ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 138/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 138/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra

recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 719 din 25 aprilie

2014, pronunțată în Dosarul nr. 2035/93/2011, Tribunalul Ilfov, secția civilă,

a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta SC R.G.I. SRL, în

contradictoriu cu pârâta SC T.N. SA, a constatat încetat protocolul de asociere

din 10 august 2004 încheiat de părți, a obligat pârâta să restituie reclamantei

aportul la asociere constând în linia tehnologică producție case tip R.R.

(proiectare linie, realizare linie, punere la dispoziție tehnologie de fabricație,

drept de utilizare a invenției agrementului tehnologic), evaluată la 260.000

euro la 10 august 2004, ori, în cazul în care restituirea în natură nu este

posibilă, să restituie contravaloarea aportului adus de reclamantă, ce va fi

stabilită la data constatării imposibilității de restituire, la care se va

calcula dobânda legală de la data introducerii acțiunii până la achitarea

debitului. De asemenea, a obligat pârâta la plata sumei de 62.963,63 lei cu

titlu de despăgubiri, la care urmează a se calcula dobânda legală de la data

introducerii acțiunii până la achitarea efectivă a debitului.

În motivare, prima

instanță, a reținut, în esență, că prin protocolul de asociere din 10 august

2004 încheiat între părți s-a decis crearea unei asociații în temeiul art. 251

- 256 din vechiul C. civ., pentru realizarea în comun a unei producții de 200

case anual tip R.R. cu o suprafață echivalentă de 200 mp la un preț mediu de

250 euro/mp, cu păstrarea dreptului de proprietate a fiecărei părți asupra

bunurilor și valorilor care au reprezentat contribuțiile la realizarea

asocierii.

În ceea ce privește

contribuția reclamantei, potrivit art. 4 lit. a) din contract, aceasta a

constat în linia tehnologică producție case tip R.R. (proiectare linie,

realizare linie, punere la dispoziție tehnologie de fabricație, drept de

utilizare a invenției și agrementului tehnologic), contribuție evaluată la

260.000 euro și pusă la dispoziție până la data semnării contractului; de

asemenea contribuția reclamantei a constat în aport în natură și bani pentru

realizarea unei vile, parter plus etaj, pentru prezentare.

Contribuția pârâtei o

reprezintă hala de producție evaluată la 260.000 euro, pusă la dispoziție până

la 1 decembrie 2004, aport în natură și bani pentru realizarea unei vile,

parter plus etaj, pentru prezentare.

În ceea ce privește

contabilitatea asocierii, s-a constatat că părțile au stabilit ca aceasta să

fie ținută de pârâtă, cu posibilitatea verificării de fiecare parte.

În temeiul

contractului de asociere s-a edificat pe 89 mp din terenul în suprafață de

562,26 mp, situat în București, Calea V., sector 3, o construcție provizorie,

demontabilă.

Coroborând

înscrisurile depuse la dosar cu recunoașterile parțiale ale părților și

expertiză tehnică judiciară întocmită de expert A.V., instanța de fond a

reținut că această construcție a fost realizată în anul 2004 și demolată în

anul 2013, ulterior rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr. 10345 din 11

noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în Dosarul nr.

9806/301/2007, prin Decizia civilă nr. 22 din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel

București.

Prin Sentința civilă

nr. 10345 din 11 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3

București, în Dosarul nr. 9806/301/2007, pârâta SC T.N. SA a fost obligată să

lase în deplină proprietate și exclusivă posesie terenul de 89 mp și să ridice

construcția aflată pe acest teren, respectiv construcția realizată prin

contribuția ambelor părți în temeiul protocolului de asociere.

Nu s-a depus nicio

dovadă din care să rezulte că în perioada 2007 - 2013, pârâta a anunțat

reclamanta despre revendicarea terenului aferent construcției ori despre

dispozițiile instanței de a ridica de pe teren construcția existentă.

În cauză nu a fost

dovedită susținerea pârâtei în sensul că această construcție a fost demolată nu

prin eforturile proprii, ci de către autoritatea locală.

Având în vedere

situația de fapt reținută, convenția încheiată cu respectarea dispozițiilor

legale are forță obligatorie între părți, potrivit principiului pacta sunt

servanda, acestea fiind ținute să-și exercite drepturile, respectiv să-și

îndeplinească obligațiile întocmai cum au fost prevăzute în contract.

Prima instanță a

reținut incidența dispozițiilor art. 969 - 970 C. civ. potrivit cărora

obligațiile contractuale legal asumate au putere de lege între părțile

contractante, precum și regula de drept menționată în art. 1169 C. civ.,

conform căreia în cadrul obligațiilor de rezultat, debitorului îi incumbă

sarcina dovedirii executării obligației. Din acest punct de vedere Legea nr.

71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil,

stabilește în art. 102 alin. (1): "contractul este supus dispozițiilor

legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește

încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa".

S-a arătat că sediul

materiei asocierii în participațiune se află în prevederile art. 251 - 256 C.

com. Cum potrivit art. 1 C. com., unde acesta nu dispune se aplică Codul civil,

rezultă că, în drept, sunt aplicabile și dispozițiile art. 1491 - 1531 C. civ.

referitor la contractul de societate.

Instanța de fond a

apreciat că probele administrate în cauză demonstrează că aportul reclamantei a

fost materializat, tehnologia a fost predată în anul 2004 inclusiv în ceea de

privește utilajele aferente tehnologiei, denumite "clește de sudare prin

presiune (avizul de însoțire a mărfii 1992702), și a permis funcționarea

asocierii o perioadă de timp inclusiv în ceea ce privește ridicarea

construcției de prezentare în anul 2004 folosind noua tehnologie pusă la

dispoziție de reclamantă, dar și contractarea de către pârâtă a unor lucrări de

construire, afirmație necontestată.

