ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3163/2013

Asupra recursurilor penale, deliberând, a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 72 din 23 aprilie 2012, Tribunalul Vaslui a condamnat-o pe inculpata C.N. la 4 ani închisoare cu executare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și (2) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen. A admis, în parte, acțiunile civile formulate de părțile civile, obligând-o pe inculpata C.N., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V. SA Vaslui, prin lichidatori judiciari la plata despăgubirilor civile în cuantum de : 546.033 lei și dobânda penalizatoare către SC R. SA Săvinești ( succesor SC R. SA); 36.790,72 lei către C.A.

(concesionar al SC A.D. SRL București); 44.170,70 lei către SC A.C. SRL București; 12.197,60 lei și majorări de întârziere către SC P. SRL; 34.315,07 lei către SC C. SRL Panciu; 33.144,35 lei către SC E.T. SRL București; 12.960,3 lei către SC A.T.R. SRL; 31.529,72 lei către SC P. SRL; 8.074,60 lei către SC C. SRL; 1.388,13 lei către SC U. SRL Vaslui; 356.783 lei către SC Z.P. SRL; 22.546,63 lei către SC L.S. SRL, 55.253,93 lei către SC R.D. SRL; 53.200,27 lei, plus dobânda legală către SC S. SRL Vaslui; 15.000 lei către SC I. SRL Vaslui și de 50.000 lei către A.V.A.S. București. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că în perioada 2003 - 2004, inculpata C.N., în calitate de director la SC V. SA Vaslui, a achiziționat de la 16 societăți comerciale (SC R. SA Câmpulun Moldovenesc, SC A.C.

SRL București, SC C. SRL Panciu, SC P. SRL, SC E.T. SRL București, SC A.T.R. SRL, SC P. SRL, SC C. SRL, SC U. SRL Vaslui, SC Z.P. SRL, SC L.S. SRL, SC R.D. SRL, SC S. SRL Vaslui, SC I. SRL Vaslui, SC E.E.R. SA) mărfuri pentru achitarea cărora a emis file C.E.C. și bilete la ordin, deși firma pe care o reprezintă nu avea provizia necesară acoperirii instrumentelor de plată sau se afla în interdicție bancară, împrejurări pe care nu le-a adus la cunoștința reprezentanților părți civile, inducându-i astfel în eroare cu privirea la solvabilitatea părții responsabile civilmente.

O parte din mărfurile au fost vândute de inculpată la prețuri inferioare celor de achiziție către SC P. SA, societate care deține 74,83 % din acțiunile SC V. SA Vaslui și căreia partea responsabilă civilmente i-a transferat proprietatea pentru o serie de bunuri, fără ca organele judiciare să poată stabili că aceste operațiuni s-au efectuat în scopul fraudării intereselor celor 16 societăți creditoare (Decizia nr. 86 din 20 martie 2006 a Curții de Apel lași, secția comercială). Relevante în stabilirea situației de fapt au fost considerate declarațiile testimoniale ale C.T., M.G., G.C., A.L., A.M., P.R.C., Ț.I., V.L., C.C.E., P.V. și I.L., angajați ai SC V. SA Vaslui care au susținut că inculpata C.N.

decidea în orice problemă a societății, inclusiv în comandarea produselor, negocierea cu furnizorii, stabilirea termenelor de plată, semnătura contabilului de pe instrumentul de plată era pur formală, în condițiile în care prima semnătură aplicată îi aparținea inculpatei, care lua toate deciziile, aspecte confirmate în mare parte chiar de către aceasta. S-au reținut și cele susținute de către inculpată, care a recunoscut că la data emiterii filelor C.E.C. și biletelor la ordin nu au existat niciodată provizioanele necesare acoperirii lor din cauza deficitului financiar în care se afla societatea, iar instrumentele de plată erau folosite ca mijloc de plată. În drept, s-a constatat că faptele inculpatei C.N.

