ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2719/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 722 din 6 decembrie 2011,

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC S. SRL, în contradictoriu

cu pârâta A.N.A.F. – Garda Financiară, prin care solicita anularea Deciziei nr.

4288/ CJ din 2 ianuarie 2011, prin care s-a dispus respingerea plângerii

prealabile formulate de reclamantă împotriva procesului verbal din 27 decembrie

2010, înregistrat la Garda Financiara Cluj la 28 decembrie 2010, ca fiind

nelegală și netemeinică, anularea ca nefondat a procesului verbal din 27

decembrie 2010, înregistrat la Garda Financiară Cluj la 28 decembrie 2010, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 42881703117 din 3

ianuarie 2011 și a tuturor măsurilor luate/dispuse prin decizia menționată;

suspendarea efectelor Actului de control – Procesul verbal din 27 decembrie 2010

întocmit de Garda Financiară, secția Cluj, prin care s-au stabilit în sarcina

reclamantei obligații de plată la bugetul de stat în sumă de 1.542.996 lei.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Procesul verbal din

27 decembrie 2010 a fost încheiat cu ocazia efectuării unui control inopinat la

sediul reclamantei, reținându-se cu acest prilej că sumele constituind

contravaloarea primelor de asigurare suportate de SC S. SRL pentru salariații

proprii reprezintă venituri de natură salarială sau asimilate acestora, iar

reclamanta avea obligația să calculeze, să rețină și să plătească impozitele și

contribuțiile aferente către bugetul de stat consolidat.

Prin Decizia nr. 4288/

CJ din 25 ianuarie 2011 s-a respins plângerea formulată de reclamantă

reținându-se că procesul verbal atacat nu reprezintă titlu de creanță, fiind un

act premergător emiterii actului administrativ fiscal.

În privința

reclamantei procesul verbal întocmit de pârâtă, contestat în prezenta cauză, a

fost valorificat de organele fiscale prin întocmirea raportului de inspecție

fiscală din 31 octombrie 2011 și emiterea deciziei de impunere.

Prin Decizia nr. 978F/

CJ din 31 octombrie 2011, s-au stabilit obligațiile fiscale suplimentare de

plată stabilite de inspecția fiscală. Din momentul existenței acestor acte, ele

produc efecte juridice de sine stătătoare, procesul verbal contestat stabilind

doar unele fapte și împrejurări din activitatea reclamantei, care ulterior au

fost valorificate de organele fiscale prin emiterea procesului de inspecție

fiscală și a deciziei sus arătate.

Prin emiterea

deciziei de impunere, practic organul fiscal a înțeles să valorifice

constatările cuprinse în procesul verbal atacat, acest din urmă act respectiv

decizia având aptitudinea de a produce efecte juridice.

Legalitatea și

oportunitatea măsurilor stabilite pot fi analizate în cadrul soluționării unei

eventuale plângeri împotriva actului administrativ care s-a întemeiat pe

constatările cuprinse în document, respectiv în procesul verbal.

Prin emiterea

deciziei de impunere rezultă că procesul verbal a cărui suspendare se solicită

este un act premergător, care nu produce efecte juridice prin el însăși, ci stă

la baza sesizării altor organe ale statului, acestea din urmă fiind competente

să aprecieze și să dispună măsuri împotriva societății comerciale.

Potrivit teoriei

dreptului administrativ o caracteristică esențială a actului administrativ este

aceea de a da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice, respectiv de a

crea drepturi și obligații.

Raportat la

prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „orice persoană care

se consideră vătămată într-un drept al său ori interes legitim printr-un act

administrativ, se poate adresa instanței de contencios administrativ”, acțiunea

se impune a fi respinsă, actul atacat fiind unul premergător emiterii actelor

administrative, în speță a deciziei din 31 octombrie 2011; ceea ce produce

efecte juridice acum este decizia de impunere și procesul de inspecție fiscală.

Împotriva acestei

soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta,

criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică în temeiul dispozițiilor art. 304 pct.

9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

de recurs, recurenta-reclamantă a susținut în esență că în mod greșit s-a

reținut prin sentința atacată faptul că procesul verbal din 27 decembrie 2010

ar fi un act premergător emiterii titlului de creanță și că obligațiile fiscale

suplimentare de plată au fost stabilite prin Decizia nr. 897/F/ CJ din 31

octombrie 2011, acesta fiind actul care a fost emis pentru valorificarea

aspectelor reținute prin emiterea procesului verbal de inspecție fiscală,

decizia având aptitudinea de a produce efecte juridice.

Consideră recurenta

că atât procesul verbal din data de 27 decembrie 23010 cât și Decizia nr. 4288/

CJ din 25 ianuarie 2011 sunt acte administrative fiscale care în baza probelor

administrate în cauză, trebuiau anulate de către instanța de fond, având în

vedere că erau îndeplinite toate condițiile de admisibilitate ale unei acțiuni în

contencios administrativ, invocând în acest sens dispozițiile art. 2 din Legea nr.

