ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 394/RC/2016

Asupra recursului în casație formulat de inculpatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1671 din 09 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (1) și alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 367 alin. (1) N.C.P. cu reținerea art. 5 N.C.P., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (1) și alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la înșelăciune, în formă continuată, prevăzută de art. 47 raportat la art. 244 alin. (1), alin. (2) N.C.P. cu aplicarea art. 35 alin. (1) N.C.P. și cu reținerea art. 5 N.C.P., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (2) N.C.P. și art. 5 alin. (1) N.C.P. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) (corespondentul art. 23 alin. (1) lit. a)) din Legea nr. 656/2002, în forma în vigoare la data de 31 ianuarie 2014 a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii în cuantum de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului A. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 ca pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei principale, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În baza art. 396 alin. (1) și alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 367 alin. (1) N.C.P. cu reținerea art. 5 N.C.P., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (1) și alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, în formă continuată, prevăzută de art. 48 raportat la art. 244 alin. (1), alin. (2) N.C.P. cu aplicarea art. 35 alin. (1) N.C.P. și cu reținerea art. 5 N.C.P., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (2) N.C.P.P. și art. 5 alin. (1) N.C.P. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) (corespondentul art. 23 alin. (1) lit. a)) din Legea nr. 656/2002, în forma în vigoare la data de 31 ianuarie 2014 a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa închisorii în cuantum de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului B. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 ca pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei principale, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. din 1969 s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B. durata reținerii și a arestării preventive din perioada 16 octombrie 2001 - 9 mai 2002.

În baza art. 396 alin. (1) și alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei C. pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 367 alin. (1) N.C.P. cu reținerea art. 5 N.C.P., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (1) și alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei C. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1), alin. (2) N.C.P. cu aplicarea art. 35 alin. (1) N.C.P. și cu reținerea art. 5 N.C.P., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (2) N.C.PP. și art. 5 alin. (1) N.C.P. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) (corespondentul art. 23 alin. (1) lit. a)) din Legea nr. 656/2002, în forma în vigoare la data de 31 ianuarie 2014 a fost condamnat inculpata C., la pedeapsa închisorii în cuantum de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatei C. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 ca pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei principale, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. din 1969 s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei C. durata reținerii și a arestării preventive din perioada 22 septembrie 2001 - 09 mai 2002.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de părțile civile SC D. SA și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva inculpaților A., B. și C.

În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen. au fost menținute măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale asupra bunurilor mobile și imobile ale fiecăruia dintre inculpați.

În baza art. 398 raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 8.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

În baza art. 398 raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul B. la plata sumei de 8.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

În baza art. 398 raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpata C. la plata sumei de 8.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că la

data de 15 noiembrie 2011 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția I penală, rechizitoriul emis la data de 14 noiembrie 2011 de către Direcția Națională Anticorupție, în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2008.

Prin acest rechizitoriu au fost trimiși în judecată inculpații, după cum urmează:

- A.,

pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.

23 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 13 C. pen., de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 25 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

,

toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- B.,

pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de

art. 23 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. și de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

,

art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

;

- C.,

pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de

art. 23 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- E.,

pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de

art. 248 C. pen. rap. la art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

;

- F.,

pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de

art. 248 C. pen. rap. la art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

;

- G.,

pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de

art. 248 C. pen. rap. la art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- H.,

pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de

art. 248 C. pen. rap. la art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;

- I.,

pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de

art. 26 C. pen. raportat la art.

215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- J.

, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de

art. 26 C. pen. raportat la art.

215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a mai precizat că încadrarea juridică menționată în rechizitoriu este cea în vigoare la momentul emiterii acestui act de sesizare a instanței, fiind deci vorba de C. pen. din 1969.

Pentru o parte dintre inculpați s-a dispus, la diferite termene de judecată, disjungerea cauzei, astfel încât obiectul cauzei rămase pe rol îl constituia exclusiv soluționarea acțiunii penale privind pe inculpații A., B. și C., cu privire la infracțiunile pentru care fiecare dintre aceștia au fost trimiși în judecată.

Pentru inculpații față de care s-a dispus disjungerea cauzei s-au format dosare separate și care au fost soluționate, în primă instanță, prin pronunțarea încetării procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Ca situație de fapt, instanța de fond a reținut-o pe cea din rechizitoriul cu nr. x/P/2001 din data de 10 iulie 2002 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a dispus trimiterea în judecată a persoanelor nominalizate mai sus relativ la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, abuz în serviciu contra intereselor publice, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, spălare de bani și delapidare.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpații A., B. și C., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 27 octombrie 2015 sub nr. x/3/2011 (nr. x/2015).