de a induce în eroare părțile vătămate pentru inițierea sau derularea activităților economice prin emiterea unor instrumente de plata, realizează conținutul infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prevăzute de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În acest sens au fost avute în vedere acțiunile derulate de inculpată C.N., respectiv contactarea în continuare a furnizorilor pentru a solicita livrarea mărfurilor, deși situația economică și financiară a firmei era dificilă, neexistând posibilități suficiente pentru a echilibra balanța de plăți, emițând instrumente de plată și ulterior intrării în interdicție bancară, cu atât mai mult cu cât consiliul de administrație fusese desființat și A.G.A.

nu a avut nicio ședință, aspecte care s-au apreciat că dovedesc intenția sa de a induce în eroare părțile civile și exclud incidența dispozițiilor art. 84 alin. (5) pct. 2 din Legea nr. 59/1934. S-a mai reținut că activitatea continuă de inducere în eroare a părților vătămate s-a realizat prin emiterea unor instrumente de plată, motiv pentru care s-a constatat că neexecutarea față de beneficiarul biletului la ordine a obligației asumate nu exclude răspunderea penală pentru agravanta prevăzută de alin. (4) al art. 215 C. pen., fără însă să fie incidente și dispozițiile alin. (2) din același text de lege, în condițiile în care inculpata nu s-a folosit de nume sau calități mincinoase ori de alte asemenea mijloace frauduloase în derularea activității infracționale, motiv pentru care s-a schimbat încadrarea juridică a faptei în sensul înlăturării acestor prevederi.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere prevederile art. 52 și art. 72 C. pen., în raport de care față de conduita bună a inculpatei înainte de săvârșirea faptei s-au reținut circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (2) C. pen. Pe latură civilă a fost obligată inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente pentru prejudiciul cauzat părților civile prin activitatea infracțională de inducere în eroare. Împotriva acestei hotărâri au declarat în termen apel inculpata C.N. și partea civilă A.V.A.S. București. Inculpata a criticat soluția de condamnare în condițiile în care lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, respectiv intenția.

Prin Decizia penală nr. 51 din 02 aprilie 2013, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul inculpatei, a desființat în parte hotărârea atacată și rejudecând, a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 4 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 7 ani, interval în care urma să se supună măsurilor de supraveghere, atrăgându-i atenția asupra dispozițiilor art. 359 C. proc. pen., a menținut celelalte dispoziții ale sentinței, respingând apelul declarat de A.V.A.S. București. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că judecătorul fondului a făcut o analiză detaliată a materialului probator pe care 1-a evaluat corect, stabilind just situația de fapt ce nu comportă critici, precum și vinovăția inculpatei.

S-a constatat că soluția de condamnare se bazează pe declarațiile reprezentanților părți vătămate, rapoartele de constatare tehnico științifică, documentele contabile, declarațiile martorilor și ale inculpatei, expertiza judiciară contabilă și înscrisuri, inclusiv instrumente bancare de plată, mijloace de probă din coroborarea cărora a rezultat că, în perioada 2003 - 2004, inculpata C.N., în calitate de director la SC V. SA Vaslui, a emis file C.E.C. și bilete la ordin către un număr de 16 societăți comerciale, cunoscând că firma pe care o reprezintă nu avea în conturile bancare provizia necesară acoperirii sau se află în interdicție bancară dovedită de înscrisuri și expertiza contabilă din care rezultă că acțiunile derulate de inculpată au condus la deteriorarea situația firmei, astfel încât la începutul anului 2004 starea efectivă de faliment era iminentă.

Cunoscând starea reală a firmei, inculpata a continuat să achiziționeze produse de la numeroși agenți economici acumulând datorii foarte mari, fără să le aducă la cunoștință lipsa proviziunilor financiare, ba mai mult a eliberat instrumente de plată dar nu pentru a garanta plata ci pentru a fi încasate la scadență. Intenția de a înșela părțile civile s-a apreciat și în raport de faptul că în perioada de referință inculpata, deși a mai încasat sume de bani de la diferiți clienți nu i-a folosit pentru plata facturilor ci în alte scopuri. Și în ceea ce privește încadrarea juridică s-a constatat că instanța de fond a reținut în mod corect incidența dispozițiilor art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen.

