ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 765/2015

Decizia nr. 765/2015

Asupra recursurilor de față:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată, la data de 19 decembrie 2012, pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta B. solicitând anularea adresei B. de soluționare a contestațiilor formulate împotriva datelor cu privire la valoarea vânzărilor suportate de C. și de bugetul Ministerului Sănătății, date comunicate prin e-mail la data de 05 mai 2012, contestații înregistrate la B. sub nr. 5658, nr. 5659, nr. 5660, nr. 5661 și nr. 5662 din 17 mai 2012, și anularea adresei B. emisă în format electronic la data de 05 mai 2012, cu subiectul „date clawback” trim. I 2012 și an 2011.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că, prin adresa din 10 septembrie 2012, B. a răspuns contestațiilor formulate în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 77/2011, această adresă având natura unui act administrativ. Contestațiile administrative au fost respinse în mod nelegal ca tardiv formulate, în condițiile în care a fost respectat termenul prevăzut de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, depunând recomandat la oficiul poștal în data de 16 mai 2012 toate cele cinci contestații.

Cât privește nelegalitatea și netemeinicia datelor B. transmise pe cale electronică în data de 05 mai 2012, reclamanta a susținut că actul de comunicare a acestor date este act administrativ, însă nu respectă exigențele prevăzute de lege, neconținând motivarea în drept și în fapt, împrejurare care nu a asigurat un mod real și efectiv dreptul la contestare acordat D. de lege, prin art. 6 din O.U.G. nr. 77/2011.

Datele comunicate conduc la un caracter excesiv al contribuției, rezultând din limitarea prețului maximal de producător la cel mai mic nivel din Europa, în condițiile unor termene foarte lungi de plată, stabilirea valorii consumului de referință la nivelul anului 2009 în situația unei creșteri foarte mari a consumului în anul 2011, calcularea contribuției nu asupra veniturilor efective ale D., ci asupra unei sume mult mai mari, care include și T.V.A.-ul aferent prețului de decontare.

Reclamanta a mai invocat și dubla impozitare a vânzărilor, o dată în baza O.U.G. nr. 104/2009 și, încă o dată, în baza O.U.G. nr. 77/2011, fapt care rezultă atât din stabilirea valorii de referință la nivelul consumului din 2009, cât și din inexistența unor mecanisme care să asigure identificarea specifică, pentru a fi supus taxării, a consumului aferent vânzărilor realizate de D. după 01 octombrie 2011.

De asemenea, a mai criticat includerea contravalorii medicamentelor vândute anterior datei de 01 octombrie 2011 în valoarea pretinsului consum centralizat de medicamente determinat de B., pentru trim. IV 2011, fără a ține cont de prevederile art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 și includerea adaosurilor comerciale și a T.V.A. în valoarea consumului centralizat de medicamente (baza de calcul a contribuției trimestriale), cu încălcarea principiului neutralității T.V.A.

Prin întâmpinare, pârâta B. a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând modul în care se calculează consumul total trimestrial de medicamente (CTt), respectiv pe baza datelor raportate de casele de asigurări de sănătate, date centralizate de la farmaciile cu circuit deschis, unitățile sanitare cu paturi și centrele de dializă. B. a calculat valoarea vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referință ale fiecărui plătitor de contribuție (Vitr) prin raportarea vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție pe anul 2011 la totalul vânzărilor de medicamente stabilit conform Ordinului președintelui B. nr. 119/2012 și înmulțirea rezultatului cu valoarea vânzărilor totale trimestriale de referință de 1.425 milioane lei.

Referitor la neconcordanțele între evidențele societății și consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, a precizat că se efectuează verificări pentru a identifica, prin direcțiile de specialitate, certitudinea din raportările care cuprind aceste date.

În ceea ce privește includerea T.V.A. în baza de calcul a contribuției, a arătat că susținerile reclamantei sunt neîntemeiate, având în vedere că O.U.G. nr. 77/2011 prevede în mod expres că la calculul consumului total trimestrial de medicamente se iau în considerare prețurile medicamentelor decontate din C. și din bugetul Ministerului Sănătății.

