ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3332/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2395 din 17 aprilie 2015, Judecătoria Buftea a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta - pârâtă A. în contradictoriu cu pârâtul - reclamant B. A admis, în parte, cererea reconvențională. A atribuit pârâtului - reclamant imobilul, teren și construcție, identificat conform rapoartelor de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie și construcții civile, A obligat pe pârâtul - reclamant la plata către reclamanta - pârâtă a sumei de 26.852,5 euro, echivalent în RON la data plății efective, cu titlu de sultă, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii. A compensat cheltuielile de judecată.

Prin sentința, civilă nr. 627 din 8 februarie 2016, Judecătoria Buftea a respins cererea de completare dispozitiv formulată de A., ca neîntemeiată.

Tribunalul Ilfov, secția civilă, prin Decizia nr. 4706/A din 18 decembrie 2017, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de A.

Împotriva sentinței pronunțate de judecătorie. A luat act că aceasta a renunțat la judecata apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 627/2016 (completare dispozitiv). A respins apelul declarat de B. împotriva sentinței civile nr. 2395/2015, ca nefondat, A obligat pe apelantul B. la plata către A. a sumei de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel (onorariu avocat), reduse.

Împotriva acestei din urmă decizii, pârâtul B. a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Ilfov la data de 25 iulie 2018.

Tribunalul Ilfov a înaintat la 27 iulie 2018 cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 6 august 2018.

Prin rezoluția din 8 august 2018, s-a fixat termen la 3 octombrie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției de necompetență, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțata de tribunal în apel într-un litigiu având ca obiect partaj judiciar, a cărui competență de soluționare aparține în primă instanță, potrivit art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ., judecătoriei.

În ceea ce privește interpretarea și aplicarea în cauză a dispozițiilor C. proc. civ., în conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă;

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum si a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea conținutului expres ai normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a acesteia, ajungându-se la crearea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege. Or, potrivit art. 122 C. proc. civ.:

"Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Nici art. 483 alin. (3) C. proc. civ., normă ce reglementează natura și scopul căii extraordinare de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate, nu poate conduce la o altă interpretare, a unei competențe de drept comun în materia recursului, care ar aparține instanței supreme.

Astfel, potrivit textului menționat, "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Rezultă că norma art. 483 alin. (3) C. proc. civ. are ca obiect de reglementare natura și scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În acest context, neexistând o legală învestire a Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecata cauzei va fi decimată către Curtea de Apel București căreia îi aparține competența, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei nr. 4706/A din 18 decembrie 2017 a Tribunalului Ilfov, secția civilă, în favoarea Curții de Apel București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03.10.2018.