ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1933/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată sub nr. 4122/2/2011 la Curtea de Apel București, reclamantul I.N.C.D.C.F. în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.F.P. București a solicitat admiterea contestației, anularea Deciziilor referitoare la obligațiile de plata accesorii aferente obligațiilor fiscale din perioada 01 decembrie 2003 - 26 mai 2008 în cuantum total de 1.408.648 lei, reprezentând dobânzi în valoare de 1.267.748 lei și penalități in valoare de 140.900 lei, cu consecința anulării obligațiilor de plata accesorii aferente obligațiilor fiscale din perioada 01 decembrie 2003 - 26 mai 2008 în cuantum total de 1.408.648 lei, reprezentând dobânzi în valoare de 1.267.748 lei și penalități în valoare de 140.900 lei.

Reclamanta a mai solicitat și suspendarea executării acestor acte administrativ-fiscale, până la pronunțarea instanței de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată. Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a arătat că în conformitate cu Legea nr. 230/2004 de aprobare a O.G. nr. 38/2004 pentru modificarea O.G. nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică; Legea nr. 244/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 26/2005, după publicarea Normelor Metodologice, elaborarea și aprobarea Planului de investiții corespunzător ajutorului de stat, s-a încheiat Convenția de supraveghere nr. 8/2006 înregistrată la A.N.C.Ș.

cu nr. 20674 din 01 iunie 2006, prin care s-a acordat I.C.C.F. ajutorul de stat regional în valoare de 2.661.725 lei, format din 1.217.075 lei obligații fiscale principale datorate la data de 31 decembrie 2003 si 1.444.650 Iei majorări si penalități calculate până la data de 4 iunie 2004, pe baza Certificatului de atestare fiscala nr. 230875/16 august 2004. Ajutorul de stat a fost operat de A.F.P.S. 3 la data de 05 iunie 2006, respectiv după 2 ani. În intervalul 04 iunie 2004 - 05 iunie 2006 datoriile supuse scutirii au generat majorări și penalități care au rămas în evidențele organului fiscal, în cuantum de 725.845 lei (dobândă 599.381 lei și penalități 126.464 lei), conform fișei sintetice (punctaj).

A susținut că institutul a luat în calcul datoriile existente la 05 iunie 2006 și cele în continuare până în prezent, achitându-le integral pentru fiecare obligație fiscală. A susținut că obligațiile fiscale contestate sunt creanțe accesorii la sumele de bani care au făcut obiectul înlesnirilor fiscale, precum și creanțe accesorii calculate pentru creanțele principale pentru perioada decembrie 2003 - mai 2008, achitate la zi. A precizat că toate obligațiile bugetare înregistrate de institut în perioada decembrie 2003 - octombrie 2008, sunt achitate conform ordinelor de plata pe care le-a anexat la Situația datoriilor înregistrate de I.C.C.F. București perioada decembrie 2003 - octombrie 2008 și modul de lichidare.

Precizează că, neexistând decizii de calcul accesorii pentru creanțele fiscale care au făcut obiectul înlesnirilor fiscale, organul fiscal a procedat, în mod greșit, la stingerea „creanțelor accesorii” calculate la suma de 2.661.725 lei reprezentând ajutorul de stat care au fost calculate și emise după obținerea unor hotărâri judecătorești, cu sumele de bani pe care le-au virat pentru debitele curente, iar în evidențele organului fiscal reclamanta apare ca nu și-a achitat debitele curente, aplicându-se în continuu majorări de întârziere la creanțe fiscale principale achitate la zi.

Cu privire la legitimitatea calculării de către organul fiscal de majorări de întârziere, sub forma penalităților si dobânzilor, la obligațiile fiscale care au făcut obiectul ajutorului de stat în cuantum de 2.661.725 lei a susținut că legiuitorul nu a prevăzut ad literam ce se întâmpla cu obligațiile fiscale, care fac obiectul ajutorului de stat, in perioada scursa de la intrarea în vigoare a Legii nr. 230/2004, data de 4 iunie 2004 și până la data 28 decembrie 2005, data autorizării schemei de ajutor de stat de către Consiliul Concurentei. A arătat că organul fiscal nu a respectat prevederile Codului de procedură fiscală, atunci când cu fiecare plată distinctă pe care reclamantul a efectuat-o, banii au fost virați în contul altui venit bugetar decât cel înscris de reclamantă pe documentele de plată.

