ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 979/2016
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 979/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 979/2016
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 78/MEA din 7 iulie 2016, Curtea de Apel Bacău, secția penală, în baza art. 107 din Legea nr. 302/2004, republicată, a admis cererea formulată de Procuratura Bayreuth, Germania, Dosar nr. x Js/16, privind executarea mandatului european de arestare, emis la data de 1 martie 2016, de Judecătoria Bayreuth, Dosar nr. Gs x/16, împotriva persoanei solicitate A. În baza art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, raportat la art. 97 alin. (2) din aceiași lege, a dispus predarea persoanei solicitate autorităților judiciare germane. În baza art. 103 alin. (7) și (10) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării către autoritățile germane, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 110 din Legea nr. 302/2004, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 1 iulie 2016 și până la data de 30 iulie 2016, inclusiv. În baza art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare. În baza art. III alin. (5) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a constatat că persoana solicitată A. a fost reținută de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău pentru o durată de 24 ore, începând cu data de 30 iunie 2016, orele 13.30. În baza art. 107 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus comunicarea hotărârii de executare a mandatului european de arestare autorității judiciare emitente, Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate și Ministerului Internelor - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, Biroul Sirene.
S-a reținut că persoana solicitată A. este urmărită de Procuratura Bayreuth, Germania, pentru săvârșirea infracțiunii de furt comunitar, prevăzută de art. 242, 243 alin. (1), fraza 2 nr. 1, nr. 3, 25 al. 2 C. pen. german.
În fapt, în mandatul european de arestare s-a reținut că într-un moment care nu mai poate fi stabilit cu exactitate, pe 24 februarie 2016, între orele 19,00 și 23,55 inculpatul a pătruns cu forța în 2 containere ale Firmei B., în colaborare conștientă și voită cu C., precum și cu un alt complice necunoscut, cu prenumele de D., ridicându-le cu o rangă de fier. Din containere, inculpatul împreună cu ceilalți 2 făptași au sustras mai multe aparate de construcție precum și scule și aparate de grădină, printre altele 2 plăci vibratoare, mai multe truse de scule cu mașini de găurit, respectiv cu ciocane rotative precum și polizoare unghiulare în valoare totală de aprox. 20.000 euro, pentru a le păstra pentru sine, iar mai târziu pentru a le înstrăina cu scopul de a obține un venit și de a-și crea în acest fel o sursă de venit permanent, pentru a-și asigura astfel mijloacele de existență. În afară de aceasta, inculpații au cauzat daune materiale la containere la o valoare necunoscută încă în prezent, lucru acceptat de ei în mod tacit.
Mandatul european de arestare s-a emis de Procuratura Bayreuth, Germania, în baza mandatului de arestare preventivă emis de Judecătoria Bayreuth, Germania, la 1 martie 2016, în Dosarul nr. Gs x/16.
În conformitate cu prevederile art. 103 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată a fost prezentată instanței și i s-a adus la cunoștință despre existența mandatului european de arestare, asupra conținutului acestuia a posibilității de a consimți la predare către statul solicitant, precum și cu privire la drepturile sale procesuale. În temeiul art. 103 alin. (7) și (10) din Legea nr. 302/2004, s-a procedat la audierea persoanei solicitate, iar aceasta a uzat de dreptul la tăcere.
Persoana solicitată, după ce i s-au pus în vedere consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia, a declarat că nu este de acord cu predarea sa către autoritatea solicitantă. A arătat că dorește să-și rezolve problemele juridice pe care le are în țară, respectiv în Dosarul nr. x/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Român.
Sub acest aspect, Curtea a reținut în primul rând, că eventuala cercetare a persoanei solicitate într-un dosar de urmărire penală nu constituie, potrivit legii, un motiv de refuz la predare, ci, cel mult, un motiv de amânare a predării. În al doilea rând, s-a reținut că nici această modalitate de rezolvare a situației persoanei solicitate nu poate fi luată în calcul, întrucât față de A. nu s-a început urmărirea penală în acea cauză și nu are calitatea de suspect în procesul penal început doar in rem, așa cum rezultă din Adresa nr. x/5 din 30 iunie 2016. În aceste condiții, la acest moment, s-a reținut că A. nu are nicio calitate procesuală în Dosarul nr. x/P/2016, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Român, astfel că nu se află în situația amânării predării.
De asemenea, instanța i-a adus la cunoștință persoanei solicitate prevederile art. 115 din Legea nr. 302/2004 și aceasta a declarat că renunță la drepturile conferite de regula specialității.
S-a reținut că infracțiunea pentru care s-a emis mandatul european de arestare a fost săvârșită pe teritoriul Germaniei și face parte printre infracțiunile prevăzute de art. 96 din Legea nr. 302/2004. Pedeapsa maximă prevăzută de legea penală germană pentru infracțiunea pentru care este cercetată persoana solicitată este de 10 ani închisoare. De altfel, infracțiunea pentru care s-a emis mandatul european de arestare este prevăzută și pedepsită și de legislația din România, de art. 228 - 229, alin. (1), lit. b) și d) C. pen. român și este pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani închisoare.
S-a mai reținut că în cauză nu există niciunul dintre motivele de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzute de art. 98 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004.
Pentru aceste considerente, în baza art. 103 alin. (5) și (6) și art. 107 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, s-a dispus admiterea cererii formulată de Procuratura Bayreuth, Germania, Dosar nr. x Js/16, privind executarea mandatului european de arestare, emis la data de 1 martie 2016 de Judecătoria Bayreuth, împotriva persoanei solicitate A. și în baza art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, raportat la art. 97 alin. (2) din aceiași lege, s-a dispus predarea persoanei solicitate autorităților judiciare germane.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat contestație persoana solicitată A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/32/2016, fiind stabilit termen de judecată la data de 14 iulie 2016.
La termenul de judecată din 14 iulie 2015, persoana solicitată A., prezent personal și în prezența apărătorului desemnat din oficiu, a menționat că dorește să-și retragă contestația, întrucât este de acord cu predarea sa autorităților judiciare germane.
Înalta Curte, având în vedere că promovarea în instanță a oricărei cereri este guvernată de principiul disponibilității al procesului penal, în sensul că partea care a formulat respectiva cerere poate să o retragă până la închiderea dezbaterilor, și totodată, că cererea contestatorului în sensul retragerii contestației formulate reprezintă manifestarea sa unilaterală de voință, va lua act de manifestarea de voință a persoanei solicitate A. împotriva Sentinței penale nr. 78/MEA din 1 iulie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/32/2016.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea contestației formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 78/MEA din 1 iulie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/32/2016.
Obligă contestatorul - persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul - persoană solicitată A., în sumă de 230 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 iulie 2016.
Procesat de GGC - N