ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5714/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 8 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, obligarea pârâtului să soluționeze cererea de plată într-un termen rezonabil, iar în caz contrar, să fie obligat la plata unor daune cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere.

Prin sentința civilă nr. 510 din 9 februarie 2018, Curtea de Apel București a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, și a obligat pârâtul să soluționeze cererea reclamanților în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Totodată, a respins cererea de aplicare a penalităților stabilite de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu obligarea intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

În esență, recurentul-pârât a susținut că termenul de 30 de zile pentru soluționarea cererii de plată, calculat de la depunere, nu este compatibil cu prevederile Legii nr. 213/2015. Astfel, a susținut că sentința recurată este pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, care nu prevăd un termen de soluționare a cererilor de plată, astfel încât nerespectarea ordinii de înregistrare a cererilor depuse de solicitanți și soluționarea cu prioritate a cererii formulate de reclamanți este de natură a genera un tratament discriminatoriu față de solicitanții care nu au chemat în judecată Fondul de Garantare a Asiguraților.

Prin întâmpinarea formulată, intimații-reclamanți A. și B. au invocat excepția nulității recursului, atât din perspectiva netimbării, cât și a neîncadrării în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin rezoluția din 7 decembrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 4 noiembrie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea căii de atac declarate în cauză, invocată din oficiu, Înalta Curte constată caracterul întemeiat al excepției, pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Înalta Curte va avea în vedere și prevederile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acțiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecția judiciară a drepturilor și intereselor civile legal ocrotite, ceea ce, în materia contenciosului administrativ, presupune dovedirea existenței actuale a unui drept sau interes legitim încălcat printr-un act administrativ emis de o autoritate publică sau prin refuzul emiterii unui astfel de act.

Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea pârâtului la soluționarea cererii de plată formulată de reclamanți, la stabilirea interesului procesual în susținerea recursului se au în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actul administrativ emis în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că, pe parcursul soluționării cauzei, ulterior înregistrării recursului declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, potrivit înscrisurilor depuse la dosar pentru termenul de judecată din data de 4.11.2020, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a emis decizia nr. 17432/26.10.2018 prin care a admis cererea de plată formulată de petenta B. pentru suma de 1.690 RON daune morale și de petentul A. pentru suma de 40 RON daune materiale și 90 RON daune morale și a respins cererea de plată cu privire la diferența dintre suma solicitată și cea acordată.

În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susținerea recursului, întrucât obligația de soluționare a cererii de plată formulată de reclamanți, impusă prin sentința de fond, a fost îndeplinită de către recurentul-pârât ulterior promovării căii de atac, prin emiterea efectivă a deciziei de soluționare a cererii de plată.

Cum interesul de a acționa al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din același Cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 510 din 9 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 noiembrie 2020.