ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2385/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2385/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 4 septembrie 2017, A. a formulat, în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, contestație împotriva Hotărârii nr. 743 din 26 august 2014 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național Construcția Autostrăzii București - Brașov, tronsonul Predeal - Cristian + racord, prin care s-au stabilit sumele individuale aferente despăgubirilor pentru imobilul proprietatea reclamantului, poziția x din Anexa nr. 2,

Tribunalul Brașov, secția I civilă, prin sentința nr. 22/S din 2 februarie 2018, a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel, înregistrat la Tribunalul Brașov la 28 martie 2018.

Tribunalul Brașov, prin adresa dosar nr. x/2017 din 30 aprilie 2018, a înaintat apelul, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 9 mai 2018.

Prin rezoluția din 11 mai 2018, s-a fixat termen la 30 mai 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea apelului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea apelului de față, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Hotărârea atacată cu apel a fost pronunțată de către tribunal într-un litigiu având ca obiect expropriere.

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri, dar având un obiect circumstanțial de dispozițiile menționate, iar nu ca instanță de drept comun.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

De asemenea, art. 96 pct. 2 C. proc. civ. instituie regula potrivit căreia curțile de apel judecă, ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță.

Ca atare, în acest context, se constată că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor C. proc. civ., curtea de apel este instanța competentă să soluționeze apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în prima instanță.

Cum în speță, tribunalul a fost învestit în primă instanță cu judecarea acțiunii, apelul urmează a fi soluționat de curtea de apel.

În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a apelului declarat împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță de către Tribunalul Brașov revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Brașov, în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a apelului.

Declină competența de soluționare a apelului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 22/S din 2 februarie 2018 a Tribunalului Brașov, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Brașov.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30.05.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-05-30
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2185/2018
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 4 septembrie 2017, A. a formulat, în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutier
ÎCCJ
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2186/2018
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 4 septembrie 2017, A. și B. au formulat, în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3202/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul STATUL ROMÂN prin Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională
ÎCCJ 2018-05-10
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1698/2018
Prin cererea înregistrată sub nr. 17996/197/2017, la data de 07.08.2017 pe rolul Judecătoriei Brașov, și ulterior precizată, reclamanții A., B., C. și D., prin reprezentat convențional avocat E., au chemat în judecată pârâtul Statul Român,
ÎCCJ 2018-02-14
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 338/2018
riere fiind date numai după stabilirea în concret a "coridorului de expropriere". Intimata-pârâtă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri (D.R.D.P.) Brașov a formul
Sursă