ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 138/2015

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 719 din 25 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 2035/93/2011, Tribunalul Ilfov, secția civilă, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta SC R.G.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC T.N. SA, a constatat încetat protocolul de asociere din 10 august 2004 încheiat de părți, a obligat pârâta să restituie reclamantei aportul la asociere constând în linia tehnologică producție case tip R.R.

(proiectare linie, realizare linie, punere la dispoziție tehnologie de fabricație, drept de utilizare a invenției agrementului tehnologic), evaluată la 260.000 euro la 10 august 2004, ori, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, să restituie contravaloarea aportului adus de reclamantă, ce va fi stabilită la data constatării imposibilității de restituire, la care se va calcula dobânda legală de la data introducerii acțiunii până la achitarea debitului. De asemenea, a obligat pârâta la plata sumei de 62.963,63 lei cu titlu de despăgubiri, la care urmează a se calcula dobânda legală de la data introducerii acțiunii până la achitarea efectivă a debitului. În motivare, prima instanță, a reținut, în esență, că prin protocolul de asociere din 10 august 2004 încheiat între părți s-a decis crearea unei asociații în temeiul art. 251 - 256 din vechiul C. civ., pentru realizarea în comun a unei producții de 200 case anual tip R.R.

cu o suprafață echivalentă de 200 mp la un preț mediu de 250 euro/mp, cu păstrarea dreptului de proprietate a fiecărei părți asupra bunurilor și valorilor care au reprezentat contribuțiile la realizarea asocierii. În ceea ce privește contribuția reclamantei, potrivit art. 4 lit. a) din contract, aceasta a constat în linia tehnologică producție case tip R.R. (proiectare linie, realizare linie, punere la dispoziție tehnologie de fabricație, drept de utilizare a invenției și agrementului tehnologic), contribuție evaluată la 260.000 euro și pusă la dispoziție până la data semnării contractului; de asemenea contribuția reclamantei a constat în aport în natură și bani pentru realizarea unei vile, parter plus etaj, pentru prezentare.

Contribuția pârâtei o reprezintă hala de producție evaluată la 260.000 euro, pusă la dispoziție până la 1 decembrie 2004, aport în natură și bani pentru realizarea unei vile, parter plus etaj, pentru prezentare. În ceea ce privește contabilitatea asocierii, s-a constatat că părțile au stabilit ca aceasta să fie ținută de pârâtă, cu posibilitatea verificării de fiecare parte. În temeiul contractului de asociere s-a edificat pe 89 mp din terenul în suprafață de 562,26 mp, situat în București, Calea V., sector 3, o construcție provizorie, demontabilă.

Coroborând înscrisurile depuse la dosar cu recunoașterile parțiale ale părților și expertiză tehnică judiciară întocmită de expert A.V., instanța de fond a reținut că această construcție a fost realizată în anul 2004 și demolată în anul 2013, ulterior rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr. 10345 din 11 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în Dosarul nr. 9806/301/2007, prin Decizia civilă nr. 22 din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel București. Prin Sentința civilă nr. 10345 din 11 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în Dosarul nr. 9806/301/2007, pârâta SC T.N. SA a fost obligată să lase în deplină proprietate și exclusivă posesie terenul de 89 mp și să ridice construcția aflată pe acest teren, respectiv construcția realizată prin contribuția ambelor părți în temeiul protocolului de asociere.

Nu s-a depus nicio dovadă din care să rezulte că în perioada 2007 - 2013, pârâta a anunțat reclamanta despre revendicarea terenului aferent construcției ori despre dispozițiile instanței de a ridica de pe teren construcția existentă. În cauză nu a fost dovedită susținerea pârâtei în sensul că această construcție a fost demolată nu prin eforturile proprii, ci de către autoritatea locală. Având în vedere situația de fapt reținută, convenția încheiată cu respectarea dispozițiilor legale are forță obligatorie între părți, potrivit principiului pacta sunt servanda, acestea fiind ținute să-și exercite drepturile, respectiv să-și îndeplinească obligațiile întocmai cum au fost prevăzute în contract.

Prima instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 969 - 970 C. civ. potrivit cărora obligațiile contractuale legal asumate au putere de lege între părțile contractante, precum și regula de drept menționată în art. 1169 C. civ., conform căreia în cadrul obligațiilor de rezultat, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării obligației. Din acest punct de vedere Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește în art. 102 alin. (1): "contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa". S-a arătat că sediul materiei asocierii în participațiune se află în prevederile art. 251 - 256 C. com.

Cum potrivit art. 1 C. com., unde acesta nu dispune se aplică Codul civil, rezultă că, în drept, sunt aplicabile și dispozițiile art. 1491 - 1531 C. civ. referitor la contractul de societate. Instanța de fond a apreciat că probele administrate în cauză demonstrează că aportul reclamantei a fost materializat, tehnologia a fost predată în anul 2004 inclusiv în ceea de privește utilajele aferente tehnologiei, denumite "clește de sudare prin presiune (avizul de însoțire a mărfii 1992702), și a permis funcționarea asocierii o perioadă de timp inclusiv în ceea ce privește ridicarea construcției de prezentare în anul 2004 folosind noua tehnologie pusă la dispoziție de reclamantă, dar și contractarea de către pârâtă a unor lucrări de construire, afirmație necontestată.

