ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 233/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 136/2016, pronunțată la data de 28 noiembrie 2016, în dosarul nr. x, a admis acțiunea în anulare formulată de reclamanta Compania Județeană "Apa Serv" S.A. Piatra Neamț, în contradictoriu cu pârâta S.C. "A." S.A. Piatra Neamț; a dispus anularea sentinței arbitrale nr. 01/06.04.2016, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Neamț, și a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; s-a constatat, în esență, că litigiul a fost soluționat de către o jurisdicție alternativă, cu caracter privat, contrar prevederilor art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, și, astfel, înlăturând clauza compromisorie și constatând aplicabilitatea acestor din urmă prevederi.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, pârâta S.C. "A." S.A. Piatra Neamț, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bacău pentru judecata pe fond a acțiunii în anulare.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) Noul C. proc. civ., recurenta- pârâtă S.C. "A." S.A. Piatra Neamț a relevat pe scurt, soluția primei instanțe, și, în esență, cele ce au fost reținute în motivare, iar în dezvoltarea criticilor de nelegalitate invocate a susținut următoarele:

Prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale, acordând prioritate prevederilor Legii nr. 554/2004 în detrimentul prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 și art. 542 C. proc. civ.

Plecând de la obiectul contractului dintre părți, a arătat recurenta, este de precizat faptul că în această materie sunt norme juridice speciale care guvernează relațiile dintre părți.

Astfel, s-a arătat, prin Ordinul nr. 2266/6.06.2012 emis de Ministerul Mediului și Pădurilor și de Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice s-au stabilit "modelele de documentații standardizate aferente procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție de lucrări publice pentru proiectele de "proiectare și execuție de stație de tratare a apei/stație de epurare de ape reziduale", "execuție de rețele de canalizare și rețele de alimentare cu apă", "proiectare și execuție de stație de sortare, compostare și tratare mecano-bioiogică a deșeurilor', "execuție de depozit conform de deșeuri".

A susținut recurenta că, contractul dintre părți, numit Acord Contractual, a fost întocmit conform Anexelor 1-4 ale acestui ordin, iar la pct. 1.5 este prevăzută prioritatea documentelor, unde Condițiile Speciale sunt trecute înaintea Condițiilor Generale.

Deci, soluționarea litigiului pe calea arbitrajului este conform prevederilor legale în acest domeniu special și reflectate în contractul încheiat de părți.

Dar, a arătat recurenta, chiar dacă nu ar fi existat aceste norme juridice speciale, în cauză sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 34/2006, contractul încheiat de cate părți fiind printre cele la care se referă art. 3 lit. f) și g), art. 3

1

și art. 4 din O.U.G. nr. 34/2006.

Recurenta- pârâtă a mai susținut că, în cauza de față, Compania Județeană "Apa Serv" S.A. nu este un organ al administrației de stat și nu prestează un serviciu public în regim de putere publică; deci, contractele încheiate de către această societate comercială nu sunt supuse legii contenciosului administrativ.

De altfel, a mai arătat recurenta, art. 10 alin. (1)

1

la care a făcut referire prima instanță nu este aplicabil, deoarece, se referă la acte administrative emise de către autorități publice centrale, ceea ce nu este cazul Companiei Județene "Apa Serv" S.A.

În concluzie, recurenta- pârâtă susține că legea aplicabilă soluționării prezentei cauze este Ordinul nr. 2266/6.06.2012 emis de Ministerul Mediului și Pădurilor și de Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice și O.U.G. nr. 34/2006.

Față de dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., cu referire la art. 471 alin. (5) din Legea nr. 134/2010- noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) și art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013, la dosar a fost depusă întâmpinare de către intimata- reclamantă Compania Județeană "Apa Serv" S.A. Neamț, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, menținând ca temeinică și legală sentința pronunțată de Curtea de Apel Bacău.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În litigiul dedus judecății, pretențiile reclamantei se întemeiază pe Contractul de execuție de lucrări nr. 26201 din 26.09.2013, încheiat în temeiul O.U.G. nr. 34/2006 între S.C. "A." S.A. PIATRA NEAMȚ (recurentă- pârâtă, s.n.) și Compania Județeană "APA SERV" S.A. NEAMȚ (intimată- reclamantă, s.n.), privind lucrarea CL 7- alimentare cu apă și rețele de canalizare în aglomerarea Bicaz.

Ca o primă constatare, se impune a se reține faptul că, în speță, nu s-a contestat în vreun fel natura juridică de contract de achiziție publică a Contractului de execuție de lucrări din 26 septembrie 2013, pe care se întemeiază pretențiile sale materiale.

Cum contractele de achiziție publică sunt fie contracte de lucrări, fie contracte de furnizare, fie contracte de servicii (art. 31 din ordonanță), este în afară de orice dubiu că Contractul de execuție, în temeiul căruia reclamanta, în calitate de antreprenor, a furnizat pârâtei, în calitate de beneficiar, servicii de licențiere neexclusivă a aplicației "S.E.A. - Sistem Electronic de Arhivare și Management Electronic Integrat al Documentelor", precum și echipamentul tehnic aferent infrastructurii necesare funcționării acesteia în bune condiții reprezintă un contract de achiziție publică, căruia i se aplică dispozițiile O.U.G. nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.

În al doilea rând, trebuie avut în vedere, de asemenea, că prin "contract de achiziție publică" se înțelege contractul care include și categoria contractului sectorial, astfel cum este definit la art. 229 alin. (2), cu titlu oneros, încheiat în scris între una sau mai multe autorități contractante, pe de o parte, și unul sau mai mulți operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect execuția de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii, în sensul prezentei ordonanțe de urgență [art. 3 lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006)].

Astfel, este în afară de orice dubiu că demersul judiciar al reclamantei prin care aceasta urmărește obligarea autorității pârâte să-și execute obligațiile asumate prin contractul de achiziție publică încheiat este de competența exclusivă a instanțelor de judecată de drept comun, iar litigiul este arbitrabil, chiar dacă arbitrajul este organizat- de o instituție permanentă de arbitraj, cum este cazul în speță. Aceasta, pentru că scopul urmărit de legiuitor este de a proteja interesul public care stă la baza încheierii contractelor de achiziție publică și de a sustrage respectivele contracte de la posibilitatea intervenției unor organe private (cum este în materie de arbitraj), care să stabilească legalitatea și temeinicia acestor acte juridice.

În acord cu dispozițiile legale incidente, dat fiind faptul că pretențiile reclamantei sunt întemeiate pe încheierea între părți a unui contract de achiziție publică, Curtea de Apel Bacău în mod greșit a reținut că prezentul litigiu a fost soluționat de către o jurisdicție alternativă cu caracter privat contrar prevederilor art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, în opinia instanței, aplicabil.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte va reține că intimata-reclamantă COMPANIA JUDEȚEANĂ "APA SERV" S.A. NEAMȚ nu este organ al administrației publice centrale, spre a-i fi aplicabile prevederile greșit reținute de instanță, ci, având în vedere rangul autorității publice contractante în sistemul administrației publice, este o autoritate publică locală, cu posibilitatea soluționării litigiului pe calea arbitrajului.

Pentru aceste considerente, găsind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) și art. 497 Noul C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta S.C. "A." S.A. PIATRA NEAMȚ, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru judecata pe fond a acțiunii în anulare formulate împotriva sentinței arbitrale nr. 01/06.04.2016 pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Neamț.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta S.C. "A." S.A. PIATRA NEAMȚ împotriva sentinței nr. 136/2016 din 28 noiembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2018.