MILANO SUD TELEMATICA S.R.L. c. ITALIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
MILANO SUD TELEMATICA S.R.L. c. ITALIE (CtEDO, 2008)
A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 66417/01 prezentate de MILANO SUD TELEMATICA S.R.L. împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 17 iunie 2008 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Antonella Mularoni, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișl Karakaș, judecători, Luigi Ferrari Bravo, judecător ad hoc; și a lui Sally Dolle, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată anterior formulată în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 11 aprilie 1998, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alin. (3) din Convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE partea reclamantă, Milano Sud Telematica S.R.L., este o societate italiană, având sediul la Albano Santsandro (Bergamo). R. Vico și F. Uggetti, avocați din Bergamo. Guvernul italian ( . .) este reprezentat de agenții săi, dnii U. Leanza și I.M. Braguglia, și co-agenții săi, dnii Esposito și F. Crisafolli, precum și de co-adjunctul său, dl Lettieri. Circumstanțele speculei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura principală La 7 mai 1992, societatea L. i-a cerut judecătorului din Milano să plătească 2 856 532 de lire italiene [1 475,28 EUR (EUR) ] pentru o factură parțial neplătită. La 8 iunie 1992, judecătorul a primit cererea. La 8 iunie 1987, reclamanta a făcut opoziție în fața judecătorului judecător din Milano. La 12 octombrie 1992, a fost înștiințată cauza. Trei dintre cele 13 ședințe stabilite între 21 ianuarie 1993 și 8 iulie 1997, trei au fost amânate din oficiu, patru au fost revocate la admiterea probelor și două au fost amânate la cererea părților. Prin hotărârea din 22 octombrie 1997, al cărei text a fost depus la grefa din 3 noiembrie 1997, judecătorul a respins opoziția. Procedura Pinto la 17 octombrie 2001, recurenta sesizează instanța de apel a lui Brescia în conformitate cu Legea nr. 89 din 24 martie 2001 - Legea Pinto În scopul de a se plânge de durata excesivă a procedurii descrise mai sus, reclamanta a solicitat repararea prejudiciului nepatrimonial într-un mod echitabil, printr-o decizie din 30 ianuarie 2002, al cărei text a fost depus la grefă la data de 11 Februarie 2002, instanța de apel a constatat o perioadă rezonabilă de depășire și a respins cererea de despăgubire, în măsura în care reclamanta nu a demonstrat că a suferit daune. În special, în ceea ce privește daunele nepatrimoniale, Curtea de apel a afirmat că, deși persoanele juridice ar putea suferi din cauza depășirii termenului rezonabil, aceste suferințe nu ar putea exista decât în prezența anumitor tipuri de prejudicii și ar necesita, pentru determinarea lor, dovezi precise care, în speță, nu au fost furnizate. Tribunalul de apel al Bresciei a condamnat recurenta să ramburseze suma de 542 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de procedură. La 17 martie 2003, recurenta a luat măsuri în casare în favoarea faptului că, odată ce termenul rezonabil constatat a fost depășit, persoanele juridice nu au avut obligația de a furniza dovada unei prejudicii în mod clar reipsa Printr-o hotărâre din 12 aprilie 2005, al cărei text a fost depus la grefă la 15 iunie 2005, Curtea de Casație a clasat decizia și a trimis părțile în fața Tribunalului din Brescia, în compunere de trimitere. La 20 septembrie 2005, recurenta a reînceput procedura în fața acestei instanțe. Prin decizia din 30 noiembrie 2005, al cărei text a fost depus la grefă la 6 decembrie 2005, instana de apel a amintit că, potrivit jurisprudeei Curii de Casație în Adunarea Plenară, durata procedurii antrenează în mod normal suferințe de ordin psihologic care să justifice acordarea unei despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial. Cu toate acestea, instana de apel a subliniat faptul că: în calitate de instană de trimitere ea nu se putea pronuna decât cu privire la cererile formulate în prima cerere din 2001. Cu toate acestea, reclamanta în cererea sa originală care nu a cuantificat daunele, instanța de apel consideră că, chiar dacă societatea ar fi putut suferi din cauza duratei procedurii, ținând cont de o astfel de sumă redusă, suferința nepatrimonială nu putea fi decât foarte scăzută. Prin urmare, aceasta a acordat societății reclamante 450 EUR în echitate pentru prejudiciul nepatrimonial și a compensat costurile procedurii între părți. Împotriva acestei decizii, recurenta nu a formulat niciun recurs în casație. Dreptul și practica internă relevantă Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în hotărârea Cocchiarella c. Italia ([GC], n 64886/01, §§ 23-31, CEDO 2006 ...). GRIEF Partea reclamantă susține că durata procedurii civile nu a respectat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Aceasta consideră că suma acordată de Curtea a Tribunalului de Primă Instanță a Bresciei ca prejudiciu nepatrimonial nu este suficientă pentru a remedia prejudiciul care rezultă din încălcarea articolului 6. Recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În urma analizei diferitelor aspecte ale remeditării Pinto, Curtea a considerat că acest lucru este necesar începând cu 10 martie 2005 pentru a fi solicitat societăților reclamante pe care le utilizează în recurs în sensul articolului 1 din Convenție (a se vedea Provide S.r.l. Italia, nr. 62155/00, § 18, 5 iulie 2007).În speță, Curtea arată că societatea reclamantă nu a formulat un recurs în casație împotriva celei de a doua decizii a Tribunalului de apel al Brescia, al cărei text fusese depus la grefă la 6 decembrie 2005, adică la aproape nouă luni după 10 martie 2005. În aceste condiții, Curtea consideră că cererea trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din convenție. În concluzie, având în vedere cele de mai sus, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 29 alineatul (3) din convenție și să se declare inadmisibilă cererea. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să declare cererea inadmisibilă.