ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 12/2020

HOTĂRÂRE

14.01.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 12/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15 martie 2017 pe rolul Judecătoriei Giurgiu, reclamanta ADMINISTRAȚIA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT GIURGIU S.A. prin administrator judiciar, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanței obligarea acestuia la plata sumei de 135,05 RON, reprezentând contravaloare servicii de salubrizare pentru perioada decembrie 2011 - februarie 2012.

Prin sentința civilă nr. 2924 din 9 iunie 2017, Judecătoria Giurgiu a respins acțiunea, reținând incidența prescripției dreptului la acțiune.

Prin decizia civilă nr. 62/29.01.2018, Tribunalul Giurgiu, secția Civilă a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 2924/09.06.2017 a Judecătoriei Giurgiu.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta-reclamantă.

Recursul a fost înregistrat inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie care, la primul termen de judecată, prin încheierea de la 20 noiembrie 2018, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., a suspendat judecata recursului până la soluționarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a dosarului nr. x/2018, referitor la dezlegarea unei chestiuni de drept.

La al doilea termen de recurs, prin încheierea nr. 45 R/22 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a repus cauza pe rol, a invocat din oficiu și a admis excepția necompetenței sale funcționale și a trimis dosarul, spre repartizare aleatorie, uneia dintre secțiile specializate în litigii pentru profesioniști din cadrul aceleași instanțe.

În pronunțarea acestei hotărâri prima instanță a reținut că litigiul cu soluționarea căruia a fost învestită intră în categoria celor cu profesioniști, întrucât prin cererea de chemare în judecată se solicită contravaloarea unor servicii de salubrizare prestate de reclamantă, potrivit domeniului său de activitate, reclamanta acționând în calitatea sa de profesionist.

În acest context instanța a apreciat că, în ceea ce privește competența funcțională, în speță sunt incidente dispozițiile coroborate ale art. 5 alin. (2) din Legea nr. 304/20004, art. 223 din Legea nr. 71/201, precum și Hotărârea nr. 29/2011 adoptată de Colegiul de Conducere al Curții de Apel București.

Cauza a revenit spre soluționare secției a VI-a a Curții de Apel București care, la termenul de la 20.09.2019, a invocat excepția necompetenței sale materiale procesuale.

Secția a VI-a a Curții de Apel București prin decizia civilă nr. 814/R din 20 septembrie 2019, a admis excepția necompetenței materiale procesuale. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a III-a civilă. A constatat ivit conflictul negativ de competență între Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și Curtea de Apel București, secția a III-a civilă. A suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În fundamentarea acestei soluții cea de-a doua instanță a reținut că excepția de necompetență materială funcțională nu a fost invocată de prima instanță de recurs cu respectarea cerințelor impuse de art. 130 alin. (2) C. proc. civ. Curtea context în care secția a III-a a Curții de Apel București a devenit exclusiv competentă a judeca recursul cu care a fost învestită, în acel moment oricare altă secție, chiar dacă aceasta ar fi fost competentă potrivit regulilor generale, pierzând această prerogativă.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie competența materială funcțională de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Normele care reglementează competența materială procesuală (specializată) sunt de ordine publică întrucât ocrotesc un interes public - buna administrare a actului de justiție, prin specializarea judecătorilor, necesară în raport cu complexitatea și numărul cauzelor.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. XVII/2018 pronunțată într-un recurs în interesul legii, a statuat asupra faptului că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) și (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) C. proc. civ. și ale art. 35 alin. (2) și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, iar potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.

Dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. și cele ale art. 131 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt potrivnice secțiunii privind calea de atac a recursului, de unde rezultă că ele sunt aplicabile și pentru instanța de recurs.

Din interpretarea textelor de lege sus-menționate, rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată de instanță, din oficiu, sau de parte, la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, chiar și în calea de atac a recursului, soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței de recurs pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă pricina ar atrage competența materială a altei instanțe.

Înalta Curte mai reține și că normele consacrate de art. 130 și art. 131 C. proc. civ. se referă, ca termen limită pentru invocarea necompetenței de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenței de către instanță, la "primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", singura excepție pentru depășirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Articolul 131 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de excepție de la regula verificării din oficiu a competenței, implicit a soluționării excepției de necompetență, la termenul arătat la alin. (1), respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenței, sens în care se va acorda un singur termen. Această ipoteză nu se regăsește însă în prezenta cauză.

În acest sens, Înalta Curte reține că primul termen la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe învestite cu soluționarea recursului a fost cel din 20 noiembrie 2018. Față de succesiunea actelor de procedură astfel efectuate, se constată că excepția necompetenței nu a fost invocată la primul termen de judecată cu părțile legal citate, ci abia la 22 aprilie 2019, după primul termen de judecată cu părțile legal citate, moment la care instanța nu se mai putea dezînvesti.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă suspendând, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., judecata recursului până la soluționarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a dosarului nr. x/2018, a reținut, implicit propria competență materială procesuală în soluționarea recursului, în condițiile în care nu a invocat necompetența.

Prin decizia RIL nr. XXXI de la 11 noiembrie 2019, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte de Casație și Justiție Înalta Curte a stabilit faptul că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Se reține așadar că momentul stabilit de legiuitor pentru invocarea și analizarea excepției de necompetență materială funcțională a fost depășit de prima instanță de recurs, împrejurare față de care Înalta Curte stabilește că în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ., instanța competentă material funcțional în soluționarea recursului este Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.