deturnarea contractului de la finalitatea sa, ceea ce poate fi caracterizat un abuz de drept și justifică refuzul judecătorului de a-i da curs.

Neexecutarea lucrărilor din anexa 2 nu poate da dreptul apelantei să refuze plata aferentă situației de lucrări nr. x în condițiile în care această situație a fost confirmată după măsurători atât de către pârâtă cât și de către dirigintele de șantier. Intimata a solicitat instanței să constate că restul de plată pe care îl solicită este aferent situației de lucrări nr. x, că toate lucrările specificate în această situație au fost realizate atât din punct de vedere calitativ cât și cantitativ, iar tribunalul a dat curs acestei cereri.

Relevant a fost considerat și faptul că apelanta a efectuat benevol trei plăți parțiale ale facturii emise în baza situației de lucrări nr. x, ultimele două (ordinul de plată 140 și 141) fiind efectuate chiar la data semnării procesului-verbal de recepție finală. Argumentația primei instanțe în ceea ce privește irelevanța procesului-verbal de recepție finală față de obligația de plată a facturii emise în baza unei situații de lucrări confirmată conform prevederilor contractuale a fost apreciată corectă, orice fel de deficiențe, chiar dacă ar fi fost constatate odată cu semnarea procesului-verbal de recepție finală, nu acordă dreptul apelantei de a refuza plata facturii în discuție, dacă nu este îndeplinită și cerința ca neexecutarea să fie suficient de importantă.

În plus, orice fel de deficiențe și/sau degradări ale lucrărilor efectuate puteau și pot fi remediate, în măsura în care într-adevăr există, din suma reținută cu titlu de garanție de bună execuție. Constatarea unor deficiențe la lucrările efectuate nu dă dreptul beneficiarului de a refuza plata lucrărilor efectuate în baza unor situații de lucrări confirmate, ci eventual dă dreptul acestuia de a folosi sumele reținute cu titlu de garanție de bună execuție pentru remedierea acestora.

În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 6.3 din contract, corect s-a arătat în întâmpinare că nicăieri pe parcursul derulării relațiilor contractuale, nici în situațiile de lucrări și nici în procesul-verbal de recepție a lucrării, nu s-a evidențiat nici măcar o zi de întârziere. Toate situațiile de lucrări au fost confirmate și însușite fără nici un fel de obiecțiuni, iar dacă într-adevăr exista vreo întârziere, aceasta trebuia specificată în procesul-verbal de recepție finală, fiind o chestiune de importanță majoră, nu neapărat în ceea ce privește plata facturilor emise, în baza situațiilor de lucrări confirmate, ci îndeosebi în ceea ce privește incidența clauzei penale pe care părțile au stipulat-o în contract. Nu se putea discuta despre vreun drept de suspendare a plății, într-un cuantum mult superior celui ce reprezintă valoarea lucrărilor neexecutate, cu atât mai mult cu cât situațiile de lucrări nr. x, 2 și 3 au fost confirmate după măsurătorile efectuate inclusiv de către apelantă, iar aceasta are posibilitatea să utilizeze garanția de bună execuție.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta B. S.R.L. solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept substanțial privitoare la realizarea unei plăți valabile, garanția reală mobiliară, cele privind garanția de bună execuție sau stingerea obligației de plată prin compensare legală.

Indicând dispozițiile art. 1496 alin. 2, 1497 și 1504 C. civ., recurenta a arătat că, deși a reținut transferul sumei de bani în contul bancar deținut de reclamantă, instanța de apel a apreciat că această plată nu ar fi de natură a stinge obligația de a da pe baza unei pretinse lipse de intenție în acest sens fundamentată prin demersuri ulterioare ale pârâtei realizate în temeiul unui alt act juridic, respectiv ipoteca mobiliară asupra sumelor de bani din contul reclamantei. Din această perspectivă, recurenta a precizat că s-ar fi impus analiza distincției dintre obligația de a face și cea de a da, eliberarea unor sume existente într-un cont afectat de ipotecă putând face doar obiectul unei obligații de a face, și nu de a da, proprietatea sumei de bani nefiind disputată.