Sub raport sancționator s-a reținut că pedeapsa a fost just individualizată ca și cuantum dar nu și sub aspectul modalității de executare. Instanța de prim control judiciar, în raport de lipsa antecedentelor penale ale inculpatei, perioada mare de timp care a trecut de la comiterea faptelor a considerat că se impune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei cu instituirea obligațiilor prevăzute de lege, modalitate ce este suficientă pentru asigurarea scopului educativ și de exemplaritate al tratamentului sancționator. În ceea ce privește apelul nemotivat al părții civile A.V.A.S. București, instanța de apel a constatat că despăgubirile acordate sunt corecte, din actele și lucrările dosarului rezultând că fila C.E.C.

emisă de inculpată fără acoperire avea valoarea stabilită de judecătorul fondului. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, partea civilă A.A.A.S. și inculpata C.N. Partea civilă, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., a arătat că în mod greșit nu s-au acordat despăgubirile în cuantumul solicitat. Inculpata C.N., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 1 alin. (1) pct. 12 și 18 C. proc. pen., a solicitat achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiunii, lipsind sub aspect'subiectiv forma de vinovăție cerută de lege pentru a fi reținută această faptă.

Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 10, 12, 17 2 și 18 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de partea civilă A.A.A.S. și inculpata C.N., ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente: Prioritar este de menționat că decizia atacată a fost pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 02 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (12 februarie 2013), situație in care aceasta este supusă casării doar în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din Lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de vechea reglementare procesual penală - nefiind incidente în cauză. Ca atare, recursul părții civile nu mai poate fi analizat în lumina dispozițiilor art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., întrucât acest caz de casare a fost abrogat prin actul normativ menționat, motiv de recurs care de altfel a fost invocat formal, întrucât ceea ce se contestă este nelegalitatea soluției dată pe latură civilă de instanța de prim control judiciar, împrejurare ce poate fi evaluată din perspectiva dispozițiilor ari 385 9 alin. (1) și (17) 2 C. proc.

pen. Însă, dintr-o atentă analiză a criticilor formulate se constată că aspectele relevate de partea civilă, exced examenului pe care Înalta Curte îl poate efectua din prisma acestui caz de casare, întrucât în realitate ceea ce se critică este greșita soluționare a laturii civile dar nu determinată de încălcarea unei dispoziții legale, împrejurare care se încadra în dispozițiile de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. Într-adevăr, cuantumul daunelor materiale putea fi modificat în recurs, ca a doua cale de atac, numai în măsura în care se constata existența unei grave erori de fapt sub aspectul laturii civile, concretizată într-o contradicție evidentă, esențială și necontroversată între probele administrate și cele reținute de instanțele inferioare.

Cum cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat prin intrarea în vigoare, începând cu data de 12 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, criticile părții civile nu mai pot fi examinate în prezent, în condițiile în care în sistemul nostru juridic recursul în materie penală este reglementat ca o cale de atac devolutivă în drept, soluția atacată fiind pronunțată ulterior schimbărilor legislative menționate (02 aprilie 2013). In ceea ce privește calea de atac a inculpatei se constată că aceasta a invocat în mod formal cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 18 C. proc. pen., întrucât criticile dezvoltate în scris se circumscriu pct. 12 al aceluiași articol, text de lege doar în baza căruia va fi realizată examinarea deciziei atacate.

Pentru existența infracțiunii de înșelăciune în convenții este necesară desfășurarea unei activități de inducere sau menținere în eroare, fără de care persoana vătămată nu ar fi încheiat contractul dăunător. Într-adevăr simpla neexecutare a unei obligații asumate printr-o convenție civilă sau comercială nu are caracter penal, chiar dacă făptuitorul s-a angajat să o îndeplinească până la un anumit termen, deși știa că nu-și va respecta angajamentul, atâta timp cât nu a uzat de mijloace amăgitoare pentru a convinge persoana vătămată că-și va executa obligațiile izvorâte din contract. Or, în speță Înalta Curte constată că activitatea desfășurată de inculpata C.N. ar condus la falsificarea filelor C.E.C.

