ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 588/2017

Asupra contestației în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 05.08.2014 sub nr. x/2014, revizuienta A. S.A. în contradictoriu cu intimata B. S.A., în temeiul art. 322 pct. 4, coroborat cu art. 324 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. 1865, a formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 7166/08.11.2000 pronunțate de Tribunalul București, secția comercială în dosarul nr. x/2000, cerere de revizuire prin care a solicitat: admiterea cererii și schimbarea în tot a sentinței civile, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de către B. ca neîntemeiată și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1167/09.03.2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiate excepția tardivității cererii de revizuire, excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția inadmisibilității cererii de revizuire. Totodată, a respins cererea de revizuire ca neîntemeiată.

Cu privire la fondul cererii de revizuire, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 7166/08.11.2000 pronunțată de Tribunalul București, secția Comercială în dosarul nr. x/2000 s-a admis cererea formulată de reclamanta B. S.A. în contradictoriu cu pârâta A. and Travel S.A. (în prezent A. S.A.) și s-a dispus obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu plata prețului în rate cu privire la activele obținute în temeiul contractului de asociere în participațiune nr. x/03.08.1995 și a actelor adiționale, la valoarea de 24.674.378.000 de RON vechi. De asemenea, a fost obligată pârâta la 1.000.000 de RON vechi daune cominatorii pe zi de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.

Imobilele ce au format obiectul contractului de asociere în participațiune menționat mai sus au fost înstrăinate prin contract de vânzare-cumpărare încheiat între revizuienta A. S.A., în calitate de vânzătoare, și B. S.R.L., în calitate de cumpărătoare.

Tribunalul a constatat că în preambulul contractului de vânzare-cumpărare există mențiune expresă cu privire la faptul că acest contract s-a încheiat ca urmare a sentinței civile nr. 7166/08.11.2000 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială în dosarul nr. x/2000, ceea ce justifică și condiția interesului, ca folos practic urmărit în declanșarea acțiunii de față, exercitată prin intermediul căii de atac a revizuirii.

În speța dedusă judecății s-au invocat înscrisuri declarate false prin sentința penală nr. 2076/09.10.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2005, considerate determinante pentru pronunțarea hotărârii atacate, respectiv actul adițional nr. x/19.06.2000 la contractul de asociere în participațiune nr. x/03.08.1995 încheiat între revizuentă cu B. S.A.

Din considerentele sentinței penale rezultă însă că au fost declarate false ca atare numai procesele-verbale ale ședințelor CA și AGA, precum și hotărârile organelor de conducere ale societății revizuiente emise în baza proceselor-verbale respective, neinvocate în susținerea prezentei revizuiri.

În privința contractelor de asociere în participațiune și a actelor adiționale la acestea, inclusiv actul adițional nr. x/19.06.2000 la contractul de asociere în participațiune nr. x/03.08.1995 încheiat cu B. S.A., s-a reținut că se impune anularea acestuia pentru două motive: în temeiul art. 348 C. proc. pen. 1968 deoarece sunt rezultatul direct al falsificării celor consemnate în procesele-verbale ale ședințelor CA și AGA, în sensul aprobării lor și al întocmirii hotărârilor AGA și CA în același sens; în temeiul art. 34 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, deoarece la încheierea contractelor s-a încălcat principiul specialității capacității de folosință.

Tribunalul nu a reținut că actul adițional nr. x/19.06.2000 la contractul de asociere în participațiune nr. x/03.08.1995 dedus judecății în cadrul dosarului nr. x/2000 al Tribunalului București, secția comercială a fost plăsmuit în integralitatea sa ori că s-a alterat realitatea deoarece operațiunea de asociere în participațiune - ca situație premisă pentru existența infracțiunii de fals intelectual, pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului - s-a realizat, situația contrară nerezultând din considerentele sentinței penale nr. 2076/09.10.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2005 și nici din poziția procesuală adoptată de revizuentă în cauza soluționată prin sentința civilă nr. 7166/08.11.2000 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială în dosarul nr. x/2000.

