ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3486/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3486/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Prin

Sentința penală nr. 1.424 din 18 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr.

10437/3/2006, Tribunalul București, secția I penală, a dispus următoarele:

În

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. a dispus achitarea inculpatului T.I.A. sub aspectul săvârșirii

următoarelor infracțiuni:

-

trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. - fapte pretins săvârșite în

următoarele locații: hotel "P." din Mangalia, ferma din județul

Călărași situată pe DN3, locuințele inculpatului situate pe str. E.I.N. din

cartierul Pipera, str. M.E. nr. 3 din cartierul Aviatorilor și D.A. din

cartierul Primăverii;

-

deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu prev. de art. 4

alin. (1) și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. - fapte

pretins săvârșite în următoarele locații: hotel "P." din Mangalia,

ferma din județul Călărași situată pe DN3, locuințele inculpatului situate pe

str. E.I.N. din cartierul Pipera, str. M.E. nr. 3 și D.A. din cartierul

Primăverii, barul "S.", clubul "K.", locuința lui M.R.S.

situată pe str. P. nr. 16A;

-

punere la dispoziție a locuinței în vederea consumului ilicit de droguri de

mare risc prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C.

pen. - fapte pretins săvârșite în următoarele locații: hotel "P." din

Mangalia și locuințele inculpatului situate pe str. E.I.N. din cartierul

Pipera, str. M.E. nr. 3 și str. D.A. din cartierul Primăverii.

În

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. a dispus achitarea aceluiași inculpat sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prev. de art. 4 alin. (1) și 2 din Legea nr. 143/2000 (deținere

de droguri de mare risc în vederea consumului propriu) cu aplic. art. 33 lit.

a) C. pen. - 2 fapte pretins săvârșite în locuința situată pe str. E.I.N. din

cartierul Pipera.

A

constatat că inculpatul a fost reținut în cauză de la 24 iunie 2004 ora 11.00

până la 24 iunie 2004 ora 20.00.

În

temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în

sarcina statului.

Pentru

a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul din

12 noiembrie 2004 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Secția de Combatere a Criminalității Organizate și Antidrog în

dosarul nr. 303/P/2004, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de

libertate, a inculpatului I.A.T., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.

de art. 4 și art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen.

La

rubrica din rechizitoriu destinată încadrării juridice a faptelor s-a reținut

în sarcina inculpatului faptul că în vara anului 2000 a tolerat consumul ilicit

de cocaină în apartamentul închiriat în Hotelul P. din Mangalia (art. 5 din

Legea nr. 143/2000) iar ulterior, în primăvara anului 2002, împreună cu T.S. a

deținut o cantitate mică de cocaină în vederea consumului propriu - conform

declarației lui T.S. fiecare a avut propria doză, I.A.Ț. având o cantitate

foarte mică de cocaină (art. 4 din Legea nr. 143/2000).

În

partea expozitivă a actului de sesizare a instanței procurorul a realizat o

descriere a mijloacelor de probă administrate în cauză, justificat de faptul că

prin același act de inculpare (rechizitoriul din 12 noiembrie 2004 din dosarul

de 303/P/2004) s-a dispus atât trimiterea în judecată a inculpatului I.A.Ț.

pentru infracțiunile prev. de art. 4 și 5 din Legea nr. 143/2000, cât și

soluția de scoaterea acestuia de sub urmărire penală sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prev.de art. 2 din Legea nr. 143/2000, ceea ce în conformitate cu

prevederile art. 262 alin. (1) C. proc. pen., impunea reținerea unei situații

de fapt unice pentru ambele soluții.

Prin

Sentința penală nr. 1159 din 22 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul

București, secția I penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap.

la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului Ț.I.A. sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 4 și art. 5 din Legea nr.

143/2000, s-a constatat că inculpatul a fost reținut la data de 24 iunie 2004

orele 11,00 până la 24 iunie 2004 orele 20,00, iar cheltuielile judiciare au

fost lăsate în sarcina statului.

Împotriva

acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

București.

În

cuprinsul motivelor scrise de apel, Sentința penală nr. 1.159 din 22 septembrie

2005 a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie pe de o parte sub

aspectul greșitei evaluări a materialului probator administrat în cauză, ceea

ce ar fi condus la o gravă eroare de fapt, iar pe de altă parte din perspectiva

unei pretinse încălcări a disp. art. 300 alin. (1) C. proc. pen. privind

sesizarea instanței, în sensul că în condițiile existenței unei nepotriviri

evidente între descrierea faptelor din rechizitoriu și încadrarea juridică,

instanța nu ar fi fost legal sesizată cu judecarea cauzei și se impunea

restituirea pentru refacerea actului de inculpare în condițiile art. 300 alin.

(2) C. proc. pen. cu referire la art. 197 alin. (2) și 3 C. proc. pen.

Cu

prilejul dezbaterilor în apel, susținând oral calea de atac declarată de Parchet,

reprezentantul Ministerului Public a reformulat criticile îndreptate împotriva

hotărârii atacate, precizând că apelul vizează nesoluționarea în fond a cauzei

de către Tribunalul București, motivat de faptul că instanța trebuia să se

considere sesizată cu toate activitățile infracționale ale inculpatului I.A.Ț.

săvârșite în locuințele acestuia din Pipera, str. P. nr. 16, str. M.E.,

apartamentul din Primăverii, Hotel P. din Mangalia, precum și din Barul S.,

Clubul K. și de la o fermă din Orașul Călărași, descrise în partea expozitivă a

rechizitoriului și care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor

prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 4 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 5 din aceeași lege, toate cu aplic. art.

art. 33 lit. a) și b) C. pen., fapte pentru care în cauză a fost începută

urmărirea penală, s-au administrat probe și a fost pusă în mișcare acțiunea

penală iar prin dispozitivul rechizitoriului nu s-a dispus vreo soluție de

scoatere de sub urmărire penală, de încetare a urmăririi penale sau eventual de

disjungere în vederea continuării cercetărilor.

În

considerarea acestor motive de apel, s-a arătat că analizând superficial

dosarul, Tribunalul a pronunțat o soluție prin care nu a fost rezolvat fondul

cauzei, fiind încălcate astfel disp. art. 3 C. proc. pen. referitoare la

aflarea adevărului judiciar, solicitându-se desființarea sentinței pronunțate

de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin

Decizia penală nr. 172/A din 02 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București

împotriva Sentinței penale nr. 1.159 din 22 septembrie 2005 pronunțată de

Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 6314/2004 (nr. unic

23492/3/2004), care a fost integral desființată și s-a dispus trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de control judiciar a reținut în esență că

omisiunea instanței de fond de a se pronunța cu privire la o parte din

infracțiunile ce compun concursul real de infracțiuni ce se reține în sarcina

inculpatului echivalează cu nerezolvarea fondului cauzei și impune admiterea

apelului declarat de Parchet prin incidența cazului de desființare totală

prevăzut de art. 379 pct. 2 lit. b) teza a II-a C. proc. pen. (în reglementarea

anterioară adoptării Legii nr. 356/2006) și trimiterea cauzei spre rejudecare primei

instanțe în vederea reluării cercetării judecătorești.

