ÎCCJ, Decizia nr. 203/2017

Decizia penală nr. 203/2017

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 91/A din data de 22 martie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibil, apelul formulat de A. împotriva încheierii din data de 12 ianuarie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2/2016.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că prin încheierea din 12 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare formulată de petentul A. împotriva încheierii din data de 4 octombrie 2016 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. x/2/2016.

La data de 20 decembrie 2016, petentul A. a formulat contestație în anulare împotriva încheierii din data de 4 octombrie 2016 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. x/2/2016, prin care, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de A. împotriva ordonanței de clasare din data de 25 mai 2016 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/P/2015 și a fost obligat petentul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În motivarea plângerii s-a susținut că nu au fost instrumentate "corect" și "riguros" faptele de abuz în serviciu, neglijență în serviciu, tulburare de posesie, distrugere și violare de domiciliu, săvârșite de către executorul judecătoresc C., agentul de poliție D., E. și F..

De asemenea, s-a criticat și soluția de clasare dispusă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu și neglijență în serviciu, de către notarul public G..

La dosarul cauzei s-au atașat dosarul nr. x/P/2015 și lucrarea nr. 272/II-2/2016 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Din verificarea actelor dosarului de urmărire penală s-a constatat că, în mod corect, procurorul a dispus clasarea întrucât faptele reclamate ca fiind săvârșite de către C., D., E. și F. nu există.

De asemenea, în mod corect, s-a reținut că procurorul a dispus clasarea și cu privire la faptele reclamate împotriva notarului public G., deoarece lipsea o condiție prevăzută de legea penală necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.

S-a constatat că referitor la faptele sesizate s-au mai efectuat cercetări în dosarul penal nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, iar prin rezoluția din data de 29 februarie 2012 s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Astfel, s-a reținut că aspectele invocate de petent în plângerile formulate, cu privire la procedura executării silite demarată împotriva sa puteau fi valorificate doar pe calea contestației la executare, în lipsa datelor care să plaseze activitatea executorului în sfera ilicitului penal.

Curtea de apel a reținut că potrivit art. 60 din Legea nr. 188/2000, care reglementează activitatea executorilor judecătorești, actele acestora sunt supuse, în condițiile legii, controlului instanțelor judecătorești competente.

În același sens, s-a arătat că art. 711 C. proc. civ. prevede că împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate formula contestație la executare de către cei interesați sau vătămați prin executare, instanța civilă urmând a se pronunța în ceea ce privește respectarea, de către executorul judecătoresc, cu ocazia efectuării executării silite, a dispozițiilor legale care reglementează această activitate.

După cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia penală nr. 2409 din 23 iunie 2009, curtea a constatat că trecerea în sfera ilicitului penal a actelor efectuate de executorul judecătoresc într-o procedură de executare silită are loc numai în cazul în care cele invocate în susținerea unei plângeri penale reprezintă aspecte care depășesc cenzura actelor întocmite de acesta (și care poate fi exercitată exclusiv prin căile de atac recunoscute de lege), fiind vorba, în sens larg, despre exercitarea cu rea-credință a funcției deținute, ceea ce înseamnă că executorul judecătoresc a cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor sale, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane, situație care nu se întâlnește în speță.

De asemenea, s-a considerat că nici activitatea agentului de poliție ori a notarului public nu intră sub incidența legii penale, din moment ce nu au fost identificate încălcări ale dispozițiilor legale, în exercitarea atribuțiilor specifice desfășurate de către aceștia, aspectele invocate în plângerile penale fiind doar simple afirmații lipsite de suport real care nu sunt dovedite cu niciun mijloc de probă.

Față de aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de A. împotriva ordonanței de clasare din data de 25 mai 2016 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/P/2015.

Cât privește contestația în anulare formulată de către petentul A. s-au făcut următoarele precizări:

Coroborând art. 426 cu prevederile art. 431 C. proc. pen., s-a constatat că analiza admisibilității contestației în anulare presupune nu numai circumscrierea susținerilor contestatorului cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 426 C. proc. pen., ci și invocarea unor dovezi ce se impun a fi depuse la dosarul cauzei.

Cum petentul nu și-a argumentat contestația și nici nu a depus sau invocat dovezi în susținerea acesteia (care în realitate reprezintă nemulțumiri cu privire la soluția pronunțată de către judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 431 C. proc. pen.), Curtea a respins, ca inadmisibilă, contestația.

Împotriva acestei încheieri, a formulat apel petentul A., la data de 31 ianuarie 2017.

Prin cererea formulată, contestatorul a invocat ca temei de drept dispozițiile art. 432 alin. (1) - (4) C. proc. pen. și a criticat, în esență, că instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică solicitând condamnarea intimaților împotriva cărora a formulat plângere pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, distrugere calificată, tulburare de posesie, fals intelectual, precum și restituirea sumei de 5.464 lei reținuți de Casa de Pensii Giurgiu.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 2 februarie 2017 și a format obiectul dosarului nr. x/2/2016.

Examinând apelul formulat de petentul A., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Petentul A. a formulat apel împotriva încheierii prin care s-a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare formulată de petentul A. împotriva încheierii din data de 4 octombrie 2016 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. x/2/2016 prin care, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de A. împotriva ordonanței de clasare din data de 25 mai 2016 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/P/2015.

Din coroborarea dispozițiilor art. 431 și art. 432 C. proc. pen. care reglementează admiterea în principiu și procedura de judecare a contestației în anulare rezultă că încheierea prin care s-a respins ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare, este definitivă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că petentul A. nu avea deschisă calea de atac a apelului împotriva încheierii din data de 12 ianuarie 2017 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. x/2/2016 care este definitivă.

Prin declararea unei căi de atac împotriva unei încheieri definitive, petentul a efectuat un act pe care legea nu îl îngăduia, sancțiunea procedurală ce intervine într-o asemenea situație fiind aceea a inadmisibilității actului respectiv.

Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Împotriva Decizii penale nr. 91/A din data de 22 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2/2016, contestatorul A. a formulat contestație, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți - Completul de 5 Judecători la data de 18 octombrie 2017, sub nr. x/1/2017, primul termen fiind stabilit aleatoriu pentru data de 13 noiembrie 2017.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, analizând cu prioritate admisibilitatea contestației de față, raportat la actele dosarului și la excepția invocată, constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate, de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 425

1

alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, or, decizia penală atacată cu contestație de către contestatorul A. este una definitivă, nesupusă unei astfel de căi de atac, astfel încât contestatorul a învestit Înalta Curte - Completul de 5 Judecători cu soluționarea unei căi de atac care nu întrunește cerințele legale, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în conformitate cu prevederile art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 91/A din data de 22 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2/2016, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 91/A din data de 22 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2017.

Procesat de GGC - CL