ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6849/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de ordonanță președințială, înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 8 aprilie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, obligarea pârâților la asigurarea, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului PEMBROLIZUMAB (denumire comercială B.), până la soluționarea definitivă a dosarului aflat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, fără somație sau fără trecerea unui termen, în temeiul art. 997 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 52 din 28 mai 2020, Curtea de Apel Alba Iulia a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, precum și excepția de inadmisibilitate a cererii de ordonanță președințială, invocată de pârâtul Guvernul României; a admis cererea de ordonanță președințială și a obligat pârâții Guvernul României, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Ministerul Sănătății să-i asigure reclamantei medicamentul PEMBROLIZUMAB (denumire comercială B.), pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100 % (fără contribuție personală), până la soluționarea dosarului nr. x/2020 al acestei instanțe.

Împotriva sentinței nr. 52 din 28 mai 2020, pronunțată de instanța de fond, au declarat recursuri principale pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate și recurs incident pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.

3.1. Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Sănătății solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea cererii de chemare în judecată.

Cererea de recurs este întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. În esență, critică modalitatea de soluționare de către prima instanță a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere că obiectul acțiunii îl constituie obligarea la acordarea fără contribuție personală a medicamentului PEMBROLIZUMAB (denumire comercială B.), iar conform art. 241 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 și art. 2 din Legea farmaciei nr. 266/2008, medicamentele care se acordă în ambulatoriu în cadrul programelor naționale de sănătate se eliberează prin farmaciile aparținând unităților sanitare prin care acestea se derulează, astfel că nu poate garanta îndeplinirea unui fapt ce cade în sfera de competență a altei autorități, instituții sau persoane juridice de drept privat.

De asemenea, învederează că, în speță, Casa Națională de Asigurări de Sănătate asigură finanțarea programelor naționale de sănătate curative, conform art. 5 din H.G. nr. 155/2017, Ministerul Sănătății neavând atribuții în gestionarea FNUASS, fond din care se derulează și se finanțează programele naționale de sănătate.

Precizează că, potrivit H.G. nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, medicamentul în discuție nu figura la data formulării și, respectiv, a soluționării cererii de chemare în judecată, pe lista medicamentelor autorizate pentru indicația terapeutică carcinom scuamos necheratinizat cu celule mari al colului uterin.

Mai arată că Ordinul Ministerului Sănătății nr. 861/2014 ce transpune art. 6 din Directiva Consiliului 89/105/CEE din 21 decembrie 1988 prevede ca unică persoană ce poate solicita demararea procedurii de evaluare a tehnologiilor medicale pe deținătorul de autorizație de punere pe piață a medicamentului în România.

Susține că, în analiza aparenței de drept în favoarea reclamantei, trebuie să se verifice dacă medicamentul este în Lista de decontare și dacă are protocol terapeutic aprobat, protocolul terapeutic fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Menționează că etapele procesului de evaluare a medicamentelor corespunzătoare DCI-urilor noi, pentru care se solicită includerea în Listă sunt: solicitantul depune la autoritatea competentă o cerere însoțită de documentația completă; medicamentul intră în procedura de evaluare, urmând ca decizia să fie comunicată solicitantului în termen de maximum 90 de zile calendaristice de la data primirii documentației complete pentru susținerea cererii; autoritatea competentă publică pe site-ul propriu toate solicitările depuse, rapoartele tehnice și rapoartele finale de evaluare, la termenele prevăzute în ordin; autoritatea competentă comunică solicitantului decizia emisă conform criteriilor și a metodologiei prevăzute, iar Ministerul Sănătății are competența de a realiza actualizarea Listei doar după ce aceasta este prezentată de către ANMDM după parcurgerea etapelor legale ale procesului de evaluare a medicamentelor pentru care deținătorii autorizațiilor de punere pe piață au formulat solicitări.

Recurentul-pârât mai susține că un medicament nu poate fi prescris și rambursat în sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv nu poate fi decontat de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate decât dacă este inclus pe lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008.