În

considerentele deciziei pronunțate de instanța de control judiciar s-a reținut,

în esență, că din prevederile art. 317 C. proc. pen. rezultă că sesizarea

instanței se face "in rem" cu toate faptele care au fost precis

determinate în partea expozitivă a rechizitoriului, chiar dacă cu privire la

ele nu se face mențiune expresă, cu alte cuvinte, enunțarea faptei în

rechizitoriu chiar dacă nu se arată textul în care ea se încadrează, este

suficientă pentru legala investire a instanței, doctrina și practica judiciară

fiind constante în îmbrățișarea acestui punct de vedere.

-

Tabloul infracțional arată în felul următor:

1)

Pipera

-

vara anului 2003, deținere de droguri în vederea consumului, punere la

dispoziție a locuinței în vederea consumului, deținere de droguri pentru

consum.

Probe:

declarație M.R.S., înregistrări de convorbiri telefonice, declarație G.M.,

declarație M.R., declarație T.S., declarație H.V., proces-verbal de consemnare

a declarațiilor martorului cu identitate protejată P.A.

2)

Str. P. Nr. 16A

-

deținere de droguri în vederea consumului și oferte de droguri - 10 octombrie

și 11 octombrie 2003.

Probe:

declarație M.R.S., declarație N.R.E., înregistrări convorbiri telefonice,

declarație G.M. (martor cu identitate protejată).

3)

Str. M.E.

-

sfârșitul anului 2001, toamna 2003 (18 noiembrie 2003), ianuarie 2004 -

deținere de droguri în vederea consumului, punere la dispoziție a locuinței în

vederea consumului, oferire de droguri pentru consum.

Probe:

declarație R.M., T.S., declarație M.R.S.

4)

Apartament Primăverii

-

deținere de droguri în vederea consumului, punerea la dispoziție a locuinței în

vederea consumului, oferire de droguri pentru consum.

Probe:

declarație P.A., declarație G.M., declarație R.M., T.S., declarație M.R.S.

5)

Hotel "P." Mangalia

-

vara 2001, deținere de droguri în vederea consumului, punere la dispoziție a

locuinței în vederea consumului, oferire de droguri pentru consum.

Probe:

declarație R.M., T.S., declarație M.R.S., declarație martor cu identitate

protejată M.S.

6)

Barul "S."

-

august 2000/2001, toamna anului 2001- deținere de droguri în vederea

consumului.

Probe:

declarație R.M., T.S., declarație B.R., declarație V.G.

7)

Clubul "K."

-

consum de cocaină

Probe:

declarație R.M., declarație M.S., T.S., declarație V.G.

8)

Ferma municipiul Călărași - DN3

-

deținere de droguri în vederea consumului, oferire de droguri pentru consum.

Probe:

declarație M.R.S., H.V. și N.R.E.

Rejudecând

cauza în fond, tribunalul a reținut că mai întâi, cu privire la determinarea

obiectului judecății prin prisma dispozițiilor art. 317 C. proc. pen., este de

precizat că deși Tribunalul nu a fost de acord cu opinia instanței de control

judiciar în sensul că prima instanță trebuie să se considere investită și să se

pronunțe cu privire la toate presupusele acțiuni infracționale enumerate în așa

numitul "tablou infracțional" descris în considerentele deciziei

pronunțate în apel, apreciind că obiectul investirii instanței ar trebui să se

limiteze strict la cele două infracțiuni care sunt în concret descrise la

rubrica din rechizitoriu rezervată stabilirii încadrării juridice a faptelor și

cu privire la care prin dispozitivul rechizitoriului apare ca fiind exprimată

fără echivoc voința procurorului de a dispune trimiterea în judecată a

persoanei cercetate, respectiv infracțiunile prev. de art. 4 din Legea nr.

143/2000 (constând în aceea că în vara anului 2000, inculpatul Ț.I.A. a tolerat

consumul ilicit de cocaină în apartamentul închiriat în hotelul P. din

Mangalia) și art. 5 din Legea nr. 143/2000 (constând în aceea că în primăvara

anului 2002, împreună cu T.S. a deținut o cantitate mică de cocaină în vederea

consumului propriu), ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., totuși, ca

instanță de rejudecare, în virtutea prevederilor imperative ale art. 385 alin.

(1) C. proc. pen., era ținut să se supună dispozițiilor obligatorii ale

instanței superioare date printr-o decizie ce se bucură de autoritate de lucru

judecat.

Argumentele

pentru care tribunalul nu a împărtășit punctul de vedere al instanței de

control judiciar cu privire la obiectul sesizării instanței și limitele

rejudecării se înfățișează după cum urmează.

În

lumina disp. art. 317 teza I C. proc. pen. judecata se mărginește la fapta și

la persoana arătate în actul de sesizare a instanței. Prin prisma acestei

dispoziții legale, obiectul judecății care constituie totodată obiectul

învestirii, nu este legat de un act al instanței de judecată, care să-i

determine conținutul și limitele, ei este determinat în mod strict de cuprinsul

actului de sesizare care este astfel implicit caracterizat și ca act de

investire.

Pentru

a determina ce se înțelege prin sintagma "fapta și persoana arătate în

actul de sesizare", în cazul de față având în vedere ca act de sesizare

rechizitoriul procurorului prin care s-a dispus trimiterea în judecată a

inculpatului Ț.I.A., este necesar ca textul art. 317 teza I C. proc. pen. să

fie interpretat prin raportare la disp. art. 263 C. proc. pen. care

reglementează conținutul rechizitoriului.

Astfel,

rechizitoriul procurorului, ca act de sesizare a instanței, trebuie să aibă,

potrivit art. 263 C. proc. pen. un anumit conținut pentru a contura obiectul

judecății. În conformitate cu textul de lege menționat, rechizitoriul trebuie

să se limiteze la fapta și la persoana pentru care s-a efectuat urmărirea

penală și trebuie să cuprindă pe lângă mențiunile prevăzute în art. 203 C.

proc. pen., datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în

sarcina sa, încadrarea juridică a acesteia, probele pe care se întemeiază

învinuirea, măsura preventivă luată și durata acesteia, precum și dispoziția de

trimitere în judecată.