În acest sens, a menționat că potrivit art. 115 [(fost art. 111, alin. (2)] „dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuții și alte sume reprezentând creanțe fiscale prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creanță fiscală principală pe care îl stabilește contribuabilul”. Astfel, s-a reglementat dreptul contribuabilului de a decide asupra creanței fiscale pe care dorește să o stingă. În opinia reclamantului, contribuabilul poate să decidă, atât în ce privește debitul principal sau accesoriu, cât și în ce privește ordinea de stingere în funcție de vechimea debitelor(debite curente sau restante).

A arătat că suma de 939.076 lei, reprezentând contribuția angajatorilor pentru Fondul de garantare pentru plata creanțelor sociale, contribuția de asigurare sociale pentru accidente de muncă și boli profesionale datorate de angajator, contribuția de asigurări pentru șomaj datorata de angajator, contribuția de asigurări sociale datorate de angajator, contribuția pentru asigurări de sănătate datorată de angajator,contribuția pentru învățământul de stat, contribuții pentru concedii și indemnizații de la persoane juridice sau fizice, impozitul pe veniturile din salarii, impozitul pe profit, sume datorate privind protecția socială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, vărsăminte de la persoane juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate sunt debite curente (pentru anul 2008). Diferența de 171.175 lei (1,110.251 - 939.076) reprezintă creanțe accesorii calculate, în mod nelegal, la creanțele principale.

1.2. Sentința și considerentele instanței Prin Sentința nr. 5446 din 2 octombrie 2012, Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantului I.N.C.D.F. în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.F.P. București, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta a fost înscrisă în lista anexă la H.G. nr. 2089/2004, privind aprobarea listei unităților de cercetare dezvoltare care beneficiază de înlesnire la plata obligațiilor fiscale restante prevăzute de art. II din Legea nr. 230/2004 privind aprobarea O.G. nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, cu suma de 2661725 lei, sumă ce a fost menționată în Convenția de supraveghere nr. 8/20674/01 iunie 2006 ca ajutor de stat regional.

Pentru obligațiile fiscale restante la 31 decembrie 2003 ce au făcut obiectul înlesnirilor la plată prevăzute de Legea nr. 230/2009 organele fiscale au calculat majorări de întârziere și penalități de întârziere în sumă de 745612 lei aferente perioadei 04 iunie 2004 - 01 iunie 2006, iar din plățile efectuate de reclamantă, după data de 01 ianuarie 2007 au fost stinse obligațiile cele mai vechi existente în fișa de plătitor, respectiv accesoriile menționate mai sus. În privința majorărilor de întârziere, și a penalităților de orice fel, legea prevede în mod expres ca scutirea se aplica doar celor care erau datorate și nu erau achitate la data intrării sale în vigoare, respectiv 04 iunie 2004 [(Legea nr. 230/2004 (M. Of.

nr. 506/04.06.2004)]. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 5 din Normele metodologice privind acordarea înlesnirilor la plata obligațiilor bugetare restante pentru unitățile de cercetare-dezvoltare sub formă de ajutor de stat, evaluarea și monitorizarea programelor de investiții ale unităților de cercetare-dezvoltare beneficiare, aprobate de Decizia nr. 9012/2006: „(1) Unitățile de cercetare-dezvoltare beneficiază de ajutorul de stat, sub forma facilităților fiscale, într-o singură tranșă, după încheierea cu M.E.C. – A.N.C.Ș. a convenției prin care se aprobă programul de investiții si durata de implementare a acestuia”. Coroborând aceste dispoziții legale, rezultă în mod evident că, data semnării convenției, respectiv 01 iunie 2006 reprezintă data acordării scutirii la plata a obligațiilor fiscale restante la 31 decembrie 2003 și nestinse la data intrării în vigoare a Legii nr. 230/2004.

Cum Legea nr. 230/2004 nu prevede acordarea de înlesniri la plata pentru majorările de întârziere și penalitățile de orice fel calculate și datorate pentru perioada cuprinsă între data intrării sale în vigoare, respectiv 04 iunie 2004 și data acordării scutirii la plata prin semnarea convenției, respectiv 01 iunie 2006, pe aceasta perioadă devin incidente dispozițiile art. 120 alin. (1) C. proc. fisc. Astfel, în mod corect organele de control fiscale au calculat în sarcina reclamantului I.N.C.D.C.F.

majorări și penalități de întârziere pentru perioada 04 iunie 2004 (data intrării în vigoare a Legii nr. 230/2004) și data acordării scutirii 01 iunie 2006. În ceea ce privește plățile făcute de reclamant pentru stingerea obligațiilor curente, în mod legal organele fiscale au procedat la stingerea obligațiilor cele mai vechi existente în fișa de plătitor, între care și accesoriile calculate în perioada 04 iunie 2004 - 01 iunie 2006. În cadrul tipului de impozit stabilit de contribuabil stingerea se efectuează de drept în ordinea prevăzută de dispozițiile art. 111 alin. (2) C. proc. fisc., respectiv în ordinea vechimii acestora. 2. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs I.N.C.D.C.F.

– I.C.C.F. 2.1. Motivele de recurs Recurenta a susținut că nu datorează obligațiile fiscale accesorii calculate de organul fiscal pentru sumele scutite la plată în baza Legii nr. 230/2004 pentru perioada scursă de la data intrării în vigoare a legii și data autorizării schemei de ajutor de stat de către Consiliul Concurenței. De asemenea, a susținut că în mod greșit din sumele plătite în contul obligațiilor curente s-au stins accesoriile aferente sumelor scutite, fiind astfel încălcate prevederile art. 115 C. proc. fisc. 2.2. Examinarea motivelor de recurs Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, probele cauzei și normele legale aplicabile, având în vedere și prevederile art. 304 C. proc.

civ., constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare. Organele fiscale au emis în sarcina reclamantului mai multe decizii de stabilire a unor obligații fiscale accesorii în sumă de 1.408.648 lei, reprezentând dobânzi și penalități aferente obligațiilor fiscale pe perioada 01 decembrie 2003 – 26 mai 2008. Suma de mai sus s-a compus din 745.612 lei accesorii pe perioada 4 iunie 2004 – 01 iunie 2006, respectiv pentru intervalul cuprins între data intrării în vigoare a Legii nr. 230/2004 și data încheierii convenției de supraveghere nr. 8/20674 din 1 iunie 2006 și din suma de 663.036 lei accesorii pentru debitele curente.

Pentru suma de 745.612 lei organul fiscal a considerat că pentru perioada de la intrarea în vigoare a legii și până la încheierea convenției se datorează accesorii, întrucât data semnării convenției reprezintă data acordării scutirii la plată a obligațiilor fiscale restante la 31 decembrie 2003. Soluția organului fiscal dar și a instanței de fond este nelegală. Prin Legea nr. 230/2004, art. II alin. (1) lit. a) și c) s-a prevăzut că se scutesc la plată obligațiile bugetare restante la data de 31 decembrie 2003 reprezentând impozite, taxe și alte contribuții, precum și dobânzile și penalitățile de orice fel datorate la data intrării în vigoare a legii, aferente obligațiilor bugetare restante.

Prin H.G. nr. 2089/2004 s-a aprobat lista unităților de cercetare-dezvoltare organizate ca institute naționale de cercetare dezvoltare beneficiare ale scutirilor prevăzute de Legea nr. 230/ 2004, la poziția 3 din anexa la această hotărâre fiind înscris reclamantul I.N.C.D.C.F. – I.C.C.F. cu suma de 26.617.246 lei. Din examinarea art. II alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 230/2004 rezultă că prin efectul legii s-au scutit la plată obligațiile bugetare restante reprezentând impozite, taxe, alte contribuții, precum și accesoriile aferente acestora. Ca urmare, pentru obligațiile principale restante la 31 decembrie 2003 nu se mai pot calcula accesorii, întrucât scutirea are ca efect inexistența obligațiilor principale.

Convenția de supraveghere nr. 8/2006 este actul prin care beneficiarul ajutorului de stat și M.E.C. au stabilit desfășurarea activităților de supraveghere pentru unitatea beneficiară a ajutorului de stat. Interpretarea logică a prevederilor art. II alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 230/2004 fundamentează concluzia că pentru obligațiile bugetare stinse prin scutire nu se mai datorează accesorii pentru că începând cu intrarea în vigoare a legii, datoriile au fost stinse, iar încheierea convenției consolidează cu efect retroactiv stingerea obligațiilor scutite. Dacă, din diferite cauze convenția nu s-ar fi încheiat, atunci debitul era repus în sarcina reclamantului și s-ar fi datorat accesoriile prevăzute de lege.

În aceste circumstanțe, având în vedere prevederile Legii nr. 230/2004 și H.G. nr. 2089/2004, autoritatea fiscală trebuie să scoată din evidențele sale obligațiile scutite, astfel că nu ar mai fi existat obligații bugetare principale care să genereze accesoriile în sumă de 745.612 lei. Mai trebuie precizat că potrivit art. 123 C. proc. fisc., se datorează dobânzi numai în cazul înlesnirilor la plata obligațiilor fiscale ce formează obiectul înlesnirilor la plată. Înlesnirile la plată reprezintă acele obligații eșalonate sau amânate la plată, or, scutirea de plată este o categorie cu totul distinctă pentru că aceasta operează ștergerea/ stingerea creanței fiscale, în timp ce în cazul eșalonării sau amânării, creanța principală este doar redistribuită în timp și ca urmare asupra ei se datorează accesorii până la stingere.

În sensul celor expuse este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și cităm cu titlu de exemplu – Decizia nr. 5451 din 17 noiembrie 2011. În raport de cele expuse, sumele calculate cu titlu de accesorii pentru debitele scutite nu sunt datorate, pentru că prin Legea nr. 230/2004 au fost stinse obligațiile fiscale existente la data de 31 decembrie 2003, că în cazul stingerii prin scutire a obligațiilor fiscale nu se mai pot calcula majorări, întrucât Codul de procedură fiscală nu reglementează plata accesoriilor în caz de stingere a obligațiilor. Instanța de fond a apreciat că, dacă prin Legea nr. 230/2004 nu s-a prevăzut expres că până la încheierea convenției nu se calculează accesorii, aceasta înseamnă că sumele scutite sunt purtătoare de obligații fiscale accesorii.

Interpretarea este eronată, pentru că în materia obligațiilor fiscale, sub aspectul existenței obligației, a cuantumului acesteia și a perioadei pentru care se datorează, este aplicabil Codul de procedură fiscală, ca act normativ ce reprezintă dreptul comun în materie. Așa cum s-a explicat mai sus, Codul de procedură fiscală nu a reglementat dreptul organului fiscal de a percepe obligații accesorii pentru debitele principale stinse prin scutire, astfel că nici autoritățile fiscale și nici instanța de fond nu pot aplica prin analogie o sancțiune fiscală. Debitul de 663.036 lei s-a constituit ca urmare a faptului că din sumele plătite în contul datoriilor curente, organul fiscal a stins accesoriile calculate la creanțele scutite, ceea ce este greșit, conform explicațiilor de mai sus.

În concluziile și această sumă este nedatorată bugetului de stat. Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite în sensul că va admite acțiunea reclamantului cu anularea Deciziei nr. 431 din 26 octombrie 2010 emisă de D.G.F.P.M.B., precum și deciziile referitoare la calculul obligațiilor accesorii în sumă de 1.408.648 lei, din care dobânzi – 1.267.748 lei și penalități în sumă de 140.900 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de I.N.C.D.C.F. – I.C.C.F. împotriva Sentinței civile nr. 5446 din 2 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea reclamantului. Anulează Decizia nr. 431 din 26 octombrie 2010 emisă de D.G.F.P.M.B. și deciziile referitoare la calculul obligațiilor accesorii în sumă de 1.408.648 lei, din care dobânzi – 1.267.748 lei și penalități – 140.900 lei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2014.