Mai arată că, în prezent, legislația națională nu permite rambursarea medicamentelor ale căror indicații tarapeutice nu au fost aprobate național sau de către Agenția Europeană a Medicamentului.

În concluzie, Ministerul Sănătății nu are temei legal să finanțeze programele naționale curative din care face parte și programul național de boli oncologice, respectiv carcinom scuamos necheratinizat cu celul mari al colului uterin, care este boală oncologică.

3.2. Prin recursul formulat, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate solicită admiterea cererii de suspendare a executării dispozițiilor sentinței nr. 52 din 28 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal până la pronunțarea instanței de recurs, iar pe fond, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de ordonanță președințială, ca neîntemeiată.

Recursul este întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea cererii de suspendare a executării hotărârii recurate arată că sentința recurată a fost pronunțată cu nerespectarea condițiilor pentru asigurarea medicamentului PEMBROLIZUMAB (denumire comercială B.) în acord cu indicația terapeutică a reclamantei, iar punerea în executare a sentinței ar excede cadrului legal în limitele căruia se realizează acordarea medicamentelor în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Arată că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Nationale de Asigurări de Sănătate, cu eludarea dispozițiilor legale aplicabile, fără a ține cont de faptul că recurenta-pârâtă nu are nicio atribuție cu privire la includerea unui medicament în Lista de medicamente, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, nefiind titulara obligației în raportul juridic dedus judecății.

Pe fondul cererii de ordonanță președințială, arată că introducerea medicamentului în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008 pentru indicația terapeutică aferentă diagnosticului reclamantei este în competența exclusivă a Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, procedura demarând, conform Anexei 3 la Ordinul Ministrului Sănătății nr. 861/2014, cu depunerea de către deținătorul de autorizație de punere pe piață a medicamentelor a unei cereri pentru evaluarea medicamentelor.

Susține că tratamentul cu medicamentul din speță pentru afecțiunea de care suferă intimata-reclamantă nu a fost autorizat nici la nivel european de către Agenția Europeană a Medicamentului și nici la nivel național, de către ANMDM.

Astfel, arată că în prima etapă, evaluarea fiecărui medicament pentru includerea și extinderea indicațiilor se realizează de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, care ulterior propune Ministerului Sănătății introducerea medicamentului în Listă, după care Ministerul Sănătății elaborează lista și o înaintează Guvernului României, care o aprobă prin hotărâre și numai după ce Lista este aprobată, contravaloarea medicamentului respectiv este decontată, în limitele aprobate de către casele de asigurări sociale de sănătate, potrivit art. 241 din Legea nr. 95/2006.

Consideră că legitimarea procesuală pasivă în prezenta cauză nu aparține CNAS în raport de obiectul cauzei, întrucât atribuțiile CNAS sunt expres reglementate de art. 280 din Titlul VIII din Legea nr. 95/2006 și nu cuprind o atribuție din cele vizate de prezenta speță; între intimata-reclamantă și CNAS nu există niciun fel de raporturi juridice; CNAS nu are nicio atribuție cu privire la extinderea indicațiilor unui medicament, acesta fiind atributul exclusiv al deținătorului de autorizație de punere pe piață a medicamentului, responsabil de punerea pe piață a acestuia.

În consecință, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a CNAS și respingerea motivării instanței de fond sub acest aspect, ca nelegală și netemeinică.

Pe fond, arată că nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege cu privire la admiterea cererii de ordonanță președințială, în privința intimatei-reclamante nefiind îndeplinită condiția aparenței de drept și neprejudecarea fondului.

Susține că nedecontarea de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a medicamentului în litigiu nu echivalează cu un act abuziv, de vreme ce, potrivit cadrului legal incident, medicamentul în litigiu nu se acordă niciunui asigurat din sistemul public de asigurări sociale de sănătate, pentru indicația terapeutică din speță.

Astfel, prin dispozițiile cuprinse în anexele la Ordinul Ministrului Sănătății și al Președintelui CNAS nr. 1301/500/2008, legiuitorul a stabilit afecțiunile pentru care medicamentul solicitat se poate prescrie.