Atât în adresa din 2

iunie 2006, cât și din 25 aprilie 2006, pârâta își manifesta dorința de a

continua colaborarea cu reclamanta.

Cu adresa din 13

august 2012, reclamanta a notificat pârâta în vederea încetării protocolului de

colaborare, solicitând predarea liniei tehnologice de producție case tip R.R.

și restituirea sumei de 107.247 lei reprezentând contravaloarea aportului la

construirea vilei de prezentare.

Constatând că

reclamanta a denunțat unilateral contractul la data de 13 august 2012, iar

prezumția de bună-credință în exercitarea drepturilor sale nu a fost

înlăturată, tribunalul a constatat în raport de situația de fapt și textele de

lege menționate, încetarea protocolului de asociere din 10 august 2004.

Făcând aplicarea

prevederilor art. 3 alin. ultim din contract referitoare la păstrarea de către

fiecare asociat a dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au constituit

aportul părților și art. 254 C. com., a fost admisă cererea reclamantei de

obligare a pârâtei la restituirea aportului constând în linia tehnologică

producție case tip R.R.

În ceea ce privește

solicitarea reclamantei privind restituirea contravalorii aportului pentru

edificarea vilei de prezentare, s-a reținut că aceasta a fost stabilită în

expertiza contabilă la suma de 62.963,63 lei.

Solicitarea

reclamantei ca valoarea aportului să se raporteze nu la sumele cu care a

contribuit în mod efectiv și în raport de valoarea de circulație a construcției

a fost apreciată ca neîntemeiată.

Din probele

administrate a rezultat că această construcție nu a deținut la momentul

edificării avizele și autorizațiile legale pentru o construcție definitivă,

aspect acceptat de ambele părți, ceea ce conduce la concluzia că edificarea

lucrărilor a avut caracter provizoriu, scopul fiind acela de prezentare a

lucrărilor și noii tehnologii de construire și nu de valorificare ca și imobil

de locuit.

Cum pârâta nu a

încunoștințat reclamanta de posibilitatea demolării construcției urmare a

acțiunilor judiciare introduse de terți împotriva sa și nu i-a dat

posibilitatea de a participa la lucrările de dezafectare, de a recupera din

materialele de construire folosite, făcând imposibilă restituirea în natură a

aportului reclamantei, pârâta a fost obligată la plata sumei de 62.963,63 lei

cu titlu de despăgubiri, la care urmează a se calcula dobânda legală de la data

introducerii acțiunii.

Împotriva acestei

sentințe, atât reclamanta, cât și pârâta au declarat apel, iar prin Decizia

civilă nr. 518/2014 din 30 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a civilă, au fost respinse apelurile formulate de

apelanta-reclamantă SC R.G.I. SRL și de apelanta-pârâtă SC T.N. SA, ca

nefondate.

În motivarea

hotărârii, în ceea ce privește apelul pârâtei, instanța de control judiciar, în

raport de obiectul declarat de părți în conținutul contractului încheiat, de

temeiul juridic arătat în acesta, dar și față de celelalte clauze, a constatat

că acest contract reprezintă indubitabil o asociere în participațiune a

părților contractante, art. 2 din contract vizând doar încheierea ulterioară a

unui contract de colaborare cu privire la executarea contractului de asociere

încheiat.

S-a constatat că

încetarea contractului de asociere a intervenit în temeiul art. 86 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 85/2006, reclamanta, prin lichidator judiciar, notificând

pârâta în acest sens.

Întrucât acest

contract a fost încheiat pe durată nedeterminată, iar obiectul său l-a

constituit construirea a 200 de case, din care s-a realizat doar o construcție

de prezentare, încetarea contractului s-a realizat cu respectarea condițiilor

impuse de lege.

Pe de altă parte, în

concordanță cu cele reținute de prima instanță, s-a arătat că dispozițiile de

drept comun de la art. 1527 C. civ. din 1864 permiteau, de asemenea,

reclamantei, în calitate de asociat, denunțarea contractului efectuată cu

bună-credință.

Așa fiind, s-a

apreciat că în mod legal, prima instanță a admis capătul de cerere privind

constatarea încetării protocolului de asociere din 10 august 2004.

Referitor la capătul

de cerere având ca obiect restituirea aportului constând în linia tehnologică

de producție, instanța de apel a constatat că, potrivit art. 4 lit. a) din

contract, reclamanta avea obligația de a pune la dispoziție această linie

tehnologică până la data semnării contractului.

Din înscrisurile

administrate în cauză rezultă că părțile nu au încheiat un proces-verbal de

recepție a liniei tehnologice promise ca aport la constituirea asociației. De

asemenea, reclamanta nu a depus niciun înscris emis de pârâtă din care să

rezulte executarea acestei obligații.

Apelanta-pârâtă a

recunoscut însă realizarea construcției "casă de prezentare", existența

acesteia rezultând din planșele foto și documentația tehnică depuse la dosar,

dar și din Sentința civilă nr. 10345 din 11 noiembrie 2008 a Judecătoriei

Sectorului 3 București, prin care s-a dispus obligarea pârâtei T.N. SA să

ridice construcția provizorie situată pe terenul în suprafață de 94 mp, parte

din terenul în suprafață de 562,26 mp situat în București, Calea V., sector 3,

deținut până la acea dată de pârâtă. Prin aceeași hotărâre a fost autorizat să

procedeze la demolare și Municipiul București prin Primar General.