Atât în adresa din 2 iunie 2006, cât și din 25 aprilie 2006, pârâta își manifesta dorința de a continua colaborarea cu reclamanta. Cu adresa din 13 august 2012, reclamanta a notificat pârâta în vederea încetării protocolului de colaborare, solicitând predarea liniei tehnologice de producție case tip R.R. și restituirea sumei de 107.247 lei reprezentând contravaloarea aportului la construirea vilei de prezentare.

Constatând că reclamanta a denunțat unilateral contractul la data de 13 august 2012, iar prezumția de bună-credință în exercitarea drepturilor sale nu a fost înlăturată, tribunalul a constatat în raport de situația de fapt și textele de lege menționate, încetarea protocolului de asociere din 10 august 2004. Făcând aplicarea prevederilor art. 3 alin. ultim din contract referitoare la păstrarea de către fiecare asociat a dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au constituit aportul părților și art. 254 C. com., a fost admisă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la restituirea aportului constând în linia tehnologică producție case tip R.R. În ceea ce privește solicitarea reclamantei privind restituirea contravalorii aportului pentru edificarea vilei de prezentare, s-a reținut că aceasta a fost stabilită în expertiza contabilă la suma de 62.963,63 lei.

Solicitarea reclamantei ca valoarea aportului să se raporteze nu la sumele cu care a contribuit în mod efectiv și în raport de valoarea de circulație a construcției a fost apreciată ca neîntemeiată. Din probele administrate a rezultat că această construcție nu a deținut la momentul edificării avizele și autorizațiile legale pentru o construcție definitivă, aspect acceptat de ambele părți, ceea ce conduce la concluzia că edificarea lucrărilor a avut caracter provizoriu, scopul fiind acela de prezentare a lucrărilor și noii tehnologii de construire și nu de valorificare ca și imobil de locuit.

Cum pârâta nu a încunoștințat reclamanta de posibilitatea demolării construcției urmare a acțiunilor judiciare introduse de terți împotriva sa și nu i-a dat posibilitatea de a participa la lucrările de dezafectare, de a recupera din materialele de construire folosite, făcând imposibilă restituirea în natură a aportului reclamantei, pârâta a fost obligată la plata sumei de 62.963,63 lei cu titlu de despăgubiri, la care urmează a se calcula dobânda legală de la data introducerii acțiunii. Împotriva acestei sentințe, atât reclamanta, cât și pârâta au declarat apel, iar prin Decizia civilă nr. 518/2014 din 30 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, au fost respinse apelurile formulate de apelanta-reclamantă SC R.G.I.

SRL și de apelanta-pârâtă SC T.N. SA, ca nefondate. În motivarea hotărârii, în ceea ce privește apelul pârâtei, instanța de control judiciar, în raport de obiectul declarat de părți în conținutul contractului încheiat, de temeiul juridic arătat în acesta, dar și față de celelalte clauze, a constatat că acest contract reprezintă indubitabil o asociere în participațiune a părților contractante, art. 2 din contract vizând doar încheierea ulterioară a unui contract de colaborare cu privire la executarea contractului de asociere încheiat. S-a constatat că încetarea contractului de asociere a intervenit în temeiul art. 86 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006, reclamanta, prin lichidator judiciar, notificând pârâta în acest sens.

Întrucât acest contract a fost încheiat pe durată nedeterminată, iar obiectul său l-a constituit construirea a 200 de case, din care s-a realizat doar o construcție de prezentare, încetarea contractului s-a realizat cu respectarea condițiilor impuse de lege. Pe de altă parte, în concordanță cu cele reținute de prima instanță, s-a arătat că dispozițiile de drept comun de la art. 1527 C. civ. din 1864 permiteau, de asemenea, reclamantei, în calitate de asociat, denunțarea contractului efectuată cu bună-credință. Așa fiind, s-a apreciat că în mod legal, prima instanță a admis capătul de cerere privind constatarea încetării protocolului de asociere din 10 august 2004. Referitor la capătul de cerere având ca obiect restituirea aportului constând în linia tehnologică de producție, instanța de apel a constatat că, potrivit art. 4 lit. a) din contract, reclamanta avea obligația de a pune la dispoziție această linie tehnologică până la data semnării contractului.

Din înscrisurile administrate în cauză rezultă că părțile nu au încheiat un proces-verbal de recepție a liniei tehnologice promise ca aport la constituirea asociației. De asemenea, reclamanta nu a depus niciun înscris emis de pârâtă din care să rezulte executarea acestei obligații. Apelanta-pârâtă a recunoscut însă realizarea construcției "casă de prezentare", existența acesteia rezultând din planșele foto și documentația tehnică depuse la dosar, dar și din Sentința civilă nr. 10345 din 11 noiembrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 3 București, prin care s-a dispus obligarea pârâtei T.N. SA să ridice construcția provizorie situată pe terenul în suprafață de 94 mp, parte din terenul în suprafață de 562,26 mp situat în București, Calea V., sector 3, deținut până la acea dată de pârâtă.

