ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 865/2019

Asupra cererii de recurs de față

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data 23 decembrie 2015, petenta A. a chemat în judecată intimatul B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună recunoașterea Hotărârii Generale privind desfacerea căsătoriei, stabilirea custodiei, a timpului petrecut cu copii, a pensiei alimentare, pronunțată de Curtea de Apel a Statului Oregon, Comitatul Washington în data de 3 decembrie 2015.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1.095 C. proc. civ..și următoarele.

Prin încheierea de ședință din 24 februarie 2016 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr. x/2016 s-a trimis spre conexare dosarul nr. x/2016, dosar în care a fost înregistrată o cerere a reclamantei A. formulată în contradictoriu cu pârâtul B., având același obiect și cauză cu cea din dosarul pendinte.

Prin sentința numărul 3/MFA din data de 2 martie 2016, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția I civilă, în dosarul numărul x/2016 s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B.; s-a dispus recunoașterea pe teritoriul României a efectelor hotărârii civile pronunțată de către Curtea de Apel a Statului Oregon, districtul Washington (SUA) la data de 03.12.2015, prin care s-a desfăcut căsătoria soților A. și B. și s-a luat măsura acordării către mama reclamantă a custodiei legale unice asupra minorilor C. și D.; s-a încuviințat executarea silită pe teritoriul României a dispozițiilor enunțatei hotărâri străine privitoare la stabilirea custodiei permanente asupra minorilor în favoarea mamei reclamante și a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1619,6 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul B..

Prin Decizia civilă nr. 4669 din 23 noiembrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția I Civilă a admis apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței numărul 3/MFA din data de 2 martie 2016 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția I civilă, în dosarul numărul x/2016, în contradictoriu cu reclamanta A. având ca obiect exequator- hotărârea judecătorească din 3 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel a Statului Oregon din Statele Unite ale Americii, în cauza cu nr. C143932DRB; a schimbat sentința nr. 3/MFA din data de 2 martie 2016, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016 în sensul că a respins cererea formulată de reclamanta A. în totalitate.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă prin decizia nr. 1335 din 28 septembrie 2017 a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 4669 din 23 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă prin decizia nr. 547/2018 din 20 februarie 2018 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul B., împotriva sentinței nr. 3/MFA din 2 martie 2016 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția I civilă și a obligat apelantul la 926 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

Împotriva Deciziei nr. 547/2018 din 20 februarie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă pârâtul B. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 2, 4, 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. recurentul-pârât a susținut, în esență, că decizia instanței de apel este netemeinică și nelegală pentru că a fost pronunțată de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată cu încălcarea legii.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esență, că decizia instanței de apel este netemeinică și nelegală pentru că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei.

Recurentul - pârât susține că instanța de apel i-a încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, a încălcat art. 6 din CEDO pentru că nu a ținut cont de înscrisurile depuse de pârât la dosar și apărările susținute în apel.

Astfel, susține recurentul-pârât, instanța de apel trebuia să pună în discuția părților în apel excepția nulității semnăturii cererii de chemare în judecată invocată de către pârât prin întâmpinare la instanța de fond, cât și prin încheierea de ședință din 1 februarie 2016, cât și prin motivul doi de apel.

Nepronunțându-se asupra acestei excepții prin decizia atacată, susține recurentul-pârât, instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului acestei cauze nefiind analizat acest motiv de apel.

Recurentul-pârât invocă lipsa calității de reprezentanți legali în această cauză a domnilor avocați E. și F. și excepția nulității absolute a tuturor înscrisurilor semnate de aceștia atât la fond cât și în apel.

Recurentul-pârât susține că decizia instanței de apel este netemeinică și nelegală pentru că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material și a încălcat și regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 și pct. 5 C. proc. civ.

Recurentul-pârât susține că, deși a invocat prin întâmpinare și prin motivele de apel că această acțiune este inadmisibilă, instanța de apel nu a ținut cont de apărările și susținerile sale și a admis în parte cererea reclamantei fără a aminti apărările sale.

Recurentul-pârât consideră că instanța de apel nu putea să pronunțe această decizie fără a avea la dosar legea procedurii civile din Statul Oregon SUA.

După o prezentare a nemulțumirilor sale privind modul în care s-a desfășurat procesul de divorț în Statul Oregon SUA, recurentul-pârât susține că între România și Statul Oregon SUA nu există reciprocitate în ceea ce privește efectele hotărârii străine și deci cererea reclamantei trebuia respinsă.

Totodată, recurentul-pârât susține că deși a depus practică judiciară în materie nu a fost luată în seamă.

În continuarea motivării, recurentul pârât a prezentat nemulțumirile sale referitoare la cererea de recunoaștere a hotărârii străine privind presupusa neîndeplinire a cerințelor prevăzute de art. 1.100 C. proc. civ., a faptului că hotărârea din 3 noiembrie 2015 a Curții de Apel a Statului Oregon SUA nu i-a fost comunicată, că această hotărâre a fost pronunțată în lipsa sa.