În aceste condiții,

s-a reținut că în cauză s-a început executarea contractului prin realizarea

primei case, în scop de prezentare, fără însă ca pârâta, în calitate de parte

contractantă îndreptățită, să atenționeze cu privire la neîndeplinirea

obligației reclamate de a aduce ca aport linia de fabricație. Ca succesiune

logică a celor două obligații, realizarea liniei de producție este anterioară

construirii casei, astfel că, în raport de dispozițiile art. 1203 C. civ. de la

1864, instanța de apel a arătat că obligația ce revenea reclamantei de a aduce

ca aport linia de producție tehnologică în valoare de 260.000 euro trebuie

considerată ca fiind executată.

În consecință, s-a

apreciat că, în temeiul art. 3 din contract, în raport de care reclamanta și-a

păstrat dreptul de proprietate asupra bunului adus ca aport, de încetarea

raportului de asociere dintre părți, pârâta trebuie obligată la restituirea în

natură a liniei tehnologice de tip R.R., iar în măsura încetării existenței

acesteia, la restituirea echivalentului în bani al acesteia, astfel cum a

dispus prima instanță.

În ceea ce privește

capătul de cerere având ca obiect restituirea aportului adus de reclamantă la

construirea casei de prezentare pe terenul menționat, întrucât ambele apeluri

au vizat soluția dată acestui capăt de cerere, acestea au fost fi analizate

împreună.

În raport de Sentința

civilă nr. 10345 din 11 noiembrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 3 București,

rămasă irevocabilă și care se bucură de putere de lucru judecat în prezenta

cauză, s-a reținut că pârâta nu era proprietar asupra terenului pe care a fost

edificată construcția în scop de prezentare în temeiul contractului, aceasta

fiind cauza demolării sale, fiind lipsit de importanță a se stabili dacă pârâta

sau autoritățile publice locale au procedat la efectiva ei demolare.

Culpa contractuală a

pârâtei în realizarea construcției pe un teren ce nu îi aparținea de drept a

rezultat și din clauza de la art. 9 ce vizează răspunderea în relațiile cu

terții.

În consecință,

instanța de apel a reținut că răspunderea pentru demolarea construcției revine

exclusiv pârâtei, astfel că, urmare a încetării contractului, aceasta urmează a

restitui reclamantei și aportul adus de aceasta la realizarea construcției de

prezentare.

Curtea de apel nu a

putut reține susținerile reclamantei în sensul că această construcție ar fi

permanentă, căci scopul edificării sale este prin sine unul provizoriu,

respectiv de prezentare a tipului de case de locuit ce poate fi realizat. Pe de

altă parte, contractul de asociere încheiat nu îi dă dreptul reclamantei de a

solicita contravaloarea pe piață a bunului realizat, ci doar la repararea

prejudiciului suferit, prin restituirea aportului adus de aceasta la această

construcție.

S-a apreciat ca fiind

corectă soluția primei instanțe și în această privință, pârâta fiind obligată

doar la contravaloarea aportului efectiv adus la construcție, astfel cum acesta

a fost stabilit de expertiza contabilă efectuală.

Nu a putut fi avut în

vedere faptul că aporturile părților urmau să fie egale în temeiul

contractului, întrucât prejudiciul suferit de reclamantă este dat de aportul

efectiv al acesteia la realizarea construcției.

Au fost înlăturate și

susținerile pârâtei, deoarece nu inegalitatea aporturilor aduse a condus la

demolarea construcției, ci faptul că pârâta nu era titulara dreptului de

proprietate asupra terenului pe care a fost de acord să fie realizată

construcția.

Sub aspectul dobânzii

legale solicitate, în raport de momentul încheierii contractului de asociere,

s-a reținut ca fiind aplicabile prevederile O.G. nr. 9/2000, astfel că, în

raport de art. 2 și 3 alin. (1) din aceasta, și sub acest aspect s-a apreciat

ca fiind corectă soluția primei instanțe, reclamanta având dreptul la repararea

integrală a prejudiciului suferit.

În termen legal,

împotriva deciziei instanței de apel, atât reclamanta SC R.G.I. SRL prin

lichidator A.I. SPRL, cât și pârâta SC T.N. SA au declarat recurs.

Invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă SC R.G.I. SRL

prin lichidator A.I. SPRL a solicitat admiterea recursul astfel cum a fost

formulat, și, în temeiul prevederilor art. 312 C. proc. civ. modificarea în tot

a deciziei atacate, în sensul obligării intimatei-pârâte SC T.N. SA la plata

sumei de 515.000 lei (cu titlu de despăgubiri pentru aportul în natură adus la

construirea vilei de prezentare ridicată pe parcursul executării protocolului

de colaborare nr. 422  din 10 august 2004), sumă la care se va calcula dobândă

legală până la data achitării, cu menținerea celorlalte dispoziții ale

sentinței apelate referitoare la constatarea încetării Protocolului de asociere

nr. 422 din 10 august 2004, și a restituirii în natură sau prin echivalent

bănesc, a aportului adus de R.G.I. SRL, reprezentat de linia tehnologică de

producție case tip R.R., evaluată la 260.000 euro.

În motivarea

recursului, reclamanta SC R.G.I. SRL prin lichidator A.I. SPRL a susținut, în

esență, că hotărârea recurată este netemeinică, față de faptul că, în raport de

probatoriile existente la dosar, instanța de apel nu a avut în vedere cuantumul

real al despăgubirilor datorate de către pârâtă.

Astfel, potrivit

raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, contribuția societății

R.G.I. SRL la realizarea vilei de prezentare este de 72.963,63 lei (conform

anexei nr. 1 din raportul de expertiză), conform evidențelor contabile de la

data edificării.

Potrivit expertizei

imobiliare, care a avut ca unic obiectiv stabilirea valorii de piață a vilei de

prezentare, aceasta a fost stabilită la suma de 1.288.780,00 lei.

