ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1357/2016

Decizia nr.

1357/2016

Asupra

conflictului de competență de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Timișoara, la data de 3 decembrie 2015,

contestatoarea SC A. SA, prin lichidator judiciar B. SPRL a solicitat, în

contradictoriu cu intimata SC C. SRL, întoarcerea parțială a

executării silite demarate în cadrul dosarului execuțional al B.EJ.

D. și stabilirea parțială a situației anterioare acesteia,

respectiv obligarea intimatei la plata/restituirea sumei de 6.826.855,03 lei.

Prin

Sentința civilă nr. 1625 din 25 februarie 2016, Judecătoria

Timișoara a admis excepția necompetenței sale teritoriale

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Sectorului 1 București, reținând, că, întrucât

cerere de întoarcere a executării silite a fost formulată la data de

7 octombrie 2014, după publicarea în M. Of. a Deciziei Curții

Constituționale nr. 348 din 16 iulie 2014, și înainte de

apariția Legii nr. 138/2014 care a introdus normele de stabilire a

instanței de executare, se aplica norma generală, respectiv art. 107

C. proc. civ. care stabilește competența în favoarea instanței

de la sediul pârâtului.

Judecătoria

Sectorului 1 București, prin Sentința civilă nr. 7445 din 26

aprilie 2016, la rândul său, a admis excepția necompetenței sale

teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Timișoara și, constatând ivit conflictul

negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți pentru

pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a

pronunța această sentință, Judecătoria Sectorului I

București a reținut ca, în raport de dispozițiilor art. 724

alin. (3) C. proc. civ., competența soluționării cererilor de

întoarcere a executării aparține instanței de executare

normă de competență exclusivă, derogatorie de la normele

dreptului comun în materie prevăzute de C. proc. civ.

Cu privire la

acest aspect, s-a reținut că dispozițiile Cap. VIII privind

întoarcerea executării C. proc. civ. se aplică situației

desființării titlului executoriu (art. 723 alin. (1) C. proc. civ.)

fără a face distincție în funcție de modalitate în care a

fost pus în executare acest titlu executoriu, prin executare silită sau

prin executarea benevolă a acestuia de către debitor.

S-a mai

reținut că dispozițiile art. 724 alin. (3) C. proc. civ. sunt

aplicabile în oricare altă situație în care întoarcerea

executării nu a fost dispusă de către instanța

judecătorească care a desființat titlul executoriu sau care a

anulat executarea silită, nici dispozițiile acestui articol

nefăcând distincție în funcție de modul în care acel titlu

executoriu a fost executat silit sau benevol.

În concluzie,

s-a reținut că este competentă să soluționeze cererea

de întoarcerea a executării (executare silită sau benevolă)

instanța de executare.

S-a

reținut că potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei,

coroborate cu susținerile intimatei C. SRL, în fapt nu a fost începută

o procedură de executare silită la cererea acesteia împotriva

debitorului său, reclamantul din prezenta cauză A. SA, motiv pentru

care nu se poate vorbi de o executare silită începută la o

anumită dată în funcție de care să se stabilească

normele de competența teritorială a instanței de executare.

În

situația în care nu a existat o executare silită, instanța de

executare competentă să soluționeze cererea de întoarcere a

executării benevole a unui titlu executoriu (ce a fost ulterior

desființat) se raportează la normele de competență în

vigoare la momentul introducerii cererii de întoarcere a executării

respectiv la data de 3 decembrie 2015, moment în care erau în vigoare

dispozițiile art. 650 C. proc. civ. în forma actuală, conform

cărora, instanța de executare este judecătoria în a cărei

circumscripții se află domiciliul debitorului.

S-a mai

reținut că niciodată normele de procedură nu au

prevăzut că instanța de executare este cea de la sediul

creditorului. Chiar și în perioada scursă între momentul publicării

în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 348 din 16

iulie 2014 și momentul intrării în vigoare a Legii nr. 138/2014, atât

doctrina cât și practica au statuat că instanța competentă este

cea de la sediul debitorului, în considerarea faptului că, în aplicarea

dispozițiilor art. 107 C. proc. civ. calitatea de pârât în cadrul

procedurii de executare o are debitorul, și nu creditorul.

