ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3163/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3163/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

penale, deliberând, a reținut următoarele:

Prin

sentința penală nr. 72 din 23 aprilie 2012, Tribunalul Vaslui a condamnat-o pe

inculpata C.N. la 4 ani închisoare cu executare în regim de detenție pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și (2) C.

pen. și art. 76 alin. (2) C. pen.

A admis,

în parte, acțiunile civile formulate de părțile civile, obligând-o pe inculpata

C.N., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V. SA Vaslui, prin

lichidatori judiciari la plata despăgubirilor civile în cuantum de : 546.033

lei și dobânda penalizatoare către SC R. SA Săvinești ( succesor SC R. SA); 36.790,72

lei către C.A. (concesionar al SC A.D. SRL București); 44.170,70 lei către SC

A.C. SRL București; 12.197,60 lei și majorări de întârziere către SC P. SRL;

34.315,07 lei către SC C. SRL Panciu; 33.144,35 lei către SC E.T. SRL

București; 12.960,3 lei către SC A.T.R. SRL; 31.529,72 lei către SC P. SRL; 8.074,60

lei către SC C. SRL; 1.388,13 lei către SC U. SRL Vaslui; 356.783 lei către SC

Z.P. SRL; 22.546,63 lei către SC L.S. SRL, 55.253,93 lei către SC R.D. SRL;

53.200,27 lei, plus dobânda legală către SC S. SRL Vaslui; 15.000 lei către SC I.

SRL Vaslui și de 50.000 lei către A.V.A.S. București.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că în

perioada 2003 - 2004, inculpata C.N., în calitate de director la SC V. SA

Vaslui, a achiziționat de la 16 societăți comerciale (SC R. SA Câmpulun Moldovenesc,

SC A.C. SRL București, SC C. SRL Panciu, SC P. SRL, SC E.T. SRL București, SC

A.T.R. SRL, SC P. SRL, SC C. SRL, SC U. SRL Vaslui, SC Z.P. SRL, SC L.S. SRL,

SC R.D. SRL, SC S. SRL Vaslui, SC I. SRL Vaslui, SC E.E.R. SA) mărfuri pentru

achitarea cărora a emis file C.E.C. și bilete la ordin, deși firma pe care o reprezintă

nu avea provizia necesară acoperirii instrumentelor de plată sau se afla în

interdicție bancară, împrejurări pe care nu le-a adus la cunoștința

reprezentanților părți civile, inducându-i astfel în eroare cu privirea la

solvabilitatea părții responsabile civilmente. O parte din mărfurile au fost

vândute de inculpată la prețuri inferioare celor de achiziție către SC P. SA,

societate care deține 74,83 % din acțiunile SC V. SA Vaslui și căreia partea

responsabilă civilmente i-a transferat proprietatea pentru o serie de bunuri,

fără ca organele judiciare să poată stabili că aceste operațiuni s-au efectuat

în scopul fraudării intereselor celor 16 societăți creditoare (Decizia nr. 86

din 20 martie 2006 a Curții de Apel lași, secția comercială).

Relevante

în stabilirea situației de fapt au fost considerate declarațiile testimoniale

ale C.T., M.G., G.C., A.L., A.M., P.R.C., Ț.I., V.L., C.C.E., P.V. și I.L.,

angajați ai SC V. SA Vaslui care au susținut că inculpata C.N. decidea în orice

problemă a societății, inclusiv în comandarea produselor, negocierea cu

furnizorii, stabilirea termenelor de plată, semnătura contabilului de pe

instrumentul de plată era pur formală, în condițiile în care prima semnătură

aplicată îi aparținea inculpatei, care lua toate deciziile, aspecte confirmate

în mare parte chiar de către aceasta.

S-au reținut

și cele susținute de către inculpată, care a recunoscut că la data emiterii

filelor C.E.C. și biletelor la ordin nu au existat niciodată provizioanele

necesare acoperirii lor din cauza deficitului financiar în care se afla

societatea, iar instrumentele de plată erau folosite ca mijloc de plată.