Recurentul-pârât consideră că, în afara condițiilor cumulative și despre care s-a menționat mai sus prevăzute de C. proc. civ., pentru a fi recunoscută în România hotărârea din 3 decembrie 2015 a Curții de Apel a Statului Oregon SUA trebuie să se facă dovada că au fost respectate dispozițiile Convenției de la Haga din 19 octombrie 1996 și respectiv dispozițiile Convenției cu privire la drepturile copilului adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, cu toate că Statul Oregon SUA nu a semnat această convenție.

În continuarea motivării recurentul-pârât a prezentat interpretări ale dispozițiilor art. 12 și art. 23 din Convenția de la Haga, a considerentelor hotărârii din 3 decembrie 2015 a Curții de Apel din Statul Oregon SUA, a relevanței unor înscrisuri aflate la dosar, a unor aspecte ale situației de fapt și a Sentinței civile nr. 1932 din 25 septembrie 2017 a Judecătoriei Drobeta Turnu-Severin considerând că cererea reclamantei A. de a fi recunoscută pe teritoriul României a hotărârii cu nr. C143932DRB a Curții de Apel din Oregon SUA trebuia respinsă.

Recurentul-pârât consideră că decizia instanței de apel este netemeinică și nelegală întrucât instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat și a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Recurentul-pârât arată că atât timp cât între pârât și reclamantă exista o hotărâre pronunțată în România cu privire la divorț și exercitare autoritate părintească minori, Sentința nr. 1932 din 25 septembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu-Severin, nu mai putea fi recunoscută o altă hotărâre nr. C143932DRB a Curții de Apel din Oregon SUA pentru aceleași aspecte.

După o prezentare detaliată a situației de fapt și a relațiilor dintre pârât, reclamantă și cei doi minori, recurentul-pârât consideră că cererea reclamantei A. este nefondată și nelegală și trebuia respinsă pentru că nu îndeplinește condițiile legale.

Pentru aceste motive recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., acesta fiind comunicat părților.

Prin încheierea din camera de consiliu din 27 februarie 2019 a fost admis în principiu recursul și a fost fixat termen la data de 17 aprilie 2019, în vederea soluționării acestuia.

Înalta Curte, analizând recursul prin prisma criticilor invocate, reține că este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta a apelat la procedura de exequatur reglementată de prevederile art. 1095 și următoarele C. proc. civ. pentru a obținere recunoașterea și executarea pe teritoriul României a hotărârii civile pronunțată de către Curtea de Apel a Statului Oregon districtul Washington (SUA) la data de 3 decembrie 2015, hotărâre prin care s-a desfăcut căsătoria dintre ea și pârât și au fost soluționate mai multe cereri accesorii divorțului.

Înalta Curte, reține că Convenția de la Haga din 19 octombrie 1996 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea, executarea și cooperarea cu privire la răspunderea părintească și măsurile privind protecția copiilor a fost ratificată de România prin Legea nr. 361/2007.

Prevederile aplicabile cererii de recunoaștere și exequatur a hotărârii de față sunt cele cuprinse în Capitolul 4 din Convenția de la Haga -"Recunoaștere și executare" și se completează cu prevederile C. proc. civ. român (legea forului) în măsura permisă de prevederile Convenției. Așadar, conform art. 24 și art. 26 alin. (1) din Convenție, procedura este reglementată de legea statului solicitat (legea română), însă cazurile de refuz de recunoaștere și încuviințare executare sunt cele strict prevăzute de art. 23 alin. (2) din tratatul internațional care, urmare ratificării, face parte integrantă din ordinea juridică internă.

Conform art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recunoaștere a unei hotărâri străine se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul celui care a refuzat recunoașterea hotărârii. Cât privește cererea de încuviințare a executării pe teritoriul României a unei atare hotărâri, aceasta este de competența tribunalului în circumscripția căruia urmează să se efectueze executarea potrivit art. 1103 alin. (1) C. proc. civ. Doar în cazul imposibilității de determinare a tribunalului în circumscripția căruia își are domiciliul sau sediul cel care refuză recunoașterea, competența aparține Tribunalului București (art. 1099 alin. (2).

Recurentul a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. arătând că decizia instanței de apel este nelegală pentru că a fost pronunțată de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată cu încălcarea legii.

Critica nu este fondată, decizia atacată fiind pronunțată de aceeași judecători care au luat parte la judecarea pe fond a pricinii.

Nu poate fi primită nici critica prin care recurentul - pârât susține că instanța de apel i-a încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, a încălcat art. 6 din C.E.D.O. pentru că nu a ținut cont de înscrisurile depuse de acesta la dosar și de apărările susținute în apel.