Este

de observat că dintre mențiunile pe care conform art. 263 C. proc. pen.,

trebuie să le cuprindă rechizitoriul, în cuprinsul art. 317 C. proc. pen., care

se referă la fixarea obiectului judecății se au în vedere numai fapta și

persoana arătate în acul de sesizare (adică în rechizitoriu).

Tribunalul

a considerat că la determinarea obiectului sesizării instanței, ca "faptă

arătată în actul de sesizare" în accepțiunea disp. art. 317 C. proc. pen.,

nu poate fi avută în vedere doar simpla referire la o faptă menționată în

succesiunea activităților unei persoane, ci pentru ca o anume faptă să

constituie obiectul judecății este necesar ca descrierea acesteia să se

realizeze într-un mod susceptibil de a produce consecințe juridice, în sensul

de a fi aptă să investească instanța.

Este

de netăgăduit că în practica judiciară s-a susținut în mod constant că intră în

obiectul judecății și, în consecință, instanța are obligația să se pronunțe și

cu privire la faptele care au fost precis determinate în partea expozitivă a

rechizitoriului, dar cu privire la care în dispozitivul rechizitoriului nu s-a

menționat expres trimiterea în judecată a inculpatului.

În

aceste cazuri însă, rigurozitatea dispozițiilor legale privind obiectul

judecății, impune ca fapta dedusă judecății să fie reținută clar în actul de

sesizare, adică să fie determinată prin toate elementele constitutive care să

demonstreze neîndoielnic voința procurorului ca acea faptă să facă obiectul

judecății. Din această perspectivă simpla mențiune privind săvârșirea unei

anumite infracțiuni sau simpla reproducere a conținutului unui mijloc de probă

prin care se face o anumită narațiune privind o faptă penală nu răspunde

cerințelor legii privind sesizarea instanței de judecată și în consecință

asemenea fapte nu pot forma obiectul judecății.

În

contextul acestor argumente întemeiate pe dispozițiile legale incidente în

această materie, pe opinii doctrinare (a se vedea în acest sens Tratatele de

drept procesual penal I.N. și G.T.), precum și pe considerente emanate de

practica judiciară (a se vedea Decizia penală nr. 74 din 08 octombrie 2001

pronunțată de instanța supremă în complet de 9 judecători cu prilejul

soluționării unui recurs în anulare), în cazul de față se constată că în partea

expozitivă a rechizitoriului nr. 303/P/2004 din data de 12 noiembrie 2004 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, contrar susținerilor

instanței de control judiciar, nu se fac nicidecum referiri precise și

detaliate cu privire la pretinsele acțiuni infracționale ale inculpatului

Ț.I.A. și care ar alcătui așa zisul "tablou infracțional" descris în

decizia instanței de apel, aceste fapte nu sunt descrise în mod clar în sensul

de a fi determinate prin toate elementele lor constitutive astfel încât să

rezulte fără echivoc voința procurorului ca ele să constituie obiectul

judecății. Dimpotrivă, se poate lesne observa că în partea expozitivă a

rechizitoriului, procurorul nu a făcut altceva decât să înșiruie și să

reproducă conținutul depozițiilor persoanelor audiate în cursul urmăririi

penale, or, simpla narațiune realizată în acest mod cu privire la aspectele

relatate de diverse persoane audiate în cauză nu corespunde exigențelor legii

privind sesizarea instanței de judecată și în consecință nu este susceptibilă

de a produce consecințe juridice în sensul învestirii instanței.

Singurele

fapte care răspund acestor exigențe, fiind descrise în mod clar și detaliat în

cuprinsul rechizitoriului, sunt cele două infracțiuni prev. de art. 4 și art. 5

din Legea nr. 143/2000 constând în aceea că în vara anului 2000 inculpatul

I.A.Ț. a tolerat consumul ilicit de cocaină în apartamentul închiriat în Hotelul

P. din Mangalia, iar ulterior, în primăvara anului 2002, împreună cu inculpatul

T.S. a deținut o cantitate mică de cocaină în vederea consumului propriu, fapte

pentru care de altfel procurorul a și indicat în cuprinsul rechizitoriului

încadrarea juridică, iar prin dispozitiv a dispus în mod expres trimiterea

inculpatului în judecată.

Pe

de altă parte, Tribunalul a considerat că redarea în cuprinsul rechizitoriului

a unor elemente probatorii care se referă și la alte aspecte faptice decât cele

care constituiau acuzația propriu-zisă de trimitere în judecată apare ca fiind

justificată prin aceea că odată cu sesizarea instanței prin același act

procedural, procurorul a dispus în conformitate cu prevederile art. 262 alin.

(1) C. proc. pen. soluția scoaterii de sub urmărire penală a inculpatului

I.A.Ț. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri prev. de art. 2 din

Legea nr. 143/2000.

Totodată,

în partea expozitivă a rechizitoriului se fac referiri în mod expres și la

ordonanța din data de 03 noiembrie 2004 prin care se dispusese schimbarea

încadrării juridice pentru infracțiunile prev. de art. 4 și art. 5 din Legea

nr. 143/2000 în sensul înlăturării circumstanței agravantei prev. de art. 41

alin. (2) C. pen. pe motiv că nu există suficiente probe certe care să susțină

vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii altor acte materiale care să

intre în conținutul constitutiv al acestor infracțiuni alături de cele două

activități infracționale reținute prin această ordonanță ca fiind dovedite

(respectiv episodul petrecut la Hotel P. din Mangalia în vara anului 2000 și

cel din apartamentul situat în cartierul Primăverii, petrecut în primăvara

anului 2002), o atare împrejurare presupunând că procurorul, la determinarea

cadrului procesual din perspectiva limitelor investirii instanței, a avut în

vedere măsurile anterior dispuse prin ordonanța în discuție, neînțelegând să

sesizeze instanța cu privire la fapte pentru care considera că nu există probe

certe de vinovăție.

Că

în această manieră ar fi trebuit să fie interpretată voința reală a

procurorului care a sesizat instanța de judecată prin rechizitoriul nr.