În drept, s-a

constatat că faptele inculpatei C.N. de a induce în eroare părțile vătămate

pentru inițierea sau derularea activităților economice prin emiterea unor

instrumente de plata, realizează conținutul infracțiunii de înșelăciune în

formă continuată prevăzute de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În acest sens

au fost avute în vedere acțiunile derulate de inculpată C.N., respectiv

contactarea în continuare a furnizorilor pentru a solicita livrarea mărfurilor,

deși situația economică și financiară a firmei era dificilă, neexistând

posibilități suficiente pentru a echilibra balanța de plăți, emițând

instrumente de plată și ulterior intrării în interdicție bancară, cu atât mai

mult cu cât consiliul de administrație fusese desființat și A.G.A. nu a avut

nicio ședință, aspecte care s-au apreciat că dovedesc intenția sa de a induce

în eroare părțile civile și exclud incidența dispozițiilor art. 84 alin. (5) pct.

2 din Legea nr. 59/1934.

S-a mai

reținut că activitatea continuă de inducere în eroare a părților vătămate s-a

realizat prin emiterea unor instrumente de plată, motiv pentru care s-a

constatat că neexecutarea față de beneficiarul biletului la ordine a obligației

asumate nu exclude răspunderea penală pentru agravanta prevăzută de alin. (4)

al art. 215 C. pen., fără însă să fie incidente și dispozițiile alin. (2) din

același text de lege, în condițiile în care inculpata nu s-a folosit de nume

sau calități

mincinoase ori de alte asemenea

mijloace frauduloase în derularea activității infracționale, motiv pentru care

s-a schimbat încadrarea juridică a faptei în sensul înlăturării acestor

prevederi.

La

individualizarea pedepsei au fost avute în vedere prevederile art. 52 și art. 72

C. pen., în raport de care față de conduita bună a inculpatei înainte de

săvârșirea faptei s-au reținut circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin.

(1) lit. a) și art. 74 alin. (2) C. pen.

Pe latură

civilă a fost obligată inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente

pentru prejudiciul cauzat părților civile prin activitatea infracțională de

inducere în eroare.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat în termen apel inculpata C.N. și partea civilă

A.V.A.S. București.

Inculpata a

criticat soluția de condamnare în condițiile în care lipsește unul din

elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, respectiv intenția.

Prin Decizia penală

nr. 51 din 02 aprilie 2013, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze

cu minori, a admis apelul inculpatei, a desființat în parte hotărârea atacată

și rejudecând, a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 4 ani

închisoare pe durata unui termen de încercare de 7 ani, interval în care urma

să se supună măsurilor de supraveghere, atrăgându-i atenția asupra

dispozițiilor art. 359 C. proc. pen., a menținut celelalte dispoziții ale

sentinței, respingând apelul declarat de A.V.A.S. București.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că judecătorul fondului a

făcut o analiză detaliată a materialului probator pe care 1-a evaluat corect,

stabilind just situația de fapt ce nu comportă critici, precum și vinovăția

inculpatei.

S-a constatat

că soluția de condamnare se bazează pe declarațiile reprezentanților părți

vătămate, rapoartele de constatare tehnico științifică, documentele contabile,

declarațiile martorilor și ale inculpatei, expertiza judiciară contabilă și

înscrisuri, inclusiv instrumente bancare de plată, mijloace de probă din

coroborarea cărora a rezultat că, în perioada 2003 - 2004, inculpata C.N., în

calitate de director la SC V. SA Vaslui, a emis file C.E.C. și bilete la ordin

către un număr de 16 societăți comerciale, cunoscând că firma pe care o

reprezintă nu avea în conturile bancare provizia necesară acoperirii sau se

află în interdicție bancară

dovedită de înscrisuri și

expertiza contabilă din care rezultă că acțiunile derulate de inculpată au

condus la deteriorarea situația firmei, astfel încât la începutul anului 2004

starea efectivă de faliment era iminentă. Cunoscând starea reală a firmei,

inculpata a continuat să achiziționeze produse de la numeroși agenți economici

acumulând datorii foarte mari, fără să le aducă la cunoștință lipsa

proviziunilor financiare, ba mai mult a eliberat instrumente de plată dar nu

pentru a garanta plata ci pentru a fi încasate la scadență.

Intenția de a

înșela părțile civile s-a apreciat și în raport de faptul că în perioada de

referință inculpata, deși a mai încasat sume de bani de la diferiți clienți nu

i-a folosit pentru plata facturilor ci în alte scopuri.

Și în ceea ce

privește încadrarea juridică s-a constatat că instanța de fond a reținut în mod

corect incidența dispozițiilor art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen.

Sub

raport sancționator s-a reținut că pedeapsa a fost just individualizată ca și

cuantum dar nu și sub aspectul modalității de executare.

