AFFAIRE AMBROSINO c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

23.09.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable;Non-violation de l'article 13 - Droit à un recours effectif

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE AMBROSINO c. ITALIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA AMBROSINO c. ITALIA Cerere n 32745/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 23 septembrie 2008 DEFINITIVF 23/12/2008 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Ambrosino c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Antonella Mularoni, Irene Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, judecători, și de Sally Dolle, graffière de sectiune După ce a deliberat în camera consiliului la 2 septembrie 2008, a fost adoptat la această dată, la originea cauzei se află o cerere (n 32745/02) îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, dl Antonio Ambrosino ( La 25 octombrie 1999, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale ( Esposito și F. Crisafolli, precum și de co-adjunctul său, dl N. Lettieri. La 24 mai 2004, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, aceasta a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. Procedura principală din 23 iunie 1993, M.D.L. a formulat o acțiune în fața instanței judecătorești din Benevent (RG nr. 3227/93), care acționează în calitate de judecător al muncii, pentru a obține recunoașterea dreptului său la o pensie din invalidă civilă (pensie dininabilità) și la un ajutor pentru o persoană la domiciliu (indennità di acompaniamentamento di acompaniamento) În cursul primei ședințe, la 6 martie 1995, judecătorul a numit un expert și a stabilit deliberarea cauzei la 12 decembrie 1996. La 3 iulie 1995, M.D.L. a decedat. La 18 august 1995, domnul G.A., soțul său, s-a constituit în procedură. Cele patru ședințe stabilite între 12 decembrie 1996 și 16 aprilie 1998 a fost dat în judecată, unul a fost trimis înapoi de către instanța judecătorului judecătoresc, iar două au avut legătură cu o expertiză. La tribunalul judecătoresc din 10 decembrie 1998, judecătorul a stabilit în mod deliberat punerea în acțiune a cauzei la 20 aprilie 1999. La 16 iunie 1998, domnul G.A. a decedat. La 19 ianuarie 1999, reclamantul, fiul său, s-a constituit în procedură. În ședința din 20 aprilie 1999, avocatul reclamantului a depus documente și a solicitat o amânare a cauzei pentru a depune un alt document. Judecătorul a fixat punerea în deliberare a cauzei la 17 iunie 1999. La acea dată, cauza a fost revocată din oficiu la 21 iunie 1999. În acea zi, avocatul reclamantului a depus un document și judecătorul a amânat cauza la 13 În iulie 1999, grefa nu a comunicat pârâtului data la care a avut loc încuviințarea. Prin decizia din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 16 iulie 1999, judecătorul a acceptat cererea reclamantului. (durata excesivă a procedurii) în special 26 855,75 EUR (EUR) ca daune materiale și morale 11. Printr-o decizie din 10 decembrie 2001, al cărei text a fost depus la grefă la 18 decembrie 2001, instanța de apel a constatat depășirea unei perioade rezonabile de timp și a respins cererea privind prejudiciul material pe motivul că reclamantul nu a furnizat nicio dovadă, acordând 2 065,82 EUR în mod echitabil ca despăgubire pentru prejudiciul moral și 568,10 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, din care 516,46 EUR pentru cheltuieli și 51,65 EUR pentru cheltuieli de judecată. Notificată la Ministerul Justiției la 26 februarie 2002, această decizie a devenit definitivă la 27 aprilie 2002.12 Sumele acordate în vederea executării deciziei DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 13. Dreptul și practica internă relevantă figurează în Hotărârea Cocchiarella c. Italia ([GC], nr. 64886/01, § 23-31, CEDH 2006-...). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚII ALE ARTICOLULUI 6 § 1 ȘI 13 DIN CONVENȚIA 14. Reclamantul se plânge de durata procedurii civile. După ce a epuizat calea de atac În opinia sa, suma acordată de instanța de judecată cu titlu de prejudiciu moral nu este suficientă pentru a remedia prejudiciul cauzat de încălcarea art. 6 alin. Art. 6 alin. (1) și 13 din Convenție sunt astfel formulate Art. 6 alin. (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitatea Neobosită a căilor de atac interne 17. Guvernul excită neobosirea căilor de atac interne în măsura în care reclamantul nu este prevăzut în casare și a omis o procedură de executare. 