și biletelor la ordin, instrumente de plată emise fără provizia sau acoperirea necesară, aceasta obținând astfel pentru sine un folos material injust în timp ce părțile vătămate au fot prejudiciate, împrejurări faptice ce își găsesc corespondent în infracțiunea de înșelăciune. Procedeul folosit de inculpată este caracteristic încheierii și executării unor contracte prin care se urmărește păgubirea vânzătorului, concretizat în cumpărarea de mărfuri prin emiterea de C.E.C.-uri sau bilete la ordin fără acoperire, instrumente de plată lăsate uneori drept garanție, pentru ca ulterior ridicării produselor, acestea să nu mai fie plătite. Relevante sunt declarațiile administratorilor societăților păgubite și ale angajaților acestora, care au arătat că inculpata C.N.

a dat asigurării că mărfurile vor fi achite la termen, ca după livrarea produselor să constate că nu-și pot recupera debitele, întrucât C.E.C.-urile și biletele la ordin emise de aceasta au fost respinse la plată fie din lipsă de disponibil în cont sau ca urmare a intrării în interdicție bancară a trasului. În plus, niciuna din societățile înșelate nu au cunoscut că instrumentele de plată primite de la inculpată, nu au acoperire, fiind evident că în aceste condiții nu ar mai fi livrat mărfurile. De asemenea, inculpata a recunoscut că filele C.E.C. și biletele la ordin nu au fost lăsate ca și garanție, ci pentru a fi folosite la termen ca instrumente de plată, deși la momentul emiterii nu dispunea de provizia necesară, aspect pe care nu l-a adus la cunoștința beneficiarilor.

De altfel, până la scadență a continuat că contracteze mărfuri și să emită instrumente de plată fără a avea disponibil în cont sau cunoscând că SC V. SA Vaslui se află în interdicția de a le emite, comportament care a condus la crearea unui prejudiciu considerabil, împrejurare care dovedește că în raporturile cu părțile civile aceasta a acționat cu forma de vinovății cerută de lege, adică intenția de a le inducere și menținere în eroare, în condițiile în care a și vândut parte din produsele cumpărate la prețuri inferioare celor de achiziție către o societate care deținea capitalul majoritar al părții responsabile civilmente. Astfel, întreaga sa conduită evidențiază intenția de a înșela societățile vânzătoare, relevant fiind faptul că s-a implica în toate activitățile firmei de la negocierea contractelor, comandarea produselor, până la stabilirea termenelor de plată și semnarea filelor C.E.C.

și a biletelor la ordin, fapt confirmat de angajații SC V. SA Vaslui, așa cum s-a reținut și de către instanțele inferioare. Ca atare, implicarea inculpatei în realizarea activității infracționale de inducere/menținere în eroare în scopul obținerii unor foloase materiale ilicite este determinantă, fiind exclusă lipsa de vinovăție la comiterea actelor materiale ale infracțiunii de înșelăciune în formă continuată. În consecință, rezultă fără dubiu că activitatea infracțională a inculpatei C.N. se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (4) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în condițiile în care beneficiarii instrumentelor de plată nu au cunoscut lipsa la tras a disponibilului necesar acoperirii lor, iar prejudiciul cauzat depășește limita stabilită de legiuitor pentru a fi incidente dispozițiile art. 146 C. pen.

privind consecințele deosebit de grave, date fiind numărul mare de acte materiale care au avut ca rezultat producerea unei pagube globale mai mare de 200.000 lei, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar. Pentru motivele dezvoltate anterior, constatând, așadar, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct 12 și 17 și și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă A.A.A.S. și inculpata C.N. Având în vedere că inculpata C.N.

și partea civilă se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte le va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIV

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă A.A.A.S. și de inculpata C.N. împotriva Deciziei penale nr. 51 din 2 aprilie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 octombrie 2013.