Instanța de

prim control judiciar, în raport de lipsa antecedentelor penale ale inculpatei,

perioada mare de timp care a trecut de la comiterea faptelor a considerat că se

impune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei cu instituirea

obligațiilor prevăzute de lege, modalitate ce este suficientă pentru asigurarea

scopului educativ și de exemplaritate al tratamentului sancționator.

În ceea ce

privește apelul nemotivat al părții civile A.V.A.S. București, instanța de apel

a constatat că despăgubirile acordate sunt corecte, din actele și lucrările

dosarului rezultând că fila C.E.C. emisă de inculpată fără acoperire avea

valoarea stabilită de judecătorul fondului.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, partea civilă A.A.A.S. și

inculpata C.N.

Partea

civilă, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct.

10 C. proc. pen., a arătat că în mod greșit nu s-au acordat despăgubirile în

cuantumul solicitat.

Inculpata C.N.,

invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

1

alin. (1) pct. 12

și 18 C. proc. pen., a solicitat achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei

infracțiunii, lipsind sub aspect'subiectiv forma de vinovăție cerută de lege

pentru a fi reținută această faptă.

Examinând

hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 10, 12, 17

2

și 18 C. proc. pen., precum și din

oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

apreciază recursurile declarate de partea civilă A.A.A.S. și inculpata C.N., ca

fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

Prioritar

este de menționat că decizia atacată a fost pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția

penală și pentru cauze cu minori, la data de 02 aprilie 2013, deci ulterior

intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești (12

februarie 2013), situație in care

aceasta este supusă casării doar în limita motivelor de recurs prevăzute în art.

385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul

normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din Lege -

referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de

vechea reglementare procesual penală - nefiind incidente în cauză.

Ca atare,

recursul părții civile nu mai poate fi analizat în lumina dispozițiilor art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., întrucât acest caz de casare a fost abrogat

prin actul normativ menționat, motiv de recurs care de altfel a fost invocat

formal, întrucât ceea ce se contestă este nelegalitatea soluției dată pe latură

civilă de instanța de prim control judiciar, împrejurare ce poate fi evaluată

din perspectiva dispozițiilor ari 385

9

alin. (1) și (17)

2

C. proc. pen.

Însă,

dintr-o atentă analiză a criticilor formulate se constată că aspectele relevate

de partea civilă, exced examenului pe care Înalta Curte îl poate efectua din

prisma acestui caz de casare, întrucât în realitate ceea ce se critică este

greșita soluționare a laturii civile dar nu determinată de încălcarea unei

dispoziții legale, împrejurare care se încadra în dispozițiile de art. 385 alin.

(1) pct. 18 C. proc. pen.

Într-adevăr,

cuantumul daunelor materiale putea fi modificat în recurs, ca a doua cale de

atac, numai în măsura în care se constata existența unei grave erori de fapt

sub aspectul laturii civile, concretizată într-o contradicție evidentă,

esențială și necontroversată între probele administrate și cele reținute de

instanțele inferioare.

Cum

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen. a fost abrogat prin intrarea în vigoare, începând cu data de 12 februarie

2013, a Legii nr. 2/2013, criticile părții civile nu mai pot fi examinate în

prezent, în condițiile în care în sistemul nostru juridic recursul în materie

penală este reglementat ca o cale de atac devolutivă în drept, soluția atacată

fiind pronunțată ulterior schimbărilor legislative menționate (02 aprilie

2013).

In ceea ce

privește calea de atac a inculpatei se constată că aceasta a invocat în mod

formal cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

și 18 C. proc. pen., întrucât criticile dezvoltate în scris se circumscriu pct.

12 al aceluiași articol, text de lege doar în baza căruia va fi realizată

examinarea deciziei atacate.

Pentru

existența infracțiunii de înșelăciune în convenții este necesară desfășurarea unei

activități de inducere sau menținere în eroare, fără de care persoana vătămată

nu ar fi încheiat contractul dăunător.

Într-adevăr

simpla neexecutare a unei obligații asumate printr-o convenție civilă sau

comercială nu are caracter penal, chiar dacă făptuitorul s-a angajat să o

îndeplinească până la un anumit termen, deși știa că nu-și va respecta

angajamentul, atâta timp cât nu a uzat de mijloace amăgitoare pentru a convinge

persoana vătămată că-și va executa obligațiile izvorâte din contract.

