ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2402/2019

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrație Fiscală, în principal, să se constate suspendată de drept executarea Ordinului nr. 3.236/2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, iar în subsidiar, să se dispună suspendarea executării acestui act, până la soluționarea definitivă a acțiunii privind anularea acestuia.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 60 din 15 februarie 2019, a cererea de suspendare formulată și precizată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casare hotărârii atacate și, pe fond, admiterea cererii de suspendare.

Procedura derulată în fața instanței de recurs Prin cererea înregistrată la data de 22 martie 2019, aflată la dosar, recurentul-reclamant a solicitat să se ia act că renunță la judecata recursului.

Prin punctul de vedere depus la dosar, intimata-pârâtă a solicitat să se ia act de cererea de renunțare la judecată. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Argumentele de drept relevante Constatând că, în cauză, recurenta-reclamantă a formulat cerere de renunțare la judecată, instanța de control judiciar va avea în vedere dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., care prevăd: "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel". Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ., "Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă." Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al părții care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 406 alin. (6) teza a doua C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecata recursului.