Prin Decizia penală nr. 149/A din 01 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a dispus:

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondate apelurile declarate de către inculpații A., B. și C.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 1671 din 09 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul București.

A desființat în parte sentința penală nr. 1671 din 09 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul București și rejudecând:

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, în forma în vigoare la data de 01 februarie 2014, a condamnat pe inculpatul A., fără antecedente penale, la pedeapsa închisorii în cuantum de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1), (3) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, în forma în vigoare la data de 01 februarie 2014, a condamnat pe inculpatul B., fără antecedente penale, la pedeapsa închisorii în cuantum de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1), (3) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 72 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B. durata reținerii și a arestării preventive din perioada 16 octombrie 2001 - 09 mai 2002.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, în forma în vigoare la data de 01 februarie 2014, a condamnat pe inculpata C., în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor, fără antecedente penale) la pedeapsa închisorii în cuantum de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1), (3) C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 72 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei C. durata reținerii și a arestării preventive din perioada 22 septembrie 2001 - 09 mai 2002.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În baza art. 275 alin. (2), (4) C. proc. pen. a obligat fiecare dintre apelanții inculpați la plata a câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut în esență, următoarele:

SC D. SA este o societate comercială pe acțiuni, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului la data de 19 februarie 1991 sub nr. J40/472/1991, cu sediul în București, sector 2, iar obiectul principal de activitate este și în prezent de producere și comercializare băuturilor și sucurilor răcoritoare, gheață artificială și carbonică, capsule CO2, apă gazoasă, prestări servicii în domeniul alimentar, comerț și cooperare economică internațională, închirierea spațiilor. Societatea deține spații de producție, comerciale amplasate în zone cu vad comercial (Halele Bucur Obor) și terenuri.

La data de 20 februarie 1999, pe lângă Fondul Proprietății de Stat care deținea 70% din acțiuni, SIF K. SA - deținea 6,46% acțiuni, SC L. SA - deținea 8,94% acțiuni; SC M. SRL, deținea 0,58% acțiuni; SC N. SRL deținea 0,11% acțiuni ; micii acționari dețineau în total 13,91% din acțiuni.

Prin actul din 30 martie 1999 au fost cesionate cele 70% din acțiuni deținute de O. către SIF. K. SA. După cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni, au fost desemnați în Consiliul de Administrație al societății martorul P. și martora R.

În acest context, prin intermediul inculpatului B. (vicepreședintele Consiliului de Administrație al SC D. SA), precum și al inculpatei C., inculpatul A. a reușit să transfere o parte din disponibilul în valută de la SC D. SA, respectiv suma de 3,65 milioane de dolari SUA în conturile Cooperativei de Credit “S.”, unde inculpata C. era director general.

Astfel, inculpatul B. a reușit să-i convingă pe martorii P. și R. despre faptul că aceasta cooperativă acorda dobânda cea mai mare pe piața inter-bancară, iar în ședința Consiliului de Administrație al SC D. SA din data de 13 mai 1999 cei doi au fost de acord cu constituirea depozitului in valoare de 3,65 milioane de dolari SUA (vol. 12 dup, fila 291). În acest context, s-a încheiat un contract de depozit din 13 mai 1999. Transferul sumei de 3,65 milioane de dolari SUA s-a făcut, deci, sub motivația unui depozit pe timp de 1 an cu o dobândă de 9%, în condițiile în care pe piața bancară, la acea dată, dobânda era de aproximativ 4,5 % pe an.

În aceeași zi de constituire a depozitului din 13 mai 1999, întreaga sumă a fost schimbată în lei - rezultând 54,458 miliarde lei vechi - și acordată drept credite către trei societăți comerciale controlate de către inculpatul A., prin persoane interpuse, respectiv către:

- SC T. SA (contractul din 13 mai 1999 pentru suma de 1.198.686 dolari SUA);

- SC U. SA (contractul din 13 mai 1999 pentru suma de 800.429 dolari SUA) și;

- SC V. SRL (contractul din 13 mai 1999 pentru suma de 1.650.885 dolari SUA, iar la data de 20 mai 1999 suma creditata a crescut pana la valoarea de 2.059.052 dolari SUA).

