ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 964/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 964/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 7 mai 2019
Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț la 17 mai 2018, sub nr. x/2018, contestatoarea Compania Județeană Apa Serv S.A. l-a chemat în judecată pe intimatul A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:
să anuleze încheierea din 8 mai 2018, emisă de B.E.J. B. în dosarul execuțional nr. x/2018, prin care s-au stabilit cheltuielile de executare silită;
să anuleze încheierea de încuviințare a executării silite nr. 944/2018 din 1 martie 2018, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț în dosarul nr. x/2018;
să anuleze toate actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. x/2018 al B.E.J. B.;
să dispună întoarcerea executării silite și obligarea intimatului A. la restituirea sumei de 10.592,5 RON;
să anuleze raportul de expertiză efectuat de expertul C..
În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 632, art. 663, art. 712 și art. 720-723 C. proc. civ.
La 18 septembrie 2018, contestatoarea a depus o cerere, prin care a precizat că înțelege să formuleze și contestație cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
Prin sentința civilă nr. 3873 din 9 octombrie 2018, Judecătoria Piatra Neamț a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Piatra Neamț a constatat că acțiunea precizată este una complexă, având două capete principale de cerere, respectiv contestație la titlu, contestație la executare și un capăt de cerere accesoriu, respectiv întoarcere executare.
Aceeași judecătorie a evocat prevederile art. 714 alin. (2) C. proc. civ. și dispozitivul deciziei civile nr. 1024/2017 din 13 decembrie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.
Cum titlul executoriu a cărui lămurire se solicită este reprezentat de decizia anterior menționată, Judecătoria Piatra Neamț a apreciat că soluționarea contestației la titlu este de competența materială a Curții de Apel Bacău, aceasta din urmă fiind instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, în sensul art. 714 alin. (2) C. proc. civ.
Aceeași judecătorie a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., întrucât capetele principale de cerere se află într-o strânsă legătură. În acest sens, a apreciat că motivele invocate în susținerea capătului de cerere având ca obiect anularea actelor de executare vizează exclusiv interpretarea dispozițiilor din titlul executoriu în baza căruia a fost demarată executarea silită.
Or, în această ipoteză se instituie un caz de prorogare legală de competență, în temeiul conexității dintre pretențiile formulate pe cale principală, prin intermediul aceleiași cereri de chemare în judecată.
Prin urmare, instanței competente să soluționeze contestația la titlu îi revine, în urma prorogării legale, competența de a soluționa atât contestația la executare, cât și cererea de întoarcere a executării silite.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău la 3 decembrie 2018, sub același număr de dosar.
Prin decizia nr. 322/2019 din 3 martie 2019, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a disjuns contestația la executare de contestația la titlu și a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț; a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului negativ de competență; a respins ca nefondată contestația la titlu și a obligat-o pe contestatoare la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în cuantum de 250 RON.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bacău a evocat dispozițiile art. 99 alin. (1), art. 124, art. 650 alin. (1) și (3) și art. 714 alin. (1) C. proc. civ., precum și decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale, după care a constatat că ambele părți au achiesat la excepția invocată din oficiu.
Constatând că nu este incident art. 99 alin. (2) C. proc. civ., Curtea de Apel Bacău a apreciat că instanța competentă în soluționarea contestației la executare și a cererii de întoarcere a executării silite este Judecătoria Piatra Neamț, în favoarea căreia a declinat competența de soluționare acestor capete de cerere.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 18 aprilie 2019, sub același număr de dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Judecătoria Piatra Neamț și Curtea de Apel Bacău - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.
Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.
Conflictul negativ de competență vizează numai contestația la executare, care cuprinde și capătul de cerere accesoriu privind întoarcerea executării silite, întrucât soluțiile de declinare a competenței au vizat acest tip de contestație, contestația la titlu fiind soluționată de Curtea de Apel Bacău.
Conform art. 651 alin. (3) C. proc. civ., "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe", iar potrivit art. 714 alin. (1) din același act normativ, "contestația se introduce la instanța de executare".
Textele de lege anterior evocate stabilesc competența de soluționare a contestației la executare în favoarea instanței de executare.
Art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. prevede că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Având în vedere că sediul debitorului inițial Compania Județeană Apa Serv S.A. se afla în Piatra Neamț la data începerii executării silite, rezultă că Judecătoria Piatra Neamț este instanța de executare competentă să soluționeze contestația la executare.
Mai mult decât atât, executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Piatra Neamț, prin încheierea nr. 944/2018 din 1 martie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, rămânând astfel învestită cu soluționarea incidentelor procedurale ivite în cursul executării silite.
Împrejurarea că în același litigiu a fost formulată și o contestație la titlu nu atrage incidența art. 99 alin. (2) C. proc. civ., întrucât normele de competență din materia executării silite au caracter special față de normele de competență după valoarea obiectului cererii.
Cum normele speciale derogă de la cele generale rezultă că normele de competență din materia executării silite se aplică cu prioritate față cele după valoarea obiectului cererii.
În plus, nu ar putea fi reținută competența Curții de Apel Bacău de a soluționa atât contestația la executare, cât și contestația la titlu, întrucât art. 651 alin. (4) C. proc. civ. prevede că hotărârea pronunțată de instanța de executare este supusă numai apelului.
Or, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența materială funcțională de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 97 C. proc. civ.
Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (1) teza I și alin. (3) și art. 714 alin. (1) raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 mai 2019.