ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1512/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1512/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1512 /20 16 Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 25 iulie 2016, petenta A. a solicitat strămutarea Dosarului nr. x/197/2014 al Tribunalului Brașov, de la această instanță, la o altă instanță egală în grad, pe motive de bănuială legitimă. Conform verificărilor efectuate în sistemul informatic Ecris, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare de față a fost înregistrat pe rolul instanțelor de judecată la data de 11 februarie 20Î4, dată în raport cu care erau aplicabile dispozițiile C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, având în vedere dispozițiile art 24 și 25 din noul C. proc.
civ., ca și ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Potrivit art. 142 alin. (1) C. proc. civ., „cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia (...)”. Se constată că, în cauză, în susținerea cererii de strămutare deduse judecății au fost invocate, așa cum s-a arătat anterior, motive de bănuială legitimă, iar cererea este formulată cu privire la un dosar înregistrat ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ. pe rolul Tribunalului Brașov, instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Brașov.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 131, raportat la art. 130 alin. (2) C. proc. civ. și la art. 142 C. proc. civ., instanța competentă material a soluționa cauza este Curtea de Apel Brașov, instanță în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competență.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E: Declină competența de soluționare a cererii formulată de petenta A. prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. x/197/2014 al Tribunalului Brașov, în favoarea Curții de Apel Brașov. Fără cale de atac. Pronunțata în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2016.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.