S-a constatat că, din considerentele sentinței penale nr. 2076/09.10.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2005, rezultă întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. 1968, numai în privința faptei inculpatului de a falsifica hotărârile consiliului de administrație și ale adunării generale a acționarilor cu prilejul întocmirii acestora de către A. S.A., hotărâri AGA care cuprindeau mențiuni necorespunzătoare adevărului și care au fost întocmite pe baza proceselor-verbale ale ședințelor, astfel cum au fost modificate de către o altă persoană față de care inculpatul a fost condamnat pentru participație improprie la fals intelectual.

Relevant este și faptul că în cadrul considerentelor asupra laturii penale, instanța penală a făcut referire la contractele de asociere numai atunci când a reținut săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. 1968, și a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 raportat la art. 248

1

C. pen. 1968, astfel că, a reținut tribunalul, actul adițional nr. x/19.06.2000 la contractul de asociere în participațiune nr. x/03.08.1995 a constituit o modalitate de săvârșire a acestor din urmă infracțiuni, și nu a celei de fals intelectual.

Drept consecință, tribunalul a constatat că revizuienta nu se poate prevala de nulitatea actului adițional nr. x/19.06.2000 la contractul de asociere în participațiune nr. x/03.08.1995, dispusă prin sentința penală nr. 2076/09.10.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2005, pentru a invoca motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. 1865, deoarece acest text nu se referă la înscrisuri declarate nule sau anulate, precum actul adițional în cauză, ci la înscrisuri declarate false.

Prin acest caz de revizuire nu s-au avut în vedere nici situațiile în care actul nu corespunde voinței reale a părților, o astfel de interpretare excedând ipotezei menționate fără echivoc de art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. 1865, text legal care trebuie interpretat în mod strict, întrucât este vorba despre o excepție.

În final, tribunalul a apreciat că nu se poate constata în cadrul prezentului litigiu faptul că actul adițional menționat anterior este fals întrucât, pentru a proceda în acest mod, revizuenta trebuia să facă dovada existenței unei hotărâri penale din care să rezulte că nu se mai poate urmări penal infracțiunea de fals săvârșită cu privire la acest act.

Pentru aceste considerente, tribunalul a concluzionat în sensul caracterului neîntemeiat al cererii de revizuire formulate de revizuenta A. S.A. în contradictoriu cu intimata B. S.A.

Împotriva sentinței civile a declarat apel revizuenta A. S.A..

Prin decizia civilă nr. 391 din 2 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul declarat de apelanta - revizuentă A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1167/09.03.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata B. S.A., ca nefondat.

Curtea a constatat că prima instanță nu a interpretat corect dispozițiile art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., referitoare la interpretarea extensivă a sintagmei de "înscris fals" însă acest aspect nu a fost de natură să conducă la admiterea apelului.

Curtea a statuat, contrar celor reținute de prima instanță, că prin înscris declarat fals în accepțiunea dispozițiilor art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. se înțelege nu numai înscrisul reținut ca fals o dată cu săvârșirea unei infracțiuni, ci și acela al cărui conținut nu corespunde realității, chiar și atunci când prin operațiunea de alterare a realității nu s-a comis o infracțiune. De altfel, teza contrară ar conduce la concluzia, de neacceptat, ca erorile judiciare a căror înlăturare s-a urmărit prin reglementarea acestei căi extraordinare de atac să rămână în ființă, ceea ce este de neconceput. Ca atare, cu atât mai mult poate fi valorificat în cadrul motivului de revizuire analizat un înscris al cărui conținut nu corespunde realității, chiar dacă el nu este rezultatul unei infracțiuni de fals intelectual, aspectul esențial pentru încadrarea în motivul de revizuire analizat constând în neconcordanța conținutului înscrisului cu realitatea, nicidecum o anume încadrare juridică a faptei care a condus la această situație de fapt din punctul de vedere al legii penale.

