ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.09.2016

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1071/2016

HOTĂRÂRE
06.09.2016
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1071/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia penală nr. 1071/2016

Deliberând, asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 95/MEA din 29 august 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/32/2016, Curtea de Apel Bacău,

secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie,

în baza art. 107 din Legea nr. 302/2004, republicată, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de. Apel Bacău privind executarea mandatului european de arestare emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Rotterdam-Olanda la data de 04 august 2015, împotriva persoanei solicitate A.

A luat act că persoana solicitată A. a refuzat să fie predat autorităților judiciare olandeze și că a precizat faptul că nu renunță la regula specialității în conformitate în baza art. 103, alin. (5) din Legea nr. 302/2004( republicată).

În baza art. 103, alin. (6) din Legea nr. 302/2004 (republicată), raportat la art. 97

alin. (2) din aceiași lege, a dispus predarea persoanei solicitate autorităților judiciare

olandeze.

În baza art. 103, alin. (6) și (10) din Legea nr. 302/2004 (republicată), a dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării către autoritățile olandeze, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 3 din Legea nr. 302/2004, pentru o durată

de 20 de zile, începând cu data de 29 august 2016 și până la data de 17 septembrie 2016, inclusiv.

În baza art. 3, alin. (5) din Legea nr. 302/2004 (republicată), a constatat că

de 16 august 2016, orele 14.40, și arestat în vederea predării pentru 15 zile, de la 17 august 2016 și până la data de 31 august 2016, inclusiv.

În baza art. 107, alin. (2) din Legea nr. 302/2004 (republicată), a dispus comunicarea hotărârii de executare a mandatului european de arestare autorității judiciare emitente, Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate, Ministerului Internelor - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, Biroul Sirene și Serviciului de Probațiune Bacău.

A dispus traducerea prezentei hotărâri, a procesului-verbal în care s-a consemnat refuzul la predare și de renunțare la regula specialității, precum și a adresei către autoritatea judiciară emitentă din limba română în limba olandeză, traduceri care se vor efectua în regim de urgență.

Împotriva sentinței penale nr. 95/MEA din 29 august 2016 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în  Dosarul nr. x/32/2016, a formulat contestație persoana solicitată, în termenul legal, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și

repartizat aleatoriu pentru termenul din data de 06 septembrie 2016.

Înaintea termenului din data de 06 septembrie 2016, contestatorul persoană solicitată, prin apărător ales, a transmis la dosar o cerere prin care a arătat că își retrage contestația formulată împotriva sentinței penale nr. 95/MEA din 29 august

2016 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/32/2016, înțelegând să fie de acord cu predarea sa către

autoritățile olandeze și să fie cercetat doar pentru fapta care a fost indicată în mandatul european de arestare.

La termenul din data de 06 septembrie 2016, interpelat fiind de către Înalta Curte, contestatorul persoană solicitată a arătat că își retrage contestația formulată, reprezentantul Parchetului și apărătorul desemnat din oficiu al contestatorului solicitând instanței să ia act de retragerea contestației.

Înalta Curte,

examinând dispozițiile C. proc. pen., constată că o astfel de situație, a retragerii contestației, nu a fost prevăzută de legiuitor în procedura soluționării contestației întemeiată pe dispozițiile art. 425

1

raportat la art. 101 din Legea nr. 302/2004, modificată.

De asemenea, constată că C. proc. pen. nu prevede explicit

principiul oficialității procesului penal, însă prevede obligativitatea punerii în mișcare

și a exercitării acțiunii penale în cadrul principiilor generale, care include în realitate

aspecte ce țin de principiul oficialității.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în procesul penal nu se aplică principiul disponibilității ca în procesele civile, însă, cu titlu de excepție, în privința cererilor formulate de către părți, prin care acestea își exercită dreptul de a formula o cale de atac, trebuie recunoscut și dreptul lor de a-și retrage acea cale de atac.

Această interpretare se impune și prin raportare la dispozițiile art. 415 C. proc. pen.

care prevăd posibilitatea apelantului de a-și retrage calea de atac promovată, și, mai ales din analiza prevederilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., în care se arată, printre altele, că, în cazul introducerii unei contestații sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare

sunt suportate de persoana căreia i s-a respins ori și-a retras contestația ori cererea.

Or, dacă legiuitorul nu ar fi dorit să recunoască persoanei care a introdus o contestație dreptul de a o retrage, nu ar fi reglementat acoperirea cheltuielilor judiciare într-o asemenea situație.

Pentru considerentele expuse mai sus, având în vedere că retragerea căii de atac s-a făcut personal de către persoana solicitată, până la încheierea dezbaterilor, Înalta Curte urmează a lua act de manifestarea de voință expresă a contestatorului A., în sensul retragerii contestației formulate.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 520 lei cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 420 lei, va rămâne în sarcina statului.

Ia act de retragerea contestației formulată de persoana solicitată A.

împotriva sentinței penale nr. 95/MEA din 29 august 2016 a Curții de Apel

Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul

nr. x/32/2016.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 520 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 420 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06 septembrie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-08-03
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 738/2017
24 de ore, respectiv începând cu data de 17 iulie 2017, orele 18,00 până la data de 18 iulie 2017, orele 18,00 și arestată provizoriu de la 18 iulie 2017 la 1 august 2017 inclusiv în baza mandatului nr. 51/MEA/2017 emis de Curtea de Apel Pl
ÎCCJ 2016-06-16
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 901/2016
lucrările dosarului instanța de fond, a reținut următoarele: Prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 12 mai 2016, sub nr. x/59/2016, s-a solicitat, î
ÎCCJ 2016-07-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 979/2016
Decizia nr. 979/2016 În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 78/MEA din 7 iulie 2016, Curtea de Apel Bacău, secția penală, în baza art. 107 din Legea nr. 302/2004, republicată, a admis cererea formulată
ÎCCJ 2017-03-03
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 232/2017
Decizia nr. 232/2017 Asupra contestației de față, În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 23 din data de 25 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în baza art. 103 alin. (7) din
ÎCCJ 2016-09-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1138/2016
Decizia nr. 1138/2016 Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 159/F din 01 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în t
Sursă