18. Curtea reamintește că a respins excepții similare în cauza Delle Cave și Corrado c. Italia 14626/03, §§ 17-24, 5 iunie 2007). Ea nu percepe nici un motiv de derogare de la concluziile sale anterioare și, prin urmare, respinge excepția. Calitatea de victimă 19. Pentru a afla dacă un reclamant poate să-și asume răspunderea pentru o persoană care face obiectul unei infracțiuni în sensul art. 34 din Convenție, este necesar să se examineze dacă autoritățile naționale au recunoscut și au reparat în mod corespunzător și suficient încălcarea în litigiu (a se vedea, printre altele, Delle Cave și Corrado c. Italia , citată anterior, §§ Cocchiarella c. Italia, citată anterior, §§ 69-98. 20. După examinarea tuturor faptelor cauzei și a argumentelor părților, Curtea consideră că înălțarea este considerată insuficientă și că plata sumei Concluzia 21. Curtea constată că aceste obiecțiuni nu sunt în mod vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și nu se confruntă cu niciun alt motiv da . Pe fond 22. Curtea amintește că a examinat obiecții identice cu cele prezentate de reclamant și a concluzionat, pe de o parte, încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție, dar, pe de altă parte, neviolarea articolului 13 (a se vedea Delle Cave și Corrado c. Italia, citată anterior, §§ 35-39 și § 46 23. În ceea ce privește durata procedurii, Curtea consideră că perioada care trebuie luată în considerare a început la 23 iunie 1993, cu sesizarea instanței judecătorești din Benevent, pentru a se încheia la 16 iulie 1999, data depunerii la grefa hotărârii. Prin urmare, aceasta a durat mai mult de șase ani pentru un grad de jurisdicție. 24. Curtea constată, de asemenea, că suma acordată de instanța judecătorească Pinto La 7 aprilie 2004, la mai mult de 27 de luni de la depunerea la grefa deciziei Tribunalului de Apel, s-a plătit: prin urmare, această plată a depășit cu mult cele șase luni din momentul în care hotărârea de despăgubire devine executorie. Curtea va fi nevoită să revină asupra acestei chestiuni la unghiul articolului 41 din Convenție (a se vedea Cocchiarella Italia, citată anterior, punctul 120). 25. În urma examinării faptelor în lumina informațiilor furnizate de părți și ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul 26. Pe de altă parte, reclamantul a dispus de o cale de atac eficientă pentru a expune încălcările Convenției pe care o susținea (Delle Cave și Corrado c. Italia), menționată anterior. Prin urmare, nu a fost încălcat art. 13 din Convenție. II. PRIVIND ALTE VIOLATII ALEGATE 27. Reclamantul se plânge, de asemenea, de încălcarea articolelor 14, 17 și 34 din convenție, pe motiv că ar fi fost victima unei discriminări bazate pe bogăție, având în vedere costurile avansate pentru a introduce procedura, precum și riscul de a fi condamnat la plata cheltuielilor de procedură în cazul respingerii căii de atac. 28. Curtea consideră că este necesar să se examineze aceste obiecțiuni din perspectiva dreptului de a avea acces la o instanță în temeiul articolului 6 din convenție. Curtea constată că, deși un individ poate fi admis, potrivit legii italiene, în beneficiul asistenței judiciare gratuite în materie civilă, reclamantul nu a solicitat ajutorul judiciar. În plus, aceasta arată că a reușit să sesizeze instanțele competente în conformitate cu legea Pinto și că instanța de recurs a acceptat cererea sa, acordându-i o sumă în baza cheltuielilor de procedură. Or, nu se poate vorbi des de accesul la o instanță atunci când o parte, reprezentată de un avocat, sesizează în mod liber instanța competentă și prezintă în fața acesteia argumentele sale. Prin urmare, nu se poate identifica nicio aparență a încălcării, Curtea declară obiecțiunile referitoare la cheltuielile de procedură inadmisibile, deoarece în mod vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție ( Nicoletti c. Italia (dec.), nr. 31332/96, 10 aprilie 1997). În plus, recurentul denunță încălcarea articolelor 14, 17 și 34 din convenție, pe motiv că suma acordată de instanța de judecată în cadrul procedurii În lumina concluziilor expuse la punctul 26 de mai sus, Curtea respinge acest aspect. 