De asemenea, mai arată că intimata-reclamantă nu a făcut dovada faptului că recurenta-pârâtă nu și-ar fi îndeplinit obligațiile legale ce-i reveneau și nici nu a prezentat o prescripție medicală pentru tratamentul cu medicamentul solicitat.

Mai arată că în România persoanele asigurate pot beneficia de tratament cu medicamentele prevăzute în H.G. nr. 720/2008, Ordinul Ministrului Sănătății și al Președintelui CNAS nr. 1301/500/2008 și că art. 248 lit. f), i) și l) din Legea nr. 95/2006 stabilesc expres serviciile medicale care nu sunt decontate din Fond.

Consideră că aparența dreptului nu este în favoarea intimatei-reclamante întrucât aceasta nu avea dreptul la acordarea medicamentului solicitat, în regim compensat 100% pentru afecțiunea de care aceasta suferă.

Cu privire la condiția neprejudecării fondului, arată că nu poate fi acceptată solicitarea reclamantei de obligare a CNAS la asigurarea în mod provizoriu a medicamentului respectiv, ca măsură premergătoare operațiunii de decontare, deoarece analiza pe fond presupune un probatoriu complex care nu se poate administra decât în cadrul acțiunii de fond, din acest punct de vedere cererea reclamantei fiind inadmisibilă, întrucât prejudecă fondul cauzei.

Consideră că pentru ca instanța să dispună obligarea pârâților la asigurarea către aceștia, în regim de compensare 100%, a medicamentelor din litigiu, trebuie să se constate refuzul nejustificat al C.N.A.S. de a acorda acest medicament, în regim de compensare 100%.

Prin urmare, apreciază că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 997 C. proc. civ. privind ordonanța presedințială.

3.3. Pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și-a întemeiat recursul incident pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive și respingerea cererii de ordonanță președințială, ca neîntemeiată, în esență, reiterând susținerile formulate pe parcursul litigiului în primă instanță.

4.1. Intimata-reclamantă A. a formulat note scrise, prin care solicită respingerea recursurilor, ca nefondate, apreciind în esență că hotărârea recurată este legală atât sub aspectul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive, cât și pe fondul cererii de ordonanță președințială.

4.2. Intimatul-pârât Guvernul României, legal citat, nu a formulat întâmpinare față de recursurile declarate în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile principale sunt nefondate, recursul incident este inadmisibil, iar în ceea ce privește cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, formulată de recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, constată că aceasta a rămas fără obiect.

II.1. Recursurile principale formulate de pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care solicitat obligarea pârâților la asigurarea, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului PEMBROLIZUMAB (denumire comercială B.), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020, în temeiul art. 997 alin. (3) din C. proc. civ.

Soluționând cererea reclamantei, curtea de apel a constatat că în speță sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, prevăzute de art. 997 din C. proc. civ. și a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.

Instanța de recurs împărtășește opinia primei instanțe, apreciind că aceasta a dat o dezlegare corectă cauzei.

Având în vedere că în speță criticile formulate prin ambele recursuri principale vizează în esență aceleași aspecte, urmează ca recursurile să fie analizate în mod global.

1.1. O primă critică formulată de către recurenții-pârâți vizează soluția dată de către prima instanță excepției lipsei calității procesuale pasive a celor doi pârâți.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată.

Astfel, urmare parcurgerii etapelor procesului de evaluare a tehnologiilor medicale pentru fiecare medicament în parte privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă, ANMDM emite decizii în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3) din OMS nr. 861/2014, decizii ce au la bază un raport de evaluare întocmit de către Departamentul Evaluarea Tehnologiilor Medicale din cadrul instituției. În vederea includerii în Listă, solicitantul trebuie să depună o cerere la sediul ANMDM, în atenția structurii de specialitate pentru evaluarea tehnologiilor medicale, care este însoțită de documentația obligatorie prevăzută de Anexa 3 din OMS nr. 861/2014, inclusiv prețul aprobat de către Ministerul Sănătății (copie de pe CANAMED sau decizie aprobare preț ori dovada depunerii dosarului de preț la autoritatea competentă care aprobă prețurile medicamentelor) și exprimarea intenției deținătorului autorizației de punere pe piață de a se angaja într-un mecanism cost-volum sau cost volum-rezultat în cazul în care punctajul calculat individual este corespunzător pentru includerea condiționată în Listă.

