ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.12.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6690/2020

HOTĂRÂRE
10.12.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6690/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate

Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti- sectia a II a de contencios administrativ si fiscal, la data de 23.12.2019, sub nr. x/2019, reclamantul Județul Cluj în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a solicitat instantei să dispună: anularea Deciziei nr. 145/02.07.2019 emisă de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și comunicată către UAT- Județul Cluj conform adresei nr. x/03.07.2019 și înregistrată la Consiliul Județean Cluj sub nr. x/09.07.2019, emisă în urma formulării contestației de către reclamant împotriva Informării nr. 55578/15.05.2019 înregistrată la Consiliul Județean Cluj sub nr. x/15.05.2019; anularea Notei de neconformitate nr. x/11.12.2018 comunicată prin Adresa nr. x/27.12.2018 a Direcției Generale Programul Operațional Regional din cadrul MDRAP, înregistrată la Consiliul Judetean Ciui cu nr. x/28.12.2018, constând în aplicarea unor reduceri procentuale de 5% la Acordul cadru nr. 16124/29.11.2011 (contractul subsecvent nr. x/18.03.2015, nr. 2198/18.03.2015) și a Notei de neconformitate nr. x/04.12.2018, constând în aplicarea unor reduceri procentuale de 5 % la Acordul cadru nr. 39/11939/11.08.2011 (contractul subsecvent nr. x/11943/11.08.2011), în sensul înlăturării reducerilor procentuale aplicate din sumele solicitate la plată de către reclamant, respectiv 5% la Acordul cadru nr. 16124/29.11.2011 (contractul subsecvent nr. x/18.03.2015, nr. 2198/18.03.2015), și 5% la Acordul cadru nr. 39/11939/11.08.2011 (contractul subsecvent nr. x/11.08.2011, cu consecința admiterii, în totalitate, a cererii de rambursare nr. x, inclusiv a sumei de 184.489.96 RON.

Prin sentința civilă nr. 1525/03.06.2020, Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe.

La termenul din data de 21.10.2020, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale și a reținut cauza în pronunțare.

Hotărârea celei de-a doua instanțe

Prin sentința civilă nr. 2274 din 30 octombrie 2020, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Cluj, invocată din oficiu, a decliant competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II a de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că potrivit contractului de finanțare cod SMIS 125107 vizând " Modernizarea și reabilitarea traseului județean 3 format din sectoare de drum ale DJ 161H si DJ150, DJ161A si DJ151 C parte a Traseului Regional Transilvania de Nord" părți sunt beneficiarul UAT Judetul Cluj și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației în calitate de Autoritate de Management.

Având în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, aplicabile speței de față, instanța constată că în raportul de drept administrativ dedus judecății nu Judetul Cluj are calitatea de autoritate publică în acceptiunea art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, acesta fiind beneficiarul contractului de finanțare, ci Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației care acționează în regim de putere publică, iar în virtutea competenței legale, de gestionare a fondurilor europene a și emis actele administrative care sunt contestate în prezenta cauză, Judetul Cluj având în spetă calitatea de persoană vătămată.

Astfel, se reține că sunt incidente în cauză prevederile art. 10 alin. (3) teza I respectiv este competentă instanța de la sediul reclamantei, întrucât potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 66/2011 beneficiar poate fi atât o persoană de drept public cât și o persoană de drept privat.

Prin urmare, având în vedere că prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative a fost prevăzută o competență teritorială exclusivă, instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Județul Cluj în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-02-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 644/2020
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția
ÎCCJ 2021-03-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1845/2021
Ședința publică din data de 24 martie 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Tribun
ÎCCJ 2020-03-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1671/2020
Ședința publică din data de 18 martie 2020 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului
ÎCCJ 2020-07-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3464/2020
Ședința publică din data de 10 iulie 2020 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoa
ÎCCJ 2020-11-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6184/2020
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la data de 04.09.2019 pe rolul Tribunalului București, sec
Sursă