DE STEFANO c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

03.06.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

DE STEFANO c. ITALIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 28443/06 prezentate de Maurizio DE STEFANO împotriva Italiei și a altor 13 cereri (a se vedea lista anexată) împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 3 iunie 2008 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președintele Antonella Mularoni, Irene Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișil Karakaș, judecători, și de Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune Având în vedere cererile menționate mai sus, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOARE Reclamanții sunt resortisanți italieni (a se vedea lista anexată). Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează: reclamanții sunt avocați. La 4 iulie 2006, a fost publicat Decretul-lege nr 223 (atracteo Bersani) privind redresarea economică și socială. Acest decret introduce, printre altele, dispoziții în materie de concurență în exercitarea profesiilor liberale. În acest din urmă domeniu, art. 2 din decret a abrogat, de la data intrării sale în vigoare, dispozițiile legale care stabilesc tarifele minime pentru remunerațiile avocaților și care prevăd interdicția de a se acorda asupra retribuțiilor în conformitate cu serviciile juridice furnizate. Legea prevedea tarife minime obligatorii, stabilite la fiecare doi ani de Consiliul Național al Avocaților și adoptate prin decretul Ministerului Justiției, și interzicea în mod expres orice acord de derogare de la tarifele minime. La intrarea în vigoare a Decretului-lege nr. 223, reclamanții își desfășurau activitatea de avocat în proceduri judiciare. În conformitate cu practica în vigoare la momentul respectiv, aceștia aveau dreptul de a-și stabili onorariile în conformitate cu tarifele în vigoare la momentul încheierii procedurilor. Dreptul intern relevant Depret-lege nr 223 din 4 iulie 2006 - Dispoziții urgente pentru redresarea economică și socială, pentru controlul și raționalizarea cheltuielilor publice și intervenții în materie de venituri publice și de combatere a evaziunii fiscale în temeiul articolului I Măsuri urgente pentru dezvoltarea, creșterea și promovarea concurenței și competitivității, pentru tutela consumatorilor și pentru liberalizarea anumitor domenii productive....art. 2 - Dispoziții urgente pentru asigurarea concurenței în domeniul serviciilor profesionale În conformitate cu principiile comunitare ale liberei concurențe și liberei circulații a persoanelor și serviciilor și în vederea asigurării unei libertăți de alegere efective a utilizatorilor în exercitarea drepturilor lor și în comparație cu prestațiile oferite de piață, de la data intrării în vigoare a prezentului decret, se abrogă dispozițiile legale și de reglementare care prevăd, în materie de activități profesionale și intelectuale (a) stabilirea unor tarife obligatorii sau minime sau interdicția de a se asigura că se acordă retribuții în conformitate cu obiectivele urmărite (b) interdicția, chiar parțială, de a face publicitate titlurilor și specializărilor profesionale, precum și caracteristicile serviciilor oferite și prețurilor pentru prestațiile furnizate (...) Sunt excluse dispozițiile referitoare la activitățile profesionale desfășurate în cadrul Serviciului sanitar național (...) GRIEFS Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng de încălcarea dreptului lor de a-și respecta bunurile ca urmare a intrării în vigoare și a aplicării Decretului-lege nr. 223, de modificare a criteriilor de stabilire a onorariilor lor profesionale. Reclamanții la art. 6 din Convenție și se plâng de aplicarea retroactivă a Decretului-lege nr. 223 atât în numele lor, cât și în numele clienților lor. În această ultimă privință, ei susțin că eliminarea tarifelor minime obligatorii duce la riscul unei concurențe intense între profesioniști și, prin urmare, la o scădere a standardelor de calitate a prestațiilor. Având în vedere similitudinea cauzelor cu privire la faptele și la problema de fond pe care le ridică, Curtea consideră că este necesar să li se alăture și să decidă să le examineze în comun. Cu privire la presupusele încălcări ale dreptului acestora la respectarea bunurilor lor ca urmare a intrării în vigoare a Decretului-lege nr 223 din 2006. 1, care este astfel redactată Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Cu privire la jurisprudența sa, Curtea reamintește că un reclamant nu poate susține o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în măsura în care deciziile pe care le incriminează se referă la bunurile sale Pe de altă parte, speranța de a vedea recunoașterea unui drept de proprietate pe care l-ar putea avea în dreptul de a exercita efectiv nu poate fi considerată drept o proprietate. În sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, același lucru este valabil și pentru o creanță condiționată care își asumă obligații ca urmare a neîndeplinirii condiției (Prințul Hans-Adam II din Liechtenstein c. Germania [GC], nr 42527/98, § 82 și 83, CEDH 2001-VIII, și Gratzinger și Gratzingerova c. Republica Cehă (dec.) [GC], n 39794/98, § 69, CEDH 2002-VII Ambruosi c. Italia, nr. 31227/96, § 20, 19 octombrie 2000 Beyeler c. Italia , [GC], n 33202/96, 105 CEDO 2000 Kopecky c. Slovacia , [GC], n 44912/98, CEDH 