Prin aceeași hotărâre a fost autorizat să procedeze la demolare și Municipiul București prin Primar General. În aceste condiții, s-a reținut că în cauză s-a început executarea contractului prin realizarea primei case, în scop de prezentare, fără însă ca pârâta, în calitate de parte contractantă îndreptățită, să atenționeze cu privire la neîndeplinirea obligației reclamate de a aduce ca aport linia de fabricație. Ca succesiune logică a celor două obligații, realizarea liniei de producție este anterioară construirii casei, astfel că, în raport de dispozițiile art. 1203 C. civ. de la 1864, instanța de apel a arătat că obligația ce revenea reclamantei de a aduce ca aport linia de producție tehnologică în valoare de 260.000 euro trebuie considerată ca fiind executată.

În consecință, s-a apreciat că, în temeiul art. 3 din contract, în raport de care reclamanta și-a păstrat dreptul de proprietate asupra bunului adus ca aport, de încetarea raportului de asociere dintre părți, pârâta trebuie obligată la restituirea în natură a liniei tehnologice de tip R.R., iar în măsura încetării existenței acesteia, la restituirea echivalentului în bani al acesteia, astfel cum a dispus prima instanță. În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect restituirea aportului adus de reclamantă la construirea casei de prezentare pe terenul menționat, întrucât ambele apeluri au vizat soluția dată acestui capăt de cerere, acestea au fost fi analizate împreună.

În raport de Sentința civilă nr. 10345 din 11 noiembrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 3 București, rămasă irevocabilă și care se bucură de putere de lucru judecat în prezenta cauză, s-a reținut că pârâta nu era proprietar asupra terenului pe care a fost edificată construcția în scop de prezentare în temeiul contractului, aceasta fiind cauza demolării sale, fiind lipsit de importanță a se stabili dacă pârâta sau autoritățile publice locale au procedat la efectiva ei demolare. Culpa contractuală a pârâtei în realizarea construcției pe un teren ce nu îi aparținea de drept a rezultat și din clauza de la art. 9 ce vizează răspunderea în relațiile cu terții. În consecință, instanța de apel a reținut că răspunderea pentru demolarea construcției revine exclusiv pârâtei, astfel că, urmare a încetării contractului, aceasta urmează a restitui reclamantei și aportul adus de aceasta la realizarea construcției de prezentare.

Curtea de apel nu a putut reține susținerile reclamantei în sensul că această construcție ar fi permanentă, căci scopul edificării sale este prin sine unul provizoriu, respectiv de prezentare a tipului de case de locuit ce poate fi realizat. Pe de altă parte, contractul de asociere încheiat nu îi dă dreptul reclamantei de a solicita contravaloarea pe piață a bunului realizat, ci doar la repararea prejudiciului suferit, prin restituirea aportului adus de aceasta la această construcție. S-a apreciat ca fiind corectă soluția primei instanțe și în această privință, pârâta fiind obligată doar la contravaloarea aportului efectiv adus la construcție, astfel cum acesta a fost stabilit de expertiza contabilă efectuală.

Nu a putut fi avut în vedere faptul că aporturile părților urmau să fie egale în temeiul contractului, întrucât prejudiciul suferit de reclamantă este dat de aportul efectiv al acesteia la realizarea construcției. Au fost înlăturate și susținerile pârâtei, deoarece nu inegalitatea aporturilor aduse a condus la demolarea construcției, ci faptul că pârâta nu era titulara dreptului de proprietate asupra terenului pe care a fost de acord să fie realizată construcția. Sub aspectul dobânzii legale solicitate, în raport de momentul încheierii contractului de asociere, s-a reținut ca fiind aplicabile prevederile O.G. nr. 9/2000, astfel că, în raport de art. 2 și 3 alin. (1) din aceasta, și sub acest aspect s-a apreciat ca fiind corectă soluția primei instanțe, reclamanta având dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit.

În termen legal, împotriva deciziei instanței de apel, atât reclamanta SC R.G.I. SRL prin lichidator A.I. SPRL, cât și pârâta SC T.N. SA au declarat recurs. Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă SC R.G.I. SRL prin lichidator A.I. SPRL a solicitat admiterea recursul astfel cum a fost formulat, și, în temeiul prevederilor art. 312 C. proc. civ. modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul obligării intimatei-pârâte SC T.N.

SA la plata sumei de 515.000 lei (cu titlu de despăgubiri pentru aportul în natură adus la construirea vilei de prezentare ridicată pe parcursul executării protocolului de colaborare nr. 422 din 10 august 2004), sumă la care se va calcula dobândă legală până la data achitării, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței apelate referitoare la constatarea încetării Protocolului de asociere nr. 422 din 10 august 2004, și a restituirii în natură sau prin echivalent bănesc, a aportului adus de R.G.I. SRL, reprezentat de linia tehnologică de producție case tip R.R., evaluată la 260.000 euro. În motivarea recursului, reclamanta SC R.G.I. SRL prin lichidator A.I. SPRL a susținut, în esență, că hotărârea recurată este netemeinică, față de faptul că, în raport de probatoriile existente la dosar, instanța de apel nu a avut în vedere cuantumul real al despăgubirilor datorate de către pârâtă.