În fața primei instanțe au fost administrate, pe lângă proba cu înscrisuri solicitată de ambele părți, și probele cu interogatoriul pârâtei și cu expertiza contabilă în specialitatea fiscalitate solicitate de reclamantă.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1319 din 25 aprilie 2014, a admis acțiunea, a anulat notificarea privind date clawback trim. I 2012 și an 2011, transmisă reclamantei de către pârâtă, pe cale electronică, la data de 05 mai 2012 și adresa de răspuns la contestația administrativă din 10 septembrie 2012 și a admis în parte cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată obligând pârâta să achite reclamantei suma de 5.108,6 lei cu acest titlu.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a apreciat, în privința actului administrativ primar, cel de comunicare a datelor potrivit prevederilor art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, că sunt fondate motivele privind stabilirea incorectă a acestor date.

A reținut instanța, în esență, că, din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, rezultă faptul că B. nu a pus la dispoziția expertului documentele justificative și detaliile conform actelor normative ce reglementează taxa de clawback (contribuția pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate), iar, în lipsa acestor documente, nu s-au putut stabili valoarea vânzărilor totale de medicamente suportate din C. și din bugetul MS pentru anul 2011, valoarea vânzărilor individuale ale reclamantei în anul 2011 și valoarea vânzărilor individuale ale reclamantei în trim. I 2012 suportate din C. și bugetul Ministerului Sănătății.

Expertul a mai reliefat în expertiză și alte deficiențe ale sistemului administrativ de colectare și centralizare a datelor necesare stabilirii contribuției clawback, care conduc la concluzia că datele nu sunt corect stabilite.

Obiecțiunile pârâtei la concluziile raportului de expertiză au fost înlăturate de Curtea de Apel București, reținând, pe de o parte, că pârâta a recunoscut că nu deține și că nu a pus la dispoziția expertului raportările pe suport de hârtie de la un număr important de case de asigurări de sănătate județene, contrar prevederilor Ordinului nr. 927/2011 al B. pentru aprobarea machetei de raportare de către casele de asigurări de sănătate la B. a consumului centralizat de medicamente, și, pe de alte parte, că însăși pârâta a recunoscut prin întâmpinare că i-au fost aduse la cunoștință neconcordanțe între evidențele societății și consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări de sănătate.

Instanța de fond a mai reținut că un alt motiv de nelegalitate al actului administrativ primar se confirmă prin raportare la Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013 a Curții Constituționale, care s-a pronunțat în sensul că dispozițiile art. 3

1

alin. (5) ale O.U.G. nr. 77/2011 sunt neconstituționale, cât privește sintagma „care include și taxa pe valoare adăugată” reținând că stabilirea contribuției trimestriale prin aplicarea unui procent nu numai asupra prețului în sine al medicamentelor, ci și asupra taxei pe valoare adăugată aplicată prețului medicamentelor, echivalează cu un impozit la impozit.

Astfel, instanța de fond a reținut că modalitatea de calcul a contribuției claw-back datorată de societatea reclamantă este viciată pornind de la includerea T.V.A., declararea neconstituționalității prevederilor art. 3

1

alin. (5) din ordonanță după data formulării contestației administrative făcând ca decizia Curții Constituționale să se aplice și cauzei de față în virtutea forței obligatorii pentru viitor a deciziei, care trebuie avută în vedere de către instanța de judecată cât timp raportul juridic, prin efectul contestării lui, nu este epuizat.

Împotriva sentinței civile pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâta B.,

criticând-o pentru nelegalitate, invocând art. 488 alin. (1) pct. 8 N.C.P.C., corespunzător art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865 sub imperiul căruia se judecă litigiul.

Susține recurenta-pârâtă că în mod greșit prima instanță a reținut că nu ar fi pus la dispoziția expertului documentele justificative și detaliile conform actelor normative care reglementează taxa clawback, pentru că a transmis expertului contabil toate înscrisurile are au stat la baza emiterii notificării contestate și pentru că expertul contabil nu putea verifica dacă valoarea vânzărilor trimestriale de medicamente suportate din C. și din bugetul Ministerului Sănătății pentru trim. I 2012 și valoarea vânzărilor totale de medicamente suportate din C. și din bugetul MS pentru anul 2011 este corectă sa nu, atâta timp cât reclamanta nu a înțeles să conteste cele două Ordine emise de președintele B., nr. 119 din 27 aprilie 2012 și nr. 155 din 23 mai 2012.

În ceea ce privește baza de calcul al contribuției clawback, recurenta-pârâtă a indicat, drept motiv de nelegalitate a sentinței, aplicarea retroactivă a Deciziei Curții Constituționale a României nr. 39/2013, publicată în M. Of. nr. 100 din 20 februarie 2013, care, în considerarea prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 și art. 147 din Constituția României, nu putea produce efecte asupra unei situații juridice produse anterior.