Solicită instanței de

recurs să aibă în vedere faptul că expertiza contabilă, care stabilește ca și

contribuție în bani din partea pârâtei, evidențiată în contabilitatea acesteia,

suma de 102.598 lei, se bazează pe documente care pot fi cel puțin calificate

drept nereale.

Este adevărat că nu

s-au putut contesta concluziile raportului de expertiză contabilă motivat de

faptul că expertiza imobiliară care a evidențiat aceste elemente a fost depusă

ulterior, dar instanța de fond (cât și instanța de apel) având în vedere

dispozițiile art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., prin coroborarea tuturor

probelor existente la dosar avea posibilitatea să analizeze și să pronunțe o

soluție care să țină cont de existența acestor neconcordanțe.

În opinia

recurentei-reclamante, contribuția sa la edificarea vilei de prezentare

reprezintă un procent de 41% din valoarea întregii construcții (evaluată în

expertiza imobiliară la suma de 1.288.780 lei), printr-o operație matematică

simplă, rezultă că suma ce ar fi urmat să-i revină societății reclamante din

valoarea acestei clădiri este de 515.000 lei, corespunzătoare procentului de

41% aplicat valorii evaluate de către expertul tehnic imobiliar.

Apreciază că

motivația din hotărârea pronunțată de către instanța de fond - și reținută și

de către instanța de apel în considerentele deciziei recurate - potrivit cu

care această construcție nu a deținut la momentul edificării avizele și

autorizațiile legale și ca urmare aceasta a avut un caracter provizoriu, nu este

temeinică pentru cel puțin trei considerente: reclamanta R.G.I. SRL nu a avut

cunoștință de această situație, prezumția caracterului provizoriu nu este dată

de calificarea construcției respective ca fiind "vila de prezentare -

showroom" (potrivit Legii nr. 50/1991, construcția provizorie este

definită drept construcție autorizată ca atare, indiferent de natura

materialelor utilizate, care, prin specificul funcțiunii adăpostite ori

datorită cerințelor urbanistice impuse de autoritatea publică are o durată de

existență limitată, precizată și prin autorizația de construire), caracterul

permanent sau provizoriu al construcției nu înlătură obligația pârâtei de a

despăgubi reclamanta la valoarea de piață a clădirii respective.

Societatea reclamantă

nu a avut cunoștință nici de caracterul precar al dreptului real pretins a fi

deținut de către pârâta T.N. SA asupra terenului pe care s-a edificat

construcția și nici de desființarea acesteia.

Dreptul societății

R.G.I. SRL de a solicita această sumă rezultă și din activitatea culpabilă a

societății pârâte, care, deși avea cunoștință de situația juridică a terenului

pe care a fost edificată construcția, precum și de existența hotărârilor

judecătorești prin care se dispunea demolarea acesteia, nu a întreprins niciun

demers cu privire la aducerea la cunoștința asociatului despre aceasta situație

și nici nu a întreprins măsurile necesare pentru protejarea intereselor

legitime ale acestuia. Totodată, având în vedere că vila de prezentare (tip

"showroom") a fost exclusiv în exploatarea pârâtei, în temeiul

prevederilor art. 1345 C. civ., aceasta era obligată la restituirea

contravalorii contribuției R.G.I. SRL la edificarea respectivei construcții.

În sprijinul celor

arătate mai sus, solicită a se avea în vedere atât răspunsurile pârâtei la

interogatoriul administrat în cauză, cât mai ales recunoașterea implicită a

responsabilității societății pârâte care rezultă din întrebările formulate în

cadrul interogatoriului administrat societății R.G.I. SRL (întrebările

formulate de către pârâtă în interogatoriul administrat societății R.G.I. SRL

la pct. 9, pct. 12 și pct. 19 sunt edificatoare în ceea ce privește la asumarea

responsabilității edificării și posesiei vilei de prezentare).

Invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâta SC T.N.

SA a solicitat admiterea recursului, în principal casarea hotărârii atacate și

trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că este imperios necesară

administrarea probelor cu expertiza specialitatea proprietate intelectuală și

proba testimonială, cât și faptul că nu este posibilă administrarea acestui

mijloc de probă în calea de atac a recursului, iar în subsidiar, modificarea în

tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat,

în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta SC

R.G.I. SRL prin lichidator judiciar A.I. SPRL, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește

incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pârâta a susținut, în

esență, că a solicitat expertiza specialitatea proprietate intelectuală și în

fața instanței de apel și aceasta a dispus respingerea acestui mijloc de probă.

Apreciază că această

expertiză era esențială deoarece linia tehnologică a fost evaluată la suma de

260.000 euro în această sumă fiind incluse și componentele de proprietate

intelectuală, documentație care nu a rămas niciodată la societatea pârâtă.

Redă conținutul

prevederilor art. 169 alin. (1) C. proc. civ. și dispozițiilor art. 129 alin.

(5) C. proc. civ. și arată că potrivit principiilor nemijlocirii și rolului

activ instanța de judecată învestită cu soluționarea cauzei este obligată să

analizeze cauza sub toate aspectele și să stăruie în aflarea adevărului

pronunțând în acest sens o soluție legală și temeinică.

Raportat la obiectul

cauzei deduse judecății, la motivarea instanței de fond, dar și a celei de apel

care presupun în baza unor prezumții că această linie tehnologică a fost pusă

la dispoziția pârâtei, recurenta apreciază că se impunea administrarea în cauză

atât a probei cu expertiza de specialitatea proprietatea intelectuală cu

obiectivul de a se identifica dacă s-a pus la dispoziție linia tehnologică și

documentația necesară khow-how-ului, cât și a probei testimoniale în condițiile

în care în special instanța de apel și-a motivat hotărârea numai pe prezumții,

situație în care dispozițiile art. 1203 C. civ. consacră faptul că prezumțiile

nu sunt permise magistratului decât în cazurile când este permisă și dovada

prin martori.