31. În cele din urmă, reclamantul se plânge de lipsa de echitate a procedurii. Nu ar fi imparțial pe motiv că judecătorii exercită un control asupra conduitei altor colegi și că Curtea de Conturi este deținută de o procedură în răspundere împotriva acestora din urmă, în cazul în care le este atribuită lungimea unei proceduri interne. 32. În speță, teama de un defect de injumătățire se datorează faptului că instana de apel ar fi putut decădea pe reclamant în numele unui spirit de corp, care ar determina judecătorii să respingă sistematic cererile de satisfacie echitabilă pentru a apăra conduita altor judecători. Or, pe de o parte, Curtea constată că instana de apel din Roma a acordat dreptul la cererea reclamantului. Pe de altă parte, acuzațiile reclamantului sunt vagi și nesusținute. Prin urmare, Curtea respinge această cauză, deoarece în general este vădit nefondată, de asemenea în sensul art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție (Padovani c. Italia, Hotărârea din 26 februarie 1993, seria A n 257 B, § 25-28). III. PRIVIND LEGAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 33. În temeiul articolului 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă ^ i ^ i ^ i ^ i , pe deplin, consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pagubă 34. Reclamantul solicită 12 394,98 EUR ca prejudiciu moral, 9 296,22 EUR pentru daune materiale și 5 164,57 EUR pentru daune biologice, minus 2 065,83 EUR acordate de Curtea de la Roma. 35. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale și biologice invocate și respinge aceste cereri. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că ar fi putut acorda reclamantului, în lipsa unor căi de atac interne și având în vedere că cauza privește o pensie de invaliditate, suma de 8 000 EUR. Faptul că instanța de recurs din Roma a acordat reclamantului 25,8% din această sumă conduce la un rezultat în mod vădit nerațional. Prin urmare, având în vedere caracteristicile căii de atac (citată la punctul 139-142 și la punctul 146) și hotărând în mod echitabil, alocă reclamantului 1 540 EUR, precum și 2 100 EUR pentru frustrarea suplimentară care rezultă din întârzierea plății sumei de 2 065,82 EUR, efectuată numai la 7 aprilie 2004, adică la mai mult de 27 de luni de la depunerea la grefa deciziei Curții de apel. Taxa și cheltuielile de judecată 37. Reclamantul solicită rambursarea sumei de 163,20 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată legate de procedura de procedură și lasă la latitudinea Curții să stabilească cele care îi sunt suportate în fața sa. 38. Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale, alocarea cheltuielilor și a cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (Can și alții c. Turcia, 29189/02, din 24 ianuarie 2008, § 22. În plus, cheltuielile judiciare pot fi recuperate numai în măsura în care se referă la încălcarea constatată (a se vedea, de exemplu, Beyeler c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 33202/96, § 27, 28 mai 2002 Sahin c. Germania [GC], 30943/96, § 105, CEDH 2003 VIII). 40. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată în fața Tribunalului de Primă Instanță din Roma, Curtea consideră rezonabilă suma alocată, având în vedere durata și complexitatea procedurii mai vechi. Prin urmare, aceasta respinge cererea. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile suportate în fața acesteia, Curtea constată că nu există documente justificative și decide prin urmare să nu acorde nimic. Interese moratoriu 41. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L în conformitate cu art. 13 din Convenție A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3 640 EUR (trei mii șase sute patruzeci de euro) plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă, pentru daune morale pe care le-a cauzat de la expirarea termenului menționat și până la data de plată, această sumă va fi crescută de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 23 septembrie 2008, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Modulul Președinte