ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 164/2020

HOTĂRÂRE

23.01.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 164/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Deliberând, asupra conflictului de competență de față;

Prin decizia civilă nr. 940/22.09.2017 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția Civilă în dosarul nr. x/2016 a fost admis apelul formulat de apelanta - reclamantă ADMINISTRAȚIA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT GIURGIU S.A. prin administrator judiciar A. împotriva sentinței civile nr. 8507/15.12.2016 pronunțată de Judecătoria Giurgiu în contradictoriu cu intimatul - pârât B., a fost anulată în parte sentința apelată doar în ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului la plata contravalorii facturilor aferente perioadei octombrie 2011 - februarie 2012, a fost admisă în parte acțiunea, a fost obligat pârâtul la plata sumei de 90 RON reprezentând contravaloarea facturilor aferente perioadei octombrie 2011 - februarie 2012 și a fost menținută sentința apelată în ceea ce privește soluția dată cererii având ca obiect plata contravalorii facturilor anterioare lunii octombrie 2011.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta ADMINISTRAȚIA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT GIURGIU S.A. prin administrator judiciar A., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii în întregime a cererii de chemare în judecată.

Dosarul de recurs a fost repartizat aleatoriu secției a III-a Civile și pentru Cauze cu Minori și de Familie din cadrul Curții de Apel București, fiind înregistrat sub nr. x/2016.

Prin decizia civilă nr. 608/13.11.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia nr. 103/22.01.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2016 a fost declinată competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel București - secției a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Prin încheierea de ședință nr. 41/16.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel București - secției a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a fost declinată competența procesuală de soluționare a cauzei în favoarea Secțiilor a V-a și a VI-a ale Curții de Apel București.

În motivarea acestei încheieri au fost redate o parte din considerentele Deciziei nr. 18/17.10.2016 pronunțate de Înalta Curte și Casație și Justiție în recurs în interesul legii și s-a opinat că elementul comun avut în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii prevăzute de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 îl constituie legătura obiectului sau naturii litigiului cu desfășurarea unei activități economice.

S-a considerat că prestarea unor servicii de salubritate constituie o activitate economică, lucru care atrage competența completelor specializate din cadrul Secțiilor a V-a și a VI-a ale Curții de Apel București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției a V-a Civile a Curții de Apel București la data de 19.07.2019 sub nr. x/2019.

Prin încheierea nr. 49/3.10.2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a Curții de Apel București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării regulatorului de competență.

În considerentele încheierii s-a reținut, prin raportare la art. 130, 131 C. proc. civ., că la primul termen de judecată a cauzei în recurs cu părțile legal citate, respectiv la data de 13.11.2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă pentru Cauze cu Minori și de Familie, nu a invocat excepția necompetenței materiale procesuale ci a fost declinată competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca atare, conform art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) C. proc. civ., nu mai putea invoca la termenul de judecată din data de 16.04.2019 excepția necompetenței materiale procesuale întrucât fusese depășit primul termen de judecată.

Curtea a mai reținut că, prin decizia nr. 103/22.01.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2016 a fost declinată competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel București - secției a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, ca atare, potrivit art. 135 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:

Cererea de chemare în judecată are ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 90 RON, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate pentru serviciile de salubrizare aferente perioadei octombrie 2011 - februarie 2012, prestate de reclamantă în temeiul contractului nr. x/2011.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1.350 C. civ.

Așadar, reclamanta a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni în pretenții, întemeiată pe răspunderea civilă contractuală.

Potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, "în cadrul curților de apel funcționează, în raport cu complexitatea și numărul cauzelor, secții sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesioniști, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și completuri specializate pentru cauze maritime și fluviale".

În sensul deciziei nr. 18/2016, pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, "competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare".

În considerentele acestei decizii, s-a stabilit că revine judecătorului, ca prim interpret al legii, rolul "de a decela elementele comune, cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii exemplificate" în vederea determinării la speță a competenței materiale procesuale proprii (paragraful 176).

Înalta Curte notează că raporturile juridice dintre părți s-au desfășurat în baza contractului nr. x/2011, încheiat între reclamantă, în calitate de operator, în realizarea activității sale profesionale și pârât, ca utilizator.

Prin urmare, pretențiile deduse judecății decurg din exploatarea unei întreprinderi, în sensul art. 3 alin. (3) C. civ.

Așa fiind, instanța supremă reține că litigiul dedus judecății prezintă elemente comune cu cele avute în vedere de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, întrucât cele patru categorii de litigii prevăzute de acest text de lege sunt grefate pe una și aceeași activitate, respectiv pe cea profesională/economică și izvorăsc din exploatarea de către un profesionist a unei întreprinderi cu scop lucrativ.

Cum obiectul litigiului derivă dintr-o astfel de activitate, de prestare de servicii de salubrizare, pentru desfășurarea căreia reclamanta a fost autorizată în cadrul obiectului ei de activitate, competența materială procesuală aparține secției specializate, chemate să se pronunțe nu doar în litigiile enumerate exemplificativ în art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, ci și în cele care privesc activitatea curentă a profesioniștilor și interacțiunea lor cu celelalte subiecte de drept.

Sub un alt aspect, trebuie precizat că prin decizia nr. 17/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, iar potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.

Instituirea prin lege a unor termene situate la începutul procedurii pentru stabilirea definitivă a instanței competente relevă scopul edictării acestor norme, respectiv accelerarea judecății și respectarea unui termen optim și previzibil al procesului.

Invocarea, la primul termen de judecată stabilit în recurs, după declinarea competenței, a excepției necompetenței materiale procesuale a secției a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a Curții de Apel București înfrânge doar aparent normele prevăzute la art. 130 alin. (2) și art. 131 C. proc. civ., nu însă și scopul reglementării, care nu trebuie aplicată formal.

În speță, nu se impunea invocarea cu prioritate a excepției necompetenței materiale de atribuțiune, subsumată, de altfel, necompetenței materiale, pentru că interpretarea rațională a legii impune concluzia că excepția necompetenței materiale trebuie examinată înaintea celei de necompetență materială de atribuțiune, deoarece doar instanța competentă material este cea care verifică, apoi, dacă este și specializată.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Curții de Apel București, secția a V-a civilă.