În opinia recurentei-pârâte, până la momentul publicării deciziei Curții Constituționale, s-a procedat corect prin includerea taxei pe valoarea adăugată în valoarea supusă contribuției clawback, în temeiul art. 3

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 110/2011, taxa pe valoarea adăugată fiind eliminată începând cu trim. IV al anului 2012, în urma adoptării O.G. nr. 17/2012.

Invocând și legislația secundară aplicabilă în speță, recurenta-pârâtă a precizat că reclamanta nu a fost prejudiciată, mecanismul de colectare a taxei pe valoarea adăugată fiind reglementat de dispozițiile Titlului VI al Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, norme armonizate cu prevederile imperative ale Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 112/2006/CE privind sistemul comun al T.V.A., aplicabilă la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene.

Referitor la celelalte motive de nelegalitate a notificării, invocate de reclamantă, recurenta-pârâtă a făcut o prezentare a cadrului normativ prin care a fost instituită și reglementată obligația de plată a contribuției clawback și a precizat că veniturile realizate ca urmare a aplicării contribuției trimestriale potrivit O.U.G. nr. 77/2011, constituie venituri la bugetul C. și sunt folosite pentru medicamente incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală și pentru servicii medicale, potrivit art. 7 din actul normativ mai sus menționat.

A mai arătat că obligația de stabilire a cuantumului taxei clawback cade în sarcina subiectului plătitor al acestei contribuții, precum și faptul că, în această etapă, deținătorul de autorizație de punere pe piață a medicamentelor poate proceda la deducerea T.V.A.-ului în conformitate cu prevederile legale.

A susținut și că obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată este nelegală, cuantumul cheltuielilor de judecată fiind nejustificat având în vedere obiectul litigiului și complexitatea cauzei, și că întreprinderea oricăror măsuri ce presupun influențe financiare suplimentare negative asupra bugetului C. conduce automat la diminuarea atât a pachetului de servicii medicale, medicamente și materiale sanitare pentru persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cât și a calității serviciilor medicale acordate acestora.

A adăugat că, având în vedere că sumele plătite de deținătorii de autorizații de punere pe piață a medicamentelor, deci inclusiv de reclamanta din prezenta cauză, sunt folosite pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, precum și pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă (decontate în cadrul plății pe serviciu medical), în condițiile neefectuării plății ar rezulta o pagubă pentru C., ceea ce ar conduce la îngrădirea accesului la medicamente al asiguraților.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, prin care a răspuns criticilor formulate în recurs, subliniind, în esență, legalitatea sentinței din perspectiva aplicabilității Deciziei nr. 39/2013, a Curții Constituționale, care, constatând neconstituționalitatea sintagmei „care include și taxa pe valoarea adăugată” din cuprinsul art. 3

1

alin. (5) al O.U.G. nr. 77/2011, atrage nulitatea notificării.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului;

1

C. proc. civ., constată că recursul nu este fondat.

Intimata-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ notificarea transmisă de B. prin mesajul electronic din data de 5 mai 2012, cuprinzând datele necesare în vederea stabilirii și achitării contribuției clawback pentru anul 2011 și pentru primul trimestru al anului 2012, mai precis indicatorii:

VTt = valoarea vânzărilor totale trimestriale de medicamente suportate din C. și din bugetul Ministerului Sănătății, centralizate conform declarațiilor furnizorilor de servicii medicale și de medicamente și Vit = valoarea vânzărilor individuale trimestriale de medicamente ale fiecărui plătitor de contribuție, suportate din C. și din bugetul Ministerului Sănătății, centralizate conform declarațiilor fiecărui plătitor al contribuției.

Înalta Curte apreciază că motivul de nelegalitate, constând în lipsa elementelor și a documentației care să permită verificarea calculului efectuat de recurenta-pârâtă, a fost corect reținut de judecătorul fondului, neputând primi susținerile recurentei referitoare la transmiterea tuturor documentelor justificative.

În acest sens, instanța de control judiciar are în vedere că motivarea actului administrativ constituie o veritabilă condiție de validitate a acestuia, o garanție împotriva conduitei arbitrare a autorităților publice. Or, prin modul în care a fost întocmită, notificarea contestată în speță nu conține un minim de elemente de fapt și de drept care să facă posibilă exercitarea unui control efectiv asupra modului în care a fost stabilită baza de calcul al contribuției clawback în raport cu evoluția O.U.G. nr. 77/2011 în perioada analizată.