303/P/2004 din 12 noiembrie 2004 o dovedește și adresa Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT înaintată instanței cu ocazia

rejudecării în fond a cauzei, prin care s-a precizat, așa cum s-a arătat în

cele ce preced, că faptele descrise în decizia Curții de Apel București au

constituit acte materiale ale infracțiunilor prev. de art. 2,4 și 5 din Legea

nr. 143/2000, infracțiuni pentru care s-a pronunțat soluția de scoatere de sub

urmărire penală (infracțiunea de trafic de droguri) și schimbarea încadrării

juridice din forma continuată în formă simplă (infracțiunile de deținere de

droguri în vederea consumului propriu și punere la dispoziție a unei locuințe

pentru consum ilicit de droguri) întrucât s-a apreciat că nu există probe certe

și concludente pentru dovedirea existenței faptelor.

Cu

toate acestea însă, pentru a nu se reproșa instanței de rejudecare

nerespectarea dispozițiilor procedurale prevăzute de art. 385

1

C.

proc. pen. care impun obligativitatea deciziei pronunțate de instanța

superioară, în condițiile în care nu ne aflăm în prezența vreunei schimbări a

situației de fapt avută în vedere la soluționarea apelului, Tribunalul a

examinat toate aspectele de fapt care alcătuiesc așa numitul "tablou

infracțional" înfățișat în considerentele deciziei instanței de control

judiciar ca și acuzații penale aduse inculpatului I.A.Ț.

Raportându-se

la exigențele principiului in dubio pro reo, tribunalul a reținut că probele

existente la dosar nu au caracterul unor probe certe de vinovăție, temeinice

sau/și (după caz) legal administrate pentru a fi apte să conducă la răsturnarea

prezumției de nevinovăție ce operează în favoarea inculpatului și pentru a

fundamenta fără echivoc, dincolo de orice îndoială, pronunțarea unei hotărâri

de condamnare a acestuia.

Un

prim aspect ce se impune a fi observat constă în aceea că unele dintre

persoanele audiate în cauză au fost ascultate în cursul urmăririi penale în

calitate de învinuiți sau după caz inculpați și abia în faza cercetării

judecătorești au fost chemate să depună mărturie sub prestare de jurământ (este

vorba aici despre numiții R.M. și H.V.A. audiați în cursul urmăririi penale în

calitate de învinuiți și respectiv de T.S. și R.M.S. audiați la urmărirea

penală în calitate de inculpați, toți aceștia fiind cercetați pentru

infracțiuni la legea privind prevenirea și combaterea traficului și consumului

ilicit de droguri).

Din

perspectiva calității în care au fost audiate aceste persoane în raport cu faza

procesuală în care au fost ascultate, declarațiile lor trebuie examinate prin

raportare după caz la prevederile art. 69 C. proc. pen. și respectiv art. 78 și

următ. C. proc. pen. În concret, declarațiile date în faza urmăririi penale de

către R.M. și H.V.A. în calitate de învinuiți și respectiv de către T.S. și

M.R.S. în calitate de inculpați, trebuie examinate în lumina disp. art. 69 C.

proc. pen., în sensul că ele pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura

în care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul

probelor existente în cauză; în schimb, declarațiile date de aceste persoane în

faza cercetării judecătorești urmează a fi examinate după rigorile disp. art.

78 și următ. C. proc. pen.

O

doua observație ce se impune a fi făcută în legătură cu aprecierea probelor

este aceea că depozițiile unora dintre persoanele audiate în cauză sunt

oscilante, confuze și contradictorii, culminând uneori cu retractarea celor

declarate inițial, aspecte de natură să genereze puternice dubii cu privire la

credibilitatea acestora (este vorba de declarațiile numiților T.S., R.M., M.S.

- martor cu identitate protejată, M.R.S.).

În

al treilea rând este de remarcat faptul că administrarea unor mijloace de probă

în cursul urmăririi penale s-a realizat cu încălcarea principiului legalității

consacrat prin disp. art. 2 din C. proc. pen. conform căruia procesul penal se

desfășoară atât în curul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit

dispozițiilor prevăzute de lege.

În

lumina acestuia principiu fundamental, ce stă la baza desfășurării procesului

penal, activitatea de administrare a probelor trebuie să se realizeze în

condițiile respectării stricte a dispozițiilor legale, încălcarea principiului

legalității fiind sancționată conform art. 64 alin. (2) C. proc. pen. cu

înlăturarea mijloacelor de probă obținute în mod ilegal.

În

concret, potrivit art. 171 alin. (2) C. proc. pen., înainte de modificarea

intervenită în luna septembrie 2006, prin Legea nr. 356/2006, în cursul

urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului avea dreptul să

asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală și putea formula cereri și

depune memorii.

În

legătură cu aplicabilitatea în cauza de față a acestui text de lege în varianta

de dinaintea modificării intervenită prin Legea nr. 356/2006 (modificare

conform căreia în cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau

inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire

penală care implică audierea sau prezența învinuitului sau inculpatului căruia

îi asigură apărarea și poate formula cereri și depune memorii), Tribunalul a

considerat că modificarea ulterioară a disp. art. 172 C. proc. pen. nu are

relevanță sub aspectul eventualei validări a legalității mijloacelor de probă

obținute sub imperiul legii vechi, deoarece pe de o parte conform principiului

"tempus regit actum" administrarea probelor trebuie circumscrisă

dispozițiilor procedurale aplicabile la acel moment, iar pe de altă parte

această modificare a disp. art. 172 C. proc. pen. în lumina jurisprudenței

Curții Europene a Drepturilor Omului este contrară art. 6 alin. (1) din CEDO,

fiind încălcat dreptul la un proces echitabil, or potrivit art. 20 alin. (2)

din Constituția României, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele

privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și

legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția

cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai

favorabile.

În

acest context se cuvine a fi precizat faptul că prin Hotărârea CEDO din data de

04 octombrie 2007 pronunțată în cauza "F.M." S.A. împotriva României,

Curtea de la Strasbourg a constatat încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care

garantează dreptul la un proces echitabil pentru aceea că posibilitatea oferită

avocatului reclamantei - parte civilă de a solicita procurorului autorizarea de

a asista la îndeplinirea unor acte de procedură, altele decât cele prevăzute de

art. 173 C. proc. pen. nu are un caracter efectiv în practică, întrucât C.

proc. pen. nu obligă parchetul să informeze avocatul despre intenția sa de a

proceda la îndeplinirea acestora și de a-l convoca. În considerentele aceleiași

decizii s-a mai reținut că, cu unele excepții, nici partea civilă și nici

avocatul său nu puteau asista la îndeplinirea actelor de urmărire - cum sunt

audierea martorilor sau a inculpatului - de către organele de urmărire penală

și nu puteau astfel să ia cunoștință de mijloacele de probă folosite de parchet

pentru a se pronunța cu privire la o plângere penală.