În continuare, recurenta a arătat că instanța de apel a interpretat în mod eronat dispozițiile privitoare la ipoteca mobiliară asupra conturilor prevăzute la art. 2466, 2410, 2372, 2373, 2397, ignorând faptul că sumele de bani din cont rămân proprietatea constitutorului, a titularului contului (reclamanta), care nu a înțeles să dispună de acestea, iar executarea garanției de către beneficiar (recurenta-pârâtă) a avut loc printr-o compensare legală permisă de lege în scopul acoperirii obligației garantate potrivit unui act juridic distinct și autonom.

Ipoteca mobiliară contituită asupra contului bancar nu a transmis proprietatea asupra sumelor existente în cont decât după și în limita executării garanției conform mecanismului contractual convenit, instanța ignorând adevărata natură a raporturilor juridice dintre părți izvorâte din convenția tripartită nr. 1/17.09.2015, care a instituit o garanție autonomă și necondiționată de culpă, pe care Banca era ținută să o execute la simpla cerere a beneficiarului (recurenta-pârâtă).

Consecința încălcării normelor de drept material privitoare la ipoteca mobiliară asupra unui cont a fost, în opinia recurentei, îmbogățirea fără justă a reclamantei cu suma de 1.024.167,32 RON provenind din transferul din contul de garanție în contul curent (445.221,23 RON) și din obligarea la restituirea garanției executate (576.381,27 RON), cu depășirea cadrului procesual și nerespectarea dreptului său la apărare.

Recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat prevederile legale privitoare la garanția de bună execuție constituită cu scopul asigurării îndeplinirii cantitative, calitative și în perioada convenită a contractului, părțile alegând în acest sens constituirea unei ipoteci asupra contului. Definiția garanției de bună execuție se referă la acordul părților prin care beneficiarul are dreptul de control asupra unei părți din prețul achitat cu scopul de a garanta îndeplinirea integrală, conformă și în perioada stabilită a prestațiilor celeilalte părți. În aceste condiții, recurenta a pretins executarea garanției față de neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor de remediere a deficiențelor constatate, procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor semnat de părți sub această necondiție nemaiproducându-și efecte.

De asemenea, recurenta a criticat respingerea de către instanța de apel a posibilității invocării compensării legale, deși erau întrunite cerințele art. 1616 C. civ. și era lipsită de posibilitatea formulării unei cereri reconvenționale sau a unei noi cereri cât timp societatea reclamantă se afla în procedura insolvenței.

Recurenta a susținut că se invoca o creanță certă, lichidă și exigibilă, a cărei întindere rezulta din aplicarea clauzei penale convenite de părți, beneficiind în acest scop, potrivit dispozițiilor art. 2341 C. civ., și de un titlu executoriu reprezentat de Contractul nr. x/17.09.2015 prin care a fost instituită ipoteca mobiliară. Dreptul său de a cere compesarea era recunoscut și de dispozițiile art. 90 din Legea nr. 85/2016, care nu impuneau obligativitatea înscrierii la masa credală pentru a obține această finalitate.

Recurenta a criticat decizia și din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ., susținând că hotărârea nu cuprinde motivarea privitoare la valoarea probatorie a înscrierilor din contabilitatea proprie a debitului solicitat și la argumentarea făcută în situația dată referitoar la distincția dintre obligația de a da și cea de a face.

Totodată, recurenta a susținut existența unor motive contradictorii în considerentele deciziei din apel referitoare la natura juridică și clarificarea proprietății asupra sumelor existente în contul de garanție deschis pe numele reclamantei.