De asemenea, Curtea a mai statuat că nu este necesară pronunțarea unei hotărâri judecătorești penale din care să rezulte că nu se mai poate urmări penal infracțiunea de fals săvârșită cu privire la acest act, câtă vreme dispozițiile legale nu operează o astfel de diferențiere și potrivit unei interpretări constante consacrată deopotrivă de doctrina și practica judiciară, falsul înscrisului se analizează incidental în chiar procesul de revizuire.

Curtea a avut însă în vedere împrejurarea că ipoteza de revizuire analizată presupune, pe lângă condiția ca înscrisul să fi fost declarat fals, și pe aceea ca înscrisul să fi fost determinant pentru pronunțarea hotărârii atacate. Premisa îndeplinirii cerinței menționate este aceea ca instanța învestită cu litigiul finalizat cu pronunțarea sentinței a cărei revizuire se cere să fi avut efectiv posibilitatea de a supune analizei sale înscrisul menționat și să-l fi valorificat cu prilejul deliberării și pronunțării soluției a cărei retractare s-a solicitat. În speța de față, premisa menționată nu este îndeplinită, astfel că nu se poate susține îndeplinirea condiției înscrisului determinant. Analiza dosarului finalizat cu pronunțarea sentinței nr. 7166/08.11.2000 a relevat împrejurarea că înscrisul cu privire la care s-a învederat caracterul fals nu a fost atașat la acest dosar. Or, este exclus a se aprecia că un înscris pe care instanța nu l-a avut la dispoziție să fi fost apreciat determinant în pronunțarea soluției.

Pentru aceste considerente, reținând că sentința nr. 7166/08.11.2000 nu s-a dat în temeiul înscrisului constând în actul adițional nr. x/19.06.2000 la contractul de asociere în participațiune nr. x/03.08.1995, care de altfel nu a fost înfățișat acestei instanțe, Curtea a concluzionat în sensul caracterului nefondat al apelului formulat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuenta A. S.A.

Prin decizia nr. 2118 din 14 decembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2014, s-a admis recursul declarat de recurenta-revizuentă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 391 din 2 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care a modificat-o în sensul că:

A fost admis și apelul formulat de revizuenta A. S.A împotriva sentinței civile nr. 1167/09.03.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, pe care a schimbat-o în tot în sensul că:

A fost admisă cererea de revizuire, a fost schimbată în tot sentința civilă nr. 7166/08.11.2000 pronunțată de către Tribunalul București, secția Comercială în dosarul nr. x/2000, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de către S.C. B. S.A. ca neîntemeiată.

A fost obligată intimata S.C. B. S.A. să plătească recurentei revizuente suma de 15.222,78 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut că, prin sentința penală nr. 2076 din 9 octombrie 2006 s-a constatat caracterul fals și s-a dispus anularea Actului adițional nr. x/19.06.2000 la contractul de asociere în participațiune nr. x/3.08.1995, instanța apreciind că acesta reprezintă consecința directă, dacă nu chiar una din modalitățile de realizare a activității infracționale a inculpatului. Instanța penală a mai reținut și faptul că, contractele de asociere în participațiune încheiate cu părțile vătămate se impun a fi anulate în temeiul art. 348 C. proc. pen. fiind rezultatul direct al falsificării celor consemnate în procesele-verbale ale ședințelor CA și AGA, în sensul aprobării lor, și al întocmirii hotărârilor CA și AGA ale A. S.A. în același sens.

Așadar, după finalizarea procesului civil prin pronunțarea sentinței a cărei revizuire se cere, s-a pronunțat o hotărâre penală definitivă cu relevanță directă asupra prezentei cereri, hotărâre penală care are autoritate de lucru judecat, cu privire la faptă, persoană și vinovăția acesteia, fiind declarate false înscrisurile relevante în cauză și făcându-se dovada săvârșirii infracțiunii de fals în modul arătat în hotărârea penală.