Ulterior, contractul de depozit original a fost înlocuit cu un altul, fără știrea deponentului (SC D. SA), care conținea în plus și următoarea clauză penalizatoare: ,,Deponentul se obliga să suporte o penalizare egală cu 25% din valoarea depozitului în situația în care solicită desființarea acestuia înainte de termenul scadent precizat în art. 2“.

Cu privire la contractul de depozit menționat, inculpata C., în baza înțelegerii cu inculpații A. și B.,

l-a prelungit unilateral pentru încă un an, în aceleași condiții și cu menționarea aceleiași clauze penalizatoare de 25% din valoarea depozitului în cazul desființării contractului înaintea termenului prevăzut prin acesta, pentru asigurarea pe mai departe a sumelor avansate prin contractul inițial din 13 mai 1999 către societățile controlate de către inculpatul A.

După anularea la data de 14 mai 1999 a tranzacției de vânzare a acțiunilor SC D. SA, acționarii minoritari au obținut blocarea conturilor societății SC D. SA pe cale judecătorească. Întrucât societatea era lipsită de fonduri bănești a acumulat datorii față de terți și bugetul statului fapt care a condus la penalități de întârziere, iar Administrația Financiară a Sectorului 2 București a emis mai multe titluri executorii.

În acest context, motivând că trebuia achitate datoriile către stat, deși aceste datorii erau cunoscute înainte de prelungirea unilaterală a contractului, inculpata C., în baza înțelegerii cu ceilalți doi inculpați (A. și B.)

a desființat la data de 31 octombrie 2000 depozitul înainte de termen și, evident, aplicarea clauzei penalizatoare de 25% din valoarea inițială a depozitului de 3,65 milioane dolari SUA, așa încât

suma de 900.000 dolari SUA a fost reținută în conturile cooperativei de credit.

Suma menționată, tot

în baza înțelegerii cu ceilalți doi inculpați (A. și B.)

a fost cedată sub formă de bonificație societăților creditate din depozit. Astfel:

- Contractul de credit din 13 mai 1999 încheiat între Cooperativa de Credit S. și SC U. SA pentru suma de 800.429 dolari SUA pe o perioada de 12 luni a fost prelungit cu încă un an prin act adițional.

La data de 31 octombrie 2000, când a fost desființat depozitul SC D. SA, inculpata C. a încheiat actul adițional la contractul inițial cu condiția ca împrumutatul să ramburseze creditul în sumă de 620.365 dolari SUA în treizeci de zile de la încheierea actului adițional, iar cooperativa se obliga să plătească împrumutatului o penalitate pentru nerespectarea termenului de acordare și anume data de 13 mai 2001, adică 28% din valoarea creditului, precum și o bonificație egală cu dobânda înregistrată la credit.

- Contractul de credit din 16 iulie 1999 încheiat între Cooperativa de Credit S. și SC U. SA pentru suma de 876.675 dolari SUA pe o perioada de 12 luni a fost prelungit până la data de 16 iulie 2001 prin acte adiționale succesive.

În acest caz nu s-au mai încheiat acte adiționale pentru acordarea de bonificații și penalități în cazul remiterii creditului înainte de data scadentă, dar inculpata a redus valoarea creditului cu suma de 9.068.676.870 lei vechi (vol. 14 dup, fila 336).

- Contractul de credit din 13 mai 1999 încheiat între Cooperativa de Credit S. și SC V. SRL pentru suma de 1.650.885 dolari SUA pe o perioada de 12 luni a fost prelungit cu încă un an prin act adițional.

La data de 31 octombrie 2000 când a fost desființat depozitul SC D. SA, inculpata C. a încheiat actul adițional la contractul inițial în aceleași condiții cu contractul, iar cooperativa se obliga sa plătească împrumutatului o penalitate pentru nerespectarea termenului de acordare și anume data de 13 mai 2001, precum și o bonificație egală cu dobânda înregistrată la credit, în sumă totală de 11.628.041.535 lei vechi (vol. 14, filele 336).

- Contractul de credit din 16 iulie 1999 încheiat între Cooperativa de Credit S. și SC X. SRL pentru suma de 1.189.731 dolari SUA pe o perioada de 12 luni a fost prelungit pana la data de 16 iulie 2001.

În data de 31 octombrie 2000, ziua in care a fost desființat depozitul SC D. SA, inculpata C. a încheiat actul adițional la contractul inițial cu condiția ca împrumutatul să ramburseze creditul în termen de treizeci de zile de la încheierea actului adițional, cooperativa se obliga să plătească împrumutatului o penalitate pentru nerespectarea termenului de acordare, și anume data de 13 mai 2001, adică 30% din valoarea creditului, precum și dobânda înregistrată la credit, iar diferența de credit de 108.974 dolari SUA să fie restituită până la data de 16 iulie 2001 (vol. 14 fila 336).

