ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 20/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 20/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 30 ianuarie 2019, reclamanta SC A. SRL Oradea a solicitat, în contradictoriu cu intimata ANAF prin Președinte, suspendarea executării Ordinului nr. 3236/2018, pentru aprobarea procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, publicat în M.Of. nr. 1115/28.12.2018, ordin care abrogă OPANAF nr. 1849/2016, modificat prin OPANAF nr. 1960/2018, care la rândul lui a fost modificat prin OPANAF nr. 2761/2018 - anexa 1, până la soluționarea acțiunii pe fondul cauzei.
La data de 18 februarie 2018, B. SRL a depus la dosar o cerere de intervenție principală solicitând suspendarea executării Ordinul Președintelui ANAF nr. 3236/2018.
Hotărârea instanței de fond
Prin Sentința nr. 38 din 6 martie 2019, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Oradea, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Președinte, a admis cererea de intervenție principală formulată de intervenienta B. SRL Petroșani, în contradictoriu cu reclamanta SC A. SRL Oradea și pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Președinte și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 3236/2018, emis de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, până la pronunțarea instanței de fond.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii de suspendare, ca neîntemeiată.
A susținut recurenta-pârâtă, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale ce privesc îndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.
Decizia instanței de recurs
Examinând sentința atacată, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce urmează.
Astfel, recursul recurentei-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală urmează a fi admis, în considerarea evenimentului legislativ reprezentat de abrogarea dispozițiilor Ordinului nr. 1960/2018, referitoare la obligația deținerii în depozite a produselor accizabile din sfera de referință a ordinului, prealabil comercializării lor.
Reține Înalta Curte că, la data de 28.12.2018, în Monitorul Oficial al României nr. 1115, a fost publicat Ordinul Președintelui ANAF nr. 3236/2018, care, la pct. 9, a prevăzut că se abrogă Ordinul Președintelui ANAF nr. 1849/2016, publicat în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 474/24.06.2016, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, în Monitorul Oficial nr. 171/04.03.2019, a fost publicat Ordinul ANAF nr. 508, prin care a fost modificată Anexa 1 la Ordinul nr. 3236/2018 al Președintelui ANAF, în sensul că au fost abrogate dispozițiile care impuneau deținerea de spații de depozitare de către operatorii economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice, dispoziție criticată de reclamantă în prezenta cauză.
În atare context, cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 1960/06.08.2018 a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.
Soluția instanței de control judiciar se impune și în contextul în care instanța de contencios administrativ poate, în principiu, să analizeze pe fond legalitatea unui act administrativ și după ieșirea din vigoare a acestuia, dar cu condiția să fi produs efectele vătămătoare prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004. Or, în cauza de față, pretenția dedusă judecății nu este aceea de anulare a actului administrativ, ci solicitarea acordării măsurii de protecție provizorie împotriva efectelor actului administrativ, presupunând, așadar, executorialitatea actului, ceea ce nu mai este cazul.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., urmează a admite recursul, a casa sentința recurată și a respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Președinte împotriva Sentinței nr. 38 din 6 martie 2019 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și, rejudecând cauza, respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 ianuarie 2020.