Așa fiind, consideră

că este imperios necesar administrarea acestor mijloace de probă, respectiv

expertiza specialitatea proprietate intelectuală și proba testimonială și ca

atare, instanța de fond a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate în condițiile

art. 105 alin. (2) C. proc. civ., având semnificația necercetării fondului,

prin aceea că hotărârea recurată a fost pronunțată fără a se administra un

probatoriu adecvat în cauză, producându-se pârâtei o vătămare care nu poate fi

remediată decât prin casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

În ceea ce privește

motivul de nelegalitate instituit de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.,

consideră că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii având în vedere

faptul că instanța de apel nu a reținut în mod corect situația de fapt și nici

cea care rezultă din probele aflate la dosarul cauzei.

Încetarea acordului

de colaborare, susține recurenta-pârâtă nu provine de la reclamantă ca și parte

semnatară a protocolului, aceasta provine de la un terț A.S.I. SPRL ce are calitatea

de lichidator al reclamantei aflate în insolvență.

Reclamanta până în

anul 2012 când a fost numit lichidatorul judiciar putea să denunțe singură

protocolul, ba mai mult era obligată să facă acest lucru.

Susține că în raport

de înscrisuri, protocolul a încetat în baza art. 1523 alin. (4) C. civ. (prin

interdicție sau nesolvabilitatea uneia dintre părți), făcută de lichidatorul

judiciar în baza atribuțiilor obligatorii pe care le are în insolvență și nu a

"fost denunțat de reclamantă prin voința ei, cu bună-credință"

concluzie la care a ajuns în mod greșit și instanța de apel.

Pentru a putea

dispune în legătură cu pretenția reclamantei judecătorul fondului a pornit pe

un silogism logic greșit care a fost preluat și de instanța de apel, atâta timp

cât este contrazis de probe și face aplicarea dispozițiilor art. 3 alin. ultim

din contract și cu aplicarea art. 254 C. com. și a art. 1169 C. civ.

În toate apărările

formulate, pârâta a arătat că potrivit art. 2 din protocol, termenii

protocolului nu au fost definiți, că se avea în vedere încheierea unui contract

de colaborare în care trebuiau trecute în mod concret aporturile aduse,

contract care nu a mai fost încheiat, în condițiile în care părțile stabilesc

că aportul ce trebuia adus de reclamantă se va aduce la momentul semnării

contractului de asociere (penultimul alineat din art. 4 contribuția părților

"acest aport va fi pus la dispoziție până la data semnării

contractului"), iar instanța în mod greșit a reținut că aportul a fost

adus la momentul semnării protocolului. Și titlul documentului arată că este

vorba doar de un acord, ce pune bazele unui viitor contract, acesta urma să se

încheie conform art. 2 din protocol - fapt recunoscut și de reclamantă în

întrebarea 4 din interogatoriu.

În altă ordine de idei,

potrivit dispozițiilor art. 11 din protocolul de asociere din 10 august 2004

încheiat între părți denumit Clauze de încetare a protocolului - următoarele

cauze duc la încetarea protocolului:

- Hotărârea comună a

celor două părți;

- Expirarea duratei protocolului;

- Neîndeplinirea sau

executarea defectuoasă a vreuneia din clauzele prezentului protocol.

Prin urmare, în baza

ansamblului probator administrat în cauză se observă că nu au fost încălcate

dispozițiile art. 11 din protocol, articol ce reglementează modalitățile de

încetare a protocolului, iar pârâta nu s-a aflat într-o culpă contractuală sau

vreo formă de neexecutare culpabilă a contractului, reclamanta invocând starea

de insolvență a acesteia.

Din probele

administrate în cauză a rezultat că pârâta și-a îndeplinit obligațiile

contractuale avute în sarcină, respectiv a pus la dispoziție hale de producție

și a adus aport în natură în realizarea acestui proiect suma de 102.598,15 lei.

Costurile pentru

ridicarea acestei construcții au fost evidențiate în raportul de expertiză

contabilă, respectiv 102.598,15 lei a cheltuit SC T.N. SA și 62.963,63 lei

R.G.I. SRL, în condițiile în care aportul trebuia să fie suportat în proporție

de 50% de fiecare parte contractantă.

Astfel, reclamanta

este cea care datorează pârâtei suma de 102.598,15 lei reprezentând

contravaloare materiale necesare execuției unor SDV-uri necesare asamblării

pereților tip R., factură care nu a fost achitată niciodată.

Intrarea în

insolvență a reclamantei a privat pârâta de recuperarea acestei facturi în

valoare de 102.598,15 lei.

Conchizând, apreciază

că în mod greșit ambele instanțe au reținut că protocolul de asociere a încetat

din culpa pârâtei și cu bună credință din partea reclamantei, întrucât, astfel

cum a dovedit cu probatoriul administrat în cauză, intimata-reclamantă este cea

care nu și-a respectat obligațiile contractuale și datorează pârâtei suma de

102.598,15 lei.

Consideră că

instanței de apel a făcut din nou o presupunere, fără a avea la bază un suport

probator, atunci când a reținut că obligația ce revenea reclamantei de a aduce

ca aport de producție linia tehnologică în valoare de 260. 000 euro trebuie

considerată ca fiind executată.

Or, din raportul de

expertiză contabilă a rezultat că valoarea totală de execuție a liniei

tehnologice RSM este de 67921,10 lei.