S-a stabilit că faptele inculpaților, astfel cum au fost descrise pe larg, cu referire la probe, de către instanța de apel, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de:

- înșelăciune constând în aceea că depozitul SC D. SA

a fost constituit cu scopul de a acorda credite celor trei societăți comerciale controlate de inculpatul A., acțiune executată de către inculpata C. (care a încheiat contractul de depozit), la instigarea inculpatului A. (care a avut inițiativa constituirii depozitului pentru a fi creditate societățile comerciale controlate de el) și cu complicitatea inculpatului B., care a ajutat-o pe inculpata C. să-i inducă în eroare pe martorii R. și a martorului P., membri C.A. SC D. SA, privind scopul constituirii depozitului, convingându-i să încheie contractul ca urmare a posibilității obținerii unei dobânzi foarte mari, de 9%, la expirarea termenului de 1 an.

-

spălare de bani. - faptă constând în aceea că

În aceeași zi de constituire a depozitului din 13 mai 1999, întreaga sumă de 3,65 milioane de dolari a fost schimbată în lei - rezultând 54,458 miliarde lei vechi - și acordată drept credite către cele trei societăți comerciale controlate de către inculpatul A.

- constituire de grup infracțional organizat - faptă rezultată din

modul în care au acționat cei trei inculpați. S-a reținut că atât infracțiunea de înșelăciune, cât și cea de spălare de bani au fost comise pe baza înțelegerii prealabile intervenite între cei trei inculpați (inculpatul Beraru fiind inițiatorul).

Această asociere a rezultat, în opinie instanței de apel, din modul de comitere a faptelor, coroborat cu împrejurarea că cei trei inculpați se consultau permanent în legătură cu activitățile ilicite și nu numai, consultările fiind continuate și după plecarea inculpatului Beraru din România în vara anului 1999, fapt ce rezultă din numeroasele declarații de martori audiați în cauză. Întâlnirile dintre inculpați, la unele din ele participând și martorii, au avut loc în localitatea Ruse (Bulgaria).

Infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat a fost reținută ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile - ce s-a stabilit ca fiind legea nouă - prin rechizitoriu inculpații fiind trimiși în judecată pentru infracțiunea de asociere în vederea comiterii de infracțiuni.

Împotriva Deciziei penale nr. 149/A din 01 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a declarat recurs în casație inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzut de

art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

În esență, în motivarea recursului în casație inculpatul A., prin apărători, a arătat următoarele:

Noțiunea de neprevedere în legea a faptei în legea penală include și situațiile în care faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii sub aspect obiectiv.

În speță s-a arătat că nici una din faptele reținute în sarcina inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale vreunei infracțiuni.

Astfel, cu referire la infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat s-a arătat că nu a existat un plan de acțiune, o structură agreată și o împărțire a sarcinilor între participanți cu durată în timp astfel încât să poată fi reținută infracțiunea în modalitatea asocierii.

Se consideră că neîndeplinirea acestor condiții a stat și la baza nereținerii succesive în sarcina inculpaților a prevederilor art. 7 sau 8 din Legea nr. 39/2003 dar și a faptului că nu s-au reținut și dispozițiile art. 23 alin. (2) Legea nr. 21/1999 la infracțiunea de spălare a banilor.

Referitor la infracțiunea înșelăciune s-a susținut că nu poate fi primită teza privind inducerea sau menținerea în eroare a societății SC D. SA cu prilejul executării contractului de depozit, deoarece această împrejurare trebuie să fie urmată de acțiunea celui înșelat în timpul executării contractului în sensul dorit și urmărit de către infractor, întrucât societatea SC D. SA a cunoscut conținutul contractului de depozit cu clauza penalizatoare, contestând clauzele acestuia. În aceste condiții, nu se poate reține adoptarea unei conduite de către partea înșelată, obținută prin inducerea în eroare cu prilejul executării contractului de depozit, în sensul arătat de instanța de control judiciar, cu referire la clauza penalizatoare de 25%.

În ceea ce privește dobânda de 9% aceasta a fost oferită de Banca S., singura în măsură să aprecieze posibilitățile reale de plată ale unei astfel de dobânzi. Dobânda a fost vărsată lunar în contul curent al SC D. SA astfel că nu se poate vorbi de existența unei înșelăciuni.

