ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 323/2019

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată disjunsă din dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U. au chemat în judecată pârâții Curtea de Conturi a României și Ministerul Finanțelor Publice - chemat în garanție, cu citarea obligatorie și a Consiliului pentru Combaterea Discriminării, solicitând instantei ca prin hotărârea ce va fi pronunțată în cauza sa se dispună: obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la plata sporului de 50%, pentru risc și suprasolicitare neuropsihica, calculat la salariul de baza brut lunar, începând cu data de 23.05.2014 și până la zi; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv acordate, rezultate în urma recalculărilor solicitate la capătul unu din prezenta cerere, actualizate, indexate și majorate cu indicele de inflație; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la menținerea acestei modalități de calcul și în continuare; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la efectuarea cuvenitelor mențiuni, conform cerințelor de mai sus; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu și obligarea Ministerului Finanțelor Publice, sa includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale și sa vireze paratei Curtea de Conturi a României, fondurile necesare achitării drepturilor bănești solicitate.

La termenul din 20.06.2018 tribunalul a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îi privește pe V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH. și formarea unui nou dosar cu nr. x/2018

La termenul din 20.06.2018 tribunalul a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îi privește pe A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U. și formarea unui nou dosar cu nr. x/2018

La termenul din data de 12.09.2018, instanța a pus în discuție cu prioritate și a rămas în pronunțare cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București invocată din oficiu.

Deliberând asupra excepției de necompetență teritorială invocată din oficiu tribunalul a reținut, în primul rând, că reclamanții din cauza de față au domiciliul pe raza județului Prahova și sunt salariați ai Camerei de Conturi Prahova, astfel după cum rezultă din cererea de chemare în judecata.

În drept tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii II. de soluționare a cauzelor având ca obiect litigii de munca revine tribunalului în a cărui rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 cauzele referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă sunt de II. instanțelor judecătorești competente, în a căror circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul"

II. teritorială de soluționare a cauzei în materia conflictelor de muncă a fost reglementată prin dispoziții imperative, conform legislației în vigoare la data sesizării instanței,

Prin Legea nr. 53/2003 republicată - C. muncii legiuitorul a stabilit cu valoare imperativă, care este criteriul obiectiv în raport de care se stabilește II. teritorială de soluționare a conflictelor de muncă, și anume domiciliul sau reședința ori, după caz, locul de muncă al reclamantului, criteriul impus de legiuitor fiind unul obiectiv și limitativ.

Nu mai puțin tribunalul reține că dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii, respectiv art. 210 din Legea nr. 62/2011 sunt edictate în beneficiul reclamantului, scopul normei fiind acela de a asigura reclamantului accesul la o instanță aflată în proximitatea domiciliului sau, după caz, a locului său de muncă.

Împrejurarea că pârâta din prezenta cauză este ordonator principal de credite, iar Camerele de Conturi teritoriale nu au personalitate juridică nu prezintă relevanță în cauză, câtă vreme norma imperativă edictată de art. 269 alin. (2) C. muncii nu prevede nici o excepție raportată la calitatea pârâtului de ordonator de credite, singurul lucru care interesează din acest punct de vedere fiind locul unde reclamantul își desfășoară efectiv activitatea.

Nu pot fi reținute nici susținerile referitoare la coparticiparea procesuală, în cauză nefiind vorba despre aceleași drepturi solicitate de reclamanți, fiecare dintre aceștia solicitând drepturi izvorâte din propriul raport de muncă cu unitatea angajatoare.

În fine, susținerile referitoare la II. determinată de sediul sindicatului ce se regăsesc în răspunsul la întâmpinare depus la dosar de reclamanți nu au incidență în prezenta cauză, acțiunea nefiind formulată de sindicat ci de salariați în nume personal.

Pentru aceste motive tribunalul, admițând excepția invocată din oficiu, a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Prahova instanță II. față de domiciliul și locul de muncă al reclamanților.

Pentru aceste considerente, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Sentința civilă nr. 6.436/2018 din 12 septembrie 2018 a admis excepția necompetenței teritoriale.

A declinat II. teritoriala de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului Prahova.

În temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ. a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia la instanța II.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova, iar la termenul de judecată din data de 21.12.2018 din oficiu a fost invocată excepția necompetenței teritoriale.

Analizând excepția necompetenței teritorială a Tribunalului Prahova, instanța a reținut următoarele:

Astfel cererea de chemare în judecată are natura unui conflict de muncă, reclamanții solicită obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale.

