ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 204/2019

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a VI-a civilă, la data de 27 ianuarie 2016, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pârâta D. SA, solicitând să se constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei de risc valutar prevăzută la art. 4.1 teza finală din condițiile generale ale convenției de credit nr. x/1 octombrie 2008; să se dispună stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF-RON la valoarea de la momentul semnării convenției de credit, curs care să fie valabil pe toată perioada de derulare a convenției; să fie obligata pârâta la restituirea sumelor achitate cu titlu de diferențe de curs valutar; să se dispună denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului regulamentului valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională; cu cheltuieli de judecată.

În cuprinsul cererii, reclamanții au susținut că diferența de curs valutar suportată în baza convenției de credit nr. x/1 octombrie 2008 până la data promovării cererii de chemare în judecată, determinată de diferența dintre valoarea creditului raportat la cursul de schimb valutar valabil la data promovării cererii (20 ianuarie 2016 - de 4.1392 RON/CHF) și valoarea creditului ținând cont de cursul de schimb valutar aplicabil la data contractării (1 octombrie 2008 - de 2.3659 RON/CHF) este de 153.212 RON.

Între A., în calitate de împrumutat, B., în calitate de codebitor și garant ipotecar, C., în calitate de garant ipotecar și SC D. SA s-a încheiat la data de 1 octombrie 2008 convenția de credit nr. x, având ca obiect un credit în valoare de 86.375 CHF în vederea acoperirii unor cheltuieli personale curente.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, alin. (1) lit. a) din Anexa Legii nr. 193/2000, art. 6 alin. (2) C. civ., art. 1341 și urm. C. civ., art. 1534 C. civ., art. 14-15 C. civ., art. 1175 C. civ.

La data de 9 iunie 2016, reclamanții au depus la dosar o cerere precizatoare, prin care au arătat că, în speță, clauza contestată se află la art. 4.1 din condițiile generale de creditare, completată cu mențiunile din graficul de rambursare.

Cu privire la diferența de curs valutar și valoarea câștigului patrimonial pe care reclamanții l-ar obține în urma admiterii cererii principale, s-au arătat următoarele:

- valoarea totală a creditului (principal + dobândă + comisioane) este de 160.905,50 CHF;

- valoarea creditului la data încheierii contractului este de 160.905,50 CHF, respectiv 380.686,32 RON la valoarea de 1 CHF = 2.3659 RON;

- valoarea creditului la data introducerii acțiunii este de 160.905,50 CHF, respectiv 666.020,04 RON la valoarea de 1 CHF = 4.1392 RON.

Diferența de curs valutar pe care reclamantul o are de achitat către pârâtă este în cuantum de 285.333,72 RON.

Prin Sentința civilă nr. 3556 din 9 iunie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanți.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A., B. și C., care a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 65 din 16 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a apreciat ca fiind neîntemeiate susținerile apelanților privind caracterul abuziv al clauzei de risc valutar, prin referire la faptul că acest risc ar fi suportat exclusiv de către împrumutat, doar acesta fiind afectat în relația cu banca de diferențele de schimb valutar.

S-a mai constatat că, în speță, nu poate fi reținută susținerea potrivit căreia pârâta nu ar fi acționat cu bună-credință, deoarece avea obligația de a explica clienților riscurile și de a le pune la dispoziție informațiile necesare, câtă vreme evoluția cursului CHF nu depinde în niciun fel de conduita băncii, ci de o serie de factori economici și politici.

Față de faptul că, în cauză, creditul a fost acordat în CHF, iar obligația de a rambursa ratele de credit este stipulată în aceeași monedă, instanța de apel a constatat că nu se pune problema efectuării unei operațiuni valutare speculative de către bancă în detrimentul împrumutatului.

Referitor la solicitarea de restituire a creditului în RON, conversia sumei împrumutate urmând să se facă la cursul CHF/LEU de la data contractării creditului, instanța a reținut că nu poate dispune acest lucru, raportat la prevederile Legii nr. 193/2000, care, deși folosesc o formulare improprie, sancțiunea care intervine în situația în care instanța constată că în contract au fost stipulate clauze abuzive este nulitatea absolută.

Instanța de apel a mai reținut că, în lipsa prevederilor contractuale potrivit cărora restituirea creditului se face în CHF, împrumutatul ar fi fost ținut să facă plata ratelor tot în CHF, dar în temeiul prevederilor din C. civ., fără a avea posibilitatea să invoce caracterul abuziv al art. 1578 C. civ. privind principiul nominalismului monetar.

