ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 307/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin Rezoluția din data de 8 martie 2012 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii – Comisia de disciplină pentru judecători in Dosarul nr. 3/CDJ/ 2012 s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii de către domnul judecător Z.D. din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată. S-a reținut că, prin memoriul adresat Consiliului Superior al Magistraturii și înregistrat la Inspecția Judiciară – Serviciul de inspecție judiciară pentru judecători, sub numărul 1859/IJ/1509/SIJ/ 2011, petiționarul P.C.

a reclamat încălcarea normelor de procedură de către domnul judecător Z.D. din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, in Dosarul nr. 6991/225/2011. S-a arătat in cuprinsul memoriului că, in dosarul menționat, președintele completului de judecată a soluționat irevocabil cauza, având ca obiect plângere contravențională, admițând excepția tardivității, la primul termen de judecată, in condițiile in care fusese formulată o cerere de amânare pentru studierea întâmpinării. În cauză s-au efectuat verificări potrivit disp. art 45 1 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificată prin O.U.G. nr. 5912009, aprobată prin Legea nr. 36/2011, pentru a se constata dacă există sau nu indicii privind săvârșirea vreunei abateri disciplinare.

Rezultatul verificărilor prealabile a fost înaintat Comisiei de disciplină pentru judecători la data de 27 ianuarie 2012, apreciindu-se, în cuprinsul Notei întocmite de către inspectorul judiciar, că există indicii ale săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004. Lucrarea a fost înregistrată pe rolul Comisiei de disciplină pentru judecători sub nr. 3/CDJ/2012, iar prin rezoluția din 01 februarie 2012, Comisia a dispus, în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată și modificată, efectuarea cercetării disciplinare față de domnul judecător Z.D.

Rezultatul cercetării disciplinare a fost înaintat Comisiei de disciplină pentru judecători la data de 29 februarie 2012. S-a reținut de către Comisia de disciplină că, sub aspectul laturii obiective, deși judecătorul a stabilit corect faptul că termenul de 15 zile de formulare a plângerii expira la data de 17 mai 2011, datorită faptului că nu a observat plicul de la fila 5 din Dosarul nr. 6991/225/2011 al Judecătoriei Drobeta Turnu - Severin și a luat în considerare ca dată a formulării plângerii data înregistrării la instanță a acesteia (18 mai 2011), în loc de data la care plângerea a fost depusă la poștă (16 mai 2011) și a respins ca tardivă plângerea formulată. Sub aspectul consecințelor produse s-a reținut că hotărârea pronunțată in primă instanță de judecători în această materie este definitivă și irevocabilă, nefiind susceptibilă de exercitarea vreunei căi de atac.

În ceea ce privește latura subiectivă a abaterii, forma de vinovăție a gravei neglijențe ar putea fi întrunită datorită circumstanțelor în care s-a săvârșit aceasta ales, datorită consecințelor produse, astfel cum au fost analizate mai sus, insă s-a avut in vedere și faptul că la data pronunțării hotărârii judecătorul era stagiar și avea o experiență redusă. A concluzionat Comisia de disciplină că, deși sunt întrunite elementele laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, sub aspectul laturii subiective, față de probele administrate în cursul cercetării disciplinare care fac dovada experienței reduse a judecătorului, precum și a rezultatelor obținute în profesie, nu se poate reține existența gravei neglijențe, astfel încât s-a dispus clasarea cauzei.

Împotriva acestei rezoluții a formulat recurs petiționarul P.C. În motivarea cererii de recurs, a arătat că in speță se impunea sancționarea judecătorului, apreciind că acesta nu și-a însușit temeinic cunoștințele practice specifice activității de judecată, iar aspectele in circumstanțiere reținute de către comisie, respectiv faptul că acesta era stagiar la momentul soluționării dosarului, precum și rezultatele obținute in profesie, nu înlătură neglijența cu care a acționat. Procedura în fața instanței de recurs Recurentul a depus înscrisuri in susținerea recursului, rezoluția atacată și plicul din care rezultă data comunicării acesteia. Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității căii de atac a recursului, excepția necompetenței materiale și excepția lipsei procedurii prealabile.

Sub aspectul inadmisibilității căii de atac a recursului, a invocat intimata că recurentul nu are deschisă o astfel de cale, raportat la dispozițiile art 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, care prevăd că rezoluțiile de clasare sunt susceptibile a fi atacate potrivit Legii nr. 554/2004. În raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a apreciat competența de soluționare a cauzei, ca aparținând Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal. În ceea ce privește a treia excepție invocată, solicită a se constata că in cauză petiționarul nu a parcurs procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nerespectarea acestor dispoziții atrăgând inadmisibilitatea acțiunii.

În subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată și menținerea rezoluției atacate. Considerentele și soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată de către intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite și, în temeiul dispozițiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ., va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În exercitarea atribuțiilor sale, Consiliul Superior al Magistraturii adoptă hotărâri, în plen sau în secții (art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004), îndeplinește prin secțiile sale, rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, pentru faptele prevăzute în Legea nr. 303/2004, republicată, exercită acțiunea disciplinară se exercită prin comisiile de disciplină (art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004). Ca regulă, acestea au regimul unor acte cu caracter administrativ, fiind supuse controlului de legalitate exercitat în condițiile Legii nr. 554/2004.

Potrivit prevederilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, hotărârile adoptate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu recurs de către orice persoană interesată, în termen de 15 zile de comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 este o normă de excepție, stabilind competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal de a examina, ca primă și ultimă instanță, această categorie de acte ale Consiliului Superior al Magistraturii.

În speță, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu face parte din categoria celor ce privesc cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, pentru a atrage competența specială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ci reprezintă, rezoluția de clasare pronunțată de comisia de disciplină in procedura prevăzută de art. 45 1 și art. 46 din Legea nr. 317/2004 modificată prin O.U.G. nr. 59/2009, aprobată prin Legea nr. 36/2011, pentru care art. 46 alin. (13) din același act normativ prevede că: „Rezoluția de clasare dispusă (…) în condițiile alin. (12) poate fi atacată potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare”.

Față de împrejurarea că hotărârea atacată are natura și caracterele juridice ale unui act administrativ supus controlului de legalitate exercitat în condițiile Legii nr. 554/2004, Înalta Curte mai constată că, în speță, competența de soluționare a cererii petiționarului aparține curții de apel, ca instanță competentă material potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004. Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 158 alin. (3) și art. 159 pct. 2 C. proc. civ., precum și cu cele ale art. 10 alin. (1) C. proc. civ., se va admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți, iar cauza va fi trimisă spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VII a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Trimite cauza privind pe P.C. și Consiliul Superior al Magistraturii, spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2013.