Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
18 iunie 2014

Decizia nr. 2879/2014 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva încheierii nr. 60/2013 a Curții de Apel Târgu

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Hotărârea instanței de fond. Prin Încheierea nr. 60/CC din 6 august 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de strămutare a judecării cauzei ce face obiectul dosarului nr. 7108/102/2012 aflat pe rolul Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, formulată de petentul C.E. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul C.E. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, analizând cererea formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este inadmisibil, pentru următoarele considerente.

Obiectul prezentului recurs îl constituie Încheierea nr. 60/CC din 6 august 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins cererea de strămutare formulată de petentul C.E. Or, potrivit dispozițiilor art. 40. alin. (4) C. proc. civ. "Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și nu este supusă nici unei cai de atac. Ea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de instanța înainte de strămutare urmează să fie păstrate". Ca atare instanța va respinge recursul formulat de C.E. împotriva Încheierii nr. 60/CC din 6 august 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins cererea de strămutare a judecării cauzei ce face obiectul dosarului nr. 7108/102/2012 aflat pe rolul Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

DECIDE Respinge recursul declarat de C.E. împotriva Încheierii nr. 60/CC din 6 august 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 iunie 2014. Procesat de GGC - GV

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.