Prin

raportare la această orientare jurisprudențială a CEDO, Tribunalul a considerat

că actuala reglementare a disp. art. 172 alin. (1) C. proc. pen. contravine

disp. art. 6 parag. 1 din CEDO, în sensul că prin îngrădirea posibilităților

apărătorului învinuitului sau inculpatului de a asista la îndeplinirea și a

altor acte de urmărire penală în afară de cele care implică audierea sau

prezența învinuitului/inculpatului se aduce o atingere gravă dreptului la un

proces echitabil prin aceea că învinuitul sau inculpatul este privat de șansa

de a veghea, prin apărătorul său, la respectarea întocmai a dispozițiilor legale

în cadrul activităților de urmărire penală care-l privesc direct și personal și

de a-și formula apărări pertinente, complete și în timp util față de toate

aspectele ce pot influența situația sa în condiții de contradictorialitate.

Revenind

la discuția inițială în legătură cu administrarea unor mijloace de probă în

cursul urmăririi penale cu încălcarea principiului legalității, din actele și

lucrările dosarului se reține că prevalându-se de dreptul ce le era conferit

prin disp. art. 172 alin. (1) C. proc. pen., în varianta anterioară modificării

survenite prin Legea nr. 356/2006, drept căruia îi corespundea obligația

corelativă a procurorului de a încuviința apărătorului ales participarea la

efectuarea oricărui act de urmărire penală, la data de 01 iulie 2004, prin

adresa înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție sub nr. 20483, apărătorii aleși ai inculpatului Ț.I.A., au solicitat

organului de urmărire penală, printre altele, încuviințarea participării la

efectuarea tuturor actelor de urmărire penală ce urmau a fi îndeplinite în

cauză, indicându-și în cuprinsul acestei cereri numerele de telefon la care

puteau fi contactați.

Astfel

cum rezultă din informarea nr. 472/C/118/2005 din 30 iunie 2005 a Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Inspecție,

procurorul de caz, a răspuns acestei solicitări a apărătorilor inculpaților

abia la data de 30 iulie 2004, prin rezoluția din acea dată admițând această

cerere de participare a avocaților inculpatului la efectuarea tuturor

activităților de urmărire penală, însă această soluție nu a fost comunicată

beneficiarilor săi, astfel că la data de 3 august 2004, cu adresa nr. 20485,

apărătorii inculpatului au solicitat răspuns la memoriul lor din 01 iulie 2007.

Ignorând

această solicitare a apărătorilor inculpaților adresată la data de 01 iulie

2007, în perioada cuprinsă între 01 iulie 2007 și 30 iulie 2007, procurorul de

caz a procedat la efectuarea unor acte de urmărire penală la care apărătorii

inculpatului nu au fost convocați, în aceste condiții fiind audiate mai multe

persoane care făceau referire la inculpatul I.A.Ț. Astfel la data de 12 iulie

2004 a fost audiat inculpatul T.S., la datele de 19 și 30 iulie 2004 a fost

ascultat inculpatul M.R.S., la 23 iulie 2004 a fost audiată învinuita R.M., la

08 iulie 2004 a fost audiată învinuita I.V., la 13 iulie 2004 învinuitul

M.M.M., iar la data de 22 iulie 2004 martorul M.I.

În

condițiile în care aceste mijloace de probă au fost administrate cu încălcarea

disp. art. 172 alin. (1) C. proc. pen. (în varianta de reglementare în vigoare

la data administrării probelor) și a dreptului la un proces echitabil garantat

de art. 6 parag. 1 din CEDO și de art. 21 alin. (3) din Constituția României,

prin aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 64 alin. (2) C. proc. pen., ele vor

fi înlăturate din ansamblul probelor existente în cauză pe motiv de

nelegalitate.

În

continuare urmează a fi examinate pretinsele activități infracționale imputate

inculpatului I.A.Ț., astfel cum acestea sunt înfățișate în așa numitul

"tablou infracțional" descris în considerentele Deciziei penale nr.

172/A din 02 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală.

I.

Faptele pretins săvârșite în locuința inculpatului situată pe str. E.I.N. din

cartierul Pipera - vara anului 2003 - deținere de droguri în vederea consumului

propriu, punere la dispoziție a locuinței în vederea consumului, oferire de

droguri pentru consum.

Prezentarea

mijloacelor de probă incriminatorii:

a)

- În denunțul scris formulat la data de 18 iunie 2004 în prezența

traducătorului autorizat T.S., inculpatul T.S.a relatat următoarele: "În

vara anului 2003 am fost împreună cu prietena mea la vila lui I.I.T., situată

în cartierul Băneasa în apropierea Academiei de Poliție. Prima oară m-am

întâlnit la locuința de mai sus cu I.I.T., E. și o prietenă de-a acesteia pe

care o cunosc sub numele de L.. Despre L. știu că înainte cântase cu Elena

într-o formație și că era prietenă cu un fotbalist. Cu acea ocazie după ce am

stat în curte la piscină, am intrat cu toții în imobil și I.I.T. ne-a pus la

dispoziție pentru consum cocaină. Cu această ocazie, atât I.I.T., E., L. și cu

mine am consumat cocaină. După o lună a avut loc cea de-a doua întâlnire, la

aceeași casă a lui I.I.T., fiind prezenți I.I.T., E., un bărbat pe nume R.,

prietena mea și cu mine. Despre R. arăt că este un tip înalt cu constituție

atletică, păr închis la culoare, prieten cu I.I.T. În aceeași seară la un

moment dat R. a scos din buzunar o punguliță cu cocaină și a răsturnat

conținutul pe o masă de biliard. I.I.T. a cumpărat cocaina. Am consumat cocaina

împreună cu I.I. și E.

Prin

declarația dată în aceeași zi - 18 iunie 2004 tot în calitate de inculpat, T.S.

a reiterat aspectele referitoare la cele două vizite făcute în locuința

inculpatului din cartierul Băneasa.

Ulterior

inculpatul T.S. este audiat din nou la data de 12 iulie 2004 ocazie cu care a

menționat că "își menține declarațiile și denunțul date la data de 18

iunie 2004".