Înalta Curte,

competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2

raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului I

București, pentru următoarele considerente:

Cererea de

chemare în judecată formulată de contestatoarea SC A. SA, prin

lichidator judiciar B. S.P.R.L., la data de 3 decembrie 2015, are ca obiect

întoarcerea parțială a executării silite demarate în cadrul

dosarului execuțional nr. x/EX/2014 deschis de B.E.J. D. la data de 7

octombrie 2014 și stabilirea parțială a situației

anterioare, respectiv obligarea intimatei SC C. SRL la plata/restituirea sumei

de 6.826.855,03 iei, ca urmare a modificării în parte a Sentinței

civile nr. 448 din 5 martie 2014 a Tribunalului Iași (care reprezenta

titlul executoriu deținut de intimatei SC C. SRL), prin Decizia nr. 961

din 27 noiembrie 2014 a Curții de Apel Iași.

Față

de obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză, sunt incidente

dispozițiile art. 724 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora

dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării

în condițiile alin. (1) și (2) din același articol, cei

îndreptățit o va putea cere, pe cale separată, instanței de

executare.

Potrivit art.

650 alin. (1) C. proc. civ. în forma inițială "Instanța de

executare este judecătoria în circumscripția căreia se află

biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor

în care legea dispune altfel".

Dispozițiile

textului legal sus-menționat au fost declarate neconstituționale prin

Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale,

publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014, dată de la care statuarea

conținută în respectiva decizie a devenit obligatorie pentru

instanțe, iar tot de la aceeași dată norma legală a art.

650 alin. (1) din Noul C. proc. civ. și-a încetat efectele. Punând de

acord norma procedurală cu statuările Curții

Constituționale, prin Legea nr. 138/2014 s-a prevăzut că art.

650 alin. (1) C. proc. civ. va avea următorul conținut:

"Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție

se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau,

după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune

altfel.

Cum atât

Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 7 iunie 2014 cât și

Legea nr. 138/2014 ce a modificat textul declarat neconstituțional au fost

publicate în M. Of. anterior sesizării Judecătoriei Timișoara cu

soluționarea prezentei cereri, respectiv 3 decembrie 2015,

producându-și efectele general obligatorii anterior înregistrării

cererii de chemare în judecată, se constată că în cauză

sunt incidente dispozițiile art. 650 alin. (1) astfel cum au fost

modificate prin Legea nr. 138/2014.

Este de

reținut că, în stabilirea competenței interesează nu data

înregistrării cererii de executare silită la biroul executorului

judecătoresc (în speță, 7 octombrie 2014), ci data învestirii

instanței de judecată cu o atare solicitare, când verificarea

competenței de judecată se va face în raport de cadrul normativ în

vigoare la data sesizării sale.

Potrivit art.

622 alin. (1) C. proc. civ. "obligația stabilită prin

hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la

îndeplinire de bună-voie."

Alin. (2) al

art. 622 C. proc. civ. prevede că "în cazul în care debitorul nu

execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la

îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea

organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți,

dacă prin lege specială nu se prevede altfel."

După cum

se observă, prima ipoteză pe care legiuitorul a avut-o în vedere în

materia punerii în executare a hotărârilor judecătorești și

a altor titluri executorii este aceea a executării benevole de către

debitorul în sarcina căruia s-a instituit o anumită obligație,

executarea silită fiind tratată ca o ipoteză subsidiară, în

care creditorul se vede nevoit să apeleze la forța de constrângere a

statului.

Raportând

dispozițiile art. 622 alin. (1) și (2) C. proc. civ. la

dispozițiile art. 723 - 724 din același cod, se constată că

debitorul care și-a executat voluntar obligația beneficiază de

același mijloc procesual, precum debitorul care a fost supus

executării silite în situația în care debitul devine

creanță, iar raportul juridic obligațional se inversează ca

urmare a desființării titlului executoriu sau a actelor de executare.

De altfel,

legiuitorul a creat instituția întoarcerii executării silite tocmai

pentru a pune la dispoziția fostului debitor, devenit creditor, un mijloc

mai facil, cu o procedură de judecată ce presupune celeritate, pentru

ca acesta să nu fie nevoit a apela la procedura mai anevoioasă a unei

acțiuni pe dreptul comun în scopul restabilirii situației anterioare

și al recuperării prestației efectuate către creditorul

devenit, la rândul său, debitor.

Prin urmare,

rezultă că în cererea de întoarcere a executării silite de

față SC A. SA, prin lichidator judiciar B. S.P.R.L. are calitatea de

creditoare, iar, potrivit prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ.,

instanța competentă să soluționeze cererea este

judecătoria în circumscripția căreia își are domiciliul

debitoarea din cererea de întoarcere a executării SC C. SRL cu sediul în

București, respectiv Judecătoria Sectorului I București.

Față

de argumentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de

soluționare în fond a litigiului dedus judecății în favoarea

Judecătoriei Sectorului I București.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Sector I București.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 10 iunie 2016.

Procesat de GGC - CL