ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4530/2020

Ședința publică din data de 22 septembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 23 ianuarie 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub numărul x/2017, reclamantul A. a formulat contestație împotriva Deciziei Nr. 3008/15.12.2016 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților (F.G.A.).

Prin sentința civilă nr. 3713 din 16 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte contestația formulată de reclamantul A.;

- a anulat în parte Decizia nr. 3008/15.12.2016 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în ceea ce privește art. 2 referitor la respingerea cererii de plată a sumei de 5.164,07 RON;

- a obligat pe pârât să reanalizeze cererea de plată a sumei respinse în cuantum de 5.164,07 RON conform considerentelor prezentei hotărâri;

- a respins cererea de obligare a pârâtului la admiterea cererii pentru aceeași sumă.

Împotriva sentinței civile nr. 3713 din 16 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

În motivarea recursului, pârâtul a susținut că instanța de judecată nu a solicitat lămuriri față de modul de calcul realizat și nici nu a pus în discuția părților modul de utilizare a sistemului B..

Totodată, arată că nu poate fi confundat cu societatea de asigurare intrată în faliment, acesta nefiind un succesor în drepturi și obligații a C. S.A..

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 6 martie 2018, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este nefondat, pentru următoarele considerente:

În acest sens, Înalta Curte are în vedere că potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Soluția primei instanțe, inclusiv argumentația pe care se fondează, este la adăpost de orice critică, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a faptelor și normelor incidente cauzei.

Astfel, reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 3008/15.12.2016 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Prin Decizia nr. 3008/15.12.2016 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, a fost admisă cererea de plată pentru suma de 1.127 RON și a fost respinsă cererea de plată cu privire la suma de 5.164,07 RON, reținându-se că din analiza tuturor înscrisurilor existente la dosarul de daună și prin raportare la prețurile practicate de către unitățile reparatoare nu se justifică acordarea sumei în cuantum de 5.164,07 RON, reprezentând diferența dintre suma solicitată prin cererea de plată și valoare devizului întocmit conform reperelor existente pe auto la plata daunei și soluțiilor tehnice acordate.

Astfel, Înalta Curte susține, prin prezenta decizie, cât și prin prisma jurisprudenței sale constante, cele arătate de judecătorul fondului în ceea ce privește obligativitatea motivării actului administrativ, în speță, a explicării motivelor care au condus la respingerea unei părți din suma solicitată.

Se constată că actul administrativ atacat - Decizia nr. 3008/15.12.2016, aflat la dosarul fond, nu este motivată, arătându-se doar că "Din analiza tuturor înscrisurilor existente la dosar de daună și, prin raportare la prețurile practicate de către unitățile reparatoare nu se justifică acordarea sumei în cuantum de 5.164,07 RON ... " și că "nu există nicio diferență din punct de vedere tehnic și calitativ, între piesele și subansamblele produse de producători diferiți."

Reclamantul, la momentul formulării cererii de deschidere a dosarului de daune, a anexat documente justificative, respectiv nota de constatare întocmită de inspectorul de daune al asigurătorului întocmită în anul 2015, dosar fond, și calculul de reparații nr. RCA/SV/60 efectuat la data de 10.02.2016 în sistemul B., dosar fond.

Înalta Curte nu poate primi susținerile recurentului în sensul că "în urma instrumentării dosarului de daună s-a constatat că nu se justifică acordarea sumei în cuantum de 5.164,07 RON, reprezentând diferența dintre suma solicitată prin cererea de plată și valoare devizului întocmit conform reperelor existente".

Chiar dacă o astfel de motivare nu este prevăzută expres, obligativitatea acesteia constituie o garanție contra arbitrariului administrației publice, impunându-se mai ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturi sau situații juridice individuale. În acest sens s-au reținut deciziile Curții Europene de justiție în cauzele C-41/1969 și cauza C-509/1993, motivarea îndeplinind un dublu rol: acela de transparență în profitul beneficiarului actului, care poate să verifice dacă actul este sau nu întemeiat, precum și acela de a conferi instanței un instrument eficient în vederea realizării controlului judiciar.

În acest sens, nemotivarea deciziei tocmai sub aspectul esențial de natură să genereze consecințe cu privire la situația reclamantului reprezintă o cauză de nulitate a acesteia, întrucât obligația motivării actului administrativ reprezintă o cerință de legalitate, acceptată atât pe plan intern, cât și la nivel comunitar, constituind o garanție împotriva arbitrariului.

Înalta Curte constată că obligația motivării nu a fost respectată în speță, în ceea ce privește contestația reclamantului, iar omisiunile actului administrativ nu pot fi suplinite nici de mențiunile și nici de motivațiile furnizate de recurentul-pârât în cuprinsul cererii de recurs, ceea ce atrage sancțiunea anulării actului administrativ.

Mai mult decât atât, în mod corect a reținut instanța de fond că "nu există din partea pârâtului nici o motivare asupra elementelor luate în calcul la momentul stabilirii sumei de 1126,93 RON și nu există nici o justificare a motivelor pentru care a fost înlăturat devizul prezentat de reclamant care are la bază același sistem de specialitate B..

Pârâtul nu explică în ce constau diferențele din punct de vedere tehnic și calitativ între piesele și subansamblele produse de producători diferiți, nu a arătat care sunt acei producători diferiți la care a făcut referire, rezumându-se la a insera o frază cu caracter general care nu prezintă relevanță și nu permite exercitarea controlului judiciar.".

Așa cum a reținut și prima instanță, recurenta-pârâtă nu a motivat în concret, cu argumente suficient de precise și concordante, elementele luate în calcul la momentul stabilirii sumei de 1.126,93 RON și nici nu a arătat în mod detaliat în ce constau diferențele dintre cele două devize care au la bază același sistem de date.

În consecință, pentru considerentele expuse anterior, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004 raportat la dispozițiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 3713 din 16 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2020.