ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5256/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5256/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5868 din 06 decembrie 2016 Judecătoria Târgu Mureș a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. și, pe cale de consecință:
A constatat abuzive clauzele prevăzute de art. 1.2, art. 5.1 și art. 5.4 din contractul de credit nr. x din 27 iulie 2007 în privința variației marjei bănci și a posibilității băncii de a modifica dobânda conform deciziei sale și a constatat nulitatea acestor clauze.
A constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzută de art. 1.3. lit. a) din contractul de credit nr. x din 27 iulie 2007 privind comisionul de acordare credit și a constatat nulitatea acestei clauze.
A constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzută de art. 1.3. lit. b) din contractul de credit nr. x din 27 iulie 2007 privind comisionul de rambursare anticipată și a constatat nulitatea acestei clauze.
A constatat caracterul abuziv al clauzei atributivă de competență prevăzută de art. 8.2 din contractul de credit nr. x din 27 iulie 2007 și a constatat nulitatea acestei clauze.
A constatat nulitatea actului adițional de aliniere la prevederile O.U.G. nr. 50/2010 la contractul de credit nr. x din 27 iulie 2007.
A dispus obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a sumelor plătite cu titlu de comision de acordare credit în cuantum de 920 CHF, comision de administrare cont curent perceput după implementarea actului adițional de aliniere la prevederile O.U.G. nr. 50/2010 la contractul de credit nr. x din 27 iulie 2007, precum și cu titlu de diferență dobândă între dobânda inițială (calculată după formula LIBOR la 3 luni plus marja băncii de 4,2%) și dobânda achitată de reclamanți după modificarea acesteia de către bancă prin majorarea marjei, respectiv în baza actului adițional de aliniere la prevederile O.U.G. nr. 50/2010 la contractul de credit nr. x din 27 iulie 2007, cu dobândă legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată - 15 ianuarie 2016 și până la restituirea efectivă a acestor sume.
A respins capetele de cerere privind constatarea caracterului abuziv și constatarea nulității clauzei cuprinsă la art. 6.3 din contractul de credit nr. x din 27 iulie 2007 încheiat între părți și, pe cale de consecință a capetelor de cerere privind stabilirea cursului de schimb CHF-LEU valabil la momentul încheierii contractului, restituirea sumelor de bani rezultate din diferența de curs valutar și plata dobânzii legale aferente, ca nefondate.
A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legală calculată asupra sumelor la care pârâta a fost obligată prin prezenta hotărâre, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiat.
A obligat pârâta să achite reclamanților cheltuieli de judecată în cuantum de 800 RON reprezentând onorariu avocațial.
Prin decizia civilă nr. 639/A din 07 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în dosarul nr. x/2016 s-a respins apelul declarat de apelanții A. și B., în contradictoriu cu intimata C. S.A. împotriva sentinței nr. 5868/2016 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș la data de 06 decembrie 2016 în dosarul nr. x/2016.
S-a respins apelul declarat de apelanta C. S.A. în contradictoriu cu intimații A. și B., împotriva sentinței nr. 5868/2016 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș la data de 06 decembrie 2016 în dosarul nr. x/2016.
S-au compensat cheltuielile de judecată în apel.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs intimații A. și B., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, admiterea cererii de apelul astfel cum au formulat-o.
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1873/R din 25 octombrie 2018, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal invocată din oficiu și, în consecință:
A declinat competența de soluționare a cererii de recurs formulate de A. și B. împotriva deciziei nr. 639/A din 07 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, în dosarul nr. x/2016 în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.
Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.
Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.
Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.
În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.
Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.
Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.
Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.
Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.
Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.
Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.
În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).
Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.
Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".
În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Specializat Mureș revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Târgu Mureș, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei nr. 639/A din 7 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș.
Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Târgu Mureș.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2018.