ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6338/2013

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

București la data de 10 noiembrie 2010 și completată prin cererea depusă la 2

noiembrie 2011, reclamanta SC E. SRL București a solicitat ca, în

contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Municipiului București și A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a

Marilor Contribuabili să se constate refuzul nejustificat al primei pârâte de a

soluționa cererea sa de rambursare TVA, înregistrată din 22 octombrie 2004, cu

obligarea pârâtelor la restituirea TVA în sumă de 6.782.442,96 lei, cu plata

dobânzilor și penalităților de întârziere aferente.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că, în mod nejustificat, nu a fost soluționată

cererea sa de rambursare a TVA înregistrată la 22 octombrie 2004, deși

documentația depusă îndeplinește cerințele impuse prin Ordinul nr. 338/2004

emis de Ministrul Finanțelor Publice pentru aprobarea metodologiei de

soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu

opțiune de rambursare.

Prin întâmpinare,

pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București a

invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului față de cuantumul sumei

solicitate la rambursare și excepția lipsei calității procesuale pasive,

arătând că, reclamanta se află în administrarea Direcției Generale de

Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul A.N.A.F. și deci această

direcție este competentă să soluționeze cererea de rambursare TVA, conform

Ordinului nr. 2730/2010 privind organizarea activității de administrare a marilor

contribuabili.

Prin Sentința civilă nr.

4.002 din 23 noiembrie 2011, Tribunalul București, secția a IX-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială și a

declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București,

constatând că sunt incidente normele de competență materială privind litigiile

având ca obiect obligații fiscale în cuantum de peste 500.000 lei.

În întâmpinarea

depusă la Curtea de Apel București la termenul din 2 martie 2012, pârâta A.N.A.F.

a invocat două excepții:

- excepția lipsei

calității sale procesuale pasive, cu motivarea că, nu este autoritatea emitentă

a actelor deduse judecății și nici nu este organul competent să soluționeze

contestația administrativă, deoarece începând cu data de 1 ianuarie 2012,

reclamanta nu mai este mare contribuabil, fiind contribuabil mijlociu, în

conformitate cu Ordinul nr. 3577/2565/2011 emis de Ministrul Finanțelor

Publice;

- excepția

prescripției dreptului la acțiune, cu motivarea că, în raport cu data de 22

octombrie 2004, la care a fost înregistrată solicitarea de rambursare a TVA de

la Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, cererea de

chemare în judecată din data de 10 noiembrie 2010 a fost formulată după

împlinirea termenului de 6 luni, calculat potrivit dispozițiilor art. 11 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, de la data comunicării refuzului

nejustificat de soluționare a cererii .

de fond

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința

civilă nr. 1.287 din 24 februarie 2012, prin care a admis în parte acțiunea și

a obligat pârâtele să soluționeze cererea reclamantei privind rambursarea TVA

în sumă de 6.782.442,96 lei.

Instanța de fond a

respins excepția calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor

Publice a Municipiului București.

Pe fondul pricinii,

s-a constatat că este întemeiată solicitarea reclamantei de obligare a

pârâtelor să-i soluționeze cererea de rambursare a TVA în sumă de 6.782.442, 96

lei, față de refuzul nejustificat al acestora de a rezolva cererea de

rambursare și de a răspunde în termen de 30 de zile de la data înregistrării

cererii, conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) și lit. h) din Legea nr.

554/2004.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe, au declarat recurs pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Municipiului București și A.N.A.F., solicitând casarea hotărârii atacate ca

nelegală și netemeinică.

Recurenta A.N.A.F. a

indicat ca motiv de casare nesoluționarea excepțiilor privind lipsa calității

procesuale pasive și prescripția dreptului la acțiune, excepții care au fost

invocate prin întâmpinarea depusă la instanța de fond.

Pe fondul cauzei, agenția

recurentă a susținut că în mod greșit s-a constatat refuzul nejustificat de

soluționare a cererii de rambursare a TVA, dat fiind că termenul de 45 de zile prevăzut

de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 pentru soluționarea cererii este un

termen de recomandare care, în cazul în care sunt necesare informații

suplimentare relevante pentru luarea deciziei, se prelungește cu perioada

cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.

În recursul declarat

de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București au

fost invocate motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.,

susținându-se că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și

a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. b) și c)

din Legea nr. 554/2004 și art. 70 din O.G. nr. 92/2003.

