ÎCCJ, Decizia nr. 210/2019

Analizând actele dosarului, reține următoarele:

Prin Decizia nr. 3 din 14 ianuarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Hotărârii nr. 7/P din 18 iulie 2012 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, cu motivarea că a fost corect reliefată existența faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăției și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul produs, iar instanța de disciplină a făcut o corectă aplicare a legii, raportat la abaterile disciplinare săvârșite și circumstanțele acestora.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat cerere de revizuire revizuentul A., solicitând obligarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la reîncadrarea acestuia în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, la plata salariilor și a concediilor de la data excluderii până la zi și obligarea Statului prin Ministerul de Finanțe la plata pensiei în raport de vechimea acestuia.

În susținerea cererii de revizuire, s-a arătat că nu s-ar putea reține încălcarea normelor de drept material și după calitatea persoanei, temeiul revizuirii îl constituie soluția dată în Dosarul nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, cu consecința inexistenței dovezii unui comportament de natură să altereze imparțialitatea, nu s-ar fi încălcat principiul continuității și independenței în legătură cu ordonanța de preluare a dosarului de urmărire penală de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, astfel încât nu ar exista niciun temei pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. h) din legea nr. 303/2004.

În legătură cu abaterea prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, se propune o reevaluare a situației de fapt avute în vedere de instanță în stabilirea răspunderii disciplinare și aplicarea sancțiunii constând în excluderea din magistratură.

Prin întâmpinarea depusă, Inspecția Judiciară a solicitat respingerea ca inadmisibilă a revizuirii, având în vedere că înscrisul nou invocat de revizuent în susținerea acestei căi de atac nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., din moment ce nu este doveditor și determinant în cauză, nefiind de natură să poate conduce la modificarea soluției din hotărârea atacată.

Totodată, s-a arătat că soluția dată în Dosarul nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor nu este în măsură să ducă la pronunțarea unei alte soluții, având în vedere că întregul ansamblu probatoriu administrat în cauză a condus la soluția adoptată în dosar.

Examinând decizia instanței prin prisma motivelor invocate de revizuentul A. și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 322 din C. proc. civ. de la 1865, "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților" (pct. 5 teza I).

Rezultă că, pentru a se putea invoca prima ipoteză prevăzută de această dispoziție legală și a se admite cererea de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

- partea interesată să se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată;

- înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită;

- înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții;

- înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată.

Fiind vorba despre condiții cumulative de admisibilitate a revizuirii, neîndeplinirea chiar și numai a uneia dintre acestea are drept consecință respingerea cererii de revizuire.

Cerința privind preexistența înscrisului este desprinsă din expresia folosită în art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. - înscrisurile sunt "descoperite" după darea hotărârii; pe de altă parte, numai un înscris care a existat la data pronunțării hotărârii ar fi putut fi reținut de adversar, cealaltă parte fiind în imposibilitate de a-l prezenta.

Nu ar putea constitui înscris doveditor apt să conducă la admiterea unei cereri de revizuire în temeiul textului actul unei autorități- cum este cazul în speță- emis după pronunțarea hotărârii, cu atât mai mult cu cât nu se confirmă o situație fundamental deosebită de aceea care a fost reținută de instanță ca determinantă în darea soluției.

Aceasta întrucât prevederea cuprinsă în art. 322 din C. proc. civ. de la 1865 este de strictă interpretare, ea condiționând admiterea cererii de revizuire de descoperirea ulterioară judecății a unor acte noi și imposibilitatea înfățișării lor în instanță, datorită unor împrejurări mai presus de voința părții.

Înscrisul considerat "nou", anume ordonanța de clasare din 3 aprilie 2014 dispusă în Dosarul nr. x/2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor nu îndeplinește condiția de a fi existat la momentul pronunțării hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat, or, cum anterioritatea înscrisului invocat în revizuire față de data pronunțării hotărârii este prevăzută de lege în termeni nesusceptibili de interpretare, față de dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că acest înscris nu întrunește cerința impusă de textul de lege invocat ca temei al revizuirii, iar, în această situație, analizarea îndeplinirii oricăreia dintre condiții prevăzute de lege, așa cum au fost expuse mai sus, este de prisos.

Astfel, condiția impusă de legiuitor în sensul ca înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită, este expres prevăzută de lege și esențială, iar în prezenta cauză înscrisul invocat nu întrunește cerințele prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., pentru că este emis după judecarea litigiului în fond, iar situația de fapt la care se referă a fost examinată de instanța care a judecat fondul.

Această cerință referitoare exclusiv la situația în care înscrisul exista în momentul judecării pricinii finalizate prin hotărârea atacată este esențială, deoarece, altfel, un proces soluționat definitiv ar putea fi supus revizuirii pe bază de acte și dovezi ulterioare și autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie.

De altfel, acest înscris, chiar dacă ar avea legătura cu una dintre abaterile disciplinare pentru care a fost sancționat revizuentul, nu este de natură a conduce la modificarea soluției din hotărârea a cărei revizuire se cere.

În același timp, în legătură cu motivele expuse de revizuent, trebuie subliniat că, în limitele acestei căi extraordinare de atac, nu este permisă reevaluarea situației de fapt reținute prin hotărârea atacată, întrucât revizuirea nu implică realizarea unui control judiciar asupra hotărârii atacate, ci determinarea unei noi judecăți, întemeiată pe elemente ce nu au putut forma obiectul judecății ce a condus la pronunțarea hotărârii supuse revizuirii.

Ceea ce a determinat pronunțarea hotărârii adoptate în prezenta cauză a fost întregul probatoriu administrat și dispozițiile legale incidente, astfel încât soluția dată în Dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor nu poate constitui temei pentru promovarea unei cereri de revizuire în prezenta cauză.

În consecință, în temeiul art. 326 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 3 din 14 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 3 din 14 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 octombrie 2019.

Procesat de GGC - LM