Actul adițional nr. x/19.06.2000 a fost declarat nul întrucât a fost încheiat fără a avea aprobarea AGA, această dispoziție fiind prevăzută sub sancțiunea nulității absolute conform art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, întrucât se are în vedere un interes general, de ordine publică, determinat de specificul activelor deținute de o societate cu capital majoritar de stat. În lipsa unei hotărâri AGA, luată în condiții de legalitate, rezultă că prin actul adițional s-au atestat niște împrejurări necorespunzătoare adevărului întrucât nu a existat intenția A. S.A. de a înstrăina activele societății către B. S.A..

În aceste condiții, în mod greșit instanța de apel a apreciat că actul adițional nr. x/19.06.2000 nu a avut caracter determinant în pronunțarea sentinței a cărei revizuire se solicită prin prezentul dosar.

Astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței civile nr. 7166/8.11.2000, Tribunalul București, secția Comercială a obligat recurenta revizuentă, în baza art. 12 din Legea nr. 133/1999, să încheie contractul de vânzare-cumpărare a activelor obținute în baza contractului de asociere în participațiune nr. x/3.08.1995 și a actelor adiționale la acesta.

Instanța supremă a statuat că există o hotărâre judecătorească penală definitivă prin care s-au declarat false înscrisurile relevante în cauză și că s-a făcut dovada săvârșirii infracțiunii de fals în modul arătat în hotărârea penală, așa încât sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

Împotriva deciziei pronunțată în recurs, contestatoarea B. S.A. a formulat contestație în anulare în temeiul art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., afirmând că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

În motivarea contestației în anulare, contestatoarea susține că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, această instanță aflându-se într-o gravă confuzie de fapt, neobservând aspectul neechivoc și imposibil de contestat că actul pretins fals și anulat de instanța penală, în baza căruia S.C. A. S.A. și-a construit întreaga revizuire, nu se afla în materialitatea lui în dosarul de fond soluționat prin sentința civilă nr. 7166/2000 a cărei revizuire se solicita. Contestatoarea declară că actul adițional nr. x/19.06.2000 nu a fost depus ca probă, nici odată cu acțiunea introductivă și nici ulterior, reclamanta de la acea dată - S.C. B. S.R.L. - nefondându-și acțiunea pe acest act, el negăsindu-se în materialitatea sa la dosarul cauzei. Din studierea dosarului de fond nr. 8655/2000 al Tribunalului București, secția Comercială rezultă că actul adițional evocat nu a fost depus ca și înscris, în sensul de suport material care vizează operațiunea juridică - instrumentum probationem - în cauză, dar nici ca negotium juris, în sensul că cererea de chemare în judecată formulată de S.C. B. nu s-a întemeiat pe operațiunea juridică. Astfel, actele avute în vedere de către instanța de judecată și care au legitimat demersul procesual al S.C. B. S.A. în temeiul Legii nr. 133/1999 au fost: contractul de asociere nr. x/03.08.1995 și actele adiționale nr. x/01.08.1996, nr. y/17.07.1997, nr. z/23.07.1998 și nr. 300/03.06.1999.

Prin urmare, nedepunerea înscrisului - actul adițional nr. x/19.06.2000 - actul pe baza căruia s-a întemeiat toată demonstrația, a actului adițional anulat de către instanța penală, înseamnă că nu există premisele pentru ca instanțele de judecată învestite cu soluționarea cererii de revizuire să poată aprecia dacă acesta a fost determinant sau nu, în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

Contestatoarea solicită instanței învestite cu judecata contestației în anulare să aibă în vedere toată motivarea instanței de apel, care respinge apelul formulat de S.C. A. S.A. pe aspectul caracterului determinant al înscrisului, conform art. 322 pct. 4 teza a II -a C. proc. civ. În acest sens, contestatoarea face trimitere la motivarea instanței de apel cu privire la îndeplinirea condiției înscrisului determinant și această instanță a avut în vedere în analiza dosarului finalizat cu pronunțarea sentinței nr. 7166/2000 că înscrisul cu privire la care s-a învederat caracterul fals, nu a fost atașat la dosar.