În dezvoltarea

recursului său, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București

arătat că instanța de fond nu a motivat soluția de admitere a acțiunii și că,

aceasta este rezultatul aplicării greșite a legii, întrucât a fost formulată

după împlinirea termenului de prescripție de 6 luni, care se calculează de la

data expirării termenului legal de soluționare a cererii de rambursare

înregistrată sub nr. 486752 din 22 octombrie 2004.

Pe fondul cauzei,

direcția recurentă a criticat aplicarea dispozițiilor art. 70 din O.G. nr. 92/2003,

cu motivarea că, termenul de 45 de zile pentru soluționarea cererii depuse de contribuabil

este un termen de recomandare a cărui prelungire s-a impus datorită

complexității și informării riguroase asupra tuturor operațiunilor.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând actele și

lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile pentru următoarele considerente:

de drept relevante

Conform dispozițiilor

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea instanței trebuie să

cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum

și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Aceste prevederi

legale care reglementează obligația motivării hotărârii judecătorești, ca unul

din principiile generale ale dreptului la judecarea în mod echitabil a pricinii,

garantat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților

fundamentale, au fost încălcate în cauză, întrucât sentința atacată nu cuprinde

elementele de fapt și de drept pe care judecătorul și-a întemeiat hotărârea,

pentru a se asigura atât posibilitatea părților de a cunoaște argumentele

decisive pentru soluția pronunțată, cât și posibilitatea instanței de recurs de

a exercita în mod efectiv controlul judiciar.

Hotărârea pronunțată

în prezenta cauză nu cuprinde nicio referire la circumstanțele concrete al

litigiului și nu stabilește nicio concordanță între acestea și cadrul juridic

enunțat cu caracter general, astfel încât nu rezultă care din ipotezele

juridice prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a fost reținută de

judecătorul fondului pentru soluția de admitere în parte a acțiunii.

Pentru considerentele

expuse, se impune admiterea recursurilor declarate în cauză, casarea hotărârii

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Aceeași soluție se

impune și față de omisiunea primei instanțe de a soluționa două excepții

procesuale, asupra cărora a fost legal sesizată prin întâmpinările depuse de

recurentele - pârâte și anume, excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F.

și excepția prescripției dreptului la acțiune.

Astfel, se reține că,

la data de 2 martie 2012, A.N.A.F. a invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive, motivând că nu este parte a raportului dedus judecății, iar instanța

de fond nu a soluționat excepția, pronunțându-se pe fondul cauzei în

contradictoriu și cu această autoritate publică, fără a fi stabilit în

prealabil cadrul procesual al litigiului, sub aspectul determinării părților în

proces.

De asemenea, instanța

de fond nu s-a pronunțat asupra excepției invocate de ambele recurente – pârâte

în temeiul art. 11 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004 cu privire la

prescripția dreptului la acțiune, excepție de fond care afectează însuși

exercițiul dreptului la acțiune.

Conform dispozițiilor

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită

anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins

și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni, care se

calculează în funcție de ipotezele reglementate de art. 8 din aceeași lege și

anume, dacă acțiunile vizează actul administrativ tipic, actul administrativ

atipic și respectiv, actul administrativ asimilat, cum este cazul refuzului

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes

legitim, ori faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Termenul de 6 luni

pentru formularea acțiunii la instanța de contencios administrativ este un

termen de prescripție, conform prevederii exprese din art. 11 alin. (5) din

Legea nr. 554/2004 și depășirea lui împiedică judecarea pe fond a litigiului.

Din acest motiv,

instanța de fond avea obligația ca, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin.

(1) C. proc. civ., să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și

asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în

fond a pricinii.

Față de

considerentele care au fost expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va

admite ambele recursuri declarate în cauză, va dispune casarea hotărârii

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Cum soluția dată

recursurilor se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc.

civ., ca urmare a admiterii motivelor privind nemotivarea hotărârii și

nesoluționarea excepțiilor procesuale invocate în apărare de recurentele -

pârâte, nu se mai impune a fi examinat motivul comun de recurs, prin care în

baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a criticat interpretarea și aplicarea

dispozițiilor art. 70 din O.G. nr. 92/2003.

Această ultimă critică

formulată de recurentele - pârâte va fi avută în vedere sub forma unei apărări

de fond cu ocazia rejudecării pricinii.

de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor

art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va

admite recursurile, va casa hotărârea atacată și va dispune trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de D.G.F.P. a Municipiului București și de A.N.A.F. împotriva

Sentinței nr. 1287 din 24 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 septembrie 2013.