ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1655/2019

Cererea de suspendare a executării Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicita în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Decizia nr. F-GL 287/6.09.2016 emisă de acesta din urmă, până la soluționarea pe fond a contestației. 1.

Hotărârea pronunțată în cauză Prin sentința civilă nr. 81 din 30 mai 2018 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.R.F.P. GALAȚI - A.J.F.P. GALAȚI, având ca obiect, suspendare executare act administrativ și, pe cale de consecință a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere x din 6.09.2016 emisă de DGRFP -AJFP Galați până la pronunțarea instanței de fond. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 81 din 30 mai 2019 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, în condițiile art. 493 C. proc. civ. Susținând că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare formulată de reclamantă ca neîntemeiată. Criticile formulate de recurentă au vizat, în esență, următoarele aspecte: Raportat la solicitarea formulată de către reclamantă instanța a dispus admiterea cererii având ca obiect suspendare act administrativ reținând că, în dreptul administrativ român, operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, fără însă ca acest lucru să impieteze asupra prerogativei instanței de a dispune asupra suspendării executării actului administrativ. În speța dedusă judecății instanța a reținut ca există indicii de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Apreciază recurenta că cererea de suspendare a executării, formulată de contestatore, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, este nefondată, întrucât reclamanta nu justifică și nici nu dovedește necesitatea suspendării cauzei și nici prejudiciul cauzat și paguba iminentă și că în mod eronat a dispus Curtea de Apel Galați. Referitor la motivarea hotărârii recurate, precum și referitor la motivarea cererii de suspendare formulată de reclamantă, redactate la modul foarte general și subiectiv, recurenta arată că nu justifică suspendarea cauzei și nu fac dovada pagubei iminente ce s-ar putea produce în sarcina reclamantului. Ca un ultim aspect, recurenta a arătat că în cauză executarea obligațiilor fiscale suplimentare a fost dispusă în baza unui act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă. Din actele depuse la dosar nu rezultă indicii care să justifice răsturnarea prezumției de legalitate a vreunui act administrativ fiscal. În concluzie, fată de cele menționate, recurenta arată că în mod greșit a reținut instanța de fond că în cauză în cauza erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 raportat la art. 2 alin. (1) litera " s" din Legea nr. 554/2004, pentru a fi dispusa suspendarea. 1.