Astfel, potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, contribuția societății R.G.I. SRL la realizarea vilei de prezentare este de 72.963,63 lei (conform anexei nr. 1 din raportul de expertiză), conform evidențelor contabile de la data edificării. Potrivit expertizei imobiliare, care a avut ca unic obiectiv stabilirea valorii de piață a vilei de prezentare, aceasta a fost stabilită la suma de 1.288.780,00 lei. Solicită instanței de recurs să aibă în vedere faptul că expertiza contabilă, care stabilește ca și contribuție în bani din partea pârâtei, evidențiată în contabilitatea acesteia, suma de 102.598 lei, se bazează pe documente care pot fi cel puțin calificate drept nereale.

Este adevărat că nu s-au putut contesta concluziile raportului de expertiză contabilă motivat de faptul că expertiza imobiliară care a evidențiat aceste elemente a fost depusă ulterior, dar instanța de fond (cât și instanța de apel) având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., prin coroborarea tuturor probelor existente la dosar avea posibilitatea să analizeze și să pronunțe o soluție care să țină cont de existența acestor neconcordanțe. În opinia recurentei-reclamante, contribuția sa la edificarea vilei de prezentare reprezintă un procent de 41% din valoarea întregii construcții (evaluată în expertiza imobiliară la suma de 1.288.780 lei), printr-o operație matematică simplă, rezultă că suma ce ar fi urmat să-i revină societății reclamante din valoarea acestei clădiri este de 515.000 lei, corespunzătoare procentului de 41% aplicat valorii evaluate de către expertul tehnic imobiliar.

Apreciază că motivația din hotărârea pronunțată de către instanța de fond - și reținută și de către instanța de apel în considerentele deciziei recurate - potrivit cu care această construcție nu a deținut la momentul edificării avizele și autorizațiile legale și ca urmare aceasta a avut un caracter provizoriu, nu este temeinică pentru cel puțin trei considerente: reclamanta R.G.I.

SRL nu a avut cunoștință de această situație, prezumția caracterului provizoriu nu este dată de calificarea construcției respective ca fiind "vila de prezentare - showroom" (potrivit Legii nr. 50/1991, construcția provizorie este definită drept construcție autorizată ca atare, indiferent de natura materialelor utilizate, care, prin specificul funcțiunii adăpostite ori datorită cerințelor urbanistice impuse de autoritatea publică are o durată de existență limitată, precizată și prin autorizația de construire), caracterul permanent sau provizoriu al construcției nu înlătură obligația pârâtei de a despăgubi reclamanta la valoarea de piață a clădirii respective. Societatea reclamantă nu a avut cunoștință nici de caracterul precar al dreptului real pretins a fi deținut de către pârâta T.N.

SA asupra terenului pe care s-a edificat construcția și nici de desființarea acesteia. Dreptul societății R.G.I. SRL de a solicita această sumă rezultă și din activitatea culpabilă a societății pârâte, care, deși avea cunoștință de situația juridică a terenului pe care a fost edificată construcția, precum și de existența hotărârilor judecătorești prin care se dispunea demolarea acesteia, nu a întreprins niciun demers cu privire la aducerea la cunoștința asociatului despre aceasta situație și nici nu a întreprins măsurile necesare pentru protejarea intereselor legitime ale acestuia. Totodată, având în vedere că vila de prezentare (tip "showroom") a fost exclusiv în exploatarea pârâtei, în temeiul prevederilor art. 1345 C. civ., aceasta era obligată la restituirea contravalorii contribuției R.G.I.

SRL la edificarea respectivei construcții. În sprijinul celor arătate mai sus, solicită a se avea în vedere atât răspunsurile pârâtei la interogatoriul administrat în cauză, cât mai ales recunoașterea implicită a responsabilității societății pârâte care rezultă din întrebările formulate în cadrul interogatoriului administrat societății R.G.I. SRL (întrebările formulate de către pârâtă în interogatoriul administrat societății R.G.I. SRL la pct. 9, pct. 12 și pct. 19 sunt edificatoare în ceea ce privește la asumarea responsabilității edificării și posesiei vilei de prezentare). Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâta SC T.N.

SA a solicitat admiterea recursului, în principal casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că este imperios necesară administrarea probelor cu expertiza specialitatea proprietate intelectuală și proba testimonială, cât și faptul că nu este posibilă administrarea acestui mijloc de probă în calea de atac a recursului, iar în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta SC R.G.I. SRL prin lichidator judiciar A.I. SPRL, ca neîntemeiată. În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pârâta a susținut, în esență, că a solicitat expertiza specialitatea proprietate intelectuală și în fața instanței de apel și aceasta a dispus respingerea acestui mijloc de probă.

Apreciază că această expertiză era esențială deoarece linia tehnologică a fost evaluată la suma de 260.000 euro în această sumă fiind incluse și componentele de proprietate intelectuală, documentație care nu a rămas niciodată la societatea pârâtă. Redă conținutul prevederilor art. 169 alin. (1) C. proc. civ. și dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și arată că potrivit principiilor nemijlocirii și rolului activ instanța de judecată învestită cu soluționarea cauzei este obligată să analizeze cauza sub toate aspectele și să stăruie în aflarea adevărului pronunțând în acest sens o soluție legală și temeinică.

