ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1222/2017

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 03.07.2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâta D. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 5.1 lit. b), c) și d), art. 5.2 și art. 9.1 din convenția de credit nr. NPCG 969/432753/03.09.2008, să dispună anularea acestora, să oblige pârâta să procedeze la stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, la denominarea în moneda națională a obiectului contractului și a plăților ce urmează a fi efectuate conform acestuia, la modificarea contractului, în sensul înlăturării clauzelor menționate mai sus, al stabilizării cursului și denominării în moneda națională a plăților, precum și să întocmească un grafic de rambursare, ca efect al modificării contractului.

Totodată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la restituirea către reclamanta C. a sumelor încasate cu titlu de comision de acordare credit, de comision de administrare lunară și a celor încasate ca urmare a modificării unilaterale a ratei dobânzii, de la încheierea convenției, la zi și ulterior, până la modificarea efectivă a contractului, precum și obligarea acesteia la plata dobânzii legale, calculată la aceste sume, de la data achitării lor și până la restituirea efectivă, capăt de cerere evaluat la momentul depunerii acțiunii la 14.630 CHF, respectiv 52.815,92 RON.

Prin sentința civilă nr. 7655/17.10.2014, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 14.11.2014.

Prin sentința civilă nr. 7260/18.12.2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată, a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de rambursare anticipată, a clauzei cuprinse la art. 5.2 din convenția de credit nr. NPCG 969/432753/03.09.2008, în partea ce privește criteriile "în funcție de evoluția pieței sau de acordurile încheiate cu parteneri externi și societăți de intermediere", a obligat pârâta la restituirea sumelor pretinse în baza clauzelor constatate abuzive și a dobânzii legale de la data perceperii până la data restituirii efective, a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate, a compensat cheltuielile de judecată, a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 4.540 RON, cu titlu de cheltuieli de judecata și a respins ca neîntemeiată cererea de majorare a onorariului de expert.

Împotriva sentinței sus-menționate, toate părțile au declarat apel, iar prin decizia civilă nr. 1086/A/13.06.2016, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul declarat de reclamanți, a schimbat în parte sentința atacată, a constatat caracterul abuziv și nulitatea comisionului de acordare prevăzut la art. 5.1. lit. b) din convenția de credit și a dispus restituirea sumei încasate cu acest titlu, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs care a fost depus la Curtea de Apel București, la 17.08.2016.

La 04.11.2016, B. a formulat recurs incident.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant A. a solicitat casarea parțială a deciziei atacate, cu consecința modificării sentinței primei instanțe, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În susținere, a reiterat istoricul litigiului și a arătat că prin decizia atacată, instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat și a încălcat și aplicat greșit normele de drept material.

Astfel, a evocat dispozițiile 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. și a subliniat că acestea nu fac distincție între efectul negativ și efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

În acest context, a arătat că prin motivele de apel a solicitat să se aibă în vedere soluționarea unei pricini similare, prin care împrumutații au obținut înlăturarea acelorași clauze abuzive, soluție care se impunea și în speță, conform principiului ubi eadem ratio idem solutio esse debet. Or, instanța de apel nu a luat în considerare aceste susțineri.

A subliniat că, din această perspectivă, cele două motive de recurs invocate se întrepătrund, încălcarea autorității de lucru judecat conducând implicit și la încălcarea unor norme de drept material, respectiv a art. 6 și art. 14 din CEDO, care instituie dreptul la un proces echitabil și interzice discriminarea, precum și a art. 16 alin. (1) din Constituția României, potrivit căruia cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

În continuare, a arătat că au fost încălcate normele de drept material indicate ca temei de drept al cererii de chemare în judecată.

În acest sens, a evocat dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 și a reiterat motivele de apel, respectiv argumentele pentru care consideră că se impune stabilizarea cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, constatarea caracterului abuziv și a nulității clauzei privind comisionul de administrare lunară și restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de acordare credit, comision de administrare, precum și cele încasate ca urmare a modificării unilaterale a ratei dobânzii, la cursul B.N.R. de la data plății, la care se adaugă dobânda legală aferentă, de la data achitării până la restituirea efectivă.

Prin recursul incident, recurenta-reclamantă B. a reluat criticile formulate prin recursul principal, astfel încât reluarea prezentării lor apare ca fiind inutilă.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor; acesta a fost redactat și comunicat părților.

La data de 19.09.2017, A., B. și C. au depus note scrise, prin care au solicitat să se constate că, față de decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale a României, recursul este admisibil.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

În speță, hotărârea atacată este pronunțată într-o cerere evaluabilă în bani, vizând caracterul abuziv al unor clauze dintr-un contract de împrumut.

Conform art. 101 alin. (2) și (3) C. proc. civ., în cererile privitoare la executarea sau constatarea nulității absolute a unui contract, pentru stabilirea competenței se va ține seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății.

În speță, s-a solicitat să se constate caracterul abuziv și nulitatea unor clauze din convenția de credit nr. NPCG 969/432753/03.09.2008, prin care pârâta a finanțat reclamanta C. cu suma de 85.000 CHF (echivalentul a 306.850 RON, la cursul de schimb afișat de B.N.R. la data introducerii acțiunii) și restituirea sumelor încasate de pârâtă în baza clauzelor pretins abuzive, capăt de cerere evaluat la momentul depunerii acțiunii la 14.630 CHF, respectiv 52.815,92 RON.

Așa fiind, raportat la dispozițiile art. 101 C. proc. civ., Înalta Curte constată că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată se situează sub pragul de 1.000.000 RON impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Este adevărat că, prin decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituțională.

Curtea Constituțională a statuat însă că "efect al constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013."

În speță, decizia atacată a fost pronunțată la data de 13.06.2016, anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale a României.

Prin urmare, raportat la considerentele evocate mai sus ale deciziei instanței de contencios constituțional, hotărârea atacată este una definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În ceea ce privește recursul incident, inadmisibilitatea sa derivă nu doar din argumentele prezentate mai sus, ci și din următoarele:

Potrivit art. 491 rap. la art. 472 C. proc. civ., recursul incident poate fi formulat în scris, de către intimat, în cadrul procesului în care se judecă recursul declarat de partea potrivnică.

În speță, recursul incident este declarat de către B. în cadrul procesului în care se judecă recursul declarat de A., care nu se situează pe o poziție contrară, așa încât acesta este inadmisibil și din această perspectivă.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și art. 491 rap. la art. 472 C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursurile, ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibile recursul declarat de recurentul-reclamant A. și recursul incident declarat de recurenta-reclamantă B. împotriva deciziei civile nr. 1086/A/13.06.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 septembrie 2017.