Referitor la această excepție, se impun a fi avute în vedere și următoarele texte de lege:

Art. 2 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 prevede că:

"(5) Ministerul Sănătății reprezintă autoritatea centrală în domeniul sănătății publice."

Art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 stabilește că "Lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, cu consultarea CFR, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului."

Art. 9 alin. (1) și (5) din același act normativ dispune că:

"(1) Programele naționale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii și strategiei sănătății publice de către Ministerul Sănătății, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (...)

(5) Programele naționale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătății, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătății și/sau CNAS, după caz."

Nu în ultimul rând, art. 280 din Legea nr. 95/2006, invocat chiar de către recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate în susținerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, stabilește la alin. (1) lit. i) că "(1) Atribuțiile CNAS sunt următoarele:

i) participă anual la elaborarea listei de medicamente eliberate cu sau fără contribuție personală, pe baza prescripțiilor medicale, pentru persoanele asigurate".

De altfel, prin cererea de recurs și Ministerul Sănătății a arătat că are obligația actualizării listei, dar doar după ce aceasta a fost prezentată de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și după parcurgerea etapelor procesului de evaluare.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că atât CNAS, cât și Ministerul Sănătății au atribuții în privința includerii medicamentelor solicitate de intimata-reclamantă în Listă, pentru ca, în urma acestei includeri, să poată beneficia de respectivul medicament în regim de compensare.

Raportat la aceste argumente, care sunt menite a susține calitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății și a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în cauză, Înalta Curte constată că susținerile recurenților-pârâți privitoare la lipsa calității lor procesuale pasive sunt neîntemeiate.

1.2. Pe fondul cererii de ordonanță președințială, Înalta Curte constată că recurentul Ministerului Sănătății a formulat critici doar cu privire la îndeplinirea condiției aparenței de drept, în timp ce recurenta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a contestat îndeplinirea condițiilor neprejudecării fondului și a aparenței de drept, astfel că numai aceste condiții urmează a fi analizate de către instanța de recurs, întrucât dezlegarea dată cu privire la existența celorlalte condiții de admisibilitate a acțiunii formulate pe cale de ordonanță președințială a devenit definitivă, nefiind exercitat recurs de către intimații-pârâți.

Sub aspectul aparenței dreptului, ținând cont de circumstanțele concrete ale cazului, mai exact de gravitatea bolii și costul foarte ridicat al tratamentului, Înalta Curte reține că, în esență, dreptul invocat de reclamantă îl constituie dreptul la viață, drept care nu se poate realiza și conserva în concret decât prin urmarea tratamentului prescris și la care organismul reclamantei răspunde.

Este real faptul că indicatiile terapeutice pentru medicamentele prescrise nu se poate realiza decât în condițiile Ordinului MS nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentații către Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituții.

Procedura de mai sus este însă una laborioasă, care presupune adunarea de dovezi științifice, tehnice și financiare din surse multiple (spre exemplu, este necesară demonstrarea utilizării produsului pe scară largă la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene și menținerea unei abordări unitare) ceea ce implică o perioadă lungă de timp.

Or, timpul este exact elementul care lipsește intimatei-reclamante, întrucât orice întârziere poate avea consecințe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viață al acesteia.