Diferența dintre

260.000 euro și 16.607 euro, respectiv 243.393 euro reprezintă partea de

proiectare linie, punerea la dispoziție a tehnologiei de fabricație și dreptul

de utilizare a invenției, toate fiind proprietatea SC R.G.I. SRL, la care nu se

pune problema restituirii în natură sau echivalent bănesc, deoarece sunt în

posesia reclamantei.

Astfel, instanța de

apel trebuia să țină cont și în cazul reclamantei de art. 1169 C. civ. și să

constate că nu a făcut dovada calității de proprietar.

Apreciază că trebuie

avute în vedere dispozițiile protocolului de asociere, care în art. 2 denumit

"Termenii Protocolului" arată că protocolul avea în vedere încheierea

ulterioară a unui contract de colaborare. Potrivit art. 4 din același protocol,

contribuția fiecărei părți urma a fi pusă la dispoziție până la data semnării

contractului.

Prin probatoriul

administrat în cauza, reclamanta nu făcut dovada existenței acestui contract și

nici dovada aducerii acestor contribuții. Mai mult, la interogatoriul

administrat, aceasta a recunoscut că nu s-a mai încheiat acest contract.

Din întrebarea nr. 11

din interogatoriul propus de reclamantă spre a fi luat pârâtei, aceasta

recunoaște ce a contribuit cu bani, dar nu suma cerută prin acest capăt de

cerere și cu diverse materiale de construcții, fără a pomeni ceva de o line

tehnologică.

Din ambele rapoarte

de expertiză rezultă că nu există înregistrată nici în contabilitatea

reclamantei și nici a pârâtei linia de fabricație a cărei contravaloare o

pretinde aceasta.

Apreciază că în mod

greși instanța de apel a reținut că răspunderea pentru demolarea construcției

revine exclusive pârâtei și, astfel, ca urmare a încetării contractului,

aceasta urmează să restituie reclamantei și aportul adus de aceasta la

realizarea construcției de prezentare.

La dosarul cauzei

există din 5 decembrie 2006 după soluționarea în fond a acțiunii în

revendicare, emisă de SC T.N. SA depusă chiar de reclamantă (vizată conform cu

originalul) din care rezultă că părțile știau de iminența demolării și

propuneau împărțirea acesteia și, dacă este posibil, continuarea proiectului.

Probele dovedesc că

reclamanta a avut cunoștință de faptul că vila urma să fie demolată.

Mai mult decât atât,

la obiectivul 2 al expertizei tehnice se arată că această construcție a fost

demolată de Primărie și nu de către pârâtă.

Totodată, susține că,

în mod greșit, instanța de fond a dispus și obligarea pârâtei la plata sumei de

62.963 lei cu titlu de despăgubiri.

Aceasta, întrucât, în

raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză s-a reținut că:

"contribuția societății T.N. SA la construirea casei de prezentare

(showroom) este de 102.598,15 lei; contribuția societății R.G.I. SRL la

construirea casei de prezentare (showroom) este de 62.963,63 lei."

Potrivit dispozițiile

art. 6 din protocol, atât contribuțiile, pierderile și câștigurile sunt

proporționale cu cota de participare a fiecărui asociat, respectiv 50% SC T.N.

SA și respectiv 50% pentru SC R.G.I. SRL.

Or, în condițiile în

care reclamanta nu a adus nici măcar contribuția de aport în bani de 50% cum

s-a angajat prin protocolul ce face obiectul prezentei cauze, aceasta mai

datorează pârâtei suma de 102.598,15 lei, reprezentând contravaloare materiale

pentru realizarea casei de prezentare, astfel că nu este posibil ca instanța de

fond să mai acorde reclamantei și despăgubiri.

Analizând decizia

atacată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul

reclamantei SC R.G.I. SRL prin lichidator A.I. SPRL nu este fondat, motiv

pentru care acesta va fi respins, pentru considerentele care succed:

Se constată că

reclamanta, în motivarea recursului său, formulează critici cu privire la

soluționarea capătului de cerere având ca obiect restituirea aportului adus de

către aceasta la construirea casei de prezentare, nemulțumită fiind de

cuantumul despăgubirilor acordat respectiv 62.963,63 lei, față de suma de

515.000 lei solicitată prin acțiune.

Prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. invocate de recurenta-reclamantă reglementează două

ipoteze: hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, dar în cauză, se

constată că niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost demonstrată.

Este de reținut că

recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al

hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs,

soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu

pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Criticile formulate

în dezvoltarea motivelor de recurs reprezintă în realitate un pretext pentru a

pune în discuție judecata din apel printr-o reanalizare devolutivă a

împrejurărilor cauzei, recurenta asociind motivul reglementat de pct. 9 al art.

304 C. proc. civ. greșitei rețineri a situației de fapt, ceea ce excede

competenței instanței de recurs.

În condițiile în care

reaprecierea probelor administrate (concluziile rapoartelor de expertiză,

răspunsurile pârâtei la interogatorii, întrebările formulate de pârâtă la

interogatoriul administrat reclamantei etc), restabilirea situației de fapt, la

care tinde, în realitate, recurenta-reclamantă, exced competenței instanței de

recurs, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu

satisfac exigențele impuse de art. 304 C. proc. civ., respectiv de cale

extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii

judecătorești recurate.

Argumentat și corect

motivat, contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de apel,

stabilind situația de fapt sub toate aspectele sesizate și în raport de probele

cauzei, a reținut în mod legal natura imobilului în discuție, respectiv că

acesta nu reprezintă o construcție cu caracter permanent, scopul edificării

sale fiind prin sine unul provizoriu, de prezentare a tipului de case de locuit

ce poate fi realizat.