Raportat la obiectul cauzei deduse judecății, la motivarea instanței de fond, dar și a celei de apel care presupun în baza unor prezumții că această linie tehnologică a fost pusă la dispoziția pârâtei, recurenta apreciază că se impunea administrarea în cauză atât a probei cu expertiza de specialitatea proprietatea intelectuală cu obiectivul de a se identifica dacă s-a pus la dispoziție linia tehnologică și documentația necesară khow-how-ului, cât și a probei testimoniale în condițiile în care în special instanța de apel și-a motivat hotărârea numai pe prezumții, situație în care dispozițiile art. 1203 C. civ. consacră faptul că prezumțiile nu sunt permise magistratului decât în cazurile când este permisă și dovada prin martori.

Așa fiind, consideră că este imperios necesar administrarea acestor mijloace de probă, respectiv expertiza specialitatea proprietate intelectuală și proba testimonială și ca atare, instanța de fond a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., având semnificația necercetării fondului, prin aceea că hotărârea recurată a fost pronunțată fără a se administra un probatoriu adecvat în cauză, producându-se pârâtei o vătămare care nu poate fi remediată decât prin casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În ceea ce privește motivul de nelegalitate instituit de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., consideră că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii având în vedere faptul că instanța de apel nu a reținut în mod corect situația de fapt și nici cea care rezultă din probele aflate la dosarul cauzei.

Încetarea acordului de colaborare, susține recurenta-pârâtă nu provine de la reclamantă ca și parte semnatară a protocolului, aceasta provine de la un terț A.S.I. SPRL ce are calitatea de lichidator al reclamantei aflate în insolvență. Reclamanta până în anul 2012 când a fost numit lichidatorul judiciar putea să denunțe singură protocolul, ba mai mult era obligată să facă acest lucru. Susține că în raport de înscrisuri, protocolul a încetat în baza art. 1523 alin. (4) C. civ. (prin interdicție sau nesolvabilitatea uneia dintre părți), făcută de lichidatorul judiciar în baza atribuțiilor obligatorii pe care le are în insolvență și nu a "fost denunțat de reclamantă prin voința ei, cu bună-credință" concluzie la care a ajuns în mod greșit și instanța de apel.

Pentru a putea dispune în legătură cu pretenția reclamantei judecătorul fondului a pornit pe un silogism logic greșit care a fost preluat și de instanța de apel, atâta timp cât este contrazis de probe și face aplicarea dispozițiilor art. 3 alin. ultim din contract și cu aplicarea art. 254 C. com. și a art. 1169 C. civ. În toate apărările formulate, pârâta a arătat că potrivit art. 2 din protocol, termenii protocolului nu au fost definiți, că se avea în vedere încheierea unui contract de colaborare în care trebuiau trecute în mod concret aporturile aduse, contract care nu a mai fost încheiat, în condițiile în care părțile stabilesc că aportul ce trebuia adus de reclamantă se va aduce la momentul semnării contractului de asociere (penultimul alineat din art. 4 contribuția părților "acest aport va fi pus la dispoziție până la data semnării contractului"), iar instanța în mod greșit a reținut că aportul a fost adus la momentul semnării protocolului.

Și titlul documentului arată că este vorba doar de un acord, ce pune bazele unui viitor contract, acesta urma să se încheie conform art. 2 din protocol - fapt recunoscut și de reclamantă în întrebarea 4 din interogatoriu. În altă ordine de idei, potrivit dispozițiilor art. 11 din protocolul de asociere din 10 august 2004 încheiat între părți denumit Clauze de încetare a protocolului - următoarele cauze duc la încetarea protocolului: - Hotărârea comună a celor două părți; - Expirarea duratei protocolului; - Neîndeplinirea sau executarea defectuoasă a vreuneia din clauzele prezentului protocol. Prin urmare, în baza ansamblului probator administrat în cauză se observă că nu au fost încălcate dispozițiile art. 11 din protocol, articol ce reglementează modalitățile de încetare a protocolului, iar pârâta nu s-a aflat într-o culpă contractuală sau vreo formă de neexecutare culpabilă a contractului, reclamanta invocând starea de insolvență a acesteia.

Din probele administrate în cauză a rezultat că pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale avute în sarcină, respectiv a pus la dispoziție hale de producție și a adus aport în natură în realizarea acestui proiect suma de 102.598,15 lei. Costurile pentru ridicarea acestei construcții au fost evidențiate în raportul de expertiză contabilă, respectiv 102.598,15 lei a cheltuit SC T.N. SA și 62.963,63 lei R.G.I. SRL, în condițiile în care aportul trebuia să fie suportat în proporție de 50% de fiecare parte contractantă. Astfel, reclamanta este cea care datorează pârâtei suma de 102.598,15 lei reprezentând contravaloare materiale necesare execuției unor SDV-uri necesare asamblării pereților tip R., factură care nu a fost achitată niciodată.

Intrarea în insolvență a reclamantei a privat pârâta de recuperarea acestei facturi în valoare de 102.598,15 lei. Conchizând, apreciază că în mod greșit ambele instanțe au reținut că protocolul de asociere a încetat din culpa pârâtei și cu bună credință din partea reclamantei, întrucât, astfel cum a dovedit cu probatoriul administrat în cauză, intimata-reclamantă este cea care nu și-a respectat obligațiile contractuale și datorează pârâtei suma de 102.598,15 lei. Consideră că instanței de apel a făcut din nou o presupunere, fără a avea la bază un suport probator, atunci când a reținut că obligația ce revenea reclamantei de a aduce ca aport de producție linia tehnologică în valoare de 260. 000 euro trebuie considerată ca fiind executată.

