ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 732/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 732/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 72 din 28.01.2016 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița a fost respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1008 din 20.08.2015 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr. x/2015, fiind păstrată sentința apelată.
Prin decizia civilă nr. 251 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I Civilă a fost admisă excepția inadmisibilității recursului și a fost respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 72 din data de 28.01.2016 ca inadmisibil.
Împotriva deciziei nr. 251 din 08.09.2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I Civilă, a declarat recurs reclamantul A., dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 03.11.2016 la Curtea de Apel Ploiești.
Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept astfel cum dispun cerințele art. 488 C. proc. civ.
Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, soluția preconizată fiind în sensul că recursul nu este admisibil în principiu, raportat la art. 457 alin. (1) C. proc. civ.
Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 16.02.2017, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul de recurs, raportul a fost comunicat părților la 06 martie 2017.
Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:
Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel Ploiești, secția a I-a Civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 72 din 28.01.2016 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive… orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs", iar conform alin. (2) al aceluiași articol "hotărârile prevăzute de alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării"
Decizia ce formează obiectul prezentului recurs este definitivă de la pronunțare, soluția recurată fiind, la rândul ei, adoptată în calea de atac a recursului. În consecință nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.
Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.
În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 251 din 08 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2017.