ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1589/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, la data de 05.07.2012, sub nr. x/2012, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: stabilirea liniei de hotar care desparte proprietățile părților, și, pe cale de consecință, să oblige pârâta să-i respecte dreptul de proprietate și posesie asupra fâșiei de teren pe care a acaparat-o din proprietatea sa; să desființeze hotarul (gardul) și construcția edificate cu încălcarea proprietății sale și, ca o consecință a desființării gardului, să construiască un alt gard, pe cheltuiala tuturor părților, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 6604 din 13.11.2013, Judecătoria Buftea, secția civilă a admis, în parte, cererea reclamantului și a stabilit linia de hotar pe aliniamentul 3-4, potrivit Anexei nr. 2 a raportului de expertiză topografică întocmit de expert C. A respins, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere. A obligat reclamantul sa plătească pârâtei suma de 2400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat. A dispus restituirea către reclamant a sumei de 490 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru nedatorată.

Împotriva acestei hotărâri, cât și împotriva încheierii din 23.09.2012 pronunțată de Judecătoria Buftea, secția civilă, reclamantul a formulat apel

Prin decizia nr. 1895 A din 13 mai 2015, Tribunalul Ilfov, secția civilă a respins, ca tardiv, apelul exercitat de reclamant împotriva încheierii de ședință din 23.09.2012. A admis apelul declarat de aceeași parte împotriva sentinței civile nr. 6604/13.11.2013, pronunțată de Judecătoria Buftea și a schimbat, în parte, hotărârea apelată, sens în care a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 519,30 RON reprezentând cheltuieli de judecată (taxa de timbru și timbru judiciar pe capătul privind grănițuirea și jumătate din onorariul de expert topo). A obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1.519,30 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. în privința onorariului de avocat redus de la 2.400 Iei. A compensat cheltuielile de judecată datorate la fond de cele două părți, până la limita celei mai mici, și, în final, a obligat reclamantul către pârâtă la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. A obligat apelantul către intimată la plata sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată făcute în apel. A respins, ca nemtemeiată, solicitarea intimatei de obligare a apelantului la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând onorariu-expert parte. A respins, ca neîntemeiată, solicitarea apelantului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată făcute în apel (taxa judiciară și onorariul de expert).

Prin cererea depusă la data de 24.10.2017, reclamantul a solicitat lămurirea dispozitivului deciziei pronunțate în apel.

Prin încheierea din 30 ianuarie 2018, Tribunalul Ilfov, secția civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de lămurire de dispozitiv.

Împotriva acestei ultime încheieri reclamantul a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Ilfov.

Dosarul a fost trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului nr. 4, cu termen de judecată la data de 3 mai 2018.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului, pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanță de la un nivel intermediar.

Potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 3 din C. proc. civ., "Curțile de apel judecă, ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanțe de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege."

Prevederile art. 4 pct. 1 din același cod stipulează: "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Se constată că, în speță, reclamantul A. a învestit instanța cu o cerere de recurs îndreptată împotriva încheierii din 30 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, prin care s-a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 1895 A din 13 mai 2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în apel.

Sub aspectul determinării căilor de atac și a competenței de soluționare a acestora, se reține ca recursul declarat de reclamant împotriva încheierii menționate are același regim juridic ca și hotărârea dată asupra apelului, având caracter accesoriu.

Astfel, în aplicarea prevederilor art. 3 pct. 3 C. proc. civ., evocate mai sus, Înalta Curte reține că instanța competentă să judece cererea de recurs este instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel, respectiv Curtea de Apel București, în favoarea căreia se va declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 30 ianuarie 2018 a Tribunalului Ilfov, secția civilă, în favoarea Curții de Apel București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2018.