La data de 20 martie 2018, reclamanții A. și B. au declarat recurs împotriva deciziei evocate anterior, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii, recurenții au solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Reclamanții au învederat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material decizia fiind nelegală pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește caracterul abuziv al clauzei de risc valutar, reclamanții au susținut că operatorii economici nu le-au oferit informații complete, corecte și precise asupra aspectelor esențiale legate de produsul oferit. Mai mult decât atât, operatorul economic i-a asigurat pe reclamanți de faptul că riscul valutar este minim, iar moneda CHF este una sigură.

Prin recursul formulat, reclamanții au solicitat instanței să constate, raportat la dispozițiile Legii nr. 193/2000, caracterul abuziv al clauzei contractuale de risc valutar, avându-se în vedere faptul că în contract nu se specifică ce se întâmplă cu suportarea riscului în caz de devalorizare sau hipervalorizare a monedei CHF.

În ceea ce privește solicitarea de a se dispune stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - LEU la momentul semnării contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului, recurenții au menționat că, în vederea anulării sau înlocuirii clauzelor abuzive, se impune revizuirea efectelor contractului prin înghețarea cursului de schimb valutar la valoarea de la momentul încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elvețian de la data încheierii contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate a acestuia, întrucât obligațiile contractuale au fost asumate în condițiile economice existente la data încheierii contractului, când valoarea francului elvețian era la un minim istoric, iar, ca urmare a schimbării acestor condiții este necesar ca și contractul să fie adaptat la noile împrejurări economice.

În accepțiunea recurenților, revizuirea efectelor contractului corespunde acordului de voință al părților întrucât hipervalorizarea CHF denaturează contractul de la scopul în vederea căruia a fost încheiat, schimbând natura acestuia, astfel că executarea lui în contextul actual nu mai corespunde voinței concordante a părților.

În susținerea capătului de cerere privind efectuarea plăților în moneda națională, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională, reclamanții au menționat că, în speță, se impune ca executarea obligațiilor decurgând din acest contract sa se facă în RON. Efectuarea plăților în valută implică suportarea unor costuri suplimentare în sarcina consumatorului ocazionate de schimbul valutar, cu consecința împovărării acestuia, determinând o creștere a caracterului oneros al obligațiilor asumate prin contract, fapt contrar principiului echității și bunei-credințe, care trebuie să guverneze executarea contractului.

Prin urmare, susțin recurenții, se impune calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea cursului de schimb valutar de la momentul încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a acestuia.

La data de 22 mai 2018, intimata-pârâtă D. SA a depus la dosar întâmpinare, prin care a susținut că cererea de recurs formulată de recurenții- reclamanți nu conține critici punctuale de nelegalitate împotriva deciziei recurate, ci doar reiterează aceleași motive cuprinse în cererea de chemare în judecată.

Prin rezoluția aflată la dosar, Înalta Curte a stabilit că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.

La data de 20 iulie 2018 s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 65 din 16 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Prin încheierea de ședință din 16 octombrie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, însă nu au înțeles să-și exercite acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la data de 12 februarie 2019.

Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. a reținut următoarele:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în vigoare la data demarării litigiului, prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului de recurs este sancționată cu nulitatea cererii deoarece recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situației de fapt, rămân în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive.

În raport cu aceste considerente, se constată că, deși formal au fost invocate motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile din cererea de recurs vizează aspecte ce țin de netemeinicia hotărârii atacate, iar nu de nelegalitatea acesteia.

În prima partea a recursului, reclamanții au contestat chestiuni de fapt, respectiv atitudinea băncii prealabil semnării contractului de credit, în sensul că aceasta nu le-a oferit informații complete, corecte și precise cu privire la creditul în CHF acordat și nu le-au fost prezentate riscurile unui astfel de contract.

În realitate, modul în care a fost construită această critică nesocotește caracterul de cale extraordinară de atac a recursului, în care nu pot fi deduse și analizate aspecte care vizează netemeinicia hotărârii atacate, motiv pentru care va fi înlăturată.

Recurenții-reclamanți și-au încadrat motivele de recurs în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din această perspectivă, se constată că recurenții nu au indicat normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greșit prin decizia recurată, ci au reluat motivele cererii de chemare în judecată.

Mai mult decât atât, verificând motivele de recurs dezvoltate de recurenți, instanța de recurs reține că acestea nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În finalul recursului, recurenții-reclamanți au indicat formal și art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fără a fi dezvoltate critici în sensul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În a doua parte a cererii de recurs, reclamanții au solicitat înghețarea cursului de schimb CHF - LEU la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți nu aduc nicio critică concretă deciziei recurate, nu au formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, invocarea de către recurenți a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. are un caracter formal, iar în absența unor veritabile critici de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în dispozițiile legale invocate sunt incidente dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenții nu s-au conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să determine aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 65 din 16 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 65 din 16 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2019.

GGC - CL