Înscrisurile de la dosar conțin indicii în sensul că solicitarea intimatei-reclamante de urmare a indicației terapeutice ar fi întemeiată (sau, în orice caz, există argumente aparent pertinente în favoarea ei), întrucât acest tratament i-a fost prescris după ce s-a constatat caracterul recidivant al bolii, absența regresiei sub terapiile anterioare, anemia și leucopeniile/neuropeniile care impun necesitatea transfuziilor, precum și temporizarea ședințelor de chimioterapie și reducerea dozelor terapeutice, tratamentul cu medicamentul solicitat în prezenta cauză fiind prescris de medicul curant.

Aceste aspecte vin să contureze aparența de drept la care se referă art. 997 C. proc. civ.

O soluție contrară ar constitui, în opinia Înaltei Curți, o lezare gravă a dreptului la viață și sănătate, imposibil de acceptat într-o societate ce se pretinde protectoare a unor drepturi și libertăți fundamentale.

În Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, la articolul 2 din Titlul I - Drepturi și libertăți, este stipulat Dreptul la viață, care, conform Constituției și legilor în materie, este garantat și protejat și în România.

Unul din elementele esențiale ale asigurării dreptului la viață, îl reprezintă asigurarea sănătății persoanei, prin sistemul instituțiilor de sănătate publică și cel al asigurărilor de sănătate.

Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale prevede de asemenea, în art. 12:

"Statele (...) recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de cea mai buna sănătate fizică și mentală pe care o poate atinge."

De altfel, Rezoluția Parlamentului European din 10 aprilie 2008 privind combaterea cancerului în Uniunea Europeană extinsă a sesizat "diferențele surprinzătoare și inacceptabile la nivelul calității serviciilor oferite de centrele pentru tratarea cancerului, al centrelor de radioterapie și al accesului la medicamente împotriva cancerului" și a îndemnat, în art. 30 al acestei rezoluții, Comisia și statele membre să se asigure că medicamentele pentru tratarea cancerului să fie disponibile în egală măsură în toate statele membre, pentru toți pacienții care au nevoie de ele.

În speță, instanța de recurs apreciază că, prin refuzul acordării, cu titlu provizoriu, până la o pronunțare asupra fondului pretențiilor, a unor servicii medicale specializate, s-ar leza intimatului dreptul la sănătate și implicit la viață.

Referitor la critica invocată de către recurenta Casa Națională de Asigurări de Sănătate privind neprejudecarea fondului, Înalta Curte reține că și aceasta este nefondată.

Condiția de admisibilitate ce vizează neprejudecarea fondului presupune o examinare a existenței dreptului și a normei aplicabile, de natură să confere acestuia o aparență de legalitate și temeinicie, condiție îndeplinită în cauză.

În raport cu prevederile art. 997 din C. proc. civ., instanța poate analiza doar aparența dreptului invocat, iar măsurile luate nu trebuie să rezolve litigiul în fond și nici să facă imposibilă restabilirea situației de fapt ca efect al executării lor, nefiind posibil ca în cadrul acestei proceduri speciale să tranșeze fondul raportului litigios.

În cauză, solicitarea intimatei-reclamante de obligare a pârâților la asigurarea accesului la medicația prescrisă în regim de compensare 100%, pentru un interval limitat de timp se încadrează în prevederile legale menționate, pentru că nu implică măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici care să facă imposibilă restabilirea situației de fapt, întrucât instanța nu se pronunță într-un astfel de caz în sensul obligării pârâților la includerea acelui medicament în lista prevăzută de art. 231 și următoarele din Legea nr. 95/2006, pentru ca un număr nedeterminat de pacienți să beneficieze de o asemenea măsură, după cum nici nu stabilește un drept definitiv al reclamantei în sensul solicitat.

De altfel, Înalta Curte constată că medicamentul din litigiu este inclus în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, dar pentru alte indicații terapeutice.