Or, în

speță Înalta Curte constată că activitatea desfășurată de inculpata C.N. ar condus

la falsificarea

filelor C.E.C. și biletelor la ordin,

instrumente de plată emise fără provizia sau acoperirea necesară, aceasta

obținând astfel pentru sine un folos material injust în timp ce părțile

vătămate au fot prejudiciate, împrejurări faptice ce își găsesc corespondent în

infracțiunea de înșelăciune.

Procedeul

folosit de inculpată este caracteristic încheierii și executării unor contracte

prin care se urmărește păgubirea vânzătorului, concretizat în cumpărarea de

mărfuri prin emiterea de C.E.C.-uri sau bilete la ordin fără acoperire,

instrumente de plată lăsate uneori drept garanție, pentru ca ulterior ridicării

produselor, acestea să nu mai fie plătite.

Relevante

sunt declarațiile administratorilor societăților păgubite și ale angajaților

acestora, care au arătat că inculpata C.N. a dat asigurării că mărfurile vor fi

achite la termen, ca după livrarea produselor să constate că nu-și pot recupera

debitele, întrucât C.E.C.-urile și biletele la ordin emise de aceasta au fost

respinse la plată fie din lipsă de disponibil în cont sau ca urmare a intrării

în interdicție bancară a trasului.

În plus,

niciuna din societățile înșelate nu au cunoscut că instrumentele de plată

primite de la inculpată, nu au acoperire, fiind evident că în aceste condiții

nu ar mai fi livrat mărfurile.

De

asemenea, inculpata a recunoscut că filele C.E.C. și biletele la ordin nu au

fost lăsate ca și garanție, ci pentru a fi folosite la termen ca instrumente de

plată, deși la momentul emiterii nu dispunea de provizia necesară, aspect pe

care nu l-a adus la cunoștința beneficiarilor.

De

altfel, până la scadență a continuat că contracteze mărfuri și să emită

instrumente de plată fără a avea disponibil în cont sau cunoscând că SC V. SA

Vaslui se află în interdicția de a le emite, comportament care a condus la

crearea unui prejudiciu considerabil, împrejurare care dovedește că în

raporturile cu părțile civile aceasta a acționat cu forma de vinovății cerută

de lege, adică intenția de a le inducere și menținere în eroare, în condițiile

în care a și vândut parte din produsele cumpărate la prețuri inferioare celor

de achiziție către o societate care deținea capitalul majoritar al părții

responsabile civilmente.

Astfel,

întreaga sa conduită evidențiază intenția de a înșela societățile vânzătoare,

relevant fiind faptul că s-a implica în toate activitățile firmei de la

negocierea contractelor, comandarea produselor, până la stabilirea termenelor

de plată și semnarea filelor C.E.C. și a biletelor la ordin, fapt confirmat de

angajații SC V. SA Vaslui, așa cum s-a reținut și de către instanțele

inferioare.

Ca

atare, implicarea inculpatei în realizarea activității infracționale de

inducere/menținere în eroare în scopul obținerii unor foloase materiale ilicite

este determinantă, fiind exclusă lipsa de vinovăție la comiterea actelor

materiale ale infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

În consecință,

rezultă fără dubiu că activitatea infracțională a inculpatei C.N. se circumscrie

elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2),

(4) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în condițiile în care

beneficiarii instrumentelor de plată nu au cunoscut lipsa la tras a

disponibilului necesar acoperirii lor, iar prejudiciul cauzat depășește limita

stabilită de legiuitor pentru a fi incidente dispozițiile art. 146 C. pen.

privind consecințele deosebit de grave, date fiind numărul mare de acte

materiale care au avut ca rezultat producerea unei pagube globale mai mare de

200.000 lei, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.

Pentru

motivele dezvoltate anterior, constatând, așadar, că, în cauză, nu

sunt

incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct 12 și 17 și și

nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385 alin. (3)

C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în

temeiul art. 385

15

pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de partea civilă A.A.A.S. și inculpata C.N.

Având

în vedere că inculpata C.N. și partea civilă se află în culpă procesuală, în

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte le va obliga la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIV

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de partea civilă A.A.A.S. și de inculpata C.N.

împotriva Deciziei penale nr. 51 din 2 aprilie 2013 a Curții de Apel Iași, secția

penală și pentru cauze cu minori.

Obligă

recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Obligă

recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 17 octombrie 2013.