Or, din raportul de expertiză contabilă a rezultat că valoarea totală de execuție a liniei tehnologice RSM este de 67921,10 lei. Diferența dintre 260.000 euro și 16.607 euro, respectiv 243.393 euro reprezintă partea de proiectare linie, punerea la dispoziție a tehnologiei de fabricație și dreptul de utilizare a invenției, toate fiind proprietatea SC R.G.I. SRL, la care nu se pune problema restituirii în natură sau echivalent bănesc, deoarece sunt în posesia reclamantei. Astfel, instanța de apel trebuia să țină cont și în cazul reclamantei de art. 1169 C. civ. și să constate că nu a făcut dovada calității de proprietar. Apreciază că trebuie avute în vedere dispozițiile protocolului de asociere, care în art. 2 denumit "Termenii Protocolului" arată că protocolul avea în vedere încheierea ulterioară a unui contract de colaborare.

Potrivit art. 4 din același protocol, contribuția fiecărei părți urma a fi pusă la dispoziție până la data semnării contractului. Prin probatoriul administrat în cauza, reclamanta nu făcut dovada existenței acestui contract și nici dovada aducerii acestor contribuții. Mai mult, la interogatoriul administrat, aceasta a recunoscut că nu s-a mai încheiat acest contract. Din întrebarea nr. 11 din interogatoriul propus de reclamantă spre a fi luat pârâtei, aceasta recunoaște ce a contribuit cu bani, dar nu suma cerută prin acest capăt de cerere și cu diverse materiale de construcții, fără a pomeni ceva de o line tehnologică. Din ambele rapoarte de expertiză rezultă că nu există înregistrată nici în contabilitatea reclamantei și nici a pârâtei linia de fabricație a cărei contravaloare o pretinde aceasta.

Apreciază că în mod greși instanța de apel a reținut că răspunderea pentru demolarea construcției revine exclusive pârâtei și, astfel, ca urmare a încetării contractului, aceasta urmează să restituie reclamantei și aportul adus de aceasta la realizarea construcției de prezentare. La dosarul cauzei există din 5 decembrie 2006 după soluționarea în fond a acțiunii în revendicare, emisă de SC T.N. SA depusă chiar de reclamantă (vizată conform cu originalul) din care rezultă că părțile știau de iminența demolării și propuneau împărțirea acesteia și, dacă este posibil, continuarea proiectului. Probele dovedesc că reclamanta a avut cunoștință de faptul că vila urma să fie demolată. Mai mult decât atât, la obiectivul 2 al expertizei tehnice se arată că această construcție a fost demolată de Primărie și nu de către pârâtă.

Totodată, susține că, în mod greșit, instanța de fond a dispus și obligarea pârâtei la plata sumei de 62.963 lei cu titlu de despăgubiri. Aceasta, întrucât, în raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză s-a reținut că: "contribuția societății T.N. SA la construirea casei de prezentare (showroom) este de 102.598,15 lei; contribuția societății R.G.I. SRL la construirea casei de prezentare (showroom) este de 62.963,63 lei." Potrivit dispozițiile art. 6 din protocol, atât contribuțiile, pierderile și câștigurile sunt proporționale cu cota de participare a fiecărui asociat, respectiv 50% SC T.N. SA și respectiv 50% pentru SC R.G.I. SRL.

Or, în condițiile în care reclamanta nu a adus nici măcar contribuția de aport în bani de 50% cum s-a angajat prin protocolul ce face obiectul prezentei cauze, aceasta mai datorează pârâtei suma de 102.598,15 lei, reprezentând contravaloare materiale pentru realizarea casei de prezentare, astfel că nu este posibil ca instanța de fond să mai acorde reclamantei și despăgubiri. Analizând decizia atacată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul reclamantei SC R.G.I. SRL prin lichidator A.I.

SPRL nu este fondat, motiv pentru care acesta va fi respins, pentru considerentele care succed: Se constată că reclamanta, în motivarea recursului său, formulează critici cu privire la soluționarea capătului de cerere având ca obiect restituirea aportului adus de către aceasta la construirea casei de prezentare, nemulțumită fiind de cuantumul despăgubirilor acordat respectiv 62.963,63 lei, față de suma de 515.000 lei solicitată prin acțiune. Prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate de recurenta-reclamantă reglementează două ipoteze: hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, dar în cauză, se constată că niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost demonstrată.

Este de reținut că recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Criticile formulate în dezvoltarea motivelor de recurs reprezintă în realitate un pretext pentru a pune în discuție judecata din apel printr-o reanalizare devolutivă a împrejurărilor cauzei, recurenta asociind motivul reglementat de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. greșitei rețineri a situației de fapt, ceea ce excede competenței instanței de recurs.

În condițiile în care reaprecierea probelor administrate (concluziile rapoartelor de expertiză, răspunsurile pârâtei la interogatorii, întrebările formulate de pârâtă la interogatoriul administrat reclamantei etc), restabilirea situației de fapt, la care tinde, în realitate, recurenta-reclamantă, exced competenței instanței de recurs, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 304 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii judecătorești recurate.