Relevante în prezenta cauză sunt și o parte dintre considerentele Hotărârii Panaitescu împotriva României, din 10 aprilie 2012, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 2 din Convenție, sub aspect procedural, în cazul unui reclamant bolnav de cancer căruia statul român nu i-a decontat integral un medicament (Avastin), deoarece acesta nu era inclus în lista medicamentelor decontate:

"28. Curtea a admis faptul că nu este imposibil ca actele și omisiunile autorităților în materie de politica sănătății să angajeze, în anumite împrejurări, răspunderea acestora în temeiul art. 2. Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru a luat măsuri corespunzătoare pentru a asigura înalte standarde profesionale în rândul angajaților din domeniul sănătății și protejarea vieților pacienților, Curtea nu poate accepta ideea că niște chestiuni precum eroarea de judecată a personalului din domeniul sănătății sau coordonarea neglijentă între membrii personalului din domeniul sănătății în tratamentul unui pacient sunt suficiente, în sine, să angajeze răspunderea unui stat contractant din perspectiva obligațiilor lui pozitive în temeiul art. 2 din convenție pentru apărarea vieții [a se vedea Powell împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 45305/99, CEDO 2000-V și Öneryıldız împotriva Turciei (MC), nr. 48939/99, pct. 71, CEDO 2004-XII].

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că intimata-reclamantă a formulat o acțiune întemeiată pe dreptul comun, solicitând obligarea pârâtelor la includerea medicamentului pe lista medicamentelor decontate integral pentru boala de care suferă aceasta, acțiunea făcând obiectul dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, iar prin cererea de față urmărește să obțină o măsură provizorie, limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 52 din 28 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

II.2. Recursul incident formulat de pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România

Pârâta ANMDMR a formulat recurs incident împotriva aceleiași sentințe, cale de atac reglementată prin dispozițiile art. 491 C. proc. civ.

Potrivit acestei norme legale, "recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile. Prevederile art. 474 se aplică în mod corespunzător."

Aceasta înseamnă că recursului incident și recursului provocat le sunt aplicabile reglementările anterior citate din procedura apelului, dar cu respectarea dispozițiilor speciale din procedura recursului.

În conformitate cu prevederile art. 472 alin. (1) C. proc. civ., "(1) Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului, în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe."

Din acest text se desprinde concluzia că legitimare procesuală activă în recursul incident are intimatul din recursul principal, iar legitimare procesuală pasivă în recursul incident are "partea potrivnică" intimatului, adică partea față de care intimatul are interese contrare și care a declarat recursul principal.

Or, în speță, recursul incident a fost declarat de pârâta ANMDMR, care are aceleași interese și aceeași poziție procesuală cu recurenții din recursul principal - pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Dat fiind textul legal menționat, pârâta ANMDMR nu are legitimare procesuală activă să formuleze recurs incident, întrucât recursul principal nu este declarat de către partea potrivnică - reclamanta A..

Având în vedere aspectul procedural analizat, care este prioritar, instanța de recurs nu mai poate primi și analiza criticile formulate prin recursul incident, ce privesc fondul pricinii.

În consecință, Înalta Curte va respinge recursul incident declarat de pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România împotriva aceleiași sentințe, ca inadmisibil.

II.3. În ceea ce privește cererea formulată de recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate privind suspendarea executării sentinței nr. 52 din 28 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că această cerere a rămas fără obiect, având în vedere faptul că suspendarea executării întemeiată pe art. 484 C. proc. civ. își poate produce efectele doar până la soluționarea definitivă a recursului, care a avut loc chiar la acest termen de judecată.

Pe cale de consecință, Înalta Curte va respinge cererea formulată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate privind suspendarea executării sentinței recurate, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Dată

Tip

Sursă

30/09/2016

Cerere de chemare în judecată C. srl

04/10/2017

Motive de recurs

Recurent - C. SRL

04/10/2017

Dovadă de achitare taxa de timbru

Reclamant - C. SRL

22/11/2017

Întâmpinare

Intimat - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE DOLJ

29/07/2020

Acte

Recurent - C. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR D..

31/08/2020

Note scrise

Recurent - C. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR D..

Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 52 din 28 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Respinge recursul incident declarat de pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România împotriva aceleiași sentințe, ca inadmisibil.

Respinge cererea formulată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate privind suspendarea executării sentinței recurate, ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 decembrie 2020.