Notificarea este nelegală și sub aspectul încălcării dreptului la apărare în sensul că autoritatea publică a emis un act a cărui legalitate nu poate fi verificată din cauza lipsei datelor primare pe care s-a fundamentat.

Intimata-reclamanta a invocat existența unor inadvertențe între valoarea vânzărilor totale trimestriale de medicamente suportat din C. și bugetul MS pentru trim. I 2012, comunicată de B., și informațiile transmise public de B. și de Ministerul Sănătății cu privire la consumul de medicamente în trim. I 2012, includerea în suma consumului propriu aferent trim. I 2012 a unor produse care au fost comercializate în cantități mult mai mici decât valoarea consumului comunicat și lipsa de transparență asupra mecanismului de raportare.

Aceste aspecte au fost confirmate și prin raportul de expertiză contabilă realizat în cauză de expertul E., din care a rezultat că B. nu i-a pus la dispoziție documentele justificative și detaliile conform actelor normative ce reglementează taxa de clawback, neputându-se stabili valoarea vânzărilor totale de medicamente suportate din C. și bugetul Ministerului Sănătății pentru anul 2011, valoarea vânzărilor individuale ale reclamantei în anul 2011 și valoarea vânzărilor individuale ale reclamantei în trim. I 2012 suportate din C. și bugetul Ministerului Sănătății.

După cum a reținut prima instanță, expertul a reliefat și alte deficiențe ale sistemului administrativ de colectare a datelor necesare stabilirii contribuției clawback, care conduce la concluzia că datele nu sunt corect stabilite.

Prin urmare, un act administrativ trebuie emis astfel încât să existe garanții împotriva arbitrariului și să permită instanței de judecată să verifice legalitatea lui în situația în care destinatarul actului se consideră vătămat în drepturile sale. Lipsa documentației care să permită instanței de judecată verificarea legalității calculului efectuat de intimată nu poate rămâne nesancționată, întrucât s-ar deschide calea abuzului de drept.

Referitor la motivul invocat de recurentă cu privire la includerea T.V.A.-ului în valorile transmise de B. către reclamantă pentru trim. I 2012, Înalta Curte reține că actul contestat a fost emis în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății cu modificările și completările ulterioare.

Prima instanță a reținut corect că, de vreme ce decizia Curții Constituționale nr. 39/2013 a fost pronunțată și publicată în M. Of. al României anterior soluționării acțiunii în justiție, viciul de neconstituționalitate ce afectează norma juridică prin care este reglementată baza de calcul al contribuției clawback atrage nelegalitatea actului administrativ dedus judecății, chiar dacă acesta este anterior deciziei, făcând inutilă examinarea argumentelor privind dreptul de deducere a T.V.A.

Teza afirmată de recurenta-pârâtă, aceea că deciziile Curții Constituționale produc efecte erga omnes numai pentru viitor, așa cum ar rezulta din prevederile art. 147 din Constituția României și art. 11 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale nu poate fi acceptată, pentru că finalitatea mecanismului excepției de neconstituționalitate nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea normelor neconstituționale, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale, persoanele vătămate prin acte administrative în baza unor dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale având dreptul, potrivit art. 126 alin. (6) din Constituție și art. 9 din Legea nr. 554/2004, de a se prevala de deciziile prin care au fost admise excepțiile de neconstituționalitate invocate, pentru anularea actelor vătămătoare, care nu mai au suport legal și nu mai pot produce efecte juridice.

Atâta vreme cât raportul juridic supus cenzurii judiciare nu este consolidat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, atingerea scopului enunțat mai sus nu poate fi realizată decât prin aplicarea deciziei Curții Constituționale și în litigiile aflate pe rolul instanțelor la data publicării ei, efectul obligatoriu nefiind înlăturat de anterioritatea actului juridic dedus judecății.

În ceea ce privește motivul de recurs privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte apreciază că este nefondat, instanța de fond în mod corect făcând aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ. și obligând pârâta, care a căzut în pretenții, la plata cheltuielilor constând, de altfel, doar în plata taxei de timbru și a onorariului expertului judiciar.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori art. 304 pct. 9 sau 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. împotriva sentinței civile nr. 1319 din 25 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 februarie 2015.