Or, este exclus ca un înscris pe care instanța nu l-a avut la dispoziție să fie apreciat determinant în pronunțarea soluției. În opinia contestatoarei, soluția instanței de apel este mai mult decât clară și precisă, instanța de recurs nu a observat că neîndeplinirea condiției ca înscrisul să fi fost determinant, rezidă în fapt, din lipsa totală de la dosar a acestui înscris. Contestatoarea mai critică soluția din recurs când afirmă în cuprinsul motivelor contestației în anulare că:

"instanța de recurs nu a dat nici o dezlegare de drept aspectului reținut de instanța de apel și susținut prin întâmpinarea la motivele de recurs formulate de S.C. B. S.A. (…)". Dacă instanța de recurs nu s-ar fi aflat în eroare și nu ar fi comis o greșeală materială, cu siguranță ar fi reținut în considerentele deciziei de ce instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii la situația de fapt dedusă judecății în prezenta cauză.

Pe fondul contestației, contestatoarea reiterează inexistența actului evocat, făcând trimitere la motivarea instanței de apel care a dat o apreciere corectă a caracterului unui înscris hotărâtor, cu alte cuvinte, soluția instanței nu a fost afectată de valoarea juridică și probantă a acestuia act, sens în care hotărârea pronunțată nu este susceptibilă de a fi revizuită pentru aceste motive.

Contestatoarea arată că, în speță, chiar dacă actul adițional nr. x/2000 nu ar fi existat în cauză, hotărârea nr. 7166/2000 ar fi fost aceeași, așa cum s-a dovedit, actul nefiind luat în considerare la pronunțarea soluției atacată cu revizuire, în contextul în care acesta nici nu a fost depus la dosar. Că este așa, contestatoarea aduce argumente în sensul că doar actele menționate expres au stat la baza pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere în prezenta cauză, ele fiind depuse la dosar și formând convingerea instanței de la acea vreme. Substanțial, susține contestatoarea, temeiul juridic al acțiunii S.C. B. S.R.L. a rămas în ființă, fiind valid, chiar după declararea ca nul a actului adițional nr. x/2000 de către instanța penală, neavând nicio înrâurire asupra soluției pronunțată în dosarul nr. x/2000.

Contestatoarea susține, printre altele, că instanța urmează să constate că prin actul adițional nr. x/2000 nu s-a extins obiectul asocierii, contrar susținerilor intimatei, ci numai au fost preluate prevederi din actele adiționale anterioare, mărindu-se totodată cota de participare a S.C. A. S.A.. Concluzionează contestatoare că, actul adițional nr. x/2000 nu a fost hotărâtor în prezenta cauză, în condițiile în care: asocierea a fost încheiată de părți în anul 1995, având la acel moment toate vilele D., contractul de asociere în participațiune împreună cu celelalte 4 acte adiționale la acesta era în ființă la momentul pronunțării hotărârii atacate cu revizuire și nu au fost anulate de către instanța penală, decizia Consiliului de Administrație.

Intimata S.C. A. S.A. a depus întâmpinare prin care solicită, în principal, respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, iar în subsidiar respingerea contestației în anulare ca nefondată.

În susținerea excepției inadmisibilității, intimata arată că motivele contestației în anulare nu se încadrează în niciunul dintre motivele prevăzute expres și limitativ la art. 318 alin. (1) C. proc. civ. În plus, mai adaugă contestatoarea în susținerea excepției invocate, prin exercitarea căii extraordinare de atac formulată de contestatoare, aceasta tinde la o reapreciere a probelor administrate în fața instanței de recurs și prin urmare presupun reexaminarea fondului cauzei.

Pe fondul contestației în anulare, intimata susține că argumentele contestatoarei nu pot fi încadrate în dispozițiile legale invocate de recurentă, în sensul că nu este o greșeală materială, ci o judecată în fond. Solicită cheltuieli de judecată.

În ce privește excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimată, Înalta Curte o apreciază ca o apărare de fond, întrucât susținerile intimatei de neîncadrare a motivelor în dispozițiile legale prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ. prin întâmpinare, nu constituie o veritabilă excepție procesuală, ci aspecte ce țin de fondul contestației în anulare, urmând a fi analizate odată cu prezenta contestație în anulare.