Fiind

audiat în cursul urmăririi penale și la data de 22 septembrie 2003, inculpatul

T.S. precizează "La sfârșitul anului 2002/2003 I.I.T. mi-a prezentat-o pe

noua lui prietenă E. Am fost în vizită la aceștia în locuința din Băneasa, dar

nu-mi amintesc dacă în acea vilă am consumat droguri. În mod sigur Elena nu a

consumat niciodată cu noi. Cu ocazia uneia din vizitele din Băneasa, am

cunoscut-o și pe L., prietena Elenei, dar nu am consumat droguri împreună cu

acestea. După ce am fost arestat l-am cunoscut și pe R.S. și pot preciza cu

certitudine că acesta nu mi-a furnizat droguri și nici nu l-am văzut vânzând

droguri lui I.I.T. Nu-mi amintesc de incidentul menționat în declarația

anterioară cu privire la faptul că R.S. i-a înmânat o pungă de 3 grame lui Ț.,

pe care am consumat-o eu cu I.I.T. și E. pe masa de biliard, dar precizeze că

pe masa de biliard nu se poate porționa cocaină în vederea consumării, deoarece

materialul poros absoarbe praful".

Prin

aceeași declarație, în legătură cu discordanțele ivite în declarațiile sale,

inculpatul a menționat că "declarațiile anterioare le-am dat sub stres, am

fost confuz și speriat de ceea ce mi se întâmpla și citind Legea nr. 143/2000

am sperat că dând acele declarații voi beneficia de art. 16".

Cu

ocazia confruntării realizate de procuror la data de 26 octombrie 2004 între

inculpații I.A.Ț. și T.S., la întrebarea procurorului dacă a consumat vreodată

cocaină împreună cu I.A.Ț., răspunsul inculpatului T.S. a fost negativ,iar la

întrebarea dacă l-a văzut pe I.I.T. consumând cocaină, răspunsul inculpatului T.S.

a fost de asemenea negativ.

Fiind

audiat de către instanța de judecată în cadrul primei cercetări judecătorești

efectuată în cauză, de această dată în calitate de martor, T.S. a precizat că

"în septembrie/octombrie 2003 am fost și la domiciliul inculpatului din

zona Băneasa. La locuința acestuia am întâlnit-o pe E. prietena inculpatului,

L. o prietenă a Elenei, al cărei nu mi-l aduc aminte. Nu-mi amintesc să fi

consumat cocaină".

Cu

ocazia aceleiași audieri în calitate de martor, T.S. a menționat că declarațiile

date în cursul urmăririi penale, cu excepția celei din 22 septembrie 2004 au

fost date într-o stare de confuzie. Astfel martorul precizează: "Am

formulat denunțul la Parchet întrucât eram sub presiune. Arăt că de vină era

situația pe care am descris-o mai sus, în sensul că copilul meu era la Londra

[...]. Arăt că la Parchet procurorul mi-a spus că dacă denunț vreo persoană

despre care știu că trafică sau consumă droguri mi se reduce pedeapsa la

jumătate. Eu le-am spus la Parchet despre B., D., însă procurorul m-a întrebat

anume dacă știe cineva despre I.Ț.".

b)

- Numita R.M. a fost audiată în calitate de învinuit mai întâi în dosarul de

urmărire penală nr. 117/P/2002 din care ulterior s-a disjuns dosarul nr.

202/P/2004. Astfel prin declarația olografă din data de 11 iunie 2004, cât și

prin aceea pe formular tipizat din aceeași dată, învinuita R.M. a relatat

următoarele: "Tot prin intermediul lui S.T. începând cu anul 2000 am

participat la circa 6 petreceri la majoritatea cărora s-a consumat cocaină.

Aceste petreceri erau organizate la locuințele lui I.I.T. din zona Primăverii,

Aviatorilor și cea din zona Pipera [...]. La aceste petreceri participau

prietenele lui I.I.T., în primă fază R.S. și ulterior I.L., una din

componentele formației T., slăbuță cu părul lung blond, un băiat ce avea o

agenție de bilete pentru avion, B. și asociatul său de la Terasa S. și alți

prieteni ai celor menționați mai sus, al căror nume nu îl cunosc [...]. Eu am

participat la aceste la aceste petreceri numai însoțită de S.T. S-a consumat

cocaină la petrecerile amintite de către S., I.I.T., R.S., I.L., B., asociatul

său, eu și posibil alte persoane care au participat. Cunosc că drogurile,

respectiv cocaina era procurată de I.I.T. și S. de la următoarele persoane: R.,

R. (pe care l-am recunoscut după fotografie ca fiind R.N.), un anume L. și I.

[...]. Cu certitudine cunosc că I.I.T. și S. au procurat cocaină de câteva ori

de la R. și R. Cocaina procurată de I.I.T. și S. era pusă în cadrul

petrecerilor amintite la dispoziția celorlalte persoane ce o consumau alături

de cei doi amintiți [...]. Precizez că la toate petrecerile la care am

participat, cocaina ce era pusă la dispoziție în vederea consumului se afla la

vedere respectiv pe o farfurie sau tavă așezată în bucătărie sau sufragerie

[...]. Ultima petrecere la care am participat și la care s-au consumat droguri,

respectiv cocaină, a fost la locuința lui I.I.T., în cursul anului 2003,

înainte de luna septembrie și au participat persoanele amintite anterior, toți

consumând cocaină [...]. Precizez că după prezentarea mai multor planșe

fotografice am recunoscut următoarele persoane: pe numitul R. în persoana lui

R.N., acesta fiind cel de la care procurau cocaină I.I.T. și S.; pe R.S., ea

fiind una din participantele la petrecerile despre care au făcut vorbire, unde

se consumau droguri puse la dispoziție de către cei în locuințele cărora se

organizau petrecerile și anume I.I.T. și S.".

Ulterior

la data de 14 iunie 2004, de această dată în dosarul disjuns nr. 202/P/2004,

învinuita R.M. a fost din nou audiată, aceasta precizând următoarele: "O

primă locație o reprezintă o vilă în care locuia I.I.T., amplasată în cartierul

Pipera, mai precis pe str. E.I.N., vila respectivă având două nivele, curtea

fiind prevăzută cu piscină, iar gardul de la intrare este înalt, nepermițând

vizibilitatea din afară. Vila prezintă două intrări din curtea interioară a

casei, una dintre ele fiind prevăzută cu scări care conduc la piscina aflată în

spatele casei. În interior la parter se află sufrageria și bucătăria, în

același spațiu unde se mai află și o baie ce avea ușa de acces direct din

sufragerie. La nivelul superior se aflau mai multe dormitoare, însă cocaina era

pusă la dispoziție de I.I.T. celor care participau la petrecere doar în

sufrageria imobilului amintit".