Argumentat și corect motivat, contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de apel, stabilind situația de fapt sub toate aspectele sesizate și în raport de probele cauzei, a reținut în mod legal natura imobilului în discuție, respectiv că acesta nu reprezintă o construcție cu caracter permanent, scopul edificării sale fiind prin sine unul provizoriu, de prezentare a tipului de case de locuit ce poate fi realizat. Ambele instanțe, din probele administrate, au reținut că această construcție nu a deținut la momentul edificării avizele și autorizațiile legale pentru o construcție definitivă, aspect acceptat de ambele părți, ceea ce a condus la concluzia că edificarea lucrărilor a avut caracter provizoriu, scopul fiind acela de prezentare a lucrărilor și noii tehnologii de construire și nu de valorificare ca și imobil de locuit.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, contractul de asociere încheiat nu îi conferă dreptul acesteia de a solicita contravaloarea de piață a bunului realizat, ci doar la repararea prejudiciului suferit, prin restituirea aportului adus de aceasta la această construcție. Or, în soluționarea capătului de cerere având ca obiect restituirea aportului adus de către reclamantă în asociere la construirea casei de prezentare au fost efectuate două expertize (o expertiză contabilă și o expertiză imobiliară), ambele instanțe ținând cont de concluziile acestora în soluționarea capătului de cerere menționat. Reaprecierea probelor este atributul instanței de apel din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, iar, în cauză, instanța de control judiciar și-a motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situației de fapt reținute, cu respectarea dispozițiilor art. 1169 C. civ., respectiv a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. Așa fiind, Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsește incidența, decizia atacată fiind la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în raport de argumentele evocate, în aplicarea prevederilor art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta SC R.G.I. SRL prin lichidator A.I. SPRL împotriva Deciziei civile nr. 518/2014 din 30 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat. Examinând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul pârâtei SC T.N. SA nu este fondat, motiv pentru care acesta va fi respins, pentru următoarele considerente: În raport de motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., recurenta-pârâtă a invocat încălcări ale normelor procedurale care au vizat regulile de desfășurare ale procesului civil, așa cum sunt prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., însă acestea nu pot fi primite. Nu se poate pretinde incidența în cauză a motivului de nelegalitate instituit de prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. motivat de împrejurarea că instanța de apel nu a încuviințat administrarea probei cu expertiza de specialitatea proprietate intelectuală, instanța de apel ca instanță devolutivă având plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludentei și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Se constată că în soluționarea cauzei, instanța de apel, cu respectarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., respectiv ale art. 1169 C. civ., a analizat în mod exhaustiv probatoriul administrat în cauză, pronunțându-se asupra tuturor motivelor de apel și asupra tuturor capetelor de cerere din acțiunea introductivă, iar faptul că soluția pronunțată nu a corespuns voinței recurentei-pârâte, nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la modificarea sau la casarea decizie recurate, în cauză fiind respectat principiul rolului activ al judecătorului, fără a se confirma susținerile pârâtei privind administrarea unui probatoriu insuficient, neconcludent, pentru a justifica casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, astfel cum aceasta solicită prin formularea primului motiv de recurs.

Prin urmare, nu se poate reține în cauză incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât recurentei-pârâte nu i s-a produs o vătămare în înțelesul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., pentru a putea fi incident motivul de nelegalitate instituit de textul legal invocat. De altfel, întreaga construcție a recursului se fundamentează pe aprecierea greșită a probelor administrate, vizează modalitatea în care instanța de apel a înțeles să ordone probele, să interpreteze expertizele efectuată în cauză, relevanța concluziilor rapoartelor de expertiză, corespondență, împrejurarea că se impune administrarea probei testimoniale etc, în concret, critici vizând exclusiv restabilirea situației de fapt a căror analiză, excede competenței instanței de recurs.

Pornind de la cadrul legal instituit de art. 969 C. civ., conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, este în obligația instanței de apel să examineze în mod real voința părților semnatare ale contractului încheiat, or, în cauză, aceste aspecte au fost pe deplin analizate. Potrivit art. 251 C. com., asocierea în participațiune are loc atunci când un comerciant sau o societate comercială acordă uneia sau mai multor persoane ori societăți o participațiune în beneficiile și pierderile uneia sau mai multor operațiuni, sau chiar asupra întregului comerț. În ceea ce privește obligațiile asociaților, aportul reprezintă contribuția fiecărui asociat după cum sa stabilit prin contractul de asociere în participațiune.

Privind dreptul de proprietate asupra bunurilor, prin art. 254 C. com. se prevede că, participanții nu au niciun drept de proprietate asupra lucrurilor puse în asociațiune, chiar dacă au fost procurate de aceștia, dar, cu toate acestea, întrucât privește raporturile lor între aceștia, asociații pot să stipuleze ca lucrurile ce le-au adus să li se restituie în natură, având dreptul, în caz când restituirea nu sar putea face, la reparația daunelor suferite. Este de necontestat că prin protocolul de asociere din 10 august 2004 încheiat între părțile litigante s-a decis crearea unei asociații în temeiul art. 251 - 256 C. civ., pentru realizarea în comun a unei producții de 200 case anual tip R.R.

cu o suprafață echivalentă de 200 mp la un preț mediu de 250 euro/mp, cu păstrarea dreptului de proprietate a fiecărei părți asupra bunurilor și valorilor care au reprezentat contribuțiile la realizarea asocierii. Așa fiind în ceea ce privește modul de soluționare a primului capăt de cerere, având ca obiect constatarea încetării protocolului de asociere din 10 august 2004, instanța de apel a apreciat în mod legal că, față de obiectul declarat de părți în conținutul contractului, de temeiul juridic arătat în acesta, dar și față de celelalte clauze, contractul în discuție reprezintă indubitabil o asociere în participațiune a părților contractante. Este de reținut că potrivit art. 86 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței lichidatorul judiciar poate, în vederea maximizării averii debitorului pe care îl reprezintă, să denunțe orice contract, atât timp cât acestea nu au fost executate în totalitate sau substanțial.