S-a susținut că instanța de fond este cea care a reținut, în mod corect, faptul că semnarea contractului de depozit nu poate fi reținută ca act material al infracțiunii de înșelăciune deoarece atragerea de fonduri și acordarea de împrumuturi ține de specificul activității bancare.

Referitor la derularea contractului s-a menționat că nici aici nu putem vorbi de înșelăciune deoarece ar fi trebuit să existe o inducere în eroare și acțiuni ale celui înșelat în sensul urmărit de infractor.

Ori, la dosar există acte la potrivit cărora, în cursul anilor 1999-2000, atât societatea SC D. SA cât și acționarii minoritari au formulat mai multe plângeri penale și au învederat instanțelor civile acest contract de depozit cu clauză penalizatoare. Desființarea contractului de depozit care a fost constituit de SC D. SA la Banca S. a fost momentul consumării faptei de înșelăciune, și așa cum reține instanța de sesizare cât și hotărârea primei instanțe, această desființare a fost solicitată de către Mihăescu Teodor ca un remediu pentru plata unor titluri executorii emise deja de administrația financiară.

În ceea ce privește infracțiunea de spălare a banilor s-a susținut că, după intrarea în vigoare a Noului C. pen., dacă și în cazul inculpatului Beraru s-ar fi procedat șa fel ca în cazul altor inculpați - în sensul disjungerii pentru infracțiunile de asociere în vederea comiterii de infracțiuni și înșelăciune și încetării procesului penal prin prescripție - atunci această infracțiune ar fi rămas singura în raport de care să se facă aplicarea legii penale mai favorabile.

Infracțiunea de spălare a banilor subzistă numai în măsura în care există o infracțiune predicat care, în speță este presupusă a fi înșelăciunea în domeniul bancar, o noțiune care nu a fost explicată de legiuitor și care are o interpretare ambiguă.

S-a susținut că în speță nu s-a comis o înșelăciune prin cecuri și nici o înșelăciune în dauna băncii, că inculpatul nu avea cum să prevadă interpretările discutabile ale noțiunii de „înșelăciune în domeniu bancar” astfel că, neexistând infracțiunea „predicat” nu poate exista nici infracțiunea de spălare a banilor.

Totodată s-a arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unei probleme care vizează tipicitatea faptei. Astfel, art. 8 din Legea nr. 21/1999 restrânge sfera persoanelor care nu au o calitate specială la acte și fapte comise în afara sistemului financiar bancar. Activitatea reținută de instanță ca fiind infracțională, desfășurându-se în sistemul bancar, inculpatul nu putea avea calitatea de subiect activ al acestei infracțiuni.

În fine, s-a susținut că infracțiunea imputată nu există nici din perspectiva laturii obiective.

Astfel, conform art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999, fapta de spălare a banilor constă în schimbarea sau transferul de valori, cunoscând că acestea provin din săvârșirea unor infracțiuni, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora, precum și în scop de tăinuire sau de favorizare a persoanelor implicate în astfel de activități.

S-a arătat că, în prezenta cauză nu se pune problema unei schimbări de valori, ci eventual transferul acestora. Doctrina de specialitate a explicat pe larg noțiunea de „transfer de valori” utilizată de legiuitorul penal în cazul infracțiunii de spălare a banilor iar atât schimbul cât și transferul de valori trebuie să se realizeze în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora.

Prin urmare, în speță, transferul de valori( dacă s-ar putea vorbi de un transfer) ar trebui să aibă aptitudinea de a ascunde sau disimula sumele de bani în discuție. Or, ar fi absurd să se creadă că sumele respective puteau fi ascunse sau disimulate prin simpla debitare dintr-un cont în altul, în cadrul aceleiași bănci, în executarea unei clauze contractuale „la vedere”.

Că lucrurile nu au stat și nici nu puteau sta așa o dovedește avalanșa de plângeri și reclamații ce a urmat operațiunii bancare respective.

S-a invocat faptul că, în realitate în cauză este vorba de o operațiune bancară ce pune în executare o clauză contractuală în contextul unui litigiu comercial ce a preexistat și a continuat ulterior acestei operațiuni.

S-a concluzionat că așadar că, fapta imputată nu realizează condițiile de tipicitate proprii infracțiunii de spălare a banilor sub aspect obiectiv, deoarece în cauză nu s-a realizat un „transfer de valori” în sensul legii penale, iar operațiunea asimilată transferului nu era, aptă de a ascunde sau disimula în vreun fel originea valorilor în discuție.