Ambele instanțe, din

probele administrate, au reținut că această construcție nu a deținut la

momentul edificării avizele și autorizațiile legale pentru o construcție

definitivă, aspect acceptat de ambele părți, ceea ce a condus la concluzia că

edificarea lucrărilor a avut caracter provizoriu, scopul fiind acela de

prezentare a lucrărilor și noii tehnologii de construire și nu de valorificare

ca și imobil de locuit.

Contrar susținerilor

recurentei-reclamante, contractul de asociere încheiat nu îi conferă dreptul

acesteia de a solicita contravaloarea de piață a bunului realizat, ci doar la

repararea prejudiciului suferit, prin restituirea aportului adus de aceasta la

această construcție.

Or, în soluționarea

capătului de cerere având ca obiect restituirea aportului adus de către

reclamantă în asociere la construirea casei de prezentare au fost efectuate

două expertize (o expertiză contabilă și o expertiză imobiliară), ambele

instanțe ținând cont de concluziile acestora în soluționarea capătului de

cerere menționat.

Reaprecierea probelor

este atributul instanței de apel din perspectiva caracterului devolutiv al

acestei căi de atac, iar, în cauză, instanța de control judiciar și-a motivat

hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situației de fapt reținute, cu

respectarea dispozițiilor art. 1169 C. civ., respectiv a dispozițiilor art. 129

alin. (5) C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta

Curte constată că motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsește incidența, decizia atacată fiind la adăpost

de orice critică, motiv pentru care, în raport de argumentele evocate, în

aplicarea prevederilor art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de

reclamanta SC R.G.I. SRL prin lichidator A.I. SPRL împotriva Deciziei civile

nr. 518/2014 din 30 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VI-a civilă, ca nefondat.

Examinând decizia

recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul

pârâtei SC T.N. SA nu este fondat, motiv pentru care acesta va fi respins,

pentru următoarele considerente:

În raport de motivul

de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă

a invocat încălcări ale normelor procedurale care au vizat regulile de

desfășurare ale procesului civil, așa cum sunt prevăzute de art. 105 alin. (2)

C. proc. civ., însă acestea nu pot fi primite.

Nu se poate pretinde

incidența în cauză a motivului de nelegalitate instituit de prevederile art.

304 pct. 5 C. proc. civ. motivat de împrejurarea că instanța de apel nu a

încuviințat administrarea probei cu expertiza de specialitatea proprietate

intelectuală, instanța de apel ca instanță devolutivă având plenitudine de

apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a

aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva

utilității, concludentei și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu

poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Se constată că în

soluționarea cauzei, instanța de apel, cu respectarea dispozițiilor art. 129

alin. (5) C. proc. civ., respectiv ale art. 1169 C. civ., a analizat în mod

exhaustiv probatoriul administrat în cauză, pronunțându-se asupra tuturor

motivelor de apel și asupra tuturor capetelor de cerere din acțiunea

introductivă, iar faptul că soluția pronunțată nu a corespuns voinței

recurentei-pârâte, nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la

modificarea sau la casarea decizie recurate, în cauză fiind respectat

principiul rolului activ al judecătorului, fără a se confirma susținerile

pârâtei privind administrarea unui probatoriu insuficient, neconcludent, pentru

a justifica casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare,

astfel cum aceasta solicită prin formularea primului motiv de recurs.

Prin urmare, nu se

poate reține în cauză incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

întrucât recurentei-pârâte nu i s-a produs o vătămare în înțelesul art. 105

alin. (2) C. proc. civ., pentru a putea fi incident motivul de nelegalitate

instituit de textul legal invocat.

De altfel, întreaga

construcție a recursului se fundamentează pe aprecierea greșită a probelor

administrate, vizează modalitatea în care instanța de apel a înțeles să ordone

probele, să interpreteze expertizele efectuată în cauză, relevanța concluziilor

rapoartelor de expertiză, corespondență, împrejurarea că se impune

administrarea probei testimoniale etc, în concret, critici vizând exclusiv

restabilirea situației de fapt a căror analiză, excede competenței instanței de

recurs.

Pornind de la cadrul

legal instituit de art. 969 C. civ., conform căruia convențiile legal făcute au

putere de lege între părțile contractante, este în obligația instanței de apel

să examineze în mod real voința părților semnatare ale contractului încheiat,

or, în cauză, aceste aspecte au fost pe deplin analizate.

Potrivit art. 251 C.

com., asocierea în participațiune are loc atunci când un comerciant sau o

societate comercială acordă uneia sau mai multor persoane ori societăți o

participațiune în beneficiile și pierderile uneia sau mai multor operațiuni,

sau chiar asupra întregului comerț.

În ceea ce privește

obligațiile asociaților, aportul reprezintă contribuția fiecărui asociat după

cum sa stabilit prin contractul de asociere în participațiune. Privind dreptul

de proprietate asupra bunurilor, prin art. 254 C. com. se prevede că,

participanții nu au niciun drept de proprietate asupra lucrurilor puse în

asociațiune, chiar dacă au fost procurate de aceștia, dar, cu toate acestea,

întrucât privește raporturile lor între aceștia, asociații pot să stipuleze ca

lucrurile ce le-au adus să li se restituie în natură, având dreptul, în caz

când restituirea nu sar putea face, la reparația daunelor suferite.

Este de necontestat

că prin protocolul de asociere din 10 august 2004 încheiat între părțile

litigante s-a decis crearea unei asociații în temeiul art. 251 - 256 C. civ.,

pentru realizarea în comun a unei producții de 200 case anual tip R.R. cu o

suprafață echivalentă de 200 mp la un preț mediu de 250 euro/mp, cu păstrarea

dreptului de proprietate a fiecărei părți asupra bunurilor și valorilor care au

reprezentat contribuțiile la realizarea asocierii.