Contestația în anulare este nefondată, conform următoarelor considerente:

În sensul textului art. 318 C. proc. civ., invocat de contestatori "greșeala materială" înseamnă greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșită. Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.

Legea are în vedere greșelile materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate. În această categorie intră greșelile comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei. Prin urmare, greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt, și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

Textul de lege se referă la greșeli materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca netimbrat (sau insuficient timbrat) ori făcut de o persoană fără calitate și alte situații asemănătoare, deși la dosar se găsesc dovezi din care se învederează că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat ori formulat de o persoană îndreptățită a-l declara, pentru verificarea acestor situații nefiind necesară reexaminarea fondului sau o reapreciere a probelor. Cu alte cuvinte, eroarea materială care deschide calea contestației în anulare trebuie să fie evidentă și să fi fost săvârșită de instanța de recurs, ca urmare a omiterii sau a confundării unor elemente sau date materiale importante și care, dacă ar fi fost avute în vedere, ar fi atras o altă soluție. Greșelile de judecată nu pot fundamenta o contestație în anulare.

Subsumat motivului reglementat de art. 318 teza I C. proc. civ., societatea contestatoare a arătat că instanța de recurs s-a aflat într-o gravă confuzie de fapt, neobervând aspectul neechivoc și imposibil de contestat că actul pretins fals și anulat de instanța penală în baza căruia A. S.A. și-a construit întreaga cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. nu se afla în materialitatea lui în dosarul de fond soluționat prin sentința civilă nr. 7166/2000 a cărei revizuire se solicita.

Aspectul invocat de contestatoare nu este o greșeală materială în sensul dispozițiilor legale evocate, ci ar constitui o veritabilă greșeală de judecată raportat la materialul probator analizat de instanța de recurs. Problemele antamate de motivarea contestației în anulare au reprezentat chestiuni esențiale analizate de instanța de recurs, acestea conducând, coroborat cu alte considerente, la modificarea soluțiilor pronunțate de instanțele anterioare.

În cazul în care instanța de recurs a analizat criticile pe care le-a găsit fondate, soluția nu constituie o greșeală materială săvârșită de instanță, ci rezultatul a avut un caracter deliberat. În aceste condiții, motivele pentru care instanța de recurs a procedat în acest mod nu pot fi cenzurate pe calea contestației în anulare, care este o cale extraordinară de atac, de retractare și este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art. 317 și 318 C. proc. civ., iar nu pentru greșita apreciere a probelor, aplicare greșită a legii, sau probleme ce țin de judecata pe fond a litigiului, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs, și nu în contestația în anulare.

Se cuvin reamintite și concluziile CEDO legate de faptul că instanțele nu pot utiliza oportunitatea creată prin contestațiile în anulare formulate pentru a reexamina mijloacele de probă și pentru a desființa hotărâri definitive și obligatorii (cauza Mitrea, cauza Androne) și jurisprudența constantă a Curții în sensul că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care consacră, printre altele, preeminența dreptului ca parte a moștenirii comune a părților contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu contra României). Acest principiu subliniază faptul că nicio parte nu poate solicita anularea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei.

Aspectele învederate de contestatoare nu pot fi îndreptate pe calea contestației în anulare deoarece această cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural, deci pentru reformarea unor greșeli de fond.

Înalta Curte apreciază că simpla nemulțumire a părții, atât cu privire la soluția pronunțată, cât și cu privire la modalitatea de argumentare a acestei soluții de către instanța de recurs, nu poate determina o rejudecare a cauzei, în condițiile în care au fost respectate garanțiile procesului echitabil, reglementat de art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

Constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată.

În continuare, în temeiul art. 274 C. proc. civ., contestatoare urmează să fie obligată la plata sumei de 2.146,47 RON cheltuieli de judecată către intimata A. S.A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 2118 din 14 decembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2014.

Obligă contestatoarea să plătească intimatei A. S.A. suma de 2.146,47 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2017.