În

declarația din 23 septembrie 2004 învinuita R.M. a precizat: "Între timp

ne-am împrietenit cu I.I.T. și am participat la diverse petreceri date de

acesta în locuințele pe care le deținea în diverse zone ale Bucureștiului,

respectiv în cartierele Primăverii, Aviatorilor și Pipera. Cu această ocazie am

cunoscut-o și pe R.S. care era prietena lui Ț.; ulterior după despărțirea de

aceasta ne-a fost prezentată E.L. [...] Personal nu-l cunosc pe R.S., în sensul

că nu am stat de vorbă cu acesta niciodată, dar îmi amintesc că o dată în timp

ce eram în vizită la I.I.T., la locuința acestuia din zona Pipera a venit o

persoană de sex masculin, pe care nu-l pot descrie în amănunt, care a stat

câteva minute cu I.I.T. la intrare, iar după plecarea acestuia dintr-o discuție

am dedus că era R.S. Nu am văzut ca acesta să-i fi dat lui I.I.T. un pachet sau

bani, sau Ț. să-i dea bani și nici ulterior, după plecarea acestuia I.I.T. să

consume cocaină. Eu nu am consumat niciodată cocaină la I.I.T. și nici pe I.L. nu

am văzut-o consumând.

Prin

aceeași declarație, învinuita R.M. și-a precizat poziția în raport cu

declarațiile date anterior menționând că: "Revin asupra aspectelor din

declarațiile anterioare [...] Am dat acea declarație întrucât am citit Legea

nr. 143/2000, respectiv art. 16 și am înțeles că dacă furnizezi informații

referitoare la alte persoane care consumă droguri sau își pun locuința la

dispoziția acestora în vederea consumării, beneficiezi de reducerea pedepsei la

jumătate și am avut sentimentul că acest lucru se așteaptă de la mine. Eram

foarte speriată de tot ceea ce se întâmplase, de atmosfera care era și mi s-a

adus la cunoștință că pedeapsa prevăzută de lege era de la 10 - 25 ani,

situație în care aș fi declarat orice ca să nu fiu implicată.

În

primul ciclu procesual pe care l-a parcurs cauza, la termenul de judecată din

data de 10 februarie 2005, de data aceasta fiind audiată în calitate de martor,

numita R.M. a declarat că: "mențin declarația de la urmărire penală,

respectiv pe cea din 22 septembrie 2004, întrucât această din urmă declarație

reflectă adevărul [...] M-am întâlnit cu I.Ț. în perioada 2000 - 2003 de

aproximativ 5 - 6 ori. La petrecerile la care am participat care erau

organizate de I.Ț. se discuta, se asculta muzică. Nu am văzut să se consume

cocaină. Am declarat la parchet că la toate petrecerile la care am participat

și unde se afla și I.Ț., acesta consuma cocaină și ne punea la dispoziție

cocaină, întrucât la urmărirea penală procurorul care instrumenta cauza, în mod

indirect mi-a spus că dacă nu voi declara în acest sens, pedeapsa pentru fapta

pe care eu am comis-o de trafic de droguri, este de 25 de ani închisoare. Arăt

că niciodată nu l-am văzut pe I.Ț. să consume cocaină sau alt drog".

Numita

R.M. a fost audiată în calitate de martor și în cadrul cercetării judecătorești

efectuată în cauză de către instanța de rejudecare, cu acest prilej aceasta

precizând următoarele: "Nu l-am văzut niciodată pe inculpatul Ț.I.A.

consumând cocaină sau vreun alt drog [...] Am fost de aproximativ 2 - 3 ori în

locuința inculpatului din cartierul Pipera unde mai erau prezente și alte

persoane. Cu prilejul acestor vizite nu mi s-a oferit de către inculpat spre

consum cocaină și nici nu am văzut în posesia acestuia vreun astfel de drog. Cu

prilejul uneia din vizitele pe care le-am făcut în locuința din Pipera am

sesizat că la un moment dat s-a prezentat un bărbat pe care nu îl cunoșteam,

care a discutat cu Ț. în dreptul ușii de la intrare, însă eram departe de

aceștia și nu am auzit ce au discutat cei doi și nici nu am observat ca acel

bărbat să-i fi dat ceva inculpatului. Ulterior am întrebat cine estre acea

persoană și mi s-a spus că se numește M.R.S.".

Și

în cadrul acestei declarații martora R.M. și-a exprimat cu claritate poziția

față de declarațiile date în cursul urmăririi penale, anterior datei de 22

septembrie 2004: "Explicația declarațiilor incriminatoare pe care le-am

dat în faza de început a urmăririi penale, constă în aceea că la momentul

respectiv aveam calitatea de inculpat; am fost luată pur și simplu de pe

stradă, fără nici o citație prealabilă și asupra mea s-au făcut presiuni la

modul că voi sta 25 de ani închisoare. Cu prilejul acelei audieri nu am fost

asistată de un avocat ales. Consider că declarațiile date în iunie 2004 nu

corespund adevărului".

c)

- Prin denunțul formulat la data de 19 iulie 2004 în condițiile art. 16 din

Legea nr. 143/2000 coinculpatul S.R.M. a precizat următoarele: "În vara

anului 2003 cu ocazia unei vizite la locuința lui din Pipera, mi-a spus că știe

că am consumat droguri și hârtia despre care îmi vorbise că s-ar afla la garda

sa de corp R., confirmă acest lucru [...] și mi-a cerut în mod expres să-i

procur și lui cocaină, În primul moment am refuzat dar el a insistat [...]

Despre locuința din Pipera a lui I.A.Ț. arăt că era constituită dintr-o casă cu

etaj cu piscină, iar gardul împrejmuitor era din lemn cu o înălțime de circa 2

metri, poarta fiind tot din lemn și de înălțime asemănătoare. Arăt că începând

cu vara anului 2003 și până în ianuarie 2004 am procurat cocaină de la N.R.E.

și D.R.M. [...]. Începând cu vara anului 2003, i-am dus lui I.A.Ț. cocaină de

ordinul gramelor la prețuri variind între 80 - 120 euro/dolari sau

contravaloarea în RON. Astfel, în vara anului 2003 i-am dus prima oară cocaină

lui I.A.Ț. la locuința acestuia descrisă mai sus, situată în Pipera. La

locuința din Pipera i-am dus lui I.A.Ț. de mai multe ori cocaină. Astfel o dată

i-am dus cocaină procurată de la D.R., respectiv cantitatea de 8 - 9 grame. Cu

această ocazie am intrat în curtea casei și în casă m-am întâlnit cu I.A.Ț.,

împreună cu acesta aflându-se, I.L., un cetățean indian pe nume S. și prietena

acestuia M. I-am înmânat lui I. punguța cu cocaină, acesta cântărind cocaina cu

un cântar al lui S., ocazie cu care am constatat că este o cantitate de 8 grame

deși îmi ceruse să-i dau 10 grame. Pentru cele 8 grame, I.A.Ț. mi-a dat o sumă

de bani pe care însă nu mi-o amintesc [...] În rest la locuința din Pipera a

lui I.A.Ț., i-am dus acestuia de mai multe ori cocaină ce provenea de la N.R.E.