Examinând recursul în casație formulat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare - din punctul de vedere al inculpatului - sau prin modul de apreciere a probelor.

Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Înalta Curte reamintește că scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de instanțele de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. sintagma „nu este prevăzută de legea penală” privește, în principal, situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de încriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

În mod excepțional acest caz de casare ar putea exista și în situația unei fapte prevăzute ca și infracțiune de legea penală însă, raportat la situația de fapt concret reținută ar lipsi elemente esențiale ale laturii obiective, elemente care nu ar depinde de modul de apreciere al instanței - de pildă, s-ar fi reținut infracțiunea de grup infracțional organizat deși la activitatea infracțională au participat în mod cert și exclusiv două doar două persoane.

Raportat la aceste limite ale recursului în casație Înalta Curte reține că, de fapt, prin criticile invocate de inculpatul A.

nu se susține nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt.

Astfel, cu referire la infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, pe de o parte inculpatul critică reținerea acestei infracțiuni ca urmare a unei greșite rețineri a legii penale mai favorabile, aspecte care în mod evident nu poate face obiectul recursului în casație întemeiat pe dispozițiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. iar pe de altă parte a arătat că nu a existat un plan de acțiune, o structură agreată și o împărțire a sarcinilor între participanți cu durată în timp astfel încât să poată fi reținută infracțiunea în modalitatea asocierii.

Deși aceste ultime aspecte se referă la elemente obiective totuși critica inculpatului nu se încadrează în motivul de casare invocat întrucât existența sau nu a acestor elemente obiective este indisolubil legată de aprecierea subiectivă a instanței de fond și respectiv de apel asupra probelor administrate.

Cu alte cuvinte, instanța de recurs în casație ar trebui să reanalizeze probatoriile administrate și să conchidă (sau nu) în sensul celor susținute de inculpat, activitate care excede cadrului strict al unui recurs în casație așa cum acesta a fost relevat anterior.

În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, se constată că, pur și simplu, se solicită instanței de recurs în casație să schimbe starea de fapt pe baza reaprecierii probelor și să constate că SC D. SA nu a fost indusă în eroare, chestiune inadmisibilă în cadrul acestei căi extraordinare de atac, prin raportare la motivul de recurs invocat.

Referitor la infracțiunea de spălare a banilor, din nou, se constată că se urmărește de fapt o rejudecare a cauzei, prin reinterpretarea probelor administrate, atât prin invocarea faptului să nu ar fi existat infracțiunea predicat - adică infracțiunea din care să provină banii ce au format obiectul spălării - cât și prin invocarea împrejurării că inculpatul nu ar fi avut calitatea de subiect activ al infracțiunii.

Pe de altă parte, argumentele invocate de inculpat sunt contrare stării de fapt reținute de instanța de apel. Astfel se invocă faptul că inculpatul nu putea avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de spălare de bani întrucât era o persoană fizică iar activitatea infracțională ce i-a fost imputată a fost desfășurată în sistemul bancar, astfel că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 21/1999 privind sancționarea spălării banilor.

Dimpotrivă, Înalta Curte constată că infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina inculpatului Beraru s-a reținut ca fiind comisă în afara sistemului bancar - dovadă fiind faptul că părțile vătămate din prezenta cauză au fost SC D. SA și Statul Român prin Agenția de Valorificare a Activelor Statului, intervenția statului fiind legată tot de activitatea SC D. SA.

Chiar și inculpatul Beraru, anterior, în aceleași motive de recurs în casație arăta că SC D. SA nu putea avea calitatea de parte vătămată deoarece nu ar fi existat o inducere în eroare.

Prin urmare, susținerea conform căreia infracțiunea predicat ce s-a reținut ca premisă pentru cea de spălare de bani a avut ca obiect înșelăciunea în domeniul bancar este total eronată, contrară stării de fapt.

În ceea ce privește efectuarea unor operațiuni financiare prin intermediul Băncii S., acestea au constituit doar manopere dolosive folosite pentru inducerea în eroare a membrilor Consiliului de Administrație al SC D. SA.

În fine, referitor la susținerea privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de spălare de bani ca urmare a inexistenței unor operațiuni de „schimb” sau „transfer de valori” în sensul art. 23 lit. a) din Legea nr. 29/1999, din nou se constată că cere instanței de recurs în casație o reapreciere a probelor, operațiune inadmisibilă în cadrul acestei căi extraordinare de atac.

Față de toate aceste considerente Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. va respinge prezentul recurs în casație ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 275 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 149/A din 01 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 35 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 07 octombrie 2016.