Apărările formulate în cauză Intimata- reclamantă S.C. A..a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 1.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 27 martie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar și față de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reține că este fondat recursul de față, astfel că urmează a fi admis, în temeiul art. 496 C. proc. civ., cu consecința casării sentinței atacate, respingerii cererii de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, în considerarea celor în continuare arătate. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Așa cum reiese din actele dosarului, în anul 2016, în perioada 11.07.2016-22.08.2016 s-a desfășurat o inspecție fiscală la sediul reclamantei, societate comercială A., inspecție fiscală aferentă perioadei ianuarie 2010 - martie 2016 care s-a finalizat prin elaborarea Raportului de inspecție fiscală din data de 06.09.2016. Prin Decizia de impunere nr. x din 6 septembrie 2016 emisă în baza Raportului de Inspecția Fiscală, organele de inspecție fiscală au stabilit obligații fiscale suplimentare de plata in valoare de 1.716.561 RON aferente perioadei 01.2012-03.2016 motivat în principal de faptul că anumite facturi de achiziție combustibil nu îndeplinesc condițiile legale neputând fi luate în considerare ca documente justificative precum si de faptul ca furnizorii au fost considerați interpuși artificiali deoarece aceștia au avut un "comportament fiscal inadecvat". De asemenea, reclamanta a arătat că, în mod nelegal, făcând doar supoziții, afirmații fără acoperire legală, au considerat, fără nici un suport material, fără o bază legală si fără a avea vreo probă în acest sens, că toate tranzacțiile încheiate cu respectivii furnizori sunt nereale, bazându-se numai pe faptul ca acești furnizori au avut un comportament fiscal neadecvat, parte dintre ei fiind dizolvați iar cealaltă parte inactivi, neexistând însă indicii clare asupra comportamentului fiscal inadecvat. În pofida faptului că prima instanță a analizat argumentele invocate de reclamantă în cererea sa de suspendare prin raportare la cerința neprejudecării fondului, aceasta a realizat o cercetare sumară a aparenței dreptului, motivarea sa fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept incidente speței, temeiul de drept al recursului declarat fiind cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Articolele 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 reglementează procedura suspendării executării actului administrativ, la cererea persoanei vătămate, formulată fie în faza procedurii prealabile administrative (art. 14), fie după declanșarea procedurii judiciare prin acțiunea în anularea actului (art. 15). În ambele ipoteze, legea impune în mod cumulativ două condiții, cazul bine justificat și paguba iminentă. Dacă s-ar îmbrățișa raționamentul intimatei-reclamante, s-ar ajunge în situația unei simple formalități care ar conduce la pronunțarea unei soluții de suspendare a executării unui act administrativ, fiind suficient doar să se pretindă o încălcare a unui drept al părții care solicită luarea unei măsuri provizorii, pentru a dispune respectiva măsură. Or, soluționarea unei cereri întemeiată pe dispozițiile art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi una formală, fiind necesar, în fiecare cauză, să se examineze condițiile cerute de lege pentru a se înlătura caracterul executoriu din oficiu al actului administrativ contestat, examinare care, însă, nu se confundă cu cea specifică unei acțiuni în anulare. Îndeplinirea acestor două condiții este analizată în funcție de circumstanțele cauzei, fiind lăsată la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării. Criticile de nelegalitate privind neîndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ sunt fondate. În privința cazului bine justificat prima instanță a reținut existența unor argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ în discuție, deci existența unui indiciu temeinic de nelegalitate argumentând în sensul că " fără a proceda la o examinare pe fond a legalității actului în discuție, la o sumară analiză, instanța a constatat că există argumente juridice aparent valabile în contestarea legalității actului și care creează o îndoială serioasă în privința conformității acestuia cu legea în a cărei executare a fost emis. Acestea se referă la susținerile reclamantei cu privire la nelegala apreciere de către organele fiscale a unor facturi ca neputând fi luate în considerare ca documente justificative și a furnizorilor ca fiind interpuși artificiali deoarece aceștia au av ut un comportament fiscal neadecvat" . A mai argumentat instanța că "iminența producerii prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare. În cazul reclamantei cuantumul obligațiilor fiscale suplimentare stabilite prin decizia de impunere poate avea drept consecință imposibilitatea continuării activității de către reclamantă" În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei; de aceea, nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenței unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanță nu li se poate pretinde amploarea și profunzimea probelor și raționamentelor pe care se fundamentează o soluție pronunțată cu privire la acțiunea în anularea actului. Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond învestită cu soluționarea acțiunii în anulare. Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiția "cazului bine justificat", deoarece în cuprinsul hotărârii recurate nu sunt indicate fapte sau împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal. Nu în ultimul rând, trebuie precizat că astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ. În cauză, se constată că niciunul dintre argumentele expuse de reclamantă în fața instanței de fond nu se circumscriu situațiilor reținute ca fiind de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ contestat. De aceea, cel puțin la nivelul aparenței dreptului, contrar concluziei judecătorului primei instanțe, Înalta Curte constată că nu există un indiciu de nelegalitate fundamentat pe ideea "susținerile reclamantei cu privire la nelegala apreciere de către organele fiscale a unor facturi ca neputând fi luate în considerare ca documente justificative și a furnizorilor ca fiind interpuși artificiali deoarece aceștia au avut un comportament fiscal neadecvat". Celelalte argumente, privind legalitatea/nelegalitatea derulării respectivelor documente - facturi în raport cu prevederile corespunzătoare în perioada suspusă verificării, nu ar putea constitui temei al identificării, în speță, a unui caz bine justificat, pentru că verificarea lor ar necesita un probatoriu complex, care ar prejudeca fondul cauzei, ceea ce nu este permis în cadrul procedurii suspendării executării actului administrativ. În ceea ce privește paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, prima instanță a reținut că privarea intimatei - reclamante de aceste sume stabilite prin decizia de impunere sunt de natură să creeze un dezechilibru în drepturile părții. Relevantă în această privință este și soluția pronunțată prin Sentina nr. 187 din 21 septembrie 2017 de către Curtea de Apel Galați (dosar recurs), în sensul respingerii acțiunii reclamatei, creează, cel puțin cu caracter provizoriu, premisa legalității actului a cărui suspendare s-a solicitat, fiind astfel răsturnată prezumția de legalitate atașată actelor administrative. Fără a înlătura, de plano, consistența acestui argument, Înalta Curte constată că, în raport cu cele reținute anterior în privința neîndeplinirii condiției cazului bine justificat, se impune reformarea sentinței în sensul respingerii cererii intimatei - reclamante, pentru că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiții. III. Temeiul procesual al soluției date recursului Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), (8) C. proc. civ. este întemeiat, în temeiul art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.