în perioada vară - toamnă 2003. Uneori așa cum am arătat și mai sus mă

întâlneam cu I. pentru a-i da cocaina în curtea casei din Pipera. Alteori îi

duceam acestuia cocaina introdusă într-un pachet de țigări "K." pe

care îl aruncam peste gard. Banii pentru cocaina pe care i-o procuram lui

I.A.Ț. îi recuperam de la portarul locuinței inculpatului situată în str. M.E.

nr. 3 din București, banii fiind lăsați într-un plic [...]. O dată I.A.Ț. mi-a

spus că, cățelul acestuia, un rottwailer de 6 luni, i-a găsit pachetul aruncat

peste poartă și l-a apucat cu dinții [...] Tot în Pipera, I.A.Ț. m-a invitat o

dată cu ocazia unei procurări de cocaină de la mine să consum și eu din cocaina

adusă. Cu această ocazie I.A.Ț. a consumat din cocaina adusă prin prizare, folosind

în acest sens o bancnotă rulată sub forma unui tubușor, cocaina fiind

porționată în linii pe o farfurie. Acest lucru s-a întâmplat în interiorul

locuinței, în living. În living îmi amintesc că se mai afla o masă de biliard,

un televizor cu plasmă iar construcția acestuia era în stil american cu

bucătăria încorporată. Din living se făcea accesul direct în curte printr-o

ușă".

Prin

declarația dată în aceeași zi de 19 iulie 2004, inculpatul M.R.S. a relatat

aceleași aspecte prezentate în cuprinsul denunțului sus-menționat, însă pentru

considerentele expuse în cele ce preced cu privire la încălcarea dreptului

inculpatului la un proces echitabil, această declarație va fi înlăturată din

ansamblul mijloacelor de probă avute în vedere la soluționarea cauzei.

Fiind

audiat de către instanța de judecată, la termenul de judecată din data de 18

aprilie 2007, în calitate de martor S.R.M. a precizat "În cursul anului

2003 i-am livrat inculpatului de mai multe ori cocaină la datele și

împrejurările arătate în declarațiile date în cursul urmăririi penale și cu

privire la care nu mai pot face referiri datorită timpului îndelungat scurs de

atunci [...]. Am mers personal de câteva ori la locuința inculpatului din

Pipera pentru a-i aduce acestuia cocaină, de față fiind prietena acestuia I.L.,

precum și alte persoane pe care nu mi le mai amintesc. Nu îmi mai aduc aminte

dacă cu prilejul acestor vizite, inculpatul mi-a oferit și mie droguri pentru

consum. Nu îmi mai aduc aminte cu exactitate dacă pe inculpat l-am văzut

consumând cocaină, datorită faptului că a trecut un interval lung de timp de

atunci și am încercat să dau uitării acest trecut [...]. N-aș putea confirma că

l-am văzut pe inculpat oferind spre consum droguri persoanelor prezente din

același motiv enunțat anterior [...]. Nu îmi mai aduc aminte dacă am livrat

cocaină inculpatului la locuința acestuia din Pipera prin intermediul unor

pachete de K. în interiorul cărora se aflau doze de cocaină și pe care eu să le

fi aruncat în curtea acestui imobil. Este posibil ca la un moment dat să fi

fost sunat de inculpat care să spună că pachetul pe care l-am aruncat în curte

a fost luat de cățelul său [...]. Uneori banii pentru cocaina pe care o livram

inculpatului îmi erau lăsați de către acesta la portarul locuinței din str. M.E.

nr. 3".

Cu

ocazia confruntării realizate de procuror la data de 1 noiembrie 2004 între

inculpații Ț.I.A. și S.R.M., la întrebarea procurorului "În vara anului

2003 i-ați dus lui I.A.Ț. cocaină în locuința acestuia din Pipera (ați precizat

că era prezentă I.L., un prieten S. și prietena acestuia M., inculpatul M.R.S.

a răspuns că își menține ceea ce a declarat, dar având în vedere perioada de

timp care a trecut de la acel moment nu poate să aducă precizări suplimentare,

iar la întrebarea "Cum intrați în posesia banilor reprezentând

contravaloarea cocainei vândute?" același inculpat a răspuns "Banii

reprezentând contravaloarea cocainei îi primeam prin intermediul portarilor de

la locuința din str. M.E. nr. 3".

d)

La data de 14 iunie 2004, în dosarul de urmărire penală nr. 202/P/2004 a fost

audiat martorul cu identitate protejată G.M. care a precizat următoarele:

"Despre I.I.T. mai știu că acesta deține o locuință, vilă în cartierul

Pipera. Am fost împreună cu M.R.S., la solicitarea acestuia cu un autoturism la

locuința din Pipera a lui I.I.T. pentru ca R. să-i ducă acestuia cocaină.

Astfel am fost la începutul verii anului 2003, împreună cu R.S., întrucât

acesta nu avea mașină, la locuința sus-menționată. Ajungând acolo, R.S. a

discutat telefonic cu I. și au convenit ca R.S. să arunce cocaina peste gradul

vilei, urmând ca I. să-și ia drogurile din curte. În acest sens R.S. a coborât

din mașină și a aruncat peste gradul vilei un pachet de țigări ce conținea în

interior câteva grame de cocaină. Știu că acest pachet de țigări conținea

droguri întrucât acestea proveneau de la mine. Pe cocaina respectivă au am

primit banii de la R.S. ulterior, prețul fiind de 70 dolari S.U.A./gram.

Împreună cu mine și cu R.S. a mai fost și un prieten comun, autoturismul fiind

al acestuia. A doua oară am fost împreună cu R.S. la locuința lui I.Ț. pentru

ca acesta să-i ducă cocaina peste circa 2 - 3 săptămâni. Cu această ocazie ca

și prima dată, în fața porții vilei lui I., după o discuție telefonică purtată

de R. cu acesta, R.S. a aruncat tot un pachet de țigări ce conținea o punguță

de cocaină ce provenea de la mine, peste gard în curtea vilei. Peste circa 2

minute, noi aflându-ne la o distanță de circa 500 metri de locuința lui I.,

R.S. a primit un telefon de la acesta, eu auzind discuția dintre cei doi în

care R. era certat de către I. că nu a aruncat bine pachetul de țigări cu

droguri, întrucât l-a găsit câinele acestuia și se chinuia prietena sa I. să

recupereze pachetul de la câine.

Astfel

cum rezultă din inf