554/2004 cât și dispozițiile art. 41 din O.G. nr. 92/2003 privind C. fisc.

Apreciază recurenta

că prin respingerea cererii de chemare în judecată i-a fost încălcat accesul liber

la justiție cât și dreptul la apărare, drepturi fundamentale garantate de Constituția

României cât și de C.E.D.O.

Pe fondul cauzei,

recurenta-reclamantă a susținut că procesul-verbal din 27 decembrie 2010

încheiat în urma controlului efectuat de reprezentanții Gărzii Financiare, secția

Cluj, este nelegal întrucât aceștia nu au dreptul de a stabili sume ce reprezintă

impozite și orice alte contribuții iar pe de altă parte, suma de 1.542.996 lei

reprezentând calculul impozitelor și contribuțiilor aferente veniturilor de

natură salarială, respectiv a primelor de asigurare achitate de către SC S. SRL

angajaților proprii nu este datorată, acestea fiind cheltuieli deductibile,

concluzie confirmată și de expertiza contabilă efectuată în cauză.

Examinând sentința

atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză,

cât și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

formulat în cauză este nefondat.

În speță, procesul

verbal seria din 27 decembrie 2011 a cărui anulare s-a solicitat de către recurenta-reclamantă,

reprezintă un act administrativ de control operativ și inopinat, fără a avea trăsăturile

unui act administrativ, astfel cum este acesta definit de dispozițiile Legii nr.

554/2004, neproducând efecte juridice, respectiv nu dă naștere, nu modifică sau

stinge raporturi juridice și nu creează drepturi sau obligații.

Fiind un act premergător,

acesta nu produce efecte prin el însuși, ci stă la baza sesizării altor organe

ale statului, acestea din urmă fiind competente să aprecieze și să dispună

măsuri cu caracter civil sau penal împotriva societății comerciale controlate.

Potrivit dispozițiilor

art. 9 alin. (4) din H.G. nr. 1324/2009 privind organizarea și funcționarea Gărzii

Financiare, organele acesteia, constatând împrejurări din care rezultă săvârșirea

unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal, întocmesc

procese verbale prin care stabilesc implicațiile fiscale ale acestora, în baza cărora

sesizează organele de urmărire penală competente și dispun, în condițiile O.G. nr.

92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și

completările ulterioare instituirea măsurilor asigurătorii ori de câte ori

există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire.

Procesul-verbal în

cauză, reprezintă un act de control operativ inopinat care potrivit dispozițiilor

art. 11 alin. (3) și (5) din H.G. nr. 1324/2009 pot cuprinde evaluări ale

prejudiciului fiscal, pe baza stabilirii implicațiilor fiscale determinate de sustragerea

de la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume de natură fiscală,

datorate bugetului general consolidat, fără calcularea de obligații accesorii

acestora, acest act neconstituind titlu de creanță fiscală.

Potrivit

dispozițiilor art. 85 din O.G. nr. 92/2003 doar declarația fiscală și decizia

de impunere constituie titlu de creanță prin care se stabilesc obligațiile bugetare

suplimentare.

Prin urmare, neavând

natura juridică a unui act administrativ, fiind doar un element premergător

emiterii unui act administrativ fiscal, procesul verbal încheiat de Garda

Financiară nu stabilește un raport obligațional între contribuabil și bugetul de

stat în sensul art. 21 din O.G. nr. 92/2003 republicată și în consecință,

acestuia nu îi este aplicabilă procedura prevăzută de dispozițiile art. 205 din

aceeași ordonanță.

În speță, astfel cum

s-a reținut în mod corect de către instanța de fond, procesul verbal întocmit

de intimata-pârâtă Garda Financiară-Secția Cluj, a fost valorificat de organele

fiscale prin întocmirea raportului de inspecție din 31 octombrie 2011 și emiterea

deciziei de impunere din 31 octombrie 2011 prin care s-au stabilit obligații

fiscale suplimentare de plată în sarcina recurentului-reclamant.

Împotriva acestor

acte, respectiv a raportului de inspecție fiscală cât și a deciziei de impunere,

care reprezintă titlu de creanță, recurentul-reclamant are posibilitatea contestării

conform dispozițiilor art. 205 din O.G. nr. 92/2003 republicată și ulterior

decizia emisă în soluționarea contestației poate fi contestată la instanța de

contencios administrativ.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte reținând că hotărârea atacată în cauză este legală

și temeinică, neexistând motive de casare sau de modificare a acestora, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul

formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC S. SRL, prin administrator judiciar H.B. I. SRL, împotriva

Sentinței civile nr. 722 din 6 decembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 5 martie 2013.