Conform art. 269 alin. (2) din C. muncii, II. de soluționare a cererilor având ca obiect raporturile de muncă aparține instanței de la domiciliul sau, după caz, sediul reclamantului.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau sediul de muncă reclamantul.

Se constată că, acțiunea inițială a avut ca obiect drepturi salariale individuale, a fost formulată de mai mulți reclamanți, sens în care sunt aplicabile prevederile art. 59 din C. proc. civ., privind coparticiparea procesuală.

Potrivit art. 59 C. proc. civ., mai multe persoane pot fi împreună reclamate sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

Pe de altă parte, acțiunea fost disjunsă din Dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a, conflicte de muncă și asigurări sociale, caz în care, nu determină automat declinarea competenței instanței și dezînvestirea acesteia.

Așa fiind, tribunalul a admis excepția de necompetență teritorială a instanței și a declinat II. de soluționare a cauzei la Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Prahova, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 3.874/2018 din 21 decembrie 2018 a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova și în consecință:

A declinat II. de soluționare a cauzei dintre reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. și U., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice și expert Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, la Tribunalul București.

A constatat ivit conflictul negativ de II.

A dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de II.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de II., în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de II. stabilind II. de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, în temeiul art. 135 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de II. când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc II. de a judeca același proces.

Înalta Curte constată că cele două instanțe, Tribunalul Prahova și Tribunalul București, s-au declarat deopotrivă și reciproc necompetente teritorial, prin hotărâri fără nicio cale de atac. II. în soluționarea conflictului aparține Înaltei Curți conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 129 alin. (1) și (2) pct. 3, C. proc. civ. "necompetența este de ordine publică sau privată. Necompetența este de ordine publică: [...] în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de II. unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura."

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Reclamanții alături de alte persoane au formulat cerere pentru acordarea unor drepturi salariale, investind Tribunalul București cu soluționarea cauzei având drept cauză juridică drepturi de salarizare similare, de la Curtea de Conturi a României în calitate de angajator sau fost angajator al acestora, drepturi derivate din raporturi de muncă/serviciu individuale diferite, în condițiile prevederilor art. 59 și art. 112 alin. (1) C. proc. civ.

II. Tribunalului București a fost determinată material de dispozițiile art. 95 pct. 4 C. proc. civ., coroborat cu art. 269 din C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Din punct de vedere teritorial, II. Tribunalului București a fost determinată de sediul angajatorului și domiciliile alese ale reclamanților, în cauză operând atât prorogarea legală specială a competenței în condițiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ., cât și prorogarea convențională în condițiile art. 59 C. proc. civ., pentru reclamanții care nu au domiciliul în raza Tribunalului București.

Ulterior legalei investiri a instanței, Tribunalul București a dispus măsura administrativă a disjungerii cererilor și înregistrarea lor separată în condițiile art. 100 alin. (1) C. proc. civ., apreciind incidente dispozițiile art. 269 alin. (1) din C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Înalta Curte reține că prorogarea legală și convențională de II. este înlăturată de faptul că în cauză nu există decât formal o coparticipare procesuală activă, întrucât hotărârea asupra uneia dintre cereri nu este de natură să influențeze hotărârea asupra alteia, fiecare dintre reclamanți solicitând drepturi izvorâte din propriul raport de muncă cu unitatea angajatoare.

În consecință, față de inexistența coparticipării procesuale active, prorogarea de II. teritorială a Tribunalului București nu devine incidentă.

II. teritorială de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în raport de domiciliul/reședința părților având în vedere obiectul cererilor formulate de reclamanți care au caracterul unui conflict individual de muncă, urmând a fi aplicate dispozițiile speciale prevăzute de art. 210 din Legea nr. 62/2011 și nu dispozițiile art. 107 C. proc. civ.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Prevederile art. 269 alin. (2) din C. muncii, care constituie norma de II. generală teritorială nu sunt incidente, acestea nefiind aplicabile în legătură cu II. de soluționare în cazul conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatul.

Reținând II. teritorială alternativă, urmează ca aceasta să fie stabilită în funcție de domiciliile/reședința/locul de muncă al angajatului, dovada urmând a fi făcută cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate, fără a fi avut în vedere domiciliul ales.

Față de dispozițiile legale mai sus arătate și având în vedere că reclamanții au domiciliul pe raza județului Prahova, fiind și angajați ai Curții de Conturi Prahova, Înalta Curte constată că, în speță, II. teritorială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Prahova și în considerarea prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., urmează să stabilească II. de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Văzând și dispozițiile art. 135 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește II. de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2019.

GGC - ED