Astfel cum rezultă din considerentele deciziei atacate, instanța de apel s-a conformat întocmai dezlegărilor date de instanța de casare precum și îndrumărilor date de aceasta și a stabilit situația de fapt pe baza înscrisurilor relevante pentru soluționarea petitului cererii de chemare în judecată, respectiv exequator. Faptul că instanța nu a dat relevanță apărărilor recurentului și nu a considerat utile soluționării cauzei toate înscrisurile depuse de acesta, nu se poate transpune într-o încălcare a dreptului la un proces echitabil reglementat de C.E.D.O.

Critica privind nepunerea în discuția părților în apel a excepției nulității semnăturii cererii de chemare în judecată invocată de către pârât prin întâmpinare la instanța de fond, cât și prin încheierea de ședință din 1 februarie 2016, cât și prin motivele de apel, nu poate fi primită având în vedere că acest aspect a fost analizat de instanța de apel cu ocazia verificării dreptului de reprezentare reținând că delegațiile depuse și mandatele întrunesc condițiile prevăzute pentru reprezentarea reclamantei.

Recurentul-pârât a mai susținut că decizia instanței de apel este nelegală pentru că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material și a încălcat și regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 și pct. 5 C. proc. civ. arătând că, deși a invocat prin întâmpinare și prin motivele de apel că această acțiune este inadmisibilă, instanța de apel nu a ținut cont de apărările și susținerile sale.

Contrar susținerilor recurentului, chestiunea admisibilității acțiunii a fost analizată în primul ciclu procesual, Înalta Curte, relevând cu caracter irevocabil dispozițiile legale aplicabile în speță și, ca atare, și admisibilitatea acțiunii.

Inexistența la dosar a unei legi de procedură în materialitatea sa nu echivalează cu ignorarea acesteia, în măsura în care are aplicabilitate în cauză.

Prin decizia de casare s-a statuat irevocabil incidența în cauză a Convenției de la Haga reținându-se că în conformitate cu art. 24 și art. 26 alin. (1) din Convenție, procedura este reglementată de legea statului solicitat (legea română).

Criticile recurentului cu privire la faptul că hotărârea din 3 decembrie 2015 a Curții de Apel a Statului Oregon SUA nu i-a fost comunicată, că această hotărâre a fost pronunțată în lipsa sa, că pentru a fi recunoscută în România hotărârea din 3 decembrie 2015 a Curții de Apel a Statului Oregon SUA trebuie să se facă dovada că au fost respectate dispozițiile Convenției de la Haga din 19 octombrie 1996 și respectiv dispozițiile Convenției cu privire la drepturile copilului adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, nu sunt critici de nelegalitate a deciziei atacate ci de netemeinicie și tind la schimbarea situației de fapt ceea ce nu este admisibil pe calea recursului, cale de atac care este limitată doar la verificarea legalității deciziei atacate.

Nu pot fi primite nici criticile care se referă la interpretări ale dispozițiilor art. 12 și art. 23 din Convenția de la Haga, a considerentelor hotărârii din 3 decembrie 2015 a Curții de Apel din Statul Oregon SUA, a relevanței unor înscrisuri aflate la dosar, a unor aspecte ale situației de fapt și a Sentinței civile nr. 1932 din 25 septembrie 2017 a Judecătoriei Drobeta Turnu-Severin, tot pe considerentul încălcării limitelor caracterului nedevolutiv a căii de atac a recursului.

Critica prin care recurentul susține că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat deoarece între pârât și reclamantă exista o hotărâre pronunțată în România cu privire la divorț și exercitare autoritate părintească minori, Sentința nr. 1932 din 25 septembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, ca atare nu mai putea fi recunoscută o altă hotărâre nr. C143932DRB a Curții de Apel din Oregon SUA pentru aceleași aspecte, nu poate fi primită având în vedere că hotărârea Curții de Apel din Oregon SUA este anterioară, fiind pronunțată la 3 decembrie 2015.

Referitor la critica prin care se arată că au fost depășite atribuțiile puterii judecătorești, Înalta Curte reține că legiuitorul a avut în vedere depășirea de către judecător a atribuțiilor conferite prin lege, incursiunea lor în domeniul puterii legislative sau a puterii executive, în dauna ordinii constituționale și a interesului public. Altfel spus, pentru a putea invoca acest motiv de casare, partea ar trebui să dovedească că instanța a cărei hotărâre este atacată a atribuit valoare legală unor texte abrogate, a negat orice valoare unui text care încă are forță legală, a încălcat art. 5 C. proc. civ., stabilind dispoziții general obligatorii prin actul jurisdicțional, or recurentul nu a relevant astfel de situații în cauză.

Având în vedere cele reținute, Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva Deciziei civile nr. 547/2018 din 20 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 aprilie 2019.

Procesat de GGC -MM