ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6338/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București la data de 10 noiembrie 2010 și completată prin cererea depusă la 2 noiembrie 2011, reclamanta SC E. SRL București a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili să se constate refuzul nejustificat al primei pârâte de a soluționa cererea sa de rambursare TVA, înregistrată din 22 octombrie 2004, cu obligarea pârâtelor la restituirea TVA în sumă de 6.782.442,96 lei, cu plata dobânzilor și penalităților de întârziere aferente.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în mod nejustificat, nu a fost soluționată cererea sa de rambursare a TVA înregistrată la 22 octombrie 2004, deși documentația depusă îndeplinește cerințele impuse prin Ordinul nr. 338/2004 emis de Ministrul Finanțelor Publice pentru aprobarea metodologiei de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare. Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului față de cuantumul sumei solicitate la rambursare și excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că, reclamanta se află în administrarea Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul A.N.A.F.

și deci această direcție este competentă să soluționeze cererea de rambursare TVA, conform Ordinului nr. 2730/2010 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili. Prin Sentința civilă nr. 4.002 din 23 noiembrie 2011, Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, constatând că sunt incidente normele de competență materială privind litigiile având ca obiect obligații fiscale în cuantum de peste 500.000 lei. În întâmpinarea depusă la Curtea de Apel București la termenul din 2 martie 2012, pârâta A.N.A.F.

a invocat două excepții: - excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu motivarea că, nu este autoritatea emitentă a actelor deduse judecății și nici nu este organul competent să soluționeze contestația administrativă, deoarece începând cu data de 1 ianuarie 2012, reclamanta nu mai este mare contribuabil, fiind contribuabil mijlociu, în conformitate cu Ordinul nr. 3577/2565/2011 emis de Ministrul Finanțelor Publice; - excepția prescripției dreptului la acțiune, cu motivarea că, în raport cu data de 22 octombrie 2004, la care a fost înregistrată solicitarea de rambursare a TVA de la Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, cererea de chemare în judecată din data de 10 noiembrie 2010 a fost formulată după împlinirea termenului de 6 luni, calculat potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, de la data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii . 2. Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 1.287 din 24 februarie 2012, prin care a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtele să soluționeze cererea reclamantei privind rambursarea TVA în sumă de 6.782.442,96 lei.

Instanța de fond a respins excepția calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București. Pe fondul pricinii, s-a constatat că este întemeiată solicitarea reclamantei de obligare a pârâtelor să-i soluționeze cererea de rambursare a TVA în sumă de 6.782.442, 96 lei, față de refuzul nejustificat al acestora de a rezolva cererea de rambursare și de a răspunde în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) și lit. h) din Legea nr. 554/2004. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și A.N.A.F., solicitând casarea hotărârii atacate ca nelegală și netemeinică.

Recurenta A.N.A.F. a indicat ca motiv de casare nesoluționarea excepțiilor privind lipsa calității procesuale pasive și prescripția dreptului la acțiune, excepții care au fost invocate prin întâmpinarea depusă la instanța de fond. Pe fondul cauzei, agenția recurentă a susținut că în mod greșit s-a constatat refuzul nejustificat de soluționare a cererii de rambursare a TVA, dat fiind că termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 pentru soluționarea cererii este un termen de recomandare care, în cazul în care sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.

În recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București au fost invocate motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., susținându-se că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004 și art. 70 din O.G. nr. 92/2003. În dezvoltarea recursului său, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București arătat că instanța de fond nu a motivat soluția de admitere a acțiunii și că, aceasta este rezultatul aplicării greșite a legii, întrucât a fost formulată după împlinirea termenului de prescripție de 6 luni, care se calculează de la data expirării termenului legal de soluționare a cererii de rambursare înregistrată sub nr. 486752 din 22 octombrie 2004. Pe fondul cauzei, direcția recurentă a criticat aplicarea dispozițiilor art. 70 din O.G.

nr. 92/2003, cu motivarea că, termenul de 45 de zile pentru soluționarea cererii depuse de contribuabil este un termen de recomandare a cărui prelungire s-a impus datorită complexității și informării riguroase asupra tuturor operațiunilor. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile pentru următoarele considerente: 1. Aspecte de fapt și de drept relevante Conform dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea instanței trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Aceste prevederi legale care reglementează obligația motivării hotărârii judecătorești, ca unul din principiile generale ale dreptului la judecarea în mod echitabil a pricinii, garantat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, au fost încălcate în cauză, întrucât sentința atacată nu cuprinde elementele de fapt și de drept pe care judecătorul și-a întemeiat hotărârea, pentru a se asigura atât posibilitatea părților de a cunoaște argumentele decisive pentru soluția pronunțată, cât și posibilitatea instanței de recurs de a exercita în mod efectiv controlul judiciar.

Hotărârea pronunțată în prezenta cauză nu cuprinde nicio referire la circumstanțele concrete al litigiului și nu stabilește nicio concordanță între acestea și cadrul juridic enunțat cu caracter general, astfel încât nu rezultă care din ipotezele juridice prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a fost reținută de judecătorul fondului pentru soluția de admitere în parte a acțiunii. Pentru considerentele expuse, se impune admiterea recursurilor declarate în cauză, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Aceeași soluție se impune și față de omisiunea primei instanțe de a soluționa două excepții procesuale, asupra cărora a fost legal sesizată prin întâmpinările depuse de recurentele - pârâte și anume, excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F.

și excepția prescripției dreptului la acțiune. Astfel, se reține că, la data de 2 martie 2012, A.N.A.F. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivând că nu este parte a raportului dedus judecății, iar instanța de fond nu a soluționat excepția, pronunțându-se pe fondul cauzei în contradictoriu și cu această autoritate publică, fără a fi stabilit în prealabil cadrul procesual al litigiului, sub aspectul determinării părților în proces. De asemenea, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției invocate de ambele recurente – pârâte în temeiul art. 11 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004 cu privire la prescripția dreptului la acțiune, excepție de fond care afectează însuși exercițiul dreptului la acțiune.

Conform dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni, care se calculează în funcție de ipotezele reglementate de art. 8 din aceeași lege și anume, dacă acțiunile vizează actul administrativ tipic, actul administrativ atipic și respectiv, actul administrativ asimilat, cum este cazul refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, ori faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal. Termenul de 6 luni pentru formularea acțiunii la instanța de contencios administrativ este un termen de prescripție, conform prevederii exprese din art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 și depășirea lui împiedică judecarea pe fond a litigiului.

Din acest motiv, instanța de fond avea obligația ca, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Față de considerentele care au fost expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite ambele recursuri declarate în cauză, va dispune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Cum soluția dată recursurilor se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a admiterii motivelor privind nemotivarea hotărârii și nesoluționarea excepțiilor procesuale invocate în apărare de recurentele - pârâte, nu se mai impune a fi examinat motivul comun de recurs, prin care în baza art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., s-a criticat interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 70 din O.G. nr. 92/2003. Această ultimă critică formulată de recurentele - pârâte va fi avută în vedere sub forma unei apărări de fond cu ocazia rejudecării pricinii. 2. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa hotărârea atacată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de D.G.F.P. a Municipiului București și de A.N.A.F. împotriva Sentinței nr. 1287 din 24 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2013.