În privința aspectelor vizând executarea ipotecii mobiliare și reconstituirea garanției de bună execuție, recurenta a apreciat că instanța de apel s-a pronunțat fără a fi investită, cu încălcarea principiului disponibilității specific procesului civil.

În final, în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a invocat nulitatea hotărârilor pronunțate de instanțele de fond care nu au ținut cont de dispozițiile art. 412 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. prtivind suspendarea de drept a cauzei până la introducerea în cauză a administratorului judiciar al reclamantei, precum și nulitatea actelor de procedură realizate de reclamantă prin mandatar, mandatul acordat de administratorul judiciar în faza apelului neputând acoperi această nulitate în absența ratificării exprese.

De asemenea, recurenta a criticat poziția manifestată de instanța de apel care a declarat încheiată cercetarea judecătorească, deși nu era pe deplin lămurită cu privire la certitudinea creanței pretinse de pârâtă în compensare, omițând faptul că situația juridică în care se afla societatea reclamantă ar fi împiedicat judecata unei cereri reconvenționale și fără a pune în discuție oportunitatea suspendării cauzei până la soluționarea definitivă a declarației de creanță depusă în procedura insolvenței declanșate împotriva reclamantei.

Intimata - reclamantă A. S.R.L. nu a depus întâmpinare, formulându-și apărările doar în cuprinsul notelor scrise și a concluziilor orale.

La termenul din 19 aprilie 2018, Înalta Curte a respins cererea recurentei de suspendare a judecății în temeiul art. 413 alin. 1 pct. pct. 1 C. proc. civ., apreciind că nu există o strânsă legătură între prezentul litigiu aflat în stadiul judecării recursului și dosarul nr. x/2016 înregistrat pe rolul Curții de Apel Oradea având ca obiect contestație privitoare la respingerea de către administratorul judiciar al reclamantei a declarației de creanță efectuate de recurenta - pârâtă din prezenta cauză în procedura insolvenței declanșată împotriva părții adverse.

Analizând decizia recurată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Cu prioritate, se impune observația că, în ierarhia căilor de atac, recursul este o cale de atac extraordinară nedevolutivă ce are ca obiect decizia prin care s-a soluționat calea de atac a apelului împotriva sentinței instanței de fond și este limitat numai la motivele de nelegalitate ale deciziei instanței de apel enumerate de art. 488 C. proc. civ.. Această cerință va impune cenzurarea argumentelor propuse de recurent în sensul limitării analizei la cele care ar fi de natură a genera un control de legalitate și înlăturării celor care privesc aspecte de netemeinicie.

În acest cadru, Înalta Curte subliniază că înlănțuirea logică a faptelor reținută de instanța de apel în urma amplei analize a materialului probator administrat în fața celor două instanțe de fond, modalitatea de stabilire a situației de fapt avută în vedere cu prilejul interpretării și aplicării în concret a clauzelor contractuale și a normelor juridice incidente nu poate fi supusă cenzurii cu prilejul declarării recursului, fiind atributul exclusiv al intanțelor de fond.

În ceea ce privește cadrul procesual dedus judecății, Înalta Curte subliniază faptul că prima instanță a fost investită cu acțiunea reclamantei A. S.R.L. având ca obiect plata de către pârâta B. S.R.L. sumei de 1.024.167,32 RON, diferență aferentă facturii seria nr. PGI nr. 0047/5.11.2015, emisă în derularea contractului de proiectare si execuție lucrări civile pentru amenajare Parc Eolian Curcubăta nr. 946/20.10.2014.

Cu privire la situația de fapt, instanțele de fond au reținut că reclamanta a întocmit situația de lucrări finală nr. 3/2015, care a fost acceptată de beneficiar și confirmată fără obiecțiuni de dirigintele de șantier, conform mențiunilor și semnăturilor din cuprinsul actului. După semnarea de către pârâta B. S.R.L. a situației de lucrări nr. x, reclamanta a emis factura nr. x/5.11.2015 în valoare de 2.222.127,34 RON. Conform ordinelor de plată nr. x/12.11.2015, nr. y/11.11.2015 și nr. 140/11.11.2015, pârâta a achitat suma totală de 878.098,71 RON în contul lucrărilor efectuate conform situației de lucrări nr. x, stingând parțial obligația de plată.