2004. Curtea arată că, potrivit jurisprudenței sale, art. 1 din Protocolul nr. 1 se poate aplica întreprinderilor de avocatură și clienților acestora, deoarece este vorba despre entități cu o anumită valoare. În sensul articolului 1 (Olbertz c. Germania (dec.), nr 37592/97, CEDH 1999-V Döring c. Germania (dec.), n 37595/2002, CEDH 1999-VIII Hotărârea din 26 iunie 1986, seria A n 101, p. 13, § 41 Wendenburg și alții c. Germania (dec.), nr. 71630/01, CEDH 2003 II. Cu toate acestea, Curtea nu este convinsă că intrarea în vigoare a Decretului-lege nr 223 a adus atingere bunurilor reclamanților în sensul articolului 1 din Protocolul nr. Aceasta reamintește că o speranță de câștig viitor poate constitui un element care trebuie luat în considerare în evaluarea unei firme profesionale, dar că În cazul de față, reclamanții susțin că aplicarea criteriilor introduse de Decretul-lege în litigiu, impunându-le negocierea cu clienții a tarifelor aferente procedurilor judiciare în curs, va duce la o pierdere de câștig sigură, în special din cauza lipsei unor tarife minime obligatorii. Ei se plâng de o interferență nejustificată în dreptul lor de proprietate, comparabilă cu cea ridicată de Curte în cauza Ambruosi (Ambruosi c. Italia, citată anterior) Curtea observă că, spre deosebire de cauza invocată de reclamanți, aceasta nu se referă la privarea de dreptul de a obține sume anumite și exigibile pentru activități profesionale deja realizate, ci la modificarea criteriilor de fixare a onorariilor viitoare, deși referitoare la proceduri judiciare în curs. Reclamanții se tem că, în urma liberalizării tarifelor, onorariile care vor fi negociate cu clienții după încheierea procedurilor judiciare vor fi mai mici decât tarifele minime obligatorii stabilite de Consiliu de ordinul avocaților în aceeași perioadă. Or, Curtea nu poate urmări reclamanții în speculațiile pure pe care își bazează afirmațiile. Pe de altă parte, părțile interesate nu au furnizat niciun element concret care să demonstreze sau care să sugereze că aplicarea dispozițiilor în litigiu au afectat în mod semnificativ condițiile activității lor profesionale și le-au redus veniturile, precum și valoarea clienților lor (Levanen c. Finlanda (dec.), nr. 34600/03, aprilie 2006 - contraro Van Marle și altele, § 42). În aceste condiții, Curtea consideră că reclamanții se plâng în esență de o pierdere probabilă de venituri viitoare, care nu intră ca atare în domeniul de aplicare al articolului 1 din Protocolul nr În consecință, acest aspect este incompatibil cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 3 și trebuie respins în conformitate cu articolul Reclamanții susțin că adoptarea și aplicarea Decretului-lege nr 223 din 1996 constituie o ingerință legislativă contrară dreptului la un proces echitabil, astfel cum este garantat prin art. 6 alineatul (1) din convenție, care dispune, în pasajele sale relevante, Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...), de către o instanță (...), care va hotărî (...) contestații privind drepturile și obligațiile sale civile (...) Reclamanții prezintă această neplăcere în propriul lor interes și în numele clienților lor în fața instanțelor naționale. Referindu-se la procedurile judiciare în curs, pendinte la data intrării în vigoare a Decretului-lege nr. 223 și în care își exercită profesia de avocat, afirmă că abolirea onorariilor minime obligatorii implică riscul serios al unei deteriorări a calității prestațiilor profesionale în detrimentul echității procedurilor. Curtea observă că această parte a cererii se confruntă cu mai multe motive de refuz. Cu toate acestea, chiar dacă se presupune că reclamanții, pe de o parte, pot fi considerați victime directe ale încălcării invocate și, pe de altă parte, au locus standi pentru a acționa în numele clienților lor, Curtea nu vede modul în care dispoziția de lege pusă în discuție, care reglementează relațiile economice dintre avocați și clienții lor, ar putea constitui o interferență a autorității legislative în administrarea justiției, în scopul de a-l determina să soluționeze litigiile în justiție (la contrario Zielinski și Pradal & Gonzales c. Franța [GC], 24846/94 și 34165/96 la 34173/96, § 57, CEDH 1999-VII Rafinării grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia , Hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A n 301-B. În aceste condiții, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 3 și 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să unească cererile Declare Francoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte LISTA Recetelor 28443/06 DE STEFANO MAURIZIO, introdusă la 12 iulie 2006 31209/06 RISSONE NEVIO, introdusă la 28 iulie 2006 31221/06 DE FILIPPI CLAUDIO, introdusă la 26 iulie 2006 32258/06 CELLINO FELICE, introdusă la 31 iulie 2006 33840/06 SCIFO FRANCESCO, introdusă la 4 august 2006 33880/06 MARZI CORINNA, introdusă la 27 iulie 2006 33887/06 LEOTTA MAURIZIO, introdusă la 29 iulie 2006 33889/06 DI BOSCIO AUGUSTO, introdusă la 11 august 2006 37713/06 FORMICOLA PAOLO, introdusă la 11 august 2006 37709/06 LUCARELLI NICOLA, introdusă la 16 septembrie 2006 46033/06 MANCINI EDOARDO, introdusă la 4 noiembrie 2006 44872/06 LICATA ALFONSO, introdusă la 20 octombrie 2006 4026/07 BORRACCINO ANTONIO, introdusă la 16 ianuarie 2007 7525/07 TESTORI CARLO, introdusă la 5 februarie 2007