Așa fiind în ceea ce

privește modul de soluționare a primului capăt de cerere, având ca obiect

constatarea încetării protocolului de asociere din 10 august 2004, instanța de

apel a apreciat în mod legal că, față de obiectul declarat de părți în

conținutul contractului, de temeiul juridic arătat în acesta, dar și față de

celelalte clauze, contractul în discuție reprezintă indubitabil o asociere în

participațiune a părților contractante.

Este de reținut că

potrivit art. 86 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006 privind procedura

insolvenței lichidatorul judiciar poate, în vederea maximizării averii

debitorului pe care îl reprezintă, să denunțe orice contract, atât timp cât

acestea nu au fost executate în totalitate sau substanțial.

Așa fiind, contrar

susținerilor recurentei-pârâte, încetarea contractului de asociere a intervenit

în temeiul art. 86 alin. (1) lit. b) din Legea 85/2006, reclamanta, prin

lichidator judiciar, notificând pârâta în acest sens, aspect reținut cu justețe

de instanța de control judiciar.

În altă ordine de

idei, dispozițiile de drept comun de la art. 1527 C. civ. din 1864 permiteau,

de asemenea, reclamantei, în calitate de asociat, denunțarea contractului

efectuată cu bună-credință.

În ceea ce privește

contribuția reclamantei, potrivit art. 4 lit. a) din contractul încheiat,

aceasta a constat în linia tehnologică producție case tip R.R. (proiectare

linie, realizare linie, punere la dispoziție tehnologie de fabricație, drept de

utilizare a invenției și agrementului tehnologic), contribuție evaluată la

260.000 euro și pusă la dispoziție până la data semnării contractului; de

asemenea contribuția reclamantei a constat în aport în natură și bani pentru

realizarea unei vile, parter plus etaj, pentru prezentare.

În mod legal s-a

apreciat că obligația ce-i revenea reclamantei de a aduce ca aport linia de

producție tehnologică în valoare de 260.000 euro trebuie considerată ca fiind

executată, având în vedere succesiunea logică a celor două obligații:

construirea casei și, respectiv, realizarea liniei de producție, aceasta din

urmă obligație fiind anterioară construirii casei, în condițiile în care s-a

început executarea contractului prin realizarea primei case.

Așa fiind, în mod

corect s-a apreciază că, în temeiul art. 3 din contract, în raport de care

reclamanta și-a păstrat dreptul de proprietate asupra bunului adus ca aport, de

încetarea raportului de asociere dintre părți, pârâta trebuie obligată la restituirea

în natură a liniei tehnologice de tip R.R., iar în măsura încetării existenței

acesteia, la restituirea echivalentului în bani al acesteia.

Cât privește

criticile vizând soluționare capătului de cerere având ca obiect restituirea

aportului adus de reclamantă la construirea casei de prezentare, fără a reitera

considerentele expuse vizând recursul reclamantei, se reține că și acestea sunt

nefondate.

În mod eronat pârâta

se prevalează de lipsa culpei contractuale, întrucât nu se poate face

abstracție de Sentința civilă nr. 10345 din 11 noiembrie 2008 a Judecătoriei

Sectorului 3 București, rămasă irevocabilă și care se bucură de putere de lucru

judecat în prezenta cauză, prin care s-a constatat că pârâta nu era proprietar

asupra terenului pe care a fost edificată construcția în scop de prezentare în

temeiul contractului, aceasta fiind cauza demolării sale, în cauză nefiind

depusă nicio dovadă din care să rezulte că pârâta a anunțat reclamanta despre

revendicarea terenului aferent construcției ori despre dispozițiile instanței

de a ridica de pe teren construcția existent.

Astfel cum în mod

corect s-a reținut, culpa contractuală a pârâtei în realizarea construcției pe

un teren ce nu îi aparținea de drept rezultă și din clauza de la art. 9 care

vizează răspunderea în relațiile cu terții.

Răspunderea pentru

demolarea construcției revine exclusiv pârâtei, iar urmare a încetării

contractului, pârâta urmează a restitui reclamantei și aportul adus de aceasta

la realizarea construcției de prezentare, astfel cum în mod legal au reținut

ambele instanțe.

Se impune precizarea

faptului că o reanalizare a situației de fapt la care tinde în realitate

recurenta-pârâtă, nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe aplicarea

greșită a legii, recurenta aducând în discuție chestiuni de fond a căror

analiză, astfel cum s-a arătat, excede competenței instanței de recurs.

Prin urmare, nu se

poate reține nici incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu

atât mai mult cu cât, în cauza de față nu rezultă că instanța de apel ar fi

recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile speței sau că ar fi aplicat

greșit dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu

totul eronat.

Nu în ultimul rând,

se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac

exigențele impuse de art. 304 C. proc. civ., reaprecierea probelor nemaifiind

posibilă în această etapă procesuală odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C.

proc. civ. prin O.U.G. 138/2000 și ale art. 304 pct. 10 C. proc. civ. prin

dispozițiile Legii nr. 219/2005.

Pentru rațiunile

înfățișate, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate instituite de

pct. 5 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. invocate de recurenta-pârâtă, în raport

de argumentele evocate și cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC T.N.

SA împotriva Deciziei civile nr. 518/2014 din 30 iunie 2014 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, menținând decizia instanței de

apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC R.G.I. SRL prin lichidator A.I. SPRL împotriva

Deciziei civile nr. 518/2014 din 30 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Respinge recursul

declarat de pârâta SC T.N. SA împotriva Deciziei civile nr. 518/2014 din 30

iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2015.

Procesat

de GGC - NN