Ulterior, prin ordinul de plată nr. x/16.12.2015 pârâta a mai făcut o plată în cuantum de 1.254.426,72 RON în contul special x deschis la D. ROMÂNIA S.A. în temeiul contractului pentru deschiderea și administrarea contului de garanție de bună garanție nr. 1/17.09.2015. În documentul de plată s-a menționat că suma reprezintă contravaloarea facturii nr. x/5.11.2015, pârâta B. S.R.L. susținând că astfel s-a realizat plata integrală a lucrările executate conform situației de lucrări nr. x Reclamanta a contestat stingerea obligației de plată, invocând că plata s-a realizat într-un cont special asupra căruia nu avea drept de dispoziție.

Instanțele de fond au reținut temeinicia creanței reclamantei, fiind întrunite cerințele răspunderii contractuale, și realitatea transferului sumei de bani în contul special x, dar au apreciat că această operațiune nu a avut ca efect stingerea obligației pârâtei de plată a lucrărilor executate conform situației de lucrări nr. x, aspect criticat pe calea apelului și a recursului de față.

În acest cadru, instanțele au reținut nevalabilitatea plății cât timp suma nu a fost transferată în contul indicat în contract (în care s-au efectuat celelalte plăți în derularea contractului), ci într-un cont special, destinat sumelor reprezentând garanție de bună execuție. Nu s-a reținut nicio explicație pentru care pârâta a ales să procedeze în acest mod, subliniindu-se de către aceasta doar importanța efectuării plății până la termenul de finalizare a proiectului în vederea obținerii finanțării, în ciuda faptului că existau obiecțiuni privitoare la calitatea lucrărilor efectuate și fuseseră semnalate deficiențe.

Instanțele de fond au avut în vedere faptul că, deși reclamanta este titulara acestui cont special, dezideratul stingerii datoriei nu a fost atins cât timp reclamanta nu putea dispune liber de sumele din acest cont ca urmare a mecanismului juridic creat prin contractul de deschidere a acestui cont de garanție și a celui de instituire a unei ipoteci asupra contului în favoarea beneficiarei pârâte, operațiunile ulterioare realizate cu acestea dovedind acest lucru.

Astfel, ulterior, din sumele din acest cont, pârâta a încasat garanția de bună execuție în valoare de 576.381,27 RON, pentru acoperirea parțială a prejudiciului pretins a fi suferit ca urmare a întârzierii lucrărilor, suma de 445.21,23 RON a fost transferată reclamantei, dar cu titlu de garanție de bună execuție restituită, în cont rămânând până în prezent sume de 576.381,27 RON, valoarea maximă a garanției de bună execuție constituite potrivit contractului de proiectare și execuție lucrări nr. x și a contractului pentru deschiderea și administrarea unui cont de garanție de bună execuție nr. 1/17.09.2015.

În consecință, instanța de apel a apreciat că plata pretins a fi efectuat nu s-a făcut cu intenția de a stinge obligația de plată a facturii nr. x/05.11.2015, ci cu scopul de a alimenta contul special cu o sumă suficientă pentru executarea garanției de bună execuție pentru executarea cu întârziere a obligațiilor, asigurând și completarea garanției la valoarea convenită.

Revenind la criticile recurentei subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu se poate reține aplicarea greșită a dispozițiilor legale privitoare la plată (art. 1469 alin. 2, art. 1497 și art. 1504 C. civ., indicate în memoriul de recurs) și introducerea unei condiții suplimentare referitoare la intenția părții.

În luarea deciziei atacate, esențial pentru instanțele de fond a fost faptul că transferul sumelor în li