Așa fiind, contrar susținerilor recurentei-pârâte, încetarea contractului de asociere a intervenit în temeiul art. 86 alin. (1) lit. b) din Legea 85/2006, reclamanta, prin lichidator judiciar, notificând pârâta în acest sens, aspect reținut cu justețe de instanța de control judiciar. În altă ordine de idei, dispozițiile de drept comun de la art. 1527 C. civ. din 1864 permiteau, de asemenea, reclamantei, în calitate de asociat, denunțarea contractului efectuată cu bună-credință. În ceea ce privește contribuția reclamantei, potrivit art. 4 lit. a) din contractul încheiat, aceasta a constat în linia tehnologică producție case tip R.R.

(proiectare linie, realizare linie, punere la dispoziție tehnologie de fabricație, drept de utilizare a invenției și agrementului tehnologic), contribuție evaluată la 260.000 euro și pusă la dispoziție până la data semnării contractului; de asemenea contribuția reclamantei a constat în aport în natură și bani pentru realizarea unei vile, parter plus etaj, pentru prezentare. În mod legal s-a apreciat că obligația ce-i revenea reclamantei de a aduce ca aport linia de producție tehnologică în valoare de 260.000 euro trebuie considerată ca fiind executată, având în vedere succesiunea logică a celor două obligații: construirea casei și, respectiv, realizarea liniei de producție, aceasta din urmă obligație fiind anterioară construirii casei, în condițiile în care s-a început executarea contractului prin realizarea primei case.

Așa fiind, în mod corect s-a apreciază că, în temeiul art. 3 din contract, în raport de care reclamanta și-a păstrat dreptul de proprietate asupra bunului adus ca aport, de încetarea raportului de asociere dintre părți, pârâta trebuie obligată la restituirea în natură a liniei tehnologice de tip R.R., iar în măsura încetării existenței acesteia, la restituirea echivalentului în bani al acesteia. Cât privește criticile vizând soluționare capătului de cerere având ca obiect restituirea aportului adus de reclamantă la construirea casei de prezentare, fără a reitera considerentele expuse vizând recursul reclamantei, se reține că și acestea sunt nefondate.

În mod eronat pârâta se prevalează de lipsa culpei contractuale, întrucât nu se poate face abstracție de Sentința civilă nr. 10345 din 11 noiembrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 3 București, rămasă irevocabilă și care se bucură de putere de lucru judecat în prezenta cauză, prin care s-a constatat că pârâta nu era proprietar asupra terenului pe care a fost edificată construcția în scop de prezentare în temeiul contractului, aceasta fiind cauza demolării sale, în cauză nefiind depusă nicio dovadă din care să rezulte că pârâta a anunțat reclamanta despre revendicarea terenului aferent construcției ori despre dispozițiile instanței de a ridica de pe teren construcția existent. Astfel cum în mod corect s-a reținut, culpa contractuală a pârâtei în realizarea construcției pe un teren ce nu îi aparținea de drept rezultă și din clauza de la art. 9 care vizează răspunderea în relațiile cu terții.

Răspunderea pentru demolarea construcției revine exclusiv pârâtei, iar urmare a încetării contractului, pârâta urmează a restitui reclamantei și aportul adus de aceasta la realizarea construcției de prezentare, astfel cum în mod legal au reținut ambele instanțe. Se impune precizarea faptului că o reanalizare a situației de fapt la care tinde în realitate recurenta-pârâtă, nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe aplicarea greșită a legii, recurenta aducând în discuție chestiuni de fond a căror analiză, astfel cum s-a arătat, excede competenței instanței de recurs. Prin urmare, nu se poate reține nici incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât, în cauza de față nu rezultă că instanța de apel ar fi recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile speței sau că ar fi aplicat greșit dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat.

Nu în ultimul rând, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 304 C. proc. civ., reaprecierea probelor nemaifiind posibilă în această etapă procesuală odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. 138/2000 și ale art. 304 pct. 10 C. proc. civ. prin dispozițiile Legii nr. 219/2005. Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate instituite de pct. 5 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. invocate de recurenta-pârâtă, în raport de argumentele evocate și cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC T.N. SA împotriva Deciziei civile nr. 518/2014 din 30 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, menținând decizia instanței de apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.G.I. SRL prin lichidator A.I. SPRL împotriva Deciziei civile nr. 518/2014 din 30 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat. Respinge recursul declarat de pârâta SC T.N. SA împotriva Deciziei civile nr. 518/2014 din 30 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2015. Procesat de GGC - NN