ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2094/2018

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, la data de 27.08.2015, A. a solicitat, în contradictoriu cu Agenția Națională de Integritate, revizuirea sentinței nr. 29/2014, iar pe fond admiterea acțiunii.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 272 din data de 9 decembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității cererii de repunere în termenul de declarare a cererii de revizuire formulată de către revizuent, excepție invocată din oficiu, și a respins cererea de repunere în termen precizată, ca tardiv formulată. A admis excepția tardivității cererii de revizuire împotriva sentinței nr. 29 din data de 12 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimata AGENTIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, invocată din oficiu și a anulat cererea de revizuire, ca tardiv formulată.

Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, revizuentul a formulat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul a arătat că instanța de fond, prin respingerea cererii de amânare a cauzei în vederea pregătirii apărării, a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil. Cu privire la cererea de repunere în termen arată că, termenul pentru a exercita un drept procesual se naște de la data în care partea este pusă în situația de al exercita. Susține că, cererea de repunere în termen a fost formulată cu respectarea termenului de 15 zile, termen care a început să curgă de la data la care instanța de fond a ridicat excepția tardivității cererii de revizuire, deoarece până la acel moment nu existase interes pentru formularea unei asemenea cereri. Față de motivele invocate, recurentul a solicitat în principal, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței recurate, să se constate că excepția tardivității cererii de repunere în termen și excepția tardivității cererii de revizuire au fost greșit soluționate, să se constate că atât cererea de repunere în termen cât și cererea de revizuire sunt formulate în termenul legal și, pe cale de consecință, să se trimită cauza Curții de Apel Ploiești în vederea soluționării cererii de revizuire pe fond.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 04 decembrie 2017, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare. La termenul din 26.02.2018 având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil, s-a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților la data de 07.05.2018.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Prin primul motiv de recurs recurentul invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ. în raport de care casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Sub acest aspect arată că, prin respingerea cererii de amânare a cauzei în vederea pregătirii apărării, instanța de fond a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil. Acest motiv de recurs nu subzistă în cauză și va fi respins pentru următoarele considerente: Dispozițiile art. 13 din C. proc. civ. stipulează în mod expres că dreptul la apărare este garantat, iar părțile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condițiile legii. Din examinarea hotărârii atacate rezultă că acest drept a fost respectat de instanța de fond, domnul avocat B. a formulat cereri și a pus concluzii în apărarea reclamantului. Motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, nu este întemeiat și va fi respins. În speța de față, hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. Se mai apreciază că instanța de fond a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente în speță, raportat la argumentele părților, pronunțând o soluție legală și temeinică. Înalta Curte reține ca neîntemeiat și ultimul motiv de recurs invocat, respectiv cel întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 186 alin. (2) din C. proc. civ. Cu privire la cererea de repunere în termen recurentul a arătat că, termenul pentru a exercita un drept procesual se naște de la data în care partea este pusă în situația de al exercita. A susținut că, cererea de repunere în termen a fost formulată cu respectarea termenului de 15 zile, termen care a început să curgă de la data la care instanța de fond a ridicat excepția tardivității cererii de revizuire, deoarece până la acel moment nu existase interes pentru formularea unei asemenea cereri. Cât privește cererea de repunere în termen, potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. În sensul dispoziției legale menționate, "motivele temeinic justificate" care ar putea determina repunerea în termen ar trebui să implice existența unei împrejurări care exclude culpa părții. Ori, în cauză, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, motivul invocat în justificarea împiedicării de a formula cererea de revizuire în termenul procedural, nu se circumscrie împrejurărilor vizate de prevederile art. 186 alin. (1) C. proc. civ. Eventuala necomunicare a Deciziei nr. 969/04.03.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate constitui un "motiv temeinic justificat", în sensul normei precitate, cu atât mai mult cu cât termenul pentru exercitarea revizuirii curge de la data comunicării hotărârii atacate (sentința nr. 29/2014) care a fost comunicată reclamantului la data de 26.03.2014, iar nu de la data comunicării deciziei nr. 969/04.03.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a cărei comunicare întârziată o invocă revizuentul și prin care s-a dispus anularea recursului declarat de revizuentul din prezenta cauză, ca netimbrat. Înalta Curte constată că, motivele pentru care instanța de control judiciar a anulat recursul nu puteau prezenta o importanță definitorie în motivarea cererii de revizuire și nici nu îl puteau împiedica să formuleze o astfel de motivare. Totodată, Înalta Curte, studiind actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile art. 186 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici termenul pentru formularea cererii de repunere în termen nu a fost respectat, în condițiile în care dispozițiile mai sus menționate prevăd obligativitatea ca "partea să îndeplinească actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen." Astfel, Înalta Curte reține că partea care invocă aplicarea beneficiului instituției repunerii în termen este obligată să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât și cererea de revizuire (în cazul de față) în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, conform art. 186 alin. (2) C. proc. civ., republicat, acesta fiind un termen procedural imperativ. Ori, în cazul de față aceste termen de 15 zile pentru exercitarea dreptului procesual, implicit pentru formularea cererii de repunere în termen, în mod greșit a fost considerat de parte ca fiind "momentul încetării împiedicării" și că ar începe să curgă la data de 27.08.2015 (data luării la cunoștință de conținutul deciziei 969, fără a depune vreo dovadă în acest sens). Chiar dacă revizuentul s-ar fi raportat la această dată, în mod corect instanța de fond a reținut faptul că, cererea de repunere în termenul legal de formulare a cererii de revizuire a fost depusă de parte abia în data de 02.12.2015 (în cadrul ședinței de judecată, după ce instanța de fond a invocat excepția tardivității depunerii cererii de revizuire), cu mult peste termenul legal. Așa fiind, în mod corect instanța de fond a constatat că cererea de repunere în termenul legal de revizuire este formulată cu nerespectarea prevederilor imperative ale art. 186 alin. (2) C. proc. civ., respectiv cu depășirea termenului legal. Totodată, Înalta Curte are în vedere deopotrivă și dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora "Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind tot astfel finalizarea acestuia". Constatând că în cauză cererea de revizuire nu a fost formulată în termenul imperativ prevăzut de lege și că revizuentul nu a dovedit că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, cererea de repunere în termen a fost respinsă, în mod corect, aceasta neavând suport probator în actele și lucrările dosarului. Prin urmare, în raport de conținutul dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora: "Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: în cazurile prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 1, de la comunicarea hotărârii", pe deplin justificat prin prisma principiului siguranței raporturilor juridice, legat de interesul general al asigurării stabilității hotărârilor judecătorești definitive, Înalta Curte constată că există un singur termen atât pentru introducerea revizuirii cât și pentru motivarea acesteia, respectiv o lună de la data comunicării hotărârii a cărei revizuire se solicită și din această perspectivă, nu prezentă importanță data luării